Întâmplări

Gândește-te de două ori când vrei să faci o surpriză!

Gândește-te de două ori când vrei să faci o surpriză!

Nu știu cum se face că atunci când mă pun pe organizat ceva, se pare că acolo sus are loc o ședință extrem de importantă de toate astrele se duc la ea, iar eu rămân singură, cu norocul meu cât roata carului de mare. Între ghilimele, desigur. Așa se face că ori de câte ori mă gândesc să fac ceva fain există ceva acolo care îmi pune piedici. Și nu doar că pune piedici dar chiar strică tot, indiferent de situație. Să vă dau exemplu?

Cafeaua rece. Să zicem că stabilesc cu al meu să vină la ora 8 dimineața. La opt fix. De vreo 2 ori m-am trezit eu frumușel așa mai de dinainte ca să-l aștept cu cafeaua caldă. Și cum problema mea din naștere e că dacă am zis la fix apăi fix e musai să fie, la 7:59 mă plantez frumos în leagăn sau în casă (depinde de vreme) cu cănile de cafea. Și aștept și aștept până se duce și ultimul firișor de abur. Se duce toată aroma de cafea proaspăt râjnită și făcută, orice amintire că a fost cândva fierbinte. O vărs înapoi în ibric și păstrez prosteasca încercare doar pentru mine. 

Același lucru mi s-a întâmplat și cu mâncarea. Masa pusă frumos și aștepți și aștepți până te sună eventual că întârzie, de parcă ar fi prima oară. Normal că înjuri în gând și că îți mai scapă vreo două – opt – nouă și la telefon. De fapt nici nu știu de ce tot continui să fac chestii d-astea inutile, pentru că Întârzierea e numele lui, aș zice al doilea, dar nu, e chiar primul.

Situațiile de genu sunt frustrante. Enervante chiar. Pentru că te aștepți la ceva, la o reacție, care nici măcar nu apucă să aibă loc. Cea mai recentă și mai nasoală a fost ieri. Eu, copil căpcăun m-am gândit să-i fac o surpriză și să-i fac o vizită pe nepusă masă (trebuia oricum să ne întâlnim să îmi dea ceva, neapărat, dar el nu știa asta) Aveam de gând ca dimineață să dau o tură până la supermarket cu soră-mea, să ne întorcem acasă, să mâncam și apoi să plecam spre al meu. M-am asigurat de vreo 3 ori sâmbătă seară că duminică, adică ieri, nu are niciun plan. Teoretic era bine. Omul era liber. Ba chiar îl anunțasem să nu își facă planuri, pentru că am eu ceva treabă cu el pe la blog. Motive.

Așa că ieri dimineață ne trezim frumos, ne echipăm și cu burțile goale ne îndreptăm spre magazin. Înainte însă de plecare vorbesc cu al meu și-mi pică fața. S-a dus dracu tot, îmi zic și simt cum mi se strică ziua. La doișpe trebuia să plece pentru nu știu câte ore. Făcut repede calcul, era ora 9 și ceva, până la 10 jumătate lejer aș fi putut termina cumpărăturile, până ne-am fi întors să mâncăm și să scăpăm de bagaje s-ar fi făcut prea târziu, ca apoi până să ajung la el și mai târziu. Decidem să eliminăm partea cu întorsu’ și mâncatu’. Cine alerga prin supermarket printre rafturi? Cine și-a dat ochii peste cap când a văzut că-s doar două case deschise și puhoi de lume la coadă? Da, eu.

Și tocmai când ieșeam din localitate, mă sună mama. Voia să oprim să luăm diverse de la un magazin de preparate din carne. Acolo coada era și afară. Apropo, a fost ieri cumva ziua cumpărăturilor? Au fost ceva reduceri? Că altfel nu-mi explic. Încă 20 de minute pierdute, noroc că am economisit din timpul pentru supermarket. În douăzeci de minute am vorbit cu soră-mea prin mesaje (care mă aștepta în mașină) cât n-am vorbit toată săptămâna. Din minut în minut primeam „Ai mai înaintat?”, „Nu te mai văd, te-ai dus mai în față?”, „Ăștia la radio dau melodii urâte. M-am plictisit.”

Cu nervii la pământ și o mare dezamăgire la ora 11 îl anunțam să iasă afară. Știa deja că suntem spre el, aflase de la tata (mda).  M-am simțit incomod, prost și pe picior de plecare. Ca un ghimpe, aș spune. Ceea ce trebuia să fie o supriză plăcută și o zi faină (pe care eu o gândisem, pas cu pas) a fost un eșec și o convingere că n-am să mai fac niciodată nimic de genul. Fără suprize, fără complicații.

Noroc că la întoarcere am dat o tură prin Pepco și m-am alinat cu niște ștampiluțe faine de Crăciun și cu forme de decupat tot de Crăciun. Dar chiar și așa ziua de ieri a fost una pierdută degeaba, dar din care am tras niște concluzii: niciodată să nu mai faci vizite fără să anunți (chiar dacă alea nu se mai numesc surprize); când stabilești cu cineva că faci în așa fel încât să ai ziua liberă, ține-te de cuvânt, poate ăla chiar vrea să facă o surpriză. Sau poate chiar are nevoie de tine, mai știi? Apoi.. gândește-te dacă nu poți anula /amâna ceea ce ai de făcut. Iar eu chiar cred că un simplu telefon putea amâna. Nu era o întâlnire cu preșendintele, nici cu primarul, nici nimic de genul ăsta. Era vorba de o vizită la un neam deloc îndepărtat, care se putea face și azi și mâine …

6 Comentarii

  1. Aripi de albatros

    Nu ești singura…
    Și mie mi se întâmplă de multe ori, când mă gândesc să fac ceva,
    există cineva pe undea, ce-mi pune piedici.
    Mă gândeam că sunt doar eu într-o astfel de situație,
    acum văd că mai sunt ”norocoși” ca mine. 🙂
    O zi de luni pe placul sufletului tău!

    Răspunde

Lasă un răspuns