SuperBlog

Cafea cu iz de altădată …

Cămăruța cu pereți scorojiți și tavan din trestie se umplea cu aromă de cafea. În mijloc, pe un scaun ce servea drept măsuță așteptau să fie umplute trei cești. Un ibric vechi, din tablă, le alinta pe rând, cu licoarea neagră. Eram cinci suflete, în jurul scaunului- masă și depănam amintiri. Amintiri pentru cei mari, povești frumoase, auzite pentru prima oară pentru noi, copilele, ce priveam la fiecare cum soarbe din ceașcă.
Parcă o aud și acum, pe mamaie L. cum o ruga pe mama să ne dea și nouă câte o gură, că parcă prea privim cu jind. Iar noi luam, ne înmuiam buzele și ne bucuram că suntem într-atât de mari să avem voie să gustăm.
Nu știu ce magie era în ibricul de tablă, vechi de peste 50 de ani, dar niciodată cafeaua n-a mai avut același gust ca acela pe care îl avea la mamaie L. în cămăruța cu pereți scorojiți. Câteodată am impresia că îi simt aroma de atunci: mirosea a mamaie, mirosea a iubire, a revedere, mirosea a bătrânețe și-a dor. Mi-e un dor nebun să mai văd acele mâini tăbăcite de ani, cum așează atent 3 ceșcuțe luate de pe raftul verde, agățat pe perete, sub tabloul cu fetița și pisica croșetate. Citește mai mult…

SuperBlog

Curățenia merge strună când ai trei experți la mână: soțul, Nufăr și Triumf!

Scena 1

Actul 1

(Tolănită pe canapea, cu picioarele leneșe proptite de spătar, Lanavela butonează de zor telecomanda. Din hol se aud zornăituri de chei. Ionuț intră în micuțul apartament.)

Ionut (vizibil surprins):  Ce faci draga mea, tot acolo? Acolo erai și când am plecat.

Lanavela:  Păi eram. Că ți se pare ție că eu stau degeaba, dar nu stau.

Ionuț:  A, da? Dar ce faci?

Lanavela: Gândesc. Vine Crăciunul. Mai este o săptămână. Cineva trebuie să gândească în casa asta ce bucate preparăm, când ne apucăm de curățenie, cum împodobim, știi tu, lucruri normale. Mă gândeam să mă ajuți la curățenie.

Ionut: Orice pentru scumpetea mea mică. La naiba, de asta mi-era cel mai frică.

Citește mai mult…

Întâmplări

Gândește-te de două ori când vrei să faci o surpriză!

Nu știu cum se face că atunci când mă pun pe organizat ceva, se pare că acolo sus are loc o ședință extrem de importantă de toate astrele se duc la ea, iar eu rămân singură, cu norocul meu cât roata carului de mare. Între ghilimele, desigur. Așa se face că ori de câte ori mă gândesc să fac ceva fain există ceva acolo care îmi pune piedici. Și nu doar că pune piedici dar chiar strică tot, indiferent de situație. Să vă dau exemplu?

Cafeaua rece. Să zicem că stabilesc cu al meu să vină la ora 8 dimineața. La opt fix. De vreo 2 ori m-am trezit eu frumușel așa mai de dinainte ca să-l aștept cu cafeaua caldă. Și cum problema mea din naștere e că dacă am zis la fix apăi fix e musai să fie, la 7:59 mă plantez frumos în leagăn sau în casă (depinde de vreme) cu cănile de cafea. Și aștept și aștept până se duce și ultimul firișor de abur. Se duce toată aroma de cafea proaspăt râjnită și făcută, orice amintire că a fost cândva fierbinte. O vărs înapoi în ibric și păstrez prosteasca încercare doar pentru mine.  Citește mai mult…

SuperBlog

– Ce să zic, eu sper să le fi plăcut bunicilor supriza pentru aniversarea căsătoriei lor. Știu că nu se așteptau la așa o petrecere, ci la una mică. De fapt, ei nu voiau deloc nimic special, zice Elena în timp ce-și împletea părul.

– Daaaa, când am vorbit eu cu ei ultima oară, mi-au spus că o să vină vreo 10 neamuri. Ne strângeam totuși câțiva, răspunde Mira.

– Eu le-am zis : dragii mei, o dată în viață face omul  50 de ani de când s-a căsătorit. Asta nu e motiv de petrecere așa în 5 oameni, ăsta e motiv de petrecere adevărată. Și atunci m-am gândit să te sun pe tine.

– Da, iar eu pe Matei și uite așa a început organizarea nepoților.

– Și când te gândești că eram așa panicați că nu vom găsi locație..

