SuperBlog

Particip la SuperBlog 2017!

Vă era dor de SuperBlog ? Mie sincer cam da, deși mă gândesc cu puțină groază la ce aș mai putea scrie. Nu am apucat deloc să-mi ascut creioanele, să-mi pregătesc colile și nici nu mai am timp, pentru că mâine începe. Da, așa devreme! Mâine! Sper că prima probă va fi una ușoară, de încălzire și a doua la fel și a treia .. :)) Sunt curioasă în privința cerințelor, în privința subiectelor ce urmează a fi dezvoltate în povești inspirate sau mai puțin inspirate și normal că și în ceea ce privește notele.

Sper că această ediție SuperBlog (cu numărul 15) va fi una înfloritoare și cu mai multe surprize plăcute. De propus, nu-mi propun nimic, decât să reușesc s-o duc până la capăt, deși nu mă îndoiesc c-am să reușesc. Nu sunt omul care abandonează un lucru pe parcurs. Vouă celor ce participați vă doresc multă inspirație, iar vouă celorlalți vă doresc multă răbdare să ne citiți minunatele articole 😀

Diverse

Tare surprinsă am fost când nenea WordPress m-a anunțat (pe data de 17) că blogulețul meu a împlinit 2 ani. Într-adevăr dacă ne uităm retrospectiv, doi ani nu înseamnă o perioadă extraordinar de mare. Dar nici puțin nu este, nu? Pentru cine nu știe, blogul ăsta e descătușarea mea. E locul în care mă simt cu adevărat eu și chiar pot fi eu, pentru că nu mă cunoaște nimeni. Și asta e de bine, zic. Când cunoscuții îmi citeau articolele nu era nimic în regulă. Nu puteam scrie, mi se bloca mintea doar la gândul că x-ulescu va citi, probabil va râde sau se va întreba ce e cu mine. Și asta nu era deloc confortabil. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Ce este dragostea?

Credeam că dragostea e altfel. Că te înalță și-ți dă aripi să te poți înălța și mai sus. Credeam că în fața unui om care iubește dansează munții și soarele i se pune coroană. Începe ușor, de nici nu știi ce e cu tine. Ca un pui de răceală ce se extinde subtil. Primii care trădează sunt ochii. Devin mai luminoși, parcă strălucesc și râd. Parcă-ar avea propria viață în care își caută celălalt întreg. Și totuși, de ce se stinge această bucurie din ei? De ce nu pot străluci o viață și-ncă un minut în plus? Citește mai mult…

Plăceri nevinovate

Îmi place nuca de cocos. Înainte nu era printre preferatele mele, recunosc, dar acum ceva vreme am cumpărat două nuci de cocos. Pentru prima oară, ca să vedem cum sunt. Nu m-a dat peste cap gustul (îmi place, dar nu exagerat), dar aroma e genială. Genial e puțin spus. Tocmai de aceea mi-am dorit ca tortul de ziua noastră (a mea și-a soră-mii) să fie unul cu nucă de cocos. Multă, dacă se poate. Am renunțat la torturile bogate în ciocolată (și totuși crema tortului conține și ciocolată), am vrut ceva mai ușor, mai altfel. Și-am găsit: tortul Raffaello.

Cu cocos în blat, în cremă și ca decor m-a făcut să iubesc acest ingredient. Mi-a fost teamă de reacția celorlați pe care îi știu că n-au mai încercat un tort de genul (pentru că ne cam obișnuisem cu torturile de ciocolată, torturile cu blat de cacao în general), dar m-am temut în zadar. Parcă ai mânca o bomboană raffaello. Este chiar un tort deosebit, care ar trece testul oricărui mofturos. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Ce am făcut când n-am mai scris

Am lipsit tare mult. O lună și câteva zile. Mi-ar fi plăcut să vin după această perioadă și să spun numai de bine. Nu e deloc așa. Am refuzat să mai aștern pe foaia virtuală ceea ce simt, să mai spun cuiva, să îmi mai exteriorizez apăsările, dorințele… Ce-i drept, la început mi-a fost extrem de ușor, dar după câteva zile parcă mă mâncau degetele. M-am reapucat de un joc pe care cândva îl jucam obsesiv. Am cunoscut acolo oameni noi, de unii m-am apropiat, de alții nu. Poate n-a fost bună deloc această apropiere, poate m-a departat prea rău de ceea ce sunt eu. Sau am fost. Poate … cine știe ce mai sunt eu? Câteodată mă uit în oglindă și-mi vine să o sparg. Am impresia că în ea locuiește un personaj care-mi seamănă, dar care nu e ca mine. Nu mai găsesc nimic frumos la mine. Nimic bun. Nici nu știu dacă am avut vreodată ceva special sau  asta mi-a plăcut mie să cred. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Către tine, dragă toamnă!

