SuperBlog

intrareOrganizarea unui eveniment corporate este o muncă uriașă, mai ales când sarcina asta cade pe tine, un biet om care n-a pregătit în viața lui nici măcar o petrecere surpriză. Înainte să intri în panică începi să te gândești de ce tu, de ce tocmai tu, de ce Dumnezeu ai fost tu desemnat să faci asta? Când mai auzi că-ți spune șeful că lasă totul pe mâna ta și e sigur că nu îl vei dezamăgi aproape că atingi punctul de leșin. Apoi decizi să întrebi în stânga și în dreapta: cu ce se mănâncă o astfel de organizare, de ce lucruri trebuie să ții cont când trebuie să organizezi un eveniment?

Așa gândeam eu acum vreo jumătate de an când privirea sefului meu s-a îndreptat spre a mea în timp ce gura îi rostea Firma noastră împlinește 10 ani de la înființare, așa că am decis împreună că avem nevoie de un eveniment.  Îmi pun baza în tine, Paula, că te vei ocupa de tot. Vreau doar să fiu anunțat unde și când să mă prezint.  Citește mai mult…

Diverse

A văzut cineva un ou?

Helău dragi nenei și tăntici. Azi vreau să vă testez răbdarea și ochii. Nu, n-o să vă tratez de niciuna dintre ele dacă descoperiți că le aveți lipsă dar măcar ori vă amuz ori vă enervez :)).

În lunga mea acțiune de scroluit (cuvânt inventat – nu-mi săriți în cap, știu că nu e în DEX) pe feisbuc am găsit o imagine care m-a făcut să cred că sunt fără spirit de observație. Ia să vedem, voi îl aveți? Trebuie să găsiți un ou, eu l-am găsit (am căutat pe net că îmi venea să dau cu laptopul de pereți 😀 . Dacă vreți indicii nu vă dau :)) Citește mai mult…

SuperBlog

Florile – curcubeie și zâmbete!

Trei … doi … unu …. stop! Da, ați auzit bine, am zis stop! Stop de la viața asta haotică, stop de la zâmbete false. Doar opriți-vă și adulmecați fericirea. Când ați dăruit ultima oară flori cadou? Când v-ați bucurat că ați făcut o femeie fericită? Domnilor, când ați sedus ultima oară pe soție, pe iubită oferindu-le flori? Sau pur și simplu când ați oferit o floare unei trecătoare oarecare fără niciun motiv, ci doar așa, că e femeie și merită să zâmbească mai des?

Mă uit acum în jurul meu și e trist. Băieții rar mai oferă flori, deja dacă ești căsătorit nici nu se mai pune problema florilor. Și mă întreb oare de ce? Oare sunt eu prea demodat? Oare chiar să nu mai fie nimeni sensibil la flori? Asta nu cred, pentru că eu mă bucur să dăruiesc zâmbete soției mele.  Și chiar dacă nu îmi permit să cumpăr buchete pe care de abia le poate ține, tot nu trece o săptămână fără să primească măcar un fir de trandafir, un buchețel de lalele sau orice altceva îi place.  Și totuși au fost trei momente în care i-am dăruit niște buchete absolut minunate care i-au făcut ochii să sclipească de bucurie și recunoștință. Citește mai mult…

SuperBlog

6e100b693083fe7b237779ffd809d8b7_LAzi este cel mai bun moment să călătorim! Destinația pentru vacanță prezentată în rândurile ce urmează este una aleasă special pentru voi, iubitori de călătorii, de frumos și de Franța, din ofertele turistice puse la dispoziție de CND Turism.

Paris! Orașul luminilor, al iubirii și al artei! Cu numai 650 euro* ai o vacanță de povestit nepoților!

Dacă nu ai rău de avion și dacă nu îți este frică, atunci trebuie să vizitezi minunatul oraș de care cu siguranță te vei îndrăgosti pe loc. În acest sejur, Parisul te va încânta cu farmecul său! Citește mai mult…

SuperBlog

curatare-aer-conditionatȘtiți momentul ăla în care trebuie să pleci de acasă și nu ai la dispoziție decât mijlocul de transport în comun? Asta nu ar fi o problemă, dacă nu ar fi vreo 40° și niscaiva criză economică în țară, ceea ce înseamnă un consum de apă mult prea scăzut.  Eu sunt convinsă că îl știți si voi la fel de bine ca mine. Ultima oară când era să-mi pierd nasul printre picioarele nespălate ale unei doamne   ființe care puțea din podea și pân la tavan mi-am făcut de trei ori cruce cu limba  numa’ ca să mai scap cu viață de acolo și m-am jurat că nu mai circul cu niciun mijloc de transport în comun .

Așa se face că acum vreo două luni în timp ce mă duceam nu mai știu pe unde cu mașina (proprie și personală, că doar ce vă ziceam că nu mai calc în vreun mijloc de transport în comun) îmi iese în cale un din ăsta de stă și zâmbește la mașini că doar l-o lua cineva. Cred că autostopist îi zice. Citește mai mult…

Diverse

La mulți ani, suflet frumos!

