Întâmplări

Despre cum a ajuns Momo la noi am scris mai de demult, pe vremea când scriam ceva mai prost ca acum, fix aici. Dacă vă e lene să dați click pe aici, vă spun eu c-am găsit-o în grădină. Ei bine viața cu ea nu e tocmai ușoară, pentru că este un câine extrem de ciudat. Am mai avut noi de-a lungul anilor mulți câini, dar ca ea niciunul. Cred că are ceva unic, ca de altfel și ceilalți doi, însă unicul ei e mai ciudățel, sau să-i spunem mai special, parcă dă mai bine, nu? 😀

De la început am observat culoarea unghiilor, care mi se pare foarte interesantă, una e albă, alta e neagră și tot așa. Apoi privirea ei sașie îi dă o alură de câine pierdut în spațiu, de dezorientată, ceea ce s-a și adeverit pe parcurs: este cu adevărat un cățel dezorientat. Mănâncă absolut orice, de la clătite, la mâncare pentru pisici. Tind să cred că ar mânca și oricât, pentru că nu pare să se sature vreodată. Înțelege că trebuie să iasă afară când vede că le dăm celorlalți doi de mâncare (altfel săracii nu ar apuca să mănâce nimic) și așteaptă cuminte porția ei, pe care o rade în câteva secunde. Momo e aspirator, zice soră-mea.  Citește mai mult…

SuperBlog

Relația mea cu apa. De la dușmani la prieteni

Imaginați-vă trei nefericiți pierduți pe aleile parcului Herăstrău, ziua-n amiaza mare, când soarele e mai mare decât roata de la tractor și pare că vrea să prăjească și cel mai pricăjit viermișor ascuns sub o mână de pământ, fără picătură de apă după ei, pentru că pe niciunul nu l-a dus capul că atunci când pleci undeva apa e un lucru necesar. Nimic mai frumos decât să te plimbi cu limbile de-un cot pe-afară, vreme de două ceasuri gândindu-te la sticla de 2 l de apă rămasă în mașină, pentru că e un parc, sigur sunt chioșcuri, ce să facem cu 2 litri de apă după noi?

Ei bine, de atunci și până acum, în momentul povestirii au trecut doi ani și a fost o învățătură foarte bună, pentru că întâmplarea face că de fiecare dată când e vorba de plecat undeva, un pitic din ăia mulții pe care-i am la mansardă începe să-mi strige ia apă, nu uita de apă, ia cu tine apăăă!  A devenit o obișnuință și acea experiență m-a învățat că cel mai bine este să ai la tine sticle de 0,5 l distribuite frumușel de-o parte și cealaltă a rucsacului (pentru echilibru) și în interior. Citește mai mult…

SuperBlog

Casă, dulce casă!

– Cum vă descurcați cu banii acum că sunteți proprietarii unei căsuțe deloc ieftin de întreținut? întreabă Ioana curioasă.

– Să știi că nu e deloc așa cum pare. Suntem în regulă cu toate, ba chiar mai punem și de-o parte de la lună la lună.  Iar casa e superbă. Este exact ceea ce mi-am dorit. Are fix trei dormitoare și doar știi cât am căutat o casă cu trei dormitoare și baie pentru fiecare dormitor. Când am văzut că îmi îndeplinește această condiție aproape că nici nu mai contau restul. Nu știam că vom primi și un certificat energetic, dar asta ne-a încântat și mai tare pentru că am aflat că locuința se încadrează într-o clasă energetică foarte bună, deci aveam un consum bun de energie, nu pierdeam căldură, nu consumam aiurea nimic.  Citește mai mult…

SuperBlog

Pasiunile devin realitate cu telecredit.ro

– Știi iubito, mă gândeam că dacă tot îți place ție să prajiturești ai putea să faci ceva frumos din asta, îmi spune Mihai astă dimineață la cafea.

– Sincer și eu mă gândeam la asta. Și știi ce vreau? Un blog culinar. Să fie cu de toate, cu rețete diverse de dulce, de post, vegane, vegetariene, de toate am să fac. Oricum trebuie să mai diversificăm și noi felurile de mâncare.

– Super, păi și de ce nu ai spus nimic?

