Diverse

Viața la curte prin ochii mei. Ce e frumos și ce nu.

Viața la curte e mișto. O spune un fost copil care și-a trăit copilăria alergând fluturi, rupându-i mamei florile din grădiniță, bătând mingea și aruncând fluturașii de la palete pe casă. Apoi a început viața la curte cu un câine pe care iarna-l legam de sanie și mă trăgea prin fața casei. Erau numai zâmbete și țipete de bucurie până bătea mama în geam să nu mai chinui animăluțul. Și ce dacă nu mă lasa să ies la poartă? Eu îmi chemam prietenii în curte și ne construiam castele din nisipul de lângă gard. Așa ne știau părinții în siguranță și nu trebuia să iasă mereu să se uite de noi. Umpleam scările cu prăjituri din pământ pe care le lăsam la uscat că doar cuptorul nostru era soarele. Ce fain era!

Acum viața la curte e la fel de mișto, chiar dacă am crescut și ne-au revenit multe sarcini. Câteodată este de-a dreptul obositor, pentru că avem o curte mare. Avem și o ditamai grădina, unde tata a pus lucernă. Dar s-o luăm pe rând …  Citește mai mult…

Diverse

Viața perfectă se trăiește pe facebook

Câteodată alegem să ne împiedicăm de-o virgulă doar ca să nu scrijelim punctul. Așa cum alegem să ne ascundem după minciuni, sau în spatele unor frici cu care ne îmbrăcăm din ce în ce mai gros, până ne afundăm de tot. Tot așa zâmbim în fața celui pe lângă care trecem, doar pentru ca apoi să întorcem capul și să-l măsurăm dintr-o privire rapidă, rece și înțepătoare. Probabil că uităm să fim oameni, uităm că viața e despre cumpărăturile la supermarket, unde ne încruntăm că fata de la casă se mișcă prea încet, despre cerșetorul de la colț de stradă, pe care îl ocolim pe unde putem, de parcă sărăcia e contagioasă, despre bătrâna care abia merge și se încumetă să treacă strada, despre copiii care bat mingea în fața porții.

Noi trăim pe facebook. Trăim și ne minunăm de cât de fericiți putem fi, acolo, în lumea aia minunată, unde facem lucruri minunate. Suntem mândri când distribuim filmulețe cu oameni ce ajută cerșetorii, suntem la fel de mândri când distribuim poza vreunui copil suferind de cine știe ce. Practic am făcut o faptă bună, nu? Am văzut, m-a impresionat și mi-a stors o lacrimă, acum ia să-l dau mai departe că poate l-o ajuta cineva. Eu sunt prea sărac și amărât și n-am 5 lei să donez…  Citește mai mult…

Diverse

50 de lucruri despre mine

Iertată-mi fie postarea într-o zi de miercuri fără  cuvinte, dară cum la mine-n sat sunt fix două treceri de pietoni mari și late și extrem de inutile, zisei pas la provocare, pentru că probabil ați băgat de seamă, nu răspund provocărilor MFC cu imagini luate de pe net. Dacă nu ați băgat de seamă, nu-i bai, mai repet, că nu mă doare mâna să scriu: de fiecare dată am încercat pe cât posibil să postez fotografii proprii, în cadrul provocărilor de pe blogul Miercurea fără cuvinte. (pentru cine nu știe,  e noua căsuță).

Așadar pentru astăzi am pregătit altceva. De fapt nu era nimic pregătit, dar am citit la April provocarea 50 de lucruri despre mine și mi-a plăcut așa de tare ideea încât am zis să scriu și eu pe tema asta. Îmi cer scuze de pe acum, pentru posibilul articol kilometric și mulțumesc celor ce vor ajunge până la final, nu de alta dar azi am limbariță.  Citește mai mult…

Diverse

servetel caroliLuni. Prea dimineață pentru gustul meu. N-am apucat nici măcar să-mi beau cafeaua, că a și trebuit să plec să-mi duc odrasla la școală. Nu știu cum se aliniaseră astrele în dimineața aia, dar cert e că am prins toate semafoarele pe roșu iar la fiecare trecere de pietoni se găsea cineva care să traverseze. Un drum obișnuit de 12 minute s-a transformat într-un adevărat calvar de vreo 25 de minute.

– Hei, Roxana!, aud o voce din spate. Dă Doamne să nu fie Mirela, te roooog! Ultima oară am stat cu femeia asta de vorba o oră. Și nu m-ar fi deranjat dacă nu eram în parcarea școlii … îmi zic în gând  și mă întorc .

– Aaaa, bunăăă, zic și parcă simt cum mi se scurge zâmbetul de pe față. Ai venit cu Alex?

– L-am adus, da. Azi abia a vrut să se trezească. Copil mai leneș ca al meu nu cred că există. Cred că seamănă cu taică-su. Dar tu ce mai faci? Cum ești azi?

