Întâmplări

Digital sau clasic?

Hello lume! Am cam lipsit o perioadă și am și scutire că doar așa am fost învățați la școală: lipsești – aduci scutire. În ultimele zile cum m-am tot văitat pe aici neneii de la Electrica (încă) schimbă cabluri, fac legături noi bla bla bla așa că ciu ciu curent mai toată ziua.
Știți glumița asta? -> Azi mi-a picat netul si a trebuit sa petrec un timp cu membrii familiei mele … Par oameni de treaba … Cam așa a fost și în cazul meu :))Nu-mi săriți în cap, noi vorbim foarte mult, doar glumeam. Așadar o întrebam pe mama de ce nu am și eu nicio poza de la botez, că tare aș fi vrut să am imortalizat momentul când mă scufundă popa. Și nici soră-mea nu are. Și recunosc că mi-aș fi dorit să revăd momentele. Nu aveam bani de aparat și nici nu am avut pe cineva cu aparat. Așa era atunci … Și într-adevăr, îmi amintesc că atunci când eram la grădiniță și se apropia vreo serbare tata mergea și cumpăra un film pentru aparat (pe care îl aveam de ceva vreme, dar era folosit doar la ocazii speciale). Citește mai mult…

Întâmplări

De când am terminat facultatea parcă nu-mi mai amintesc nimic în legătură cu ea. Zilele astea mi-am adus aminte că acum…adică în perioada asta e..SESIUNEA de iarnă? :)) Așa să fie oare? Noroc cu feisbucul ăsta și cu inteligenta lui funcție de a-ți arăta amintirile pe
care le-ai postat fix cu un an în urmă…sau doi, sau trei.

Vă avertizez….nu suntem bețive,  nici n-am fost, în ultimul an nu am avut decât 1 bucată restanță din multe examene și am scris și-o licență șmecheră! Când? Probabil o să vă dați seama după ce „citiți” pozele.

Se știe de când lumea și pământul că în SESIUNE este perioada cea mai bună pentru mutat mobila prin cameră, în cazul studenților căminiști. Atunci este perioada cea mai favorabilă pentru curățenie, curățenie care nu trebuie tratată deloc superficial, pentru că alta până la următoarea sesiune nu se mai face :)) Citește mai mult…

D`ale sufletului

M-am îmbolnăvit de moarte.
mă dor vertebrele şi le aud sfărâmându -se
gemând implorator îndurare
colbului depus

mi s-a îmbolnăvit inima de un fel de
junghi şi simt că mă sufoc.
aberez pe melodii postludice Citește mai mult…

D`ale sufletului

Cioburi

M-am gândit și răzgândit de multe ori, am decis să nu mai visez, apoi am spus că asta e o prostie, că din vise îmi hrănesc sufletul. Dar la ce bun? Visurile dor, le simt uneori cum îmi ard celulele, vin pe nepregătite, sădesc dorința și dispar. Unde se duc? Au o lume a lor?

 

Se mai duc și pe la alții să îi rănească? Apoi mai vin, cu alte semințe de dorință, le sădesc și pe alea și dispar iar…dar nu de tot, le mai simt uneori cum pândesc la colț de arteră, pregătite să sfarâme puțin câte puțin din mine.

Am fost probabil un copil mai aparte, am avut propria mea lume în care tânjeam după un Făt Frumos, care să-mi trimită scrisori, poezii, să știe ce vreau exact când vreau. Am citit cărți în care El lupta cu un Univers întreg ca să-i câștige iubirea Ei. În care se dădea peste cap ca Citește mai mult…

Diverse

Ziua 86, 21 decembrie: tot pe întuneric, la lumina unei lumânări parfumate am terminat cartea despre care v-am povestit aici.

Ziua 87, 88, 89, respectiv 22, 23, 24 decembrie: pregăteli de Crăciun, miros de cozonaci, cu de toate: speranțe, bucurii, râsete, iubire, familie. ♥

Ziua 90, 25 decembrie: Crăciunul e pentru suflet, e în familie. Așa că am rămas acasă, urmând ca pe noapte să merg la al meu. Parcă a lipsit ceva, poate că din cauza vremii a părut așa de sec și de mut. N-am mai auzit strigătul de bucurie al sufletului, așa cum era odinioară…

Ziua 91, 26 decembrie: Jumătate de zi petrecută la al meu, cum spuneam. Toate bune și frumoase, într-o oarecare măsură. Important e că seara am revenit la mine unde am petrecut clipe frumoase.

Despre ziua 92, adică 27 decembrie am scris aici. Citește mai mult…

Diverse

caveman_introÎl avem pe Dorel, un proaspăt ieșit de la răcoare, o haimana. În 2015, undeva prin noiembrie, pe la sfârșit, omuleții de la minunata companie ce ne furniează nouă, muritorilor de rând energia electrică își parchează mașinile la Dorel la poartă. În scurt timp mai vine unu cu un mini-excavator și dă-i și fă o găuroaie la om la poartă, căci acolo s-a nimerit să fie un stâlp. Ce voiau angajații să facă? Să mai planteze un stâlp mai gros decât ăla care deja se afla acolo de când lumea și pământul, pentru susținere. Acu mai contează că Dorel are 2 metri de gard și că dacă i-au mai pus ăștia și stâlpul ăla i-au lăsat și mai puțin? Noroc că omu` nu deține mașină, că ar fi parcat-o pe la vecini.

