Plăceri nevinovate

căciuli ruseștiDacă e vineri eu zic că e numai bună o rețetă de ceva extrem de bun, că tot bate la ușă weekendul. Căciuli rusești sau cușma cazacului este o prăjitură tare simpatică, puțin migăloasă, dar vă asigur că nu va trece neobservată. Are un aspect deosebit, elegant, dar nici gustul nu se lasă mai prejos. Căpăcelul amărui, exteriorul învelit în cocos și crema de vanilie creează o combinație fantastică. Unde mai pui și surpriza din interior, când ochii critici dau de un blat de cacao și unul de vanilie.

Prima oară am făcut Căciuli rusești în varianta originală, adică rezultatul final arătând ca o căciulă. La această variantă se pierde destul de mult din blat (dar, după gustul meu sunt mai aspectuase). Apoi când unchi-miu mi-a cerut să fac pentru nuntă am căutat varianta cea mai bună pentru a nu pierde deloc la blat: le-am făcut cuburi. Au ieșit mai multe, a fost mai ușurel de cochetat cu ele, dar nu s-au mai numit căciuli rușești :)) Citește mai mult…

SuperBlog

Particip la SuperBlog 2017!

Vă era dor de SuperBlog ? Mie sincer cam da, deși mă gândesc cu puțină groază la ce aș mai putea scrie. Nu am apucat deloc să-mi ascut creioanele, să-mi pregătesc colile și nici nu mai am timp, pentru că mâine începe. Da, așa devreme! Mâine! Sper că prima probă va fi una ușoară, de încălzire și a doua la fel și a treia .. :)) Sunt curioasă în privința cerințelor, în privința subiectelor ce urmează a fi dezvoltate în povești inspirate sau mai puțin inspirate și normal că și în ceea ce privește notele.

Sper că această ediție SuperBlog (cu numărul 15) va fi una înfloritoare și cu mai multe surprize plăcute. De propus, nu-mi propun nimic, decât să reușesc s-o duc până la capăt, deși nu mă îndoiesc c-am să reușesc. Nu sunt omul care abandonează un lucru pe parcurs. Vouă celor ce participați vă doresc multă inspirație, iar vouă celorlalți vă doresc multă răbdare să ne citiți minunatele articole 😀

Diverse

Tare surprinsă am fost când nenea WordPress m-a anunțat (pe data de 17) că blogulețul meu a împlinit 2 ani. Într-adevăr dacă ne uităm retrospectiv, doi ani nu înseamnă o perioadă extraordinar de mare. Dar nici puțin nu este, nu? Pentru cine nu știe, blogul ăsta e descătușarea mea. E locul în care mă simt cu adevărat eu și chiar pot fi eu, pentru că nu mă cunoaște nimeni. Și asta e de bine, zic. Când cunoscuții îmi citeau articolele nu era nimic în regulă. Nu puteam scrie, mi se bloca mintea doar la gândul că x-ulescu va citi, probabil va râde sau se va întreba ce e cu mine. Și asta nu era deloc confortabil. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Ce este dragostea?

Credeam că dragostea e altfel. Că te înalță și-ți dă aripi să te poți înălța și mai sus. Credeam că în fața unui om care iubește dansează munții și soarele i se pune coroană. Începe ușor, de nici nu știi ce e cu tine. Ca un pui de răceală ce se extinde subtil. Primii care trădează sunt ochii. Devin mai luminoși, parcă strălucesc și râd. Parcă-ar avea propria viață în care își caută celălalt întreg. Și totuși, de ce se stinge această bucurie din ei? De ce nu pot străluci o viață și-ncă un minut în plus? Citește mai mult…

Plăceri nevinovate

Îmi place nuca de cocos. Înainte nu era printre preferatele mele, recunosc, dar acum ceva vreme am cumpărat două nuci de cocos. Pentru prima oară, ca să vedem cum sunt. Nu m-a dat peste cap gustul (îmi place, dar nu exagerat), dar aroma e genială. Genial e puțin spus. Tocmai de aceea mi-am dorit ca tortul de ziua noastră (a mea și-a soră-mii) să fie unul cu nucă de cocos. Multă, dacă se poate. Am renunțat la torturile bogate în ciocolată (și totuși crema tortului conține și ciocolată), am vrut ceva mai ușor, mai altfel. Și-am găsit: tortul Raffaello.

Cu cocos în blat, în cremă și ca decor m-a făcut să iubesc acest ingredient. Mi-a fost teamă de reacția celorlați pe care îi știu că n-au mai încercat un tort de genul (pentru că ne cam obișnuisem cu torturile de ciocolată, torturile cu blat de cacao în general), dar m-am temut în zadar. Parcă ai mânca o bomboană raffaello. Este chiar un tort deosebit, care ar trece testul oricărui mofturos. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Ce am făcut când n-am mai scris

Am lipsit tare mult. O lună și câteva zile. Mi-ar fi plăcut să vin după această perioadă și să spun numai de bine. Nu e deloc așa. Am refuzat să mai aștern pe foaia virtuală ceea ce simt, să mai spun cuiva, să îmi mai exteriorizez apăsările, dorințele… Ce-i drept, la început mi-a fost extrem de ușor, dar după câteva zile parcă mă mâncau degetele. M-am reapucat de un joc pe care cândva îl jucam obsesiv. Am cunoscut acolo oameni noi, de unii m-am apropiat, de alții nu. Poate n-a fost bună deloc această apropiere, poate m-a departat prea rău de ceea ce sunt eu. Sau am fost. Poate … cine știe ce mai sunt eu? Câteodată mă uit în oglindă și-mi vine să o sparg. Am impresia că în ea locuiește un personaj care-mi seamănă, dar care nu e ca mine. Nu mai găsesc nimic frumos la mine. Nimic bun. Nici nu știu dacă am avut vreodată ceva special sau  asta mi-a plăcut mie să cred. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Către tine, dragă toamnă!

Domniță dragă,

Te așteptam. Te așteptam cu teamă în suflet și dor de ruginiu. Un dor pe care abia aștept să-l acoperi cu diminețile tale răcoroase, cu raze de soare scăldate-n apusuri sălbatice, cu iz de must și prună și gutuie… Te așteptam cu nasul lipit de geam, știi tu, ca atunci când ne lipeam nasurile de florile de gheață ce decorau ferestrele iarna. Te priveam cum pășești înceată, timidă, parcă cugetând și întrebându-te dacă aici, cineva se gândește la tine, dacă se bucură de ai să vii.

Te așteptam să-mi bucuri apusurile. Întotdeauna mi-au plăcut mai mult apusurile tomnatice. Sunt mai pline de culori, mai vii, parcă toată culoarea din copaci, din flori, de pretutindeni se strânge acolo în acele minute în care secundarul bate pasul pe loc. Și parcă-ți vine să alergi către locurile unde razele atinge pământul, să te arunci în aer și să plutești spre culmi de foc. Citește mai mult…