Acum vreo 6-7 luni am pășit pentru prima oară în lumea asta a oamenilor cu bloguri. A blogurilor frumoase cu oameni frumoși. Pardon, oameni frumoși cu bloguri frumoase. Am cunoscut, dacă pot spune asta, suflete pe care le-am simțit mai apropiate de sufletul meu. M-am gândit ceva vreme dacă să scriu asta, dacă e bine, dacă nu fac ceva greșit, dar îmi asum.

Pe ea am cunoscut-o din prima zi când am început să scriu pe aici. Răsfoiam după bloguri și mi-a sărit în ochi. I-am citit câteva postări, mi-a plăcut, mi-am făcut curaj să încep să comentez. Și uite așa s-a scurs timpul și i-am citit tot blogul, cap coadă. E o femeie sensibilă, scrie niște poezii minunate, are un suflet frumos și cred că și la chip e la fel. Îmi pare rău că această postare vine abia la ora asta, dar știu eu că mă iartă. 😀 Nu-i așa Potecuță? Că despre tine e vorba. Astăzi este ziua ta, sper că a fost o zi frumoasă. Îți urez sănătate în primul rând și putere. Fericire, spor în toate, mai ales la bani și zâmbete. Multe zâmbete!

Nu știu dacă mai ții minte, dar ți-am spus acum ceva timp că dacă ai răbdare o să „primești” ceva 🙂 Sper să îți placă 🙂 Citește mai mult…

SuperBlog

Cu Avizez.ro mergem la munte!

150 lei +342 lei + 879 lei = prea mulți bani pentru un om cu buzunarele goale … Of, s-a dus și luna asta vacanța la munte, îmi spun și îmi îndes capul mai tare în pernă.

-Mițulici, iar ești botoasă? Ce s-a întâmplat? mă întreabă soțul  din baie.

-Ce s-a întâmplat? Tu nu vezi facturile astea? Enorme! E-NOR-ME!!! O să ajungem la sapă de lemn în curând …

-Știu și eu sunt îngrijorat, nu ne permitem nici o plimbare până la București. Eu zic să facem pasul cel mare. Am analizat situația și avem nevoie de niște bani ca să ne scutească de dat atâția bani.

-Tu te auzi ce spui? îl întreb mirată. Cum să facă niște bani alți bani mai puțini?

-Da. Simplu. Investim în casă, e adevărat că o să ne coste ceva, dar o să plătim mult mai puțin de acum încolo. Am putea începe cu o izolare. Casa moștenită de la părinții mei e destul de veche. Căldura se pierde toată prin pereți, prin tavan. O să ne mutăm în pod, acolo e saună, ia te du să vezi. Citește mai mult…

SuperBlog

 

EmpireSă fi fost ’96, poate ’97. Trenul se îndrepta cu viteza unui melc ce-și cară o casă prea grea pentru micimea lui. Când oprea în gară, săream cu veselie și alergam spre satul unde locuia străbunica mea, pe atunci în vârstă de vreo 80 de ani. Căsuța era mică și bătrânească, dar exista o odaie care era de bună, cum se zice pe la țară. Acolo dormeam de fiecare dată când mergeam pe la ea. Și tot de fiecare dată ne aducea un televizor miiiic de tot, alb negru și fără telecomandă. Era singurul televizor din casă și îl muta pentru mine, pentru că știa că dimineața când mă trezeam mă uitam la desene animate. Citește mai mult…

Diverse

Sper că nu se supără Potecuță pe mine, pentru că i-am furat ideea, dar fix după ce am văzut articolul ei de ieri, am intrat pe feisbuc și mi-au apărut chestii asemănătoare. Cine știe cum s-or fi alineat planetele?

Așadar … din seria – cât de inventivi pot fi oamenii (aș vrea să cred că nu toate sunt făcute de români, că doar n-am luat noi premiul Nobel pentru invenții – sau l-am luat?)

sursă: http://imgur.com/Zhok1oD
sursă: http://imgur.com/Zhok1oD

Citește mai mult…

SuperBlog

Cenușăleasa cu stiletto

-Uite, acum ajungem la partea poate cea mai interesantă a poveștii. Haide, vino aici lângă mine să asculți mai bine.

… și în fuga ei Cenușăreasa își pierdu pantoful din cristal pe scările palatului. Când îl văzu, Prințul îl luă de jos …

Mami, dar cum melgea Cenușăleasa cu pantofi de clistal? Nu o duleau picioalele?

-Ba da, mami, o dureau, dar ce să facă? Voia să fie chic pentru prințul ei.

-Dal eu nu vleau să o doală. De ce tlebuie să sufele doal ca să o placă plințul?

-Așa se mai întâmplă când crești mare. Faci eforturi ca să te placă cel pe care îl iubești.

-Dal eu nu vleau să o doală!!!

-Păi și cum face mami? Vrei să povestești tu?

-Daaaa, daaaaa vleau să zic eu povestea Cenușălesei.  Citește mai mult…