Diverse

2 ani de Călător prin viață!

Tare surprinsă am fost când nenea WordPress m-a anunțat (pe data de 17) că blogulețul meu a împlinit 2 ani. Într-adevăr dacă ne uităm retrospectiv, doi ani nu înseamnă o perioadă extraordinar de mare. Dar nici puțin nu este, nu? Pentru cine nu știe, blogul ăsta e descătușarea mea. E locul în care mă simt cu adevărat eu și chiar pot fi eu, pentru că nu mă cunoaște nimeni. Și asta e de bine, zic. Când cunoscuții îmi citeau articolele nu era nimic în regulă. Nu puteam scrie, mi se bloca mintea doar la gândul că x-ulescu va citi, probabil va râde sau se va întreba ce e cu mine. Și asta nu era deloc confortabil.

Pentru cine știe blogul și se gândește că am făcut o ciorbă, ei bine da, cred că așa este. Uneori mă gândesc și eu dacă să scot unele categorii, dar până la urmă asta sunt eu. Un amalgam. Visez, iubesc, urăsc, citesc, prăjituresc. Asta sunt eu. Ăsta e blogul meu. Astea sunt gândurile mele. Nu m-am ascuns niciodată aici. Dacă ați citit ceva trist, înseamnă că în ziua aia am fost tristă. N-aș putea râde cu gura până la urechi și să scriu tristețuri. Nu. Dacă ați văzut vreo rețetă interesantă, înseamnă că eu am făcut-o, nu altcineva. N-aș pune aici ceva făcut de soră-mea, de mama sau de vecina. Nu. E totul încercat de mine, pozele rețetelor sunt ale mele. Doar ale mele.

În 2 ani s-au întâmplat multe. Am citit oameni frumoși, am învățat cât de cât cu ce se mănâncă treaba asta, am cunoscut oameni minunați și am învățat să scriu. Sună ciudat, dar mi-am recitit unele postări de la început și mi s-au părut superficiale. Parcă erau lipsite de suflet, parcă le-aș fi scris cu gândul la altceva. Sunt convinsă că peste alți ani am să spun exact același lucru despre postările de acum. Asta e de bine, cred. Trebuie să învățăm, învățăm, învățăm, nu? Să fim într-o creștere permanentă.

Eu vă mulțumesc mult celor care sunteți alături de mine încă de la început, vă mulțumesc și vouă, celor ce vă mai abateți din drumul vostru și pe cărările blogului meu și vă urez toate cele bune! Iar mie îmi mulțumesc că am ajuns până aici, deși am avut câteva tentative să n-o fac!

ps: postarea asta apare abia acum, după două zile de la adevărata aniversare, pentru că nu am avut nicio idee despre cum să fac poza. Nu știam decât că vreau să cuprind într-o imagine tot ceea ce se găsește pe acest bloguleț: cărți, prăjituri, sentimente, amintiri, dorințe … 🙂

19 Comentarii

Lasă un răspuns