Cărți

M-am hotărât să devin prost

M-am hotărât să devin prost

Nu de puține ori am spus că mi se pare mie că oamenii proști sunt oameni fericiți. Ăia care trăiesc de azi pe mâine, care nu știu ce e ăla tv sau mai știu eu ce, ăia au un rânjet de fericire pe față. În prostia lor (nu cred că ei constat situația în care se alfă) ei sunt oameni fericiți. Mie una așa îmi par. Am destui vecini care toată vara nu fac decât să scuipe semințe, iar iarna trăiesc din mila altora. Ăștia nu știu că un abonament de dus la școală costă 2 milioane, nu știu că școala costă, nu îi doare prea tare că le vin plicurile de apă, gaze și ce-o mai veni, nu le bat pregătirile de Sărbători în ușă, nimic nimic. Fac umbră pământului absolut degeaba. Nu vreau să jignesc pe nimeni dar asta e ceea ce gândesc: cu  cât ești mai prost, ești mai fericit.

Cu gândul ăsta mi-a căzut ochii pe cartea lui Martin Page, M-am hotărât să devin prost, în timp ce căutam pe Libris … defapt nu căutam nimic. Doar mă uitam.

Nu vreau să fac recenzie, nu cred că mă pricep la asta. Nu spun decât că m-a dezamăgit și uimit și lăsat în ceață. Pe scurt este vorba de Antoine, un tip puțin ciudat care constată că inteligența îl face un om nefericit. Nu poate să se bucure de nimic fără să  gândească dincolo de lumea asta materială. De exemplu eroul dezvăluie la un moment dat faptul că nu a mâncat niciodată un cartof prăjit pentru că nu i-ar putea savura gustul știind istoria sângeroasă din spatele acestui tubercul. La fel cum nici de soare nu se poate bucura pentru că soarele este cel care prin alte ținuturi omoară oameni, provoacă secetă…așa cum și ploaia produce dezastre în Asia.

Antoine își dorește fericirea și încearcă fel de fel de metode de a deveni prost: vrea să devină un alcoolic, să se sinucidă. Într-un final adoptă un stil de viață normal (pentru noi) care îl face fericit: mănâncă la MC, se uită la tv, are un job de șarlatan, se îmbracă în haine de firmă (și nu numai ), lucruri care îl fac banal.

Așadar a fi prost, din perspectiva lui Antoine nu înseamnă să nu știi nimic, să nu fi informat, ci să fii banal. Să îți simplifici viața, să trăiești comod, fără să îți pui prea multe întrebări, să iei lucrurile așa cum sunt, fără să vezi dincolo de ele. Să privești o clădire și să-ți dai cu părerea asupra ei fără să te gândești la munca imensă, la mâinile bătătorite care stau în spatele ei.

Pentru Antoine inteligența este o tară. Așa cum cei vii știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic, eu cred că să fii inteligent este mai rău decât să fii prost, pentru că un prost nu-și dă seama ce-i cu el, pe când cineva inteligent, chiar dacă-i umil și modest, tot o știe.

Spuneam că m-a dezamăgit puțin cartea. Reconfirm, pentru că m-am găsit într-o oarecare măsură în genul de oameni proști conturat de erou. Genul de oameni superficiali. Și nu numai asta, dar mă așteptam să fie altfel decat ceea ce este cartea.

Per total aș mai citi-o, pentru că provoacă cerebelul la gândit. Te lasă cu niște semne de întrebare, are o groază de umor, iar stilul este unul lejer, permite lecturarea în câteva ore.

Finalul mi s-a părut puțin vag, eu am înțeles ce am vrut. 😀 Dar nu vă spun ce, poate o citiți.

10 Comentarii

  1. Se vede treaba că prostia este analizată cu superficialitate. In afară de cazurile notorii de imbecilitate, idioție, demență, care sunt stari patologice, prostia este un concept care denotă inconștiență. Cunoștințele căpătate s-ar putea mai mult să te încurce, daca nu experimentezi tu, dacă rămâi inconștient, dacă iei de bune experiențele altora…A fii prost înseamnă a nu experimenta, a nu descoperii, a nu cunoaște prin tine însuțim, a nu răspunde la provocările Existenței. Este o condiție a imaturității spirituale.

    Răspunde
  2. Hmm, sună interesantă cartea, am auzit și eu de ea și mi-a plăcut mult titlul. Acum că am aflat și despre ce e, îmi dau seama că ar fi contrar gândirii mele, dar parcă tot mă atrage într-un fel. Tot rămâne pe lista mea, deși am văzut că majoritatea oamenilor care au citit-o au rămas puțin dezamăgiți.

    Răspunde

Lasă un răspuns