– Eh, noroc cu Matei că a găsit un salon de evenimente din Poaiana Brașov. De fapt, l-a ales dintre cele pe care le găsise disponibile, pentru că acolo a fost la nunta celui mai bun prieten și știa deja că totul o să iasă ca la carte. Și într-adevăr așa a fost. Mă gândesc că tot acolo să-mi fac nunta și eu. Mi-a plăcut așa de mult! Pentru mine o să rămână cel mai bun salon de organizare evenimente din Brașov.

– Dar ai văzut că plângea buna noastră dragă? Ce emoționată era! Citește mai mult…

SuperBlog

Știți momentele alea în care te uiți peste poze vechi sau mai puțin vechi și-ți trece prin cap gândul care mai tot timpul apare după un anumit interval de timp: ce-o fi fost în capul meu să îmi aranjez așa părul? sau ce mi-o fi plăcut mie la rochia aia, că acum nici nu vreau s-o mai văd! sau ce zi proastă trebuie să fi avut dacă m-am îmbrăcat în halul ăla!  Chestiile astea apar inevitabil pentru că odată cu trecerea timpului ne schimbăm și gusturile vestimentare, abordăm altele și câte și mai câte.

Cam așa stă treaba și la mine. Trecând printre sutele de poze pe care le avem, am ales să mi le reamintesc fix pe cele de la festivitatea de absolvire, când eu, convinsă fiind că pozele vor fi făcute doar în robă și cu tichia pe cap, m-am îmbrăcat extraordinar de comod: o pereche de jeanși și o cămașă. Și nu orice cămașă, ci una înflorată, că să fiu sigură că mă fac remarcată și că m-ar fi văzut chiar  și Neil Armstrong de pe lună. Surpriza a venit când fotograful ne-a așezat la poză, deși nu ne veniseră încă robele (da, am ales o firmă cu servicii de tot rahatul, dar asta aveam să aflăm în ziua festivității). Băieții pe treptele de sus (frumoși, unii la costum, alții cât de cât elegant îmbrăcați – cu toate că mai erau vreo 2-3 rătăciți ca mine, dar ce să vezi, abia s-au văzut în poză de acolo din spate), fetele cele mai înalte să meargă în spate, iar cele mici de înălțime haideți în față, răsună vocea fotografului. Doamne, ce ghinion pe cei 162 de centimetri ai mei. Speram totuși la un rândul doi, măcar să mă văd doar de la brâu în sus. N-a fost să fie, așa că m-am ales cu premiul întâi  rândul întâi, în bătaia blițului, fix la jumătate, de-a dreapta și de-a stânga mea aliniindu-se elegante, câte 5 colege îmbrăcate-n rochie. Cred că i s-a părut interesantă simetria, de ne-a așezat așa. Citește mai mult…

SuperBlog

Când pleci la cumpărături singură și te întorci c-un sistem și c-un bărbat

– Bună ziua! Vă pot ajuta cu ceva? mă întreabă timid băiatul blonduț îmbrăcat în uniformă. Pare că e nou angajat aici. Și mai pare că se cam teme să intre în vorbă cu clienții, deși dacă mă uit mai bine e destul de drăguț, hmmm… 

– Bună! De fapt m-ar interesa un sistem de boxe pentru înregistrare și mixare la domiciliu. Vreau să-i fac un cadou fratelui meu și cred că i-ar plăcea ceva puternic, cu o acustică excelentă. Ceva de calitate, desigur.

– Sistem de boxe… ăăă.. ok, haideți cu mine pe partea asta, și-mi face semn să-l urmez.

– Păi văd că aveți aici, eu deja mă uitam la sistemul audio S2000Pro de la Edifier. Sau ăsta nu e bun? Doamne, nu știe nici unde are marfa. Cine l-o fi angajat pe tăntălăul ăsta?

– Ăăă… da, ați făcut alegerea corectă. E super bun! Să vă spun ceva despre el?

Mă îndoiesc că știi.  Da, nu asta ar trebui să faci? Doar vrei să mi-l vinzi, nu? Citește mai mult…

SuperBlog

Trăiește-ți visul american cu CND Vacanțe Speciale!

M-am gândit de multe ori cum ar fi să trăiesc pe propria piele „visul american”, dacă ar fi posibilă o incursiune în timp, iar eu aș fi din nou studentă. De ce studentă? Pentru că aș putea pleca cu programul work and travel derulat de CND Vacanțe Speciale. Nu mi-ar fi trebuit decât cartea de identitate și carnetul de student. În plus, ar mai fi fost necesară seriozitatea și ceva engleză cât să purtăm o conversație. Ca job sunt sigură că mi-aș fi ales ceva în bucătărie – orice, doar să fie în bucătărie. Așa nu numai că mi-aș fi exersat engleza și aș fi îmbunătățit-o, dar aș fi acumulat și cunoștințe gastronomice.