Domniță dragă,

Te așteptam. Te așteptam cu teamă în suflet și dor de ruginiu. Un dor pe care abia aștept să-l acoperi cu diminețile tale răcoroase, cu raze de soare scăldate-n apusuri sălbatice, cu iz de must și prună și gutuie… Te așteptam cu nasul lipit de geam, știi tu, ca atunci când ne lipeam nasurile de florile de gheață ce decorau ferestrele iarna. Te priveam cum pășești înceată, timidă, parcă cugetând și întrebându-te dacă aici, cineva se gândește la tine, dacă se bucură de ai să vii.

Te așteptam să-mi bucuri apusurile. Întotdeauna mi-au plăcut mai mult apusurile tomnatice. Sunt mai pline de culori, mai vii, parcă toată culoarea din copaci, din flori, de pretutindeni se strânge acolo în acele minute în care secundarul bate pasul pe loc. Și parcă-ți vine să alergi către locurile unde razele atinge pământul, să te arunci în aer și să plutești spre culmi de foc. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Din miezul zilei. Frământări

A fost ziua mea. Da, am îmbătrânit cu un an. Nu, n-am adăugat nici un trandafir în buchetul vieții. Cred că e cea mai nasoală chestie urarea aia cu … astăzi, când ai mai adăugat un trandafir în buchetul vieții, eu îți doresc bla bla bla. Mai bine îi zici omului un simplu la mulți ani și gata. Că poate nu-i plac trandafirii. Poate iubește levănțica. Sau mușețelul. Sau mușcatele. Sau. În fine. Nu mi-am dorit nimic altceva decât puțină liniște. Atât. Să înceteze toate vocile din capul meu, să nu mai aud pe nimeni, să nu mai simt nimic, să fiu anesteziată. N-am primit ce mi-am dorit. Acum înțeleg că lucrurile materiale sunt mai puțin importante. Dacă nu ai liniște sufletească degeaba ai orice altceva. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Se scutură trandafirii peste iluzii deșarte, nu vezi? Cândva, pe pământul îngreunat de amărăciunea lacrimilor, ne desenam inimi ca doi copii ce colorează asfaltul cu cretă. Ne scriam inițialele înăuntrul lor ca și când speram că magia va ține o viață. Ce proști eram! Ce copii lipsiți de minte! Doi adolescenți într-o seară târzie, pe-o bancă verde, într-un parc neîngrijit, dintr-un oraș plin de … emoții. Chiar dacă nu îmi doresc asta, mă leagă atât de multe de orașul ăla! Îmi curg amintirile prin vene. Îmi place. Mă simt mai plină de tine decât de mine. Pe mine m-am părăsit undeva într-o bucățică din ventriculul drept, dar tu, tu năvălești ca o furtună peste tot. Mi-aș dori ca uneori să înveți să ciocăni la ușă. Poate nu îți voi deschide.

Se scutură trandafirii … vezi? Își aruncă petalele peste pământul îngreunat. Ne acoperă urmele pașilor. Dacă ne pierdem? Eu am să mă-ndrept spre apus, iar tu să mă urmezi. Să privim împreună cum se scutură trandafirii peste dealuri, cum pătează azurul declinului cu pete  sălbatice. Pasiune. Putere. Prea plin de tine peste tot. De tine și de trandafiri. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Ce bine că-mi ești!

Te caut prin pat disperată. Te-am visat împărțind acceași pernă cu mine, dreptunghiulară, îndeajuns de mică încât să fim nevoiți să ne respirăm unul pe altul. M-ai cuprins în brațe toată și parcă lumea întreagă s-a scurs în strângerea ta. Te-am simțit cum mi-ai pătruns în fiecare inspirație de parcă mi-ar fi fost foame de parfumul tău. Te-am adulmecat cu pofta unui drogat ce inhalează la colț de stradă te-miri-ce substanță interzisă. Substanța mea interzisă ești tu. Nu-mi mai pasă că mă doare, că mă mistuie pe sub carapacea asta carnală, nu-mi mai pasă. Mă las pradă drogului, îl aștept să-mi inunde trupul, mințile, să mă facă să uit de mine. Ce bine că-mi ești așa, cu bune, cu rele! Citește mai mult…