SuperBlog

Spring SuperBlog 2016

Ptiuu drace! Era să uit să mă înscriu. Cum la ce? Voi nu ați auzit că începe Spring SuperBlog 2016 chiar mâine? Păi bine măi, să nu mă trageți voi de urechi că uitasem de asta? Of, sunt supărată pe voi. Așadar, cu mic, cu mare mâine mergem la lansare! Sper ca inspirația să fie cu mine, nenea juriul să fie în toane bune și foarte bune iar probele să fie simpatice.

Voi v-ați înscris? Nu vă place competiția? 😀

 

Întâmplări

Păstrate de-a lungul anilor. 1 Martie.

Acum câțiva ani în familia noastră exista o tradiție care pe tata îl făcea să-și bulbuce ochii, așa încât să arate ca un broscoi pe care l-ai strâns de … gât. ( măi măi măi… la ce vă gândeați?). Amândouă (eu și soră-mea) în clasele fiecăreia făceam parte dintr-un grup minoritar. În clasa mea eram în total 9 fete și 19 băieți (în generală) și A. avea în clasă 4 fete (cu ea cu tot :)) ) Așa că vă las pe voi să vă imaginați cum arătau ghiozdanele noastre când ne întorceam de la școală în ziua de 1 martie.

Pentru că prima se întorcea A. se făcea adunare de familie. Mergeau în cameră la mamaie, se făcea un cerc  și începea distracția. Uite, mărțișorul ăsta e de la X. Mărțișorul ăsta e de la Y. Mie mi l-a dat pe ăsta urât,  Mirelei i-a dat un ghiocel ca mărțișor. Ăsta e de la… ăsta…. ăsta…. etc. Staaaați să vă zic ce a primit doamna de la fiecare….  Și uite așa ce s-ar fi putat rezuma la câteva minute deveneau niște sferturi de oră foaaaarte chinuitoare pentru tata care trebuia să se prefacă pe deplin curios ce a primit X de la Y, ce a dăruit Z lui W. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Suflet exilat din carapace

Ai simțit vreodată că oricât de viu te vezi în oglindă de fapt nu ești? Că în ciuda faptului că îți poți mișca mâinile, că îți poți simți inima bătând  ești atât de mort pe dinăuntru încât ți-au crescut buruienile prin artere. Bătăile alea pe care tu le auzi sunt ecouri întârziate ale unei vieți pe care ai uitat-o prin buzunarul stâng al vreunui palton ce nu te mai încape. Ești atât de mort că nicio trăire nu te mai face să tresari. Ești plin de automatisme. O mașinărie în descompunere care zâmbește fiecărui om cu care se întâlnește. Și când te gândești că ai uitat să mai trăiești zâmbetele!

Unde e viața aia plină de nebunia tinereții pe care ți-o doreai? Iubirea la care visai… care te cuprindea cu brațele-i înflăcărate și-i cădeai îmbătată de plăcere? Ai uitat să te înfrupți din dragoste și să te lași înfruptată … Unde sunt nopțile în care ar trebui să visăm la stele? Tolăniți pe asfalt să ne dezbrăcăm sufletele și să ne tatuam zâmbete pe ele.. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Astăzi …

Astăzi plouă peste suflete ponosite de sentimente demult uitate. Astăzi mă amestec printre picături ca să nu mi se vadă lacrimile. Nu mai cerșesc iubire, nu mai cerșesc speranțe. Nu mai cred în ele. Nu mai cred în oameni, nici în mine. De fapt în mine nu am crezut niciodată. Am știut și simțit că sunt decupată dintr-o lume demult apusă, unde iubirile erau conturate altfel. Încă simt aprinsă dorința. Ce dorință – nu știu. Mă simt pierdută din nou printre picăturile de ploaie. Oare pe ele le doare când se izbesc de pământul rece și rigid? Oare despre asta e viața? Despre izbiri și căderi?  Citește mai mult…

D`ale sufletului

Despre oameni

Nu îmi plac oamenii. Nu pot să mă uit la un om și să îl văd pur și simplu, să-i remarc ochii verzi sau căprui, să-i remarc pielea pistruiată sau  catifelată. Eu când mă uit la un om îi văd tristețea din ochi și urmele lăsate de greutăți pe piele. Îi văd palmele bătătorite sau mârlănia din suflet. Nu îmi plac oamenii. Sunt ființe schimbătoare: astăzi devotate, cinstite și elevate, mâine perfide, invidioase, egoiste. Acum te ridică pentru ca mai târziu să aibă cui îi pune piedică. Oamenii sunt anotimpuri: calzi ca o ploaie de vară, geroși sau furtunoși ca o zi furioasă de toamnă. Oamenii sunt nori și curcubeie. Zile și Nopți. Suflete umbrite.  Citește mai mult…

