Cărți

This or That Book Tag

M-am bucurat enorm când am văzut că am fost nominalizată pe străduța de iluzii să preiau leapșa, pentru că mie chiar îmi plac lepșele și asta e chiar faină. Tocmai de aceea m-am conformat și am adunat frumușel răspunsurile mele în acest articol. Am vrut să răspund chiar astăzi, ca să fie încă proaspătă treaba. Bine și mai e și nerăbdarea cu care m-a înzestrat natura și care nu-mi dă pace, mai ales când simte că mi-am pus în gând ceva. Așadar , să începem. A… și apropo, dacă simțiti nevoia să răspundeți la întrebări în timp ce citiți, nu ezitați să lăsați răspunsurile în comentarii. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Mai știi când …?

Mai știi când colecționam clipe? Tu mi le prindeai, iar eu le înveleam în petale de zambilă – mult prea divină floare și le așezam în taină în spatele cărților, în biblioteca veche, ascunse după umerii a sute de vieți, a sute de personaje nemuritoare. Credeam că vor lua măcar puțin din eternitatea lor și că vor prinde aripi de fluturi visători. Credeam că vor rămâne tăinuite acolo până ce două mâini tremurânde de prea multă bătrânețe le vor afla și vor hrăni cu ele suflete. Foste suflete tinere, învelite-n magia clipelor lăsate-n trecut.

Mai știi când număram stele, în leagănul bătrân din curte? Ai spune că știi și că leagănul nu e deloc bătrân, dar tu nu-i cunoști amintirile, câte lacrimi a șters cu umăru-i prea rece și incomod, câte promisiuni și vise a mângâiat și poate cât de mult și-a dorit să aibă suflare, să-mi aline singurătatea. Citește mai mult…

Diverse

Cum ați ajuns pe blogul meu

Nu prea înțeleg de ce se zgârcește nenea WordPress și nu vrea nici în ruptul capului să ne arate și nouă ce caută oamenii de ajung pe blogurile noastre. Ce ar avea de pierdut dacă ar face-o? Eu recunosc că am de partea mea Search Console (nu mă întrebați ce e, tot ce știu e  că îmi arată niște alea care cică sunt interesante și importante pentru cine știe să le citească – așa zice al meu) care îmi arată ceva mai mult decât zgârcenia de WP. Așadar cei ce au ajuns pe cărările mele se împart în mai multe categorii, după cum urmează: Citește mai mult…

Cărți

vaduva pentru un an recenzie

Titlu: Văduvă pentru un an
Autor: John Irving:
Editura: RAO
Anul aparitiei: 2012
Numar pagini: 704

Roman de o forță emoțională copleșitoare  așa este recomandă cărțulia Văduvă pentru un an. Spun cărțulia pentru că are 700 de pagini. Într-un fel aceste cuvinte despre roman mi-au dat speranța că mă voi topi de emoție între pagini și că nu voi vrea s-o mai las din mână până la ultimul punct. Din păcate nu s-a întâmplat deloc așa și la un moment dat am vrut s-o las neterminată. Ceva a lipsit, poate acea sclipire ce diferențiază o carte fascinantă de una bună. Evident, vorbesc în numele meu. Dacă mie nu mi s-a părut cea mai cea, nu înseamnă că romanul nu poate fi în topul altora. Și nu înseamnă nici că nu mi-a plăcut, pentru că dacă ar fi să trag concluziile finale aș spune că a fost o carte destul de bună, exceptând faptul că mie mi-a lipsit emoția. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Nu-ți mai sunt nici suflet, nici gând, nici dimineață

Nu-ți mai sunt aripi întinse spre orizonturi colorate. Nici măcar dorința de a le mai atinge. Fărâmă de dorință … fărâmă de dor. De albastruri numai de noi atinse în nopțile când adunam stea cu stea și cream constelații în podul palmei. Le coloram apoi cu amintiri și le aruncam pe cer îmbrăcate în noi. Tu îmi luai palmele și le strângeai la piept, le sărutai timid, de fiecare dată cu o secundă în plus, așa cum era dorul tău. Mai mare, din ce în ce mai mare. Așa-ți erau și dorințele cu mine. Eu mă pierdeam în brațele tale și-n ochii tăi găseam liniștea. Și-o ascultam în timp ce constelațiile noastre ne străluceau deasupra. Era momentul nostru de regăsiri și nimic nu l-ar fi stricat.