Și ca orice om normal trebuie să recunosc că nu doar pentru un job m-aș fi dus în State, ci mai mult pentru a fi undeva unde am visat toată viața, pentru a învăța direct de la sursă despre cultură, despre oamenii de acolo, despre absolut orice înseamnă Statele Unite ale Americii. Mi-ar fi plăcut să locuiesc în New York (poate pentru că am văzut de prea multe ori „Singur acasă”, cine știe?) Să colind fiecare străduță, să simt cum e să trăiești într-un oraș care „nu doarme niciodată”. Ador parcurile și verdeața și cred că m-aș simți minunat în vestitul Central Park, citindu-l chiar pe Guillaume Musso.  Citește mai mult…

SuperBlog

Alege o franciză care să te reprezinte

Ești un tânăr investitor dornic să se aventureze pe propriul drum. Lucru oarecum riscant, mai ales dacă nu deții experiența necesară ca antreprenor. Tot mai multe afaceri eșuează imediat ce iau naștere din diverse motive, cum ar fi alegerea greșită a locației, lipsa fondurilor, lipsa de încredere din partea clienților, etc. Tocmai pentru a evita o astfel de situație, poți alege o cale mai ușoară: franciza.

Ce este o franciză?

Este o afacere la cheie. Un concept de business implementat și perfecționat anterior pentru a genera profit, care mai departe este multiplicat și de către alți antreprenori.

Un exemplu bun de franciză, poate cel mai cunoscut pe plan mondial, este McDonald’s. În momentul de față în România există câteva zeci de locații sub același brand popular, cu același decor, aceeși organizare și care oferă aceleasi produse și servicii clienților. Citește mai mult…

SuperBlog

Mă numesc Gerda Wegener și o bună vreme am fost disperată. Nu știam cum să procedez cu soțul meu, Einar. Mă gândeam tot timpul că eu l-am transformat în ceea ce este acum, că eu i-am insuflat această dorință, ce pare să fie mai presus de orice. Chiar și de dragostea noastră. Pentru cine nu mă cunoaște, sunt o pictoriță celebră, personaj al romanului Daneza, scris de David Ebershoff. Am crezut că totul între mine și Einar o să fie bine, pentru că nimic nu părea să nu meargă. Asta până când Einar a început să se îmbrace ca o femeie. Așa s-a născut Lili. Lili a fost tot timpul în interiorul lui Einar. Tot timpul. Nu avea nevoie decât de o încurajare ca să iasă la suprafață, încurajare pe care a primit-o de la mine în ziua când l-am pus să îmbrace o pereche de dresuri ca să îmi fie model.

Nu credeam că e așa dureros să vezi cum cel pe care îl iubești nu se mai regăsește în nimic. Nici măcar în trupul său. Poate l-a început n-a fost așa convins de trăirile pe care le avea când era Lili. Știu că încerca să rămână bărbat. Și totuși mai știu că de câte ori eram plecată, se îmbrăca în femeie. Mereu o găseam pe Lili  când mă întorceam. Dintr-un soț iubitor și chipeș, Einar sau mai bine zis Lili îmi devenise o prietenă. O prietenă care nici măcar nu se gândea că eu l-am iubit pe omul acela. L-am iubit și am sperat că dincolo de Lili, încă mai trăiește o sclipire din Einar. Dar n-a fost deloc așa. Lili era mai puternică, era ceea ce își dorea Einar.  Citește mai mult…

SuperBlog

Când imaginația și Answear merg mână-n mână

– Copiii sunt?

– Sunt! Matei, Antonio și Clara. Plus o bucată de cățel, Rodin. Mâncarea e în spate, bagajele în portbagaj. Banii sunt la mine, cardurile la tine, aparatul foto e la copii. Avem totul cu noi, nu te mai agita așa.

– Nu nu. E ceva ce am uitat acasă, zău. Am un sentiment ciudat și nu e de bine.

– Orice ar fi uitat e un lucru minor. Avem deja 100 km parcurși, nu avem cum să ne mai întoarcem.

– Ai încuiat casa?

– Cheile sunt în geantă. Gazul e oprit, totul e oprit prin casă. Am pornit alarma, am închis ferestrele, am închis garajul. Serios dragă, nu ai de ce să îți faci griji.

– Fie, cum spui tu. Totul e în regulă, totul e perfect. Bine că nu avem vreo zece copii, că sigur uitam pe careva acasă. Dacă tu spui că ai luat bagajul verde, pe cel mare negru și pe cel mic tot negru, atunci o să încerc să mă calmez.  Citește mai mult…