Nu asta contează. Contează că după ce au săpat ditamai găuroiu, au băgat stâlpu, l-au înțepenit, toate cele, ca la carte. Ce au făcut însă cu pământul pe care l-au scos? O parte (foarte mică) l-au băgat să înțepenească nou stâlp, IAR RESTUL l-au lăsat la Dorel la poartă. Nu a deranjat pe nimeni că avea și omu o canapea de pe care scuipa semințe vara și care acum era îngropată sub pământ. Sau că trebuia să se urce pe mormanu de pământ ca să intre în curte. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Este una dintr-acele zile în care nu mă simt în siguranță cu mine. Mi-e labil psihicul din cel mai ascuns colțișor până în cel mai luminat. Firește, dacă există. Mi-e frig, un frig ce îl simt pe interior, mă îmbrățișează, îmi sărută măduva și îmi alintă tristețea. Mi-e iarnă, o iarnă murdară, o iarnă mocirloasă, o iarnă în care mă înec în propria zăpadă. Nu mai vreau să simt, să trăiesc așa, nu mai vreau să fiu, să am, să dau, să aud

Nu sunt în stare nici măcar să scriu ce simt. Și simt multe. Am atâtea doruri și dorințe negrăite că dacă le-aș pune cap la cap Zidul Chinezesc ar fi nici pe jumătate. Mă doare sufletul de parcă aș avea săgeți înfipte. Poate și alea ar durea mai puțin. Și mi-e frig, mi-e iarnă, mi-e pustiu. Atât de pustiu că bătăile inimii se sperie de propriul ecou. Poate dacă-ar înceta…  Citește mai mult…

Diverse

Ce să facem când mergem în vizită?

Când suntem invitați la cineva, la masă, e bine să cunoaștem și unele din regulile de comportare civilizată în asemenea ocazii. Respectarea acestor reguli dovedește respectul față de gazdă cât și pentru ceilalți invitați, dovedind și o bună creștere și educație cetățenească.

  • o atenție trebuie acordată felului în care ne îmbrăcăm, astfel ca îmbrăcămintea să corespundă profesiei pe care o avem, fiindcă mulți din cei prezenți nu au de unde ști că tu ești zugrav, coșar, fotbalist sau fochist.
  • în timpul mesei ca să poți avea o forță mai mare pentru a servi masa, mai bine să-ți dai haina jos și să-ți sufleci mânecile la cămașă, ușurând prin aceasta mânuirea tacâmurile.
  • să se stea cu coatele pe masă și capul între mâini așteptând cu nerăbdare, gata oricând de a fi primul la consumarea bucatelor.
  • picioarele să se întindă cât mai mult pe sub masă până simțiți că ați dat de picioarele vecinilor, anunțându-vă astfel prezența.
  • în timpul mesei se pot folosi diferite conversații, chiar dacă guraeste plină cu mâncare, pentru a nu vă pierde pofta de mâncare și firul ideilor, iar pentru a întări argumentele puteți flutura lingura, furculița sau cuțitul.
  • din felia de pâine e bine să nu rupeți câte o bucățică, ci să folosiți toată felia, pentru a fi sigur că vă aparține.
  • după ce ați terminat de servit masa nu mai așteptați, spuneți celor prezenți că sunteți grăbit, că trebuie să mergeți și la alți prieteni la masă.

!!!!! Plecarea se face când gazda este ocupată și nu vă vede. Prin acesta îi veți face cea mai mare plăcere și surpriză încât își va spune că așa invitați nu a mai avut și nici nu-i vor mai trebui.

(sursă: Gheorghe Grosu- Almanahul Ambianței)

Întâmplări

Mai vechi și mai noi

Când mergeam la mamaie L. (care defapt a fost mamaia mamei, deci străbunica mea) mereu mă lăsa să scotocesc prin sertare.

Îmi plăcea că se juca și râdea cu mine și îmi arăta mereu colecția ei de șervețele, pe care le strânsese pe vremea când mama era mică. Îmi plăcea mirosul lor și încă îmi place. Îmi aduce aminte de lucruri minunate. Acum, probabil că v-ați prins, șervețelele sunt în posesia noastră. Unele au peste 40 de ani, altele sunt în mai multe exemplare, altele îngălbenite de timp, unele au buline, altele linii, unele sunt cu motive florale, altele parcă ar fi tapetate.

Citește mai mult…

D`ale sufletului

Nu știu ce titlu este ăsta, dar e al meu așa că nu comentați, ok? Bun, mai departe de legătura de litere creată nu știu să-l explic, este un fel de … sau de…ah..ba nu..este..sau…ăhă. E an nou, abia a 4-a zi. Îl simt parcă de-o viață. Parcă ne cunoaștem de când eram prin lumile nenăscuților, așa greu mă apasă. Ar fi trebuit ca buzunarele sufletului să fie goale, ca la orice început, dar nu, ale mele mă fac să-mi târăsc limba pe asfalt de grele ce sunt. Nu-i mai zâmbesc și nu-mi mai zâmbește. Încercăm să trăim împreună fără să ne salutăm.

Îmi e dor de Twilight. Am văzut filmul ăsta de 100 de ori și am citit și cartea. Îmi e dor să mă simt Bella în zborul ei cu Edward prin copaci. Când eram mai mică tânjeam după așa o dragoste. Și nu mă deranja deloc dacă ar fi fost vampir. E aiurea că citim cărți și ne dorim poate să fim și noi ca eroii ăia pe care îi îndrăgim, ca apoi să deschidem ochii și să revenim la viață … Încă visez la așa o dragoste din povești cu vampiri. Citește mai mult…