– Sunt după-amiază la muncă. Mă gândeam să trec pe la supermarket. De fapt știi, mă cam grăbesc …

– Aaa, păi și eu tot la supermarket merg. Ce bine că mergem împreună.. Poate după aia vii la mine să-ți arăt noua mea mobilă de bucătărie.

– Ăăă, ok, hai urcă-te în dreapta. Citește mai mult…

Diverse

Cum ați ajuns pe blogul meu

Nu prea înțeleg de ce se zgârcește nenea WordPress și nu vrea nici în ruptul capului să ne arate și nouă ce caută oamenii de ajung pe blogurile noastre. Ce ar avea de pierdut dacă ar face-o? Eu recunosc că am de partea mea Search Console (nu mă întrebați ce e, tot ce știu e  că îmi arată niște alea care cică sunt interesante și importante pentru cine știe să le citească – așa zice al meu) care îmi arată ceva mai mult decât zgârcenia de WP. Așadar cei ce au ajuns pe cărările mele se împart în mai multe categorii, după cum urmează: Citește mai mult…

Diverse

A cam început numărătoarea inversă până la Crăciun. Am fost destul de inspirată anul ăsta (zic eu) și am știut ce cadouri voi face, așa că majoritatea sunt cumpărate de vreo două săptămâni. Mai greu cu ascunsul, ce-i drept decât cu alesul lor. În ciuda a tot ceea ce strigă facebook-ul și alte filmulețe motivaționale, sau cel puțin care așa se vor, cum că de Crăciun dăruiește momente, nu lucruri, eu am ales să dăruiesc lucruri utile, de care chiar este nevoie, lucruri pe care să le și folosească la ceva, nu numai să le uite acolo, într-un colț. Pe asta cu dăruitul momentelor nu pot să o înțeleg. Cum vine asta? Adică de Crăciun să ne strângem la masă și să COMUNICĂM unii cu alții, fără telefoane, fără televizor, fără …? Păi și în restul timpului? Noi nu avem nevoie de Crăciun ca să ne dăruim momente. Momentele vin de la sine, atunci când tata mă pune să-i țin de nu știu ce lemne ca să le taie, când mama ne roagă să-i tocăm ceapa, când ieșim primăvara la făcut brazde în grădină, când ne prindem toți acasă seara și mâncăm împreună. Astea nu sunt tot momente?  Citește mai mult…

Diverse

Înarmată cu specialiști spre casa visurilor

De când mă știu am locuit la casă și m-am obișnuit așa. Nu aș schimba asta niciodată pe nimic în lume, ba chiar mai mult visez la propria mea căsuță care să mă aștepte cu brațele-i pline de confort. Perioada în care am stat la cămin, care e se poate considera un fel de bloc, parcă a subliniat și mai tare dorința mea de a NU locui pe verticală. Casă, curte verde, flori, un spațiu mare și numai al meu, asta vreau! Citește mai mult…

Diverse

Supărările prințului Hamlet

Cioc cioc! Cineva acolo? Helăăău? Hai luați-mă din raftul acestei biblioteci vechi. Tu fata, tu asta cu părul prins, ridică-mă odată! Hmmm… copiii ăștia nici nu au ochi pentru mine. Într-un fel au dreptate. De ce și-ar ocupa zile întregi ca să citească ceva care nu mai e la modă? Ăștia de la Litere sunt căpiați săracii când aud de Shakespeare. Prea siropos, prea dramatic pentru zilele în care trăiesc studenții de azi. Păi cine mai iubește așa până-n finele vieții cu atâta ardoare ca Romeo și Julieta? Dar ăștia-s din altă poveste. Ia să vă vorbesc de mine. Citește mai mult…

Diverse

superstitii-1356615085Pe lumea asta oamenii sunt mulți și cam toți au chichițele lor. Fiecare e cu păsărica lui, cu ideile lui, cu nebuniile lui. Fiecare casă își are obiceiurile, fiecare sat își are tradițiile, aici nu e la fel cu ce-i dincolo, de parcă am trăi în lumi paralele. Ba chiar în același sat o babă știe așa, alta știe altfel și mai e și o a treia cu varianta ei, cu ideile și învățăturile sale. Pe mine mă minunează cum lucrează mintea umană. Cum atunci când spui ceva, vin și sar pe tine că vai, dar nu e bine maică să faci așa, că aduce ghinion.

 Nu știu ce superstiții există pe la voi, dar eu îmi aduc aminte de o fostă colegă de facultate, care cred că era o reîncarnare a vreunei babe de vreo sută cincizeci de ani, că tare băbăcioasă părea. Stătea la etajul 1 în căminul în care stăteam și eu. Cred că tocmai drumul cămin- facultate ne-a făcut să ne apropiem, în ciuda caracterelor noastre diferite. Citește mai mult…