D`ale sufletului

La mulți ani, iub!

Nu știu când s-au dus atâția ani, dar parcă totuși s-au dus puțini în comparație cu cât simt. Parcă te-aș cunoaște de-o viață. Probabil ne-am mai cunoscut cândva. Sau poate erai deja în sufletul meu. Poate atunci când ne-am întâlnit ai răsărit de prin pământul în care mi-era îngropată inima… Te-ai gândit vreodată să se întâmple așa? Să simți atracție față de un necunoscut întâlnit online?
Nu știu ce să îți spun. Știi că te iubesc, că ești o minune pentru mine? Că atunci când nu ești cu mine limbile ceasului ticăie mai obosite? Le aud cum gâfâie, probabil sunt triste, uneori le aud plângând noaptea, târziu, când încep dorurile să danseze.

Câteodată îmi vine să rup toate zilele astea goale, să le trimit înapoi, în răsărituri, să le împachetez în apusuri. Iar altădată le-aș opri, să nu se mai sfârșească. Mai ții minte când ne-am întins pe asfalt și-am numărat stele? Mi-aș fi dorit să stăm acolo să le numărăm pe toate.

Nu știu de pe ce meleaguri ai venit, dar ai fost o mână întinsă la nevoie. Și nu vreau să crezi că am uitat cât m-ai ajutat. Și cât ai iertat. Ai sufletul prea bun pentru al meu, uneori mă gândesc că nu te merit, alteori mă gândesc să mă schimb.

Și totuși au trecut 5 ani… cu bune, cu mai puțin bune, cu de toate. Ai cunoscut prin intermediul meu stresul licenței neterminate, stresul examenelor, lacrimile restanțelor, supărările vieții la cămin. Lucruri pe care tu nu le-ai trăit. M-ai ajutat cu toate, ai crezut în mine. Am cunoscut prin tine răbdarea, iertarea, bunăvoința. Lucruri mai puțin știute de mine.
Îmi vine câteodată noaptea să te sun, să te aud somnoros și aproape adormindu-mi în telefon… Și-mi mai vine uneori să-mi iau timpul în cap, să mă mai duc prin trecut, să nu te mai supăr.

Știai că ești cel mai calm om pe care îl cunosc? Parcă am fost făcuți din materiale diferite. Total opuse. Foarte total opus. Extrem de opuse. Nu cred să avem nimic comun prin tot caracterul nostru. Și ce? Atât de opuse încât în timp ce literele mele ies singure din tastele mângâiate în momentul ăsta, ale tale s-au ascuns. Și e atât de întuneric acolo unde s-au ascuns încât te simți prost că nu știi ce să-mi scrii. Haha… pun pariu că dacă mi-ai scrie ar fi așa..calculat, nicidecum haotic, cum își prezintă ideile subsemnata.

Uite, chiar acum mi se scurge un dor pătrunzător din artera aortă. Alunecă ușor, și-mi pătrunde prin piele pe brațe. Te-aș strânge la piept acum, te-aș adulmeca până ce nărilor mele li s-ar apleca. Nu pot decât să-ți mulțumesc pentru că ești!

Sper ca acești 5 ani să facă pui, să aibă nepoți și tot așa. Să ajungem la 80 de ani în aceeași formulă. Să fim sănătoși, fericiți și să ne bucurăm împreună de viață!
Și dacă acest articol special scris pentru tine nu te-a convins că te vreau pentru totdeauna, îți las mai jos o încercare d-asta de-a mea. Sper să nu fie prea groaznică :))

poezie

P.S: Te iubesc!

5 Comentarii

  1. Iub

    Ai dreptate, chiar îmi caut cuvintele 😀
    E minunat ce ai scris, îţi mulțumesc pentru asta şi pentru că eşti alături de mine şi mă iubești aşa cum sunt, cu bune şi rele.
    La Mulţi Ani, nouă! 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns