SuperBlog

Mâine este prima zi a unui nou început. Că doar asta e primăvara nu? Renaștere, prospețime, delicatețe. Deja mirosul ghioceilor se simte în toată curtea, iar în casă miroas-a zambile. Nu știu dacă mă bucur sau nu că a venit martie, pentru că timpul e incredibil de furios, parcă aleargă, nu glumă. Și tot mâine e prima zi din Spring SuperBlog 2017. Și normal că mă înscriu. Cu articolul ăsta, chiar. Sper să-mi recapăt forța și ideile și cheful de treburi serioase, pentru că se anunță o competiție incendiară cu probe pe măsură. Dar vom vedea noi … chiar mâine, când se și lansează deja prima probă.

Dacă vrei și tu să participi trebuie să știi că înscrierile se fac și pe durata competiției, dar te-aș sfătui să te înscrii până trece prima probă, ca să ai timp să scrii și să nu iei penalizare. Și trebuie să mai știi că SuperBlog creează dependență!

Vouă, celor care nu participați vă doresc o primăvară înfloritoare, plină de inspirație, de căldură și iubire! Iar concurenților SuperBlog le doresc mult succes și note pe măsură!

 

Plăceri nevinovate

piersici umplute cu cremaTare mult am pătimit până am făcut aceste piersici umplute cu cremă, dar tare dragi mi-s și tare mândră-am fost de ele. Nici nu vă puteți imagina ce bucuroasă am fost când am văzut ce frumoase ies piersicuțele, pentru că am fost puțin sceptică când m-am apucat de ele, în caietul mamei fiind scrise mai multe rețete și nu știam pe care dintre ele să o aleg. Inițial declarasem sus și tare că nu mai fac niciodată, că-s tare migăloase, dar acum nu mai recunosc nimic. Sunt prea faine și prea bune ca să fie uitate. Înainte să vă apucați de ele trebuie să știți sigur că aveți niște ore de pierdut, să fiți calmi și cu chef de migală :))

Cel mai bine ar fi varianta cu patru mâini, că ar merge mai repede. Cred că sunt cele mai migăloase chestii pe care le-am făcut vreodată, dar se pare că uneori îmi place migăleala.

Nu trebuie să fiți descurajați de ce ați citit până acum, pentru că rezultatul final ar îndupleca și cel mai pretențios musafir și sigur ați culege câteva felicitări.

Citește mai mult…

Cărți

padurea norvegianaTitlu: Pădurea norvegiană
Editura: POLIROM
Nr. pagini: 360
Traducator: Angela Hondru
An aparitie: 2011
Autor: Haruki Murakami
Categoria: Literatura contemporană

Pădurea norvegiană e  o carte ancorată într-o realitate pe care nu mulți o înțeleg sau cel puțin nu vor să o accepte. Mă așteptam să dau de ceva fantastic într-o pădure norvegiană, că doar ăsta îi e titlul, nu? Dar nu, nu e despre o pădure, nu se petrece nimic în nicio pădure și nu are de-a face cu pădurea. Este o poveste tristă, o poveste din viața de student a lui Toru Watanabe. La 37 de ani, Toru își amintește de anii tumultoși ai studenției, în timp ce aflat în avion, aude melodia Norwegian Wood, de la Beatles. (Dacă sunteți curioși să ascultați melodia Norwegian Wood o să descoperiți întreg romanul în câteva versuri … ). Așa îl cunoaștem pe studentul Toru, un tip ciudat, antisocial și destul de retras. care preferă literatura veche și care este puțin cam îndrăgostit de iubita prietenului său cel mai bun din copilărie. Nimic ieșit din comun ați pune. Numai că acest prieten  a decis să părăsească această lume și s-a sinucis. Toru a suferit pierderea, dar mai tare a simțit-o Naoki, iubita acestuia, care ajunge să aibă ceva probleme și ajunge într-un fel de sanatoriu. Citește mai mult…

