Diverse

A cam început numărătoarea inversă până la Crăciun. Am fost destul de inspirată anul ăsta (zic eu) și am știut ce cadouri voi face, așa că majoritatea sunt cumpărate de vreo două săptămâni. Mai greu cu ascunsul, ce-i drept decât cu alesul lor. În ciuda a tot ceea ce strigă facebook-ul și alte filmulețe motivaționale, sau cel puțin care așa se vor, cum că de Crăciun dăruiește momente, nu lucruri, eu am ales să dăruiesc lucruri utile, de care chiar este nevoie, lucruri pe care să le și folosească la ceva, nu numai să le uite acolo, într-un colț. Pe asta cu dăruitul momentelor nu pot să o înțeleg. Cum vine asta? Adică de Crăciun să ne strângem la masă și să COMUNICĂM unii cu alții, fără telefoane, fără televizor, fără …? Păi și în restul timpului? Noi nu avem nevoie de Crăciun ca să ne dăruim momente. Momentele vin de la sine, atunci când tata mă pune să-i țin de nu știu ce lemne ca să le taie, când mama ne roagă să-i tocăm ceapa, când ieșim primăvara la făcut brazde în grădină, când ne prindem toți acasă seara și mâncăm împreună. Astea nu sunt tot momente?  Citește mai mult…

Întâmplări

3 dileme mari și late

Cum suntem aproape la jumătatea lui decembrie cel voios, că înzăpezit nu prea este, cel puțin pe la mine, pe la casele oamenilor încep să aibă loc acțiunile firești de dinainte de Crăciun. Mai un șters de geam, mai un păianjen dat jos de pe la colțuri, etc etc. Asta se întâmplă pe la casele ălor mai puturoși, căci clasa ailaltă, muncitoare și bună nu degeaba și-a căpătat titlul ăsta, ci cu multă muncă și istovire. Ei bine, cei din urmă au treburi adevărate acum dom’le, căci tare rușine este să locuiești la sat și să n-ai în bătătură un Ghiță pe care să-l tai. N-am prea înțeles-o pe asta, cum nu prea înțeleg nici alte chestii, dar toate la timpul lor.

Umblă vorba la mine-n sat că dacă ai purcel de tăiat ești om gospodar, dacă n-ai … apăi să te duci să te spele popa de toate titulaturile care ți se pun că e groasă treaba. Acum, dacă îți place să mânânci de toate și aștepți să-ți dea și ție vecinul că mamă ce mai poftește copilul, dă-i și lui nițel șorici,  e posibil ca lumea să aibă dreptate. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Printre cojile de suflet

E aproape miezul nopții și eu simt că înnebunesc. Nu mai pot. Uneori m-aș duce undeva unde să mă pot dezbrăca de suflet. Nu-l mai vreau. Mă doare. Mă doare atât de tare încât abia pot să mai găsesc un firicel de lumină. Acum m-aș duce să urlu pe străzi să-mi dea sufletul înapoi. Așa cum era când era întreg. Aș țipa la dumnezeul ăla pe care îl slăvesc oamenii în genunchi că mi-a luat prea mulți. I-aș spune că nu mai cred în el și că nu mai vreau să-mi plece nimeni. Să-i lase sufletului un pic de odihnă, căci om sunt și nu mai pot.

Ieri am fost prin cimitir. Goliciune, singurătate, apăsare. Poate îndurare. Blestem. Un loc unde mi-aș fi dorit să nu fie nevoie să intru. M-am plimbat printre morminte, e ciudat cum nu simți nimic când faci asta. Citește mai mult…

SuperBlog

Despre SuperBlog 2016 – impresii

Parcă acum câteva zile scriam articolul de înscriere în SuperBlog, că iată-mă scriindu-l pe cel de final. Nici nu știu unde s-au dus două luni, acum privind peste umăr, am impresia că s-au ascuns printr-un buzunăraș secret, ori că am visat, ori că orice altceva, dar în niciun caz că am participat. Totul a trecut prea repede și da, mi-aș fi dorit să mai fie. Poate că pe voi v-am plictisit cu articolele pe diverse teme, îmi pare rău, dar eu  m-am surprins și chiar m-am distrat. De la competiție la competiție observ că sunt capabilă să scriu chiar despre orice și zic eu că nu o fac chiar așa de rău. Am câteva articole de care sunt foarte mândră și pe care dacă le recitesc încă îmi plac (nu se întâmplă asta de prea multe ori :D) și articole „oi negre ale familiei”, care se puteau să fie și altfel. Citește mai mult…

Întâmplări

Când zilele nu mai sunt ce sunt …

Nu știu dacă știți senzația aia avută atunci când faci o faptă bună și apoi ceva miraculos se întâmplă și poți să juri că aia ți-e răsplata că ai făcut o faptă bună. Și de prea multă țopăială prin casă de bucurie ți se zdruncină ceva pe la mansardă și ai impresia că zilele săptămânii sunt exact alea care vrei tu să fie. Nu o știți? Nu-i bai, nici eu nu am cunoscut-o până ieri. Adică ieri am reușit să o descopăr. Pe senzație, zic. Ce s-a întâmplat ieri? Păi m-am trezit eu așa frumușel cu un gând măreț, anume acela de a vedea care-i provocarea zilei, de pe blogul lui Călin. Din cauză că am fost cu nervii la pământ din cauza SuperBlogului care mi-a mâncat tot timpul, am cam sărit peste ultimele două provocări din miercurea fără cuvinte.  De data asta am zis că nu e frumos ce fac și că să încep încă de dimineața să sap în arhiva din laptop după niște foto cât de cât decente. Am reușit să postez la o oră destul de târzie pozele și culmea, am mai și înscris articolul la Călin și nu am întâmpinat nicio problemă. Citește mai mult…