D`ale sufletului

De-ar fi să vii …

De-ar fi să vii …

De-ar fi să vii… aș crede că visez…  E mult de când tu ai plecat de lâng-a inimii bătaie, poate a fost vina mea, poate a ta… E întuneric pe strada mea și n-am curaj să înaintez. Orbecăi ca un orb cu pași mici de teamă să nu dau de vreo denivelare a asfaltului presărat și așa cu prea multe denivelări. Și sunt singură. Da, căci tu ca un laș te-ai retras și-ai fugit când știai că încep să vreau a vedea lumea prin alți ochi. 4 la număr. Poate nu-i o cifră tocmai frumoasă. Când veneam cu 4 acasă de la școală începea un adevărat dialog sau mai bine zis monolog din partea mamei.

Și totuși 4 e cifra ideală pentru mine. O cifră colțuroasă, deloc rotundă. Așa cum ești tu. Ai putea fi 4-ul meu. Ești la fel de colțuros. Mă doare câteodată când mă lovesc de colțurile tale și tu știi asta dar probabil îți place. Îți place să îmi auzi sufletul cum se vaită. Ca o mâță prinsă într-o cursă. Sau suntem 2 de 2. Grațioși dar împreună formăm un colțuros de 4. 

Aberez. Număr zile. Mai sunt 7. Altă cifră. Fatală, de data asta. 7 zile. 168 ore. 10.080  minute. 604.800 secunde. Apoi urmează punctul. Știi tu, urma aia lăsată de pix pe foaie, care simbolizează sfârșitul. Al meu și-al tău. Nu individual, ci împreună. Al nostru. Poate nici nu am început propoziția, așa că nu avem cui pune punct.

Mi-e greu să cred că tot ce-a fost s-a numit doar un episod și că n-a mai rămas nimic că să te facă să lupți și să-ți dorești și tu să vezi lumea prin 4 ochi, ai mei și-ai tăi. Ți-am zis de multe ori că eu nu sunt potrivită pentru nimic pe lumea asta, nici măcar pentru tine. Tot de atâtea ori m-ai contrazis dar nu mi-ar arătat asta deloc. În vorbe nu mai am încredere, sunt prea simple și firave și se spulberă ușor. Și totuși de-ar fii să vii probabil te-aș aștepta pe aceeași bancă pe care ți-am crezut toate promisiunile.

Și câte vorbe s-au risipit și-au rămas cine știe pe unde aruncate. Câte priviri și stele numărate și pași uitați pe străduțe-ntortocheate..

De-ar fi să vii … ți-aș spune că ai întârziat. Te-aștept de ani. Și-am obosit. Nu știu cât mă vei mai găsi pe-aceeași bancă. Nu știu cât mă vei mai găsi aici. Nu știu dacă mă vei mai găsi vreodată…

Lasă un răspuns