SuperBlog

Când pleci la cumpărături singură și te întorci c-un sistem și c-un bărbat

– Bună ziua! Vă pot ajuta cu ceva? mă întreabă timid băiatul blonduț îmbrăcat în uniformă. Pare că e nou angajat aici. Și mai pare că se cam teme să intre în vorbă cu clienții, deși dacă mă uit mai bine e destul de drăguț, hmmm… 

– Bună! De fapt m-ar interesa un sistem de boxe pentru înregistrare și mixare la domiciliu. Vreau să-i fac un cadou fratelui meu și cred că i-ar plăcea ceva puternic, cu o acustică excelentă. Ceva de calitate, desigur.

– Sistem de boxe… ăăă.. ok, haideți cu mine pe partea asta, și-mi face semn să-l urmez.

– Păi văd că aveți aici, eu deja mă uitam la sistemul audio S2000Pro de la Edifier. Sau ăsta nu e bun? Doamne, nu știe nici unde are marfa. Cine l-o fi angajat pe tăntălăul ăsta?

– Ăăă… da, ați făcut alegerea corectă. E super bun! Să vă spun ceva despre el?

Mă îndoiesc că știi.  Da, nu asta ar trebui să faci? Doar vrei să mi-l vinzi, nu? Citește mai mult…

SuperBlog

Trăiește-ți visul american cu CND Vacanțe Speciale!

M-am gândit de multe ori cum ar fi să trăiesc pe propria piele „visul american”, dacă ar fi posibilă o incursiune în timp, iar eu aș fi din nou studentă. De ce studentă? Pentru că aș putea pleca cu programul work and travel derulat de CND Vacanțe Speciale. Nu mi-ar fi trebuit decât cartea de identitate și carnetul de student. În plus, ar mai fi fost necesară seriozitatea și ceva engleză cât să purtăm o conversație. Ca job sunt sigură că mi-aș fi ales ceva în bucătărie – orice, doar să fie în bucătărie. Așa nu numai că mi-aș fi exersat engleza și aș fi îmbunătățit-o, dar aș fi acumulat și cunoștințe gastronomice.

Și ca orice om normal trebuie să recunosc că nu doar pentru un job m-aș fi dus în State, ci mai mult pentru a fi undeva unde am visat toată viața, pentru a învăța direct de la sursă despre cultură, despre oamenii de acolo, despre absolut orice înseamnă Statele Unite ale Americii. Mi-ar fi plăcut să locuiesc în New York (poate pentru că am văzut de prea multe ori „Singur acasă”, cine știe?) Să colind fiecare străduță, să simt cum e să trăiești într-un oraș care „nu doarme niciodată”. Ador parcurile și verdeața și cred că m-aș simți minunat în vestitul Central Park, citindu-l chiar pe Guillaume Musso.  Citește mai mult…

SuperBlog

Alege o franciză care să te reprezinte

Ești un tânăr investitor dornic să se aventureze pe propriul drum. Lucru oarecum riscant, mai ales dacă nu deții experiența necesară ca antreprenor. Tot mai multe afaceri eșuează imediat ce iau naștere din diverse motive, cum ar fi alegerea greșită a locației, lipsa fondurilor, lipsa de încredere din partea clienților, etc. Tocmai pentru a evita o astfel de situație, poți alege o cale mai ușoară: franciza.

Ce este o franciză?

Este o afacere la cheie. Un concept de business implementat și perfecționat anterior pentru a genera profit, care mai departe este multiplicat și de către alți antreprenori.

Un exemplu bun de franciză, poate cel mai cunoscut pe plan mondial, este McDonald’s. În momentul de față în România există câteva zeci de locații sub același brand popular, cu același decor, aceeși organizare și care oferă aceleasi produse și servicii clienților. Citește mai mult…

SuperBlog

Mă numesc Gerda Wegener și o bună vreme am fost disperată. Nu știam cum să procedez cu soțul meu, Einar. Mă gândeam tot timpul că eu l-am transformat în ceea ce este acum, că eu i-am insuflat această dorință, ce pare să fie mai presus de orice. Chiar și de dragostea noastră. Pentru cine nu mă cunoaște, sunt o pictoriță celebră, personaj al romanului Daneza, scris de David Ebershoff. Am crezut că totul între mine și Einar o să fie bine, pentru că nimic nu părea să nu meargă. Asta până când Einar a început să se îmbrace ca o femeie. Așa s-a născut Lili. Lili a fost tot timpul în interiorul lui Einar. Tot timpul. Nu avea nevoie decât de o încurajare ca să iasă la suprafață, încurajare pe care a primit-o de la mine în ziua când l-am pus să îmbrace o pereche de dresuri ca să îmi fie model.

Nu credeam că e așa dureros să vezi cum cel pe care îl iubești nu se mai regăsește în nimic. Nici măcar în trupul său. Poate l-a început n-a fost așa convins de trăirile pe care le avea când era Lili. Știu că încerca să rămână bărbat. Și totuși mai știu că de câte ori eram plecată, se îmbrăca în femeie. Mereu o găseam pe Lili  când mă întorceam. Dintr-un soț iubitor și chipeș, Einar sau mai bine zis Lili îmi devenise o prietenă. O prietenă care nici măcar nu se gândea că eu l-am iubit pe omul acela. L-am iubit și am sperat că dincolo de Lili, încă mai trăiește o sclipire din Einar. Dar n-a fost deloc așa. Lili era mai puternică, era ceea ce își dorea Einar.  Citește mai mult…

SuperBlog

Când imaginația și Answear merg mână-n mână

– Copiii sunt?

– Sunt! Matei, Antonio și Clara. Plus o bucată de cățel, Rodin. Mâncarea e în spate, bagajele în portbagaj. Banii sunt la mine, cardurile la tine, aparatul foto e la copii. Avem totul cu noi, nu te mai agita așa.

– Nu nu. E ceva ce am uitat acasă, zău. Am un sentiment ciudat și nu e de bine.

– Orice ar fi uitat e un lucru minor. Avem deja 100 km parcurși, nu avem cum să ne mai întoarcem.

– Ai încuiat casa?

– Cheile sunt în geantă. Gazul e oprit, totul e oprit prin casă. Am pornit alarma, am închis ferestrele, am închis garajul. Serios dragă, nu ai de ce să îți faci griji.

– Fie, cum spui tu. Totul e în regulă, totul e perfect. Bine că nu avem vreo zece copii, că sigur uitam pe careva acasă. Dacă tu spui că ai luat bagajul verde, pe cel mare negru și pe cel mic tot negru, atunci o să încerc să mă calmez.