Diverse

Contează aspectul fizic mai mult decât orice?

Contează aspectul fizic mai mult decât orice?

Aseară am văzut un film pe care îl mai văzusem cândva, demult, dar uitasem total de el. Shallow Hal sau Ușuraticul e un fel de comedie, dar n-aș zice tocmai comedie 100%. E mai mult o încercare subtilă de a spune că frumusețea stă în ochii privitorului. Că de multe ori un ambalaj frumos ascunde un produs mai puțin bun. O reclamă care atrage, nu vinde neapărat ceva nemaipomenit. Așa cum o persoană care arată trăznet  nu e neapărat o persoana bună.

Hal cel din film, suntem noi. Fiecare dintre noi. Unii încă suntem, alții am fost ca el. E tipul de bărbat atras doar de femeile cu corp de fotomodel. Frumusețea, pentru el, se învârte numai în jurul unui corp perfect. Nu e de condamnat, din moment ce societatea ne vrea astfel. În reclame vedem numai femei frumoase, cu zâmbet perfect și dinții spectaculos de albi, bărbații cu corpul perfect și cu mușchii „acasă”. Părul lor întotdeauna arată perfect, chiar dacă reclama e una la perne și ei abia s-au trezit. În reviste întâlnim același tip de perfecțiuni. În filme, actorii sunt perfecți. Și când totul e perfect, parcă ți-ai dori și tu, nu? Tocmai din cauza asta avem copile care se înfometează, care iau pastile sau recurg la tot felul de metode periculoase  ca să ajungă la greutatea ideală. 

Situația se schimbă de când Hal e hipnotizat. Din cauza (sau datorită?) hipnozei el începe să vadă oamenii după suflet. Adică înfățișarea lor este după sufletul pe care îl au. Așa ajunge să o cunoască și să se îndrăgostească de Rosemary, pe care o vede o femeie frumoasă, cu corp de fotomodel, însă în realitate ea cântărește 135 de kg. Pe Cadence, o fetiță internată la secția pediatrie – arși o vede o copilă frumoasă, veselă și glumește spunându-i că sigur e internată ca să scape de școală. Și tot așa pe mulți alții, pe care îi vede frumoși, pentru că sufletul lor este frumos.

Interesant este că asistenta de la pediatrie în realitate era o tipă tânără, care cu siguranță l-ar fi atras pe Hal cu corpul ei de fotomodel, însă acesta o vedea ca fiind o bătrână urâtă (cam aducea cu mama Albei ca Zăpada 😀 ). De ce așa? Pentru că asistenta era cam urâcioasă și rea cu copiii.

Mă gândesc ce bine ar fi dacă măcar pentru o zi am face și noi un astfel de experiement. Să vedem omul așa cum e el, dezbrăcat de aspectul fizic, de tipar, de… de. M-am suprins și eu de câteva ori aruncând priviri unor oameni care nu știu, arătau diferit. Poate i-am jignit, poate sunt deja obișnuiți ca lumea să se uite la ei, cert e că nu am făcut-o cu răutate, cu dispreț, ci împinsă de curiozitate. Sigur că asta nu mă scuză cu nimic.

Pe de altă parte am fost și de partea cealaltă. Și știu cât de ciudat te simți. Cred că oricine a fost. Mi s-a întâmplat să-mi caut o geacă de iarna (chiar în iarna asta) să probez ce era pe manechin și să-mi fie mare. Îi cer vânzătoareai un alt număr (vreo 2 numere mai mici decât ce probasem) și ea îmi răspunde pe un ton destul de disprețuitor în timp ce-mi aruncă o privire chiorâș: ai vrea tu domnișoară să intri în numărul pe care mi-l ceri!   Probabil ar fi trebuit să-i zic vreo 2, dar am preferat s-o las să-mi dea numărul pe care a vrut ea, să-i arăt că mi-e largă geaca și să-i cer numărul cerut de mine. I-am observat schimbarea la față când a văzut că-mi vine și mutra schimonosită când i-am zis că m-am răzgândit și nu-mi place, e un model tare urât. Ar fi trebuit să-i recomand să fie mai amabilă, dacă voia să aibă vânzare.. sau poate își dorea doar clienți care se încadrau tiparului. Știți voi.. ăla promovat de societate.

Și ca să revin la film … mi-a plăcut mult ideea lui, deși sunt convinsă că e pură ficțiune acolo și că rar întâlnești așa poveste. Printre situațiile comice, sunt destul de multe de învățat, dacă privești cu adevărat filmul. Și poate ar trebui să învățăm să ne privim mai întâi pe noi, să ne vedem așa imperfecți cum suntem (nu-mi spuneți că voi sunteți perfecți!)  și apoi să vedem și imperfecțiuniile altora.

4 Comentarii

  1. Nu ştiam de film dar acum aş vrea să-l văd. Deşi e genul comedie, cum ai spus, ideea e una cât se poate de serioasă.
    Da, suntem tentaţi să judecăm după aparenţe şi poate nu o facem conştient de fiecare dată. Dar cu siguranţă, de multe ori, avem de pierdut prin atitudinea asta.
    Eu m-am enervat citind despre vânzătoarea aia. Nici eu nu cred că i-aş fi spus ceva dar m-am enervat 👿

    Răspunde
    1. Sinceră să fiu nu credeam că îmi mai aduc aminte de faza aia, dar uite că acum a ieșit de undeva de acolo, din subconștient. Adică nu mă așteptam să țin minte, pentru că a fost, m-a deranjat pe moment, dar credeam că se duce. Dar uite că nu s-a dus. Cred că așa pățesc toți cei pe care îi catalogăm după aparențe, toți cei cărora le aruncăm o privire chiorâșă, poate chiar ne holbăm, pentru că arată altfel, au un handicap sau alte alea. Păstrează într-o cămăruță toate aceste priviri, vorbe, până la un moment dat când aleg să nu mai iasă, să se simtă evitați, introvertiți și antisociali.
      Iar despre film .. e destul de vechi, antic chiar (2001) :D. Dar e super – după părerea mea 🙂

      Răspunde
  2. Este super, filmul! L-am văzut, cum scrii, ,,un fel de comedie”, este o adevărată lecţie de viaţă. Da, contează felul în care arată cineva însă, aşa cum se subliniază în film, mai degrabă modul în care noi înşine privim şi percepem pe acel ,,cineva”…

    Răspunde

Lasă un răspuns