Întâmplări

Ceva bun, ceva rău și-o laudă

Știu că am lipsit, sper că mi-ați remarcat absența (!!!) și că v-a fost și dor de Călător prin viață. No, glumesc, la nimenea nu-i dor di mini  și știu asta, dar încă nu știu dacă e de bine sau de rău. Ca să-ți fie dor de cineva trebuie să-l iubești sau simpatizezi, nu? Și dacă ești simpatizat sau iubit ești predispus să dezamăgești, nu? Și ce-i mai nasol decât să citești în alți ochi  dezamăgire? Că nu ești așa, că nu ai ajuns așa, că nu ai așa, că nu, că nu … Să te uiți în oglindă și să vezi dezamăgirea de pe chip și din sclipirea ochilor, aia e mai nasol. Nu-i tocmai bună introducerea asta, dar așa s-o vrut, așa o las. Nu am vrut-o eu, ci ea s-a cerut. Așa că nu-mi spuneți că v-a fost dor de mine, că nu vreau asta. Nu, n-am fost plecată (doar cu capu’), nici nu m-am măritat și nici răpită n-am fost, ci doar plictisită și prinsă-n oale, mai bine zis în tăvi, că eu de partea asta m-am ocupat mai mult. Citește mai mult…

Cărți

1Q84 murakamiTitlu: 1Q84 volum 3

An aparitie: 2012

Autor: Haruki Murakami

Editura: POLIROM

Nr. pagini: 432

Volumul 3 din 1Q84 de Haruki Murakami a fost mai mult un roman polițist. Multe detalii, extrem de multe, poate chiar puțin exagerat. Mi s-a părut că cea mai mare parte din roman o ocupă Ushikawa, un individ angajat de oamenii Liderului să o găsească pe Aomame. Se întâmplă lucruri ciudate. Aomame simte că în seara în care l-a omorât pe Lider (vezi aici volum 2) a rămas însărcinată și știe sigur că este copilul lui Tengo (deși practic cei doi nu s-au găsit și ea nu a avut relații sexuale cu nimeni de ceva timp).

Tengo este nevoit să plece din nou din oraș, pentru că tatăl său decedase, timp în care Fukaeri dispare iar, lăsând doar un bilet în care scrie că trebuie să plece, pentru că „suntem priviți”. Murakami s-a jucat mult cu metamorfoza personajelor. Mama lui Tengo (ucisă prin strangulare când el avea mai puțin de 2 ani) are să reapară sub forma unei asistente ce are grijă de tatăl lui Tengo. Acesta ( în tinerețe recuperator de taxe NHK) deși se află în comă, reușește cumva să apară la ușa lui Aomame, insistând ca aceasta să plătească taxa pentru televizor. Citește mai mult…

Întâmplări

Constatări de ora 7

Nici n-am deschis bine ochii că îmi bâzie telefonul. Îl iau și încerc să descifrez ce vrea de la mine la șase și un pic  dimineața. E o notificare de la aplicația de mesaje care mă anunță că a apărut o nouă temă. Una roșie, cu inimioare. Multe inimioare. Adorm la loc până când, 10 minute mai tâziu, bâzâie iar. Deschid ochii, las să-mi scape o înjurătură și deschifrez alt mesaj. Vodafonu’ mă anunță că azi am net gratis. Mulțumesc, dar n-am nevoie. Eu de somn am nevoie, că azi noapte era două și eu eram cu ochii pe tavan și puteam să jur că aud câinele sforăind pe scări.

N-am mai apucat să îmi regăsesc locul pe pernă, să nu fie nici prea sus, nici prea tare, nici prea moale, nici la jumatea patului, dar nici la margine de tot, că începe să-i sune alarma soră-mii. Citește mai mult…

Cărți

1Q84  Haruki MurakamiTitlu: 1Q84 volumul 2

Autor: Haruki Murakami

An aparitie: 2012

Editura: POLIROM

Nr. pagini: 356

În volumul 2 al romanului 1Q84 de Haruki Murakami (pentru volumul 1 click aici) unele lucrurile devin mai clare, dar parcă în același timp misterul se adâncește. Știu că sună contradictoriu, dar așa am simțit.  Aomame este înștiințată de Doamna că misiunea ei se apropie. Urma să se vadă cu Liderul într-o cameră de hotel, unde avea să facă stretching (mișcări care solicită grupele de mușchi). Trebuia să fie foarte atentă, pentru că acesta era păzit. După această ultimă misiune, Aomame avea să devină alt om, cu altă identitate și altă viață. Doamna aranja totul ca Aomame să nu pățească nimic.

