SuperBlog

Jumanji. Lumea de dincolo

– Că tot ne-am strâns cu toții la o bere mai devreme în seara asta, hai până începe meciul să ne jucăm ceva, nu vreți? îi întreabă Victor pe băieți.

– Noi mai suntem de joacă? râde Mihai. Hai fie, văd că ceilalți dau din cap. Ce ai? Rummy? Sau facem o tablă?

– De fapt nici una nici alta. Jumanji.

– Ju .. ce?, se miră băieții.

– Jumanji. E un joc pe care l-am luat pentru copiii mei. Mi l-a vândut un tip cam țăcănit, cred că fumase mult în ziua aia. Îmi vorbea despre lumea din joc, zicea ceva de o junglă, în fine. Un nebun. Eu tot ce voiam era un cadou pentru copiii mei, de Crăciun. Și cum ei acum nu sunt acasă, zic să-l jucăm noi un pic să vedem ce și cum.

– Arată cam dubios, să știi. Dar nu ne sperie pe noi un joc. Să-i dăm drumul… hmm, trebuie să ne alegem avatare. Eu aleg să fiu tipa asta drăguță și sexi, râde Mihai.

– Bă, sunteți siguri că vreți să jucăm? Poate ăla nu era chiar nebun, intervine Ionuț. Ia uite ce scrie aici: Advertisment! Odată pătrunși în junglă doar victoria vă va salva. Fiți uniți!”

– Bla bla bla … zice Victor. Tu chiar crezi ce scrie acolo? E pentru suspans frate, să pară jocul mai interesant. Hai să începem.

Radu apasă pe buton și câteva secunde timpul se oprește în loc. Se aude un sunet îndelung și o mare adâncitură apare în mijlocul camerei. O gaură neagră, un vârtej născut din nimic care-i atrage pe cei patru cu o viteză uluitoare. 

– Ăăăă, unde mama naibii ne aflăm!!?? strigă îngrozit Mihai. Nu, nu se poate băi băieți! Dați-mi una, că sigur visez.

– Nu știu dacă vedeți și voi ce văd eu, dar e o șopârlă mare acolo. E mai mare decât casa mea!

– Nici eu nu știu dacă vedeți ce văd eu, dar eu văd că ne aflăm undeva… ori e o glumă, ori ai pus ceva în berea aia, undeva care seamănă cu o junglă. Și da, văd și eu șopârla aia imensă, dar nu știu cât de mare e casa ta, pentru că ghici ce? Nu văd nicio casă aici!!! Și ăăăă, fiți atenți! Șopârla se uită la noi …

– Nu numai că se uită, dar uite cum aleargă. Fugiiiiiți!

Dinoșopârzarul se îndrepta furios spre băieți, iar ei alergau din răsputeri, însă degeaba. Nimic nu părea să facă față pasului de câte 2 metri al fiarei.

– Sunteți nebuni? Alergăm într-o junglă care a apărut din senin , suntem urmăriți de un monstru cu 5 picioare și nu știm încotro ne îndreptăm, strigă Mihai cu un glas prin de frică. Nu vreau să mor aici!

– Uliul, fiți atenți la uliu!

Cerul se înegri deodată. Deasupra lor, două aripi care atunci când băteau aproape că porneau un uragan, planau, ochii uliului parcă cercetând pământul. Strigătul lui despica câte un pic din albastrul cerului, din care cădeau bucăți, pe verdele crud al junglei. Băieții se opriră, la fel și dinoșopârzarul.

– Poate că totuși uliul ne va salva. Se pare că ciudățeniei ăsteia îi este frică. Uite, dă înapoi. Veniți, repede, aici, în trunchiul ăsta scobit.

Așa cum gândise Radu, imensei șopârle îi era teamă de uliu. Atât de teamă, încât pur și simplu împietrise.

– Ăsta e cel mai urât coșmar pe care l-am avut vreodată, îndrăzni Victor.

– Victoria vă va salva… fiți uniți … bombăni Ionuț. Victoria …

– Ă? Ce îndrugi acolo?

– Băieți, asta e pe bune. Jocul ăsta e chiar pe bune și dacă nu îl terminăm de jucat n-o să ieșim prea curând de aici. Victor, câte probe trebuie să treacă personajele?

– Cred că trei. Sincer să fiu, nu am ascultat prea mult ce mi-a zis vânzătorul ăla nebun. Poate că ar fi trebuit…

– Prima a fost șopârla asta. Am scăpat de ea cu viață. Putea să ne mănânce. A doua se pare că este uliul. Ori scăpăm noi de el, ori ne omoară el pe noi. O să-i servim drept cină. Glasul lui ne va omorî. Trebuie să-i luăm glasul.

– Cum crezi că facem asta? Ă? Cum crezi? Doar nu avem puteri supranaturale.

– Cumva trebuie să ajungem la steaua din fruntea lui. Să i-o smulgem, interveni Radu. Cred că acolo e esența lui. Puterea. Poate că ar trebui să nu ne mai arătăm fricoși. Dacă ne-ar vedea nevestele fețele astea sigur ar râde o viață de noi. Hai băieți, că doar ne-am luptat de atâtea ori … bine, e adevărat că în jocurile virtuale, dar trebuie să fi învățat și noi ceva, nu?

….

– Tatiii, tatiii, ne-am întoooors! Tati, dormi? Nenea Radu? Unchiule Ionuț? Mami, cred că au murit sau ceva de genul, că uite, nu se trezesc, se aude glasul mititelului Andrei.

– Scumpule? strigă Victoria cu vocea ei voioasă! Băieți, Mihai, Ionuț, Radu, trezireaaa!

– Aaah, ce durere îngrozitoare de cap am, șoptește Victor.

– Și eu, zice Mihai.

– Dar unde-i jungla? Ați fost și voi în junglă sau sunt eu nebun?

– Am fost cu toții  … dar cum am ieșit de acolo?

– Băi băieți, eu zic să uităm, că oricum nu ne va crede nimeni. Și musai să ne lăsăm de bere, că nu face bine, dă halucinații…

– Victoria vă va salva… poate chiar se referea la frumoasa noastră Victoria. Poate că nu trebuie să ne luptăm așa cum am crezut. Dar oare dacă Victoria noastră era o Mirela sau o Elena sau orice alt nume?

– Eu tot cred că berea a avut ceva… zâmbi Victor și-i făcu cu ochiul Victoriei.


Dacă vreți și voi în junglă, atunci musai să vedeți filmul Jumanji: Welcome to the Jungle”, un film de aventură, potrivit pentru întreaga familie. Se lansează la cinema pe 29 decembrie 2017 (în caz că vă gândeați că nu aveți ce face atunci) și îl are în distribuție pe nimeni altul decât Dwayne Johnson (știți voi, tipul simpatic, cu mușchi și zâmbet carismatic?). Și dacă tot nu v-am convins să mergeți în junglă, ă, pardon, la film, atunci poate vă convinge trailerul.

5 Comentarii

Lasă un răspuns