– Pentru că încă nu îmi permit un astfel de blog. Nu pot face poze cu telefonul în primul rând, iar cuptorul lasă de dorit. Nu-l vezi cum coace? Ușa nu mai stă închisă, zău că mă enervează rău, dar nu putem să-l schimbăm acum. Salariul de acum deja e dus, iar cel viitor jumătate va fi dat deja. Nu ne putem permite prea curând un cuptor nou. Plus că mi-ar trebui oale, farfurii frumoase, chestii de recuzită, nu știi tu. Citește mai mult…

SuperBlog

3 categorii de lucruri pe care le am în geantă

Se știe de când lumea și pământul că femeile au puteri supranaturale. Țin minte o groază de lucruri, datele de naștere ale prietenilor, ale rudelor, ale prietenilor rudelor și tot așa. Își amintesc perfect că ai uitat de aniversarea voastră, că nu i-ai luat cadou geanta roșie pe care ți-a arătat-o timp de 3 zile ca să fie sigură că ai priceput, pe principiul bate șaua ca să priceapă iapa. Femeile sunt ființe ciudate: cu o mână amestecă-n oală, cu cealaltă prinde copilul tocmai când se împiedică-n picioare. Și așa fragile cum le vedeți sunt în stare să care saci fără fund în loc de genți. Practic geanta unei femei este ca sacul lui Moș Crăciun. Un fel de loc cu de toate. Eu mă situez în categoria femeilor care nu cară absolut deloc lucruri inutile după ele. Recunosc că prefer mai mult rucsacul decât geanta, dar nu zic nu nici unei genți faine și încăpătoare.

Citește mai mult…

SuperBlog

Gust desăvârșit cu uleiuri presate la rece

Urmăresc emisiunea „Chefi la cutițe” cu mare interes. Îmi place maxim ce se întâmplă acolo, mă minunez de fiecare dată când văd cu câtă măiestrie lucrează unii farfuriile și îmi doresc să ajung și eu așa cândva. Dintre cei trei chefi cel mai tare îmi place Cătălin Scărlătescu. Mă intrigă faptul că nu-i plac clătitele sub nicio formă, pentru că eu iubesc clătitele, dar na, fiecare cu gusturile lui. Așa se face că într-o luni seara așteptam să înceapă emisiunea, în fotoliul meu de catifea roșie cu o cană de ceai în mână. Și cum butonam de zor telecomanda, încercând să scap de reclame (nu le suport deloc) îmi sună telefonul.

Citește mai mult…

D`ale sufletului

Autoportretul omului nebun. Stări alandala

Astăzi e una dintr-acele zile în care am nevoie să zac în pat. N-am chef să mișc un deget, n-am chef să ies afară și nici să vorbesc. Vreau  să nu mă întrebe nimeni ce am, nici să încerce să mă înțeleagă. Sunt prea complicată pentru a fi înțeleasă. Am nevoie de liniște și de o îmbrățișare puternică. Să știu că nu sunt singură. Că în ciuda haosului ăsta din cap și suflet cineva a rămas să-mi fie ghid. Far în negură. Poate că cer prea mult. Mi se spune des că cer lucruri imposibile. Eu nu cred asta.

Și mi se pare că mă pierd pe mine din ce în ce mai mult. Nu mai recunosc persoana pe care o văd în oglindă. Nu mai fac nimic din ceea ce mă făcea fericită. Mă afund într-o groapă din care n-am să mai pot ieși. Și nu e nimeni acolo care să-mi întindă o mână. Poate nici nu trebuie să fie cineva, nu știu. Citește mai mult…

SuperBlog

O zi ștampilată

 7:30

Sună alarma. Altă zi, alt răsărit de soare peste dealul îmbărcat în toamnă. Abia deschid ochii că dau de un bilețel. Astăzi fac eu cafeaua îmi spune mesajul. Hmmm… se anunță o zi interesantă. Soțul iar se joacă de-a ștampilatul. De când și-a cumpărat încă o ștampilă de la Colop îmi face tot felul de surprize, plăcute sau nu. Îmi mai face câteodată glume proaste, în care se apucă să ștampileze în glumă faianța din baie. Ce-i drept îmi spune că mă iubește în zeci de mesaje lăsate pe perete, dar el nu știe oare că nu-mi face plăcere să spăl pereți de 2-3 ori pe săptămână? Mă dau jos din pat și-mi pun halatul. În buzunar, un alt bilețel. Pe balcon,  îmi spune. Zâmbesc și mă îndrept spre locul cu pricina. Un buchet de lalele mă așteaptă pe măsuță. Iubesc lalelele și îl iubesc și pe el pentru că știe asta. Citește mai mult…

SuperBlog

Poligloția – tot mai căutată și mai importantă

Când îmi aduc aminte de engleza din facultate, mă ia cu durere de cap. Practic a fost cam de umplutură, să fie orarul încărcat cu ceva și pentru că cerea specializarea. Literatură engleză la greu, poate prea multă și cam puțin din ceea ce ne ajuta cu adevărat să fim capabili să trecem măcar puțin de generalități. Adică să intrăm cu ambele picioare în groapă ca să zic așa. Culmea e că și colega mea de cameră, care era studentă la ingineria petrolului și gazelor aceeași engleză o avea, chiar dacă teoretic engleza ei se numea în orar engleză de specialitate. Ce-i drept, nu avea literatură… însă în rest la fel. Ne ajutam una pe alta, studiam împreună, înțelegeți voi. Citește mai mult…