Nu-ți mai sunt cărări prin suflet, nici măcar umbra pașilor târzii. Pe străzi numai de noi știute ni se plimbau sufletele de mână, inimă-n inimă, în același ritm, cu același fior, cântând aceeași dragoste – pierdută-n depărtări acum, când ni se plimbă trupurile mână-n mână, dar ni-s sufletele-ntoarse pe dos.

Citește mai mult…

Plăceri nevinovate

prajitura cu foi de napolitanCred că sunt mai bine de 6-7 ani de când n-am mai mâncat prajitură cu foi de napolitană și nucă. Când eram mică mama o făcea foarte des, pentru că nu necesita cine știe ce ingrediente și în plus ieșea și multă și cum familia era mare, era perfectă. Cu timpul am cam uitat rețeta, a rămas printre paginile caietului roșu sub denumirea de „foi Lica” (așa erau denumite foile de napolitană pe vremuri). O singură dată am mai mâncat la o mătușă, dar știu că nu avea gustul prăjiturii făcute de mama. Napolitana mătușii se înmuiase, parcă era cauciucată și nuca nu se prea simțea. Cred că din cauza faptului că nu era tocată, ci dată prin mașină mărunt.

Foile din prăjitură nu trebuie să se înmoaie, ele trebuie să rămână crocante. Crocantul cu caramelul și nuca se îmbină perfect și parcă au gustul copilăriei … cel puțin pentru mine. Eu am avut 5 foi de napolitană cu dimensiunea de 27×37, așa că am avut 4 straturi de cremă.  Citește mai mult…

D`ale sufletului

Sub doi brazi s-ascunde-o stea

Mâine mergem la mamaie [de fapt străbunică]! Ai auzit, A.? Mâine mergem la mamaie! Ce tareee, abia aștept!  Și de cu seară pregăteam câteva caserole cu prăjituri, cu sarmale, cozonac și alte de-ale gurii. Adormeam cu gândul la bătrânica de 90  de ani pe care sigur nu o găseam acasă. Obișnuia să mai plece la câte o vecină și să lase în geam câte un bilet ” Sunt la Xuleasca”. Scrisul era tremurat, hârtia îngălbenită și colțurile roase. Semn că mulți ani trecuseră peste ea. Niciodată nu era unde scria în bilet. Și asta ne amuza teribil. Păi ce faci mamaie? Scrii că ești la tanti Leana și pe mata te găsim la tanti Ioana? Eeee, ce vrei fa? ( asta era vorba ei, fa) Am pus și eu ceva acolo, cine mai vine pe la mine știe că nu le mai pun bine … Voi ce faceți? Ați prins drum bun? Citește mai mult…

D`ale sufletului

Un fel de articol

Anul ăsta parcă nimic n-a fost cum trebuie și l-am simțit ca fiind extrem de apăsător, de greu și singuratic. Până și Crăciunul mi s-a părut cumva palid deși la o primă vedere n-ai zice c-a fost așa. După extrem de mulți ani de relație cu al meu, au reușit și părinții noștri să se întâlnească și cunoască (exceptând o întâlnire ca-n filmele cu proști, când s-a întâmplat să vizităm același supermarket și am dat ochii unii cu alții în parcare – ceea ce mi s-a părut nasol tare). Și totuși am simțit că ceva lipsește, că s-a deplasat o piesă din puzzle și s-a cam dus și farmecul său …

După Crăciun, pe 26, am decis să vizităm luminile Bucureștiului, așa că am plecat dis de dimineață împreună cu unchi-miu și mătușica. Drumul până la capitală a fost plictisitor. Ei și-au petrecut mai bine de jumătate din drum cu ochii în telefon, pe străzile feisbucului, al meu era cu ochii la drum și soră-mea atentă la casele pe lângă care treceam. După câteva încercări eșuate de a menține comunicarea cu cei dintâi am lăsat-o moartă și mi-am lăsat privirea pe geam. Citește mai mult…