Cărți

Marat. Iubirea are spini- Natașa Alina Culea

Anul apariției: 2015

Autor: Natașa Alina Culea

Categoria: Literatură Română

Ediție: Necartonată

Editură: ePublishers

Număr pagini: 247

În ultimul timp m-am lovit cam peste tot de această carte. Fie era recenzată pe diverse bloguri, fie îmi apărea pe facebook, sau prin librăriile online la categoria celor mai căutate cărți. Cum am ajuns eu în posesia ei găsiți aiciCitește mai mult…

Plăceri nevinovate

SONY DSC

De curând a fost ziua lu’ tata așa că am făcut împreună cu mama un tort cu mascarpone. Adică mama l-a făcut cu mine, eu pe post de ajutor că așa ne stă bine. Altfel probabil ar fi ieșit un ceva necomestibil și bucătăria ar fi arătat ca proaspăt ieșită din război.  Dacă nu ați înțeles, vă mai zic o dată: sunt un masterchef  dezastru în materie de gătit. Sunt un fan înfocat al prăjiturilor așa că am ceva experiență în materie de asta. Normal, e meritul mamei că îi place să prăjiturească. Așadar vreau  să vă zic că tort mai bun ca ăsta n-am mâncat în viața mea. Dacă nu mă credeți pe mine, vă rog să-l întrebați pe-al meu cine a lins primul farfuria  terminat primul de mâncat (țineți cont că el se ridică ultimul de la masă , iar eu aș fi în stare să și adorm pe ritmul în care mănâncă el). Și mai țineți cont că trebuie rugat cu prăjituri, exact ca în desene, de-i fluturi prin față farfuria și abia abia o bagă în seamă. Citește mai mult…

Diverse

Punctualitate. Arta de a ajunge la timp.

Astăzi vreau să vorbim despre punctualitate. În familia mea este cunoscută o regulă generală: decât să alergi în stație după mașină, mai bine pleci cu 5 minute mai devreme și o aștepți tu pe ea. Ea pe tine nu te va aștepta niciodată. Tata de exemplu, are o roțiță pe la mansardă care o ia înainte de fiecare dată când mergem la cumpărături sau pe undeva. De cu seara stabilim că la ora 9 dimineața e îmbarcarea. În schimb, noi la ora 9 deja suntem plecați de cel puțin 15 minute. Dacă îți spune că la ora x e la tine la poartă, la ora x fără un sfert să știi că deja a ajuns.  Citește mai mult…

Întâmplări

Zi cu soare!

Nu, nu vă sinchisiți să trageți draperia sau să ieșiți afară că nu e soare deloc. Cel puțin la mine parcă vine apocalipsa. Cerul e așa o chestie neagră plină cu forme ciudate de nori care se schimbă la câteva secunde din cauza vântului. Dar nu despre asta e vorba acum. Ce vreau să vă spun e că m-am trezit cu gândul că astăzi este vineri :)) Și am ținut-o tot așa până acum când vreo 3 minute când mi-a țăcănit ceasul biologic a joi. Aseară mă gândeam deja cum să fac și ce să fac și aveam de gând să scriu așa: dacă am început săptămâna tare prost și urât și nașpa și ați înțeles ideea, măcar să o termin fericită. Dar nu pot să scriu așa că azi e joi și nu e sfârșit de săptămână. Adică e, dar nu e chiar sfârșitul. :)) Citește mai mult…

D`ale sufletului

Firimituri de suflet

Nu am lăsat pe nimeni sa ma cunoască perfect
Și cine-mi poate spune e calitate sau defect..*

Sunt câțiva ani de când îmi găseam alinarea în melodiile lui Vescan. Simțeam că băiatu ăsta sau mai altfel spus versurile lui mi se mulează direct pe suflet. Azi simt la fel. Astăzi conștientizez că am pierdut tot. Prieteni, încredere, speranțe, visuri, oameni care au plecat prea devreme și au uitat să mă învețe cum să nu mai simt ceea ce simt acum. Mă apasă ceva pe suflet, îmi simt pieptul greu ca și cum aș avea o greutate imensă pe el. Aș vrea să-mi pot controla lacrimile, dar nu mai sunt demult ale mele. Sunt ale unui om prăfuit, care-și târăște gândurile zilnic, căruia nu-i mai surâde nici soarele. Citește mai mult…