D`ale sufletului

Ieri a fost ziua noastră …

dor Ieri a fost ziua copilului, adică a mea, a ta, copile ce privești cu ochi doritori zmeele înălțate pe cer și da, chiar și a ta, străine ce ai intrat aici urnit de curiozitate. Ieri am căutat albumul verde și gros în care-mi păstrez amintirile și am simțit cum mi se umple sufletul de simțiri și de stări parcă uitate undeva, într-un sertar închis, prăfuit. Mi-am revăzut bicicleta albastră cu roți ajutătoare, de care îmi este atât de dor. Îmi este dor să-mi pun păpășile în coșulețul din față și să le plimb prin toată curtea. Îmi este dor să le cos hăinuțe, îmi este dor să le tund și să le coafez, îmi este dor să fiu mama lor și să le dau să mănânce mâncare de pământ cu frunze și flori tocate.

Mi-am revăzut cățelușa dragă, pe care-o culcam când era mică în brațele mele și stăteam nemișcată ca să n-o trezesc. M-am întors la grădiniță, când rușinată de mulțime lăsam capul în jos și-mi uitam poezia. Aș vrea să aud din nou încurajările doamnei educatoare, aș vrea să îmi amintesc fiecare poezie pe care am învățat-o cuvânt cu cuvânt ajutată de mama și să-mi fie frică de Moși  Crăciunii cu măști de platisc.

Am dansat alături de copilul din poze pe scena din căminul cultural din sat, la serbarea din clasa a IV-a, pe melodia Tâlharul pedepsit. Ce mândră eram de costumașul meu cu ciucurași făcut de mama … Tot ieri, am plâns alături de doamna învățătoare când ne-am luat zborul spre o altă etapă, am plâns și-am promis că nu ne vom uita niciodată. Ce mândră eram cu un ghemizdroc de copil lângă mine,  cu doamna alături și coroniță pe cap.

Ieri au răsunat ulițele a veselie  și am simțit răceala gardului sub coate, când mi-a venit rândul să mă pun la pititea. Am alergat printre nori de vată de zahăr și m-am cățărat pe curcubee cu săndăluțele mele albe și șosețelele cu danteluță. Ieri n-au mai claxonat mașinile să ne dăm din drum când am sărit coarda și-am jucat ceasul, pentru că am fost cu toții copii. N-au mai circulat mașini pe strada mea, ci doar trocare  și trotinete, calești cu Ilene Cosânzene și Feți Frumoși și Zmei furioși. Am sărit din băltoacă-n băltoacă, am adunat noroi și am construit castele pe care le-am populat cu pinguinii colecționați de la ouă kinder.

Ieri am bătut mingea, am desenat pe asfalt cu bucăți de cărămidă spartă și am alergat printre baloanele de săpun. Am jucat ursul doarme și ne-am fugărit până am căzut în iarba verde frânți de atâtea zâmbete și țipete voioase. Ieri am dat drumul la televizorul mic, fără telecomandă, cu carcasă din lemn, dintr-o căsuță micuță, într-un sat uitat de lume și am urcat în copaci împreună cu Woody, ciocănitoarea. O mână caldă am simțit cum îmi mângâie sufletul și-am știut că mamaie L. mă aștepta să-i deschid poarta. Ce dor mi-a fost de trupul ei fragil, de statura ei micuță, de chipul de 90 de ani ridat și ochii căprui duioși! Apoi au intrat pe rând, unul câte unu,  ținând în mână câte un buchet cu amintiri, legat cu șiroaie de doruri pe care le-am șters cu grijă, să nu le știrbesc, zâmbindu-le și spunându-le că astăzi eu voi fi cea care le va oferi buchețele de amintiri pentru că mi-au bucurat copilăria.

Ieri am ascultat povești nemuritoare, în timp ce tataie mă mângâia pe creștet, iar mamaie se juca cu degetele mele de la mâini, sărutându-le cu dragoste. Ieri a fost ziua noastră, a copiilor ce încă purtăm în suflet mireasma odăilor neumblate, a șifonierelor ticsite cu naftalină, a câmpurilor cu maci și albăstrele… Ieri a fost ziua noastră …

9 Comentarii

  1. Chiar dacă a trecut ziua noastră, eu m-am simţit copil şi acum când am citit şi m-am găsit şi pe mine în amintirile tale. Cu uitat de poezie de ruşinea mulţimii şi cu desene pe asfalt şi cu toate.
    Frumos ai întors timpul prin poveste!

    Răspunde

Lasă un răspuns