Când ziua cu pricina a sosit, femeia a fost condusă în camera hotelului de către cei doi paznici. I se spusese că orice aude și vede să rămână între ei, pentru că Liderul este un om sacru și așa trebuie să rămână. Când a pătruns în cameră, domnea întunericul. Pe pat se distingea o siluetă de bărbat. Câteva minute omul nu s-a mișcat și nu a scos niciun sunet. Abia apoi a părut să se trezească și a rămas singur cu Aomame. Și-au început exercițiile. Aomame îi punea în mișcare mușchii, iar bărbatul îi povestea ce îl doare. Suferea de o boală a retinei care îl împiedica să suporte lumina. După cum simțea el, curând avea să orbească.  De mulți ani o altă boală nu-l lăsa să trăiască liber. Citește mai mult…

Cărți

1q84 Haruki MurakamiTitlu: 1Q84 volumul 1
An aparitie: 2011
Autor: Haruki Murakami
Editura: POLIROM
Nr. pagini: 400

Nici nu știu cum să vorbesc despre romanul ăsta. E revoltător de fascinant!!! Cred că ar trebui să fie lectură obligatorie de citit într-o viață. Am simțit nevoia să povestesc pe larg ce se întâmplă – nu știu de ce, dar prea tare mi-a plăcut ca să țin doar pentru mine.

Pe întreg parcursul primului volum 1Q84 avem două planuri (tipic pentru Murakami, din câte văd), fără vreo legătură, fără să ne dea ceva de bănuit la început cum s-ar intersecta acestea. În deschidere avem imaginea interiorului unui taxi, Aomame fiind pe bancheta din spate. Taxiul este blocat în trafic iar timpul o presează pe femeie. Are o întâlnire extrem de importantă, unde nu are voie să întârzie nicio secundă, așa că după ce plătește taximetristului alege să coboare de pe autostradă folosind o scară de urgență.

Aomame este o femeie extrem de interesantă. Are 30 de ani și este nemulumită de sânii săi mici și inegali. Este instructor la o sală de gimnastică și asasin. Până la vârsta de 26 de ani fusese virgină și nu avusese niciun prieten. Inima ei aparținea unui bărbat pe care îl cunoscuse de mult, pe când aveau 10 ani și erau colegi. Avusese curajul să îl ia de mână, însă fără să-i spună nimic. De atunci nu se mai văzuseră și nici nu avea de gând să-l caute, deși îl iubea. Aomame credea că soarta i-l va scoate în cale fără să intervină ea. Trebuia doar să aibă răbdare. Citește mai mult…

Plăceri nevinovate

reteta ciocolata de casaCând eram eu mică mică, ai mei primeau lapte praf mereu de la serviciu. Și pentru că nu prea aveam ce face cu el, mama ne făcea mereu ciocolată de casă. Nu am să uit niciodată cum așteptam cuminți să o taie și chiar dacă de multe ori nu se întărea îndeajuns și ne mai moscoleam pe degete sau trebuia să o mâncăm cu lingurița, pentru noi nu conta. Ne descurcam cum puteam mai bine și nu ne păsa prea tare, pentru că se mânca oricum.

Au trecut câțiva ani de atunci și parcă și ciocolata de casă a rămas undeva în urmă. Am mai cumpărat eu „batonul copilăriei” din comerț, dar gustul e undeva pe lângă, nu-l atinge și nici nu provoacă amintiri. Și pentru că dorul era mare și dorința de a încerca să o fac eu și mai mare m-am conformat. Am făcut-o de 3 ori în vreo două săptămâni. Prima dată nu mi s-a închegat și s-a mâncat cu lingurița. A doua oară a ieșit perfectă, iar a treia oară (adică acum) este de două ori perfectă! :)) Da, știu, mă laud, dar chiar sunt mândră de cum a ieșit!  Citește mai mult…

Cărți

În noapte – Haruki Murakami – recenzie

Titlu: În noapte
Autor: Haruki Murakami
Editura: Polirom
Anul apariției: 2013

L-am descoperit pe Haruki Murakami odată cu Cronica păsării-arc  și de atunci trebuie să recunosc că mi-am dorit pe ascuns să-i devorez toate romanele. Am citit „În noapte”  chiar noaptea, pe telefon și  mi-a fost destul de greu, cred că mi-a luat vreo 3 ore și ceva. Nu am citit niciodată un pdf, din simplul motiv că nu îmi place să citesc pe laptop sau altceva. Însă de data asta am făcut o excepție (de fapt două, pentru că m-am apucat și de 1Q84 și sunt trei volume, deci merge și mai greu cititul) pentru că aveam chef să-l citesc pe Murakami.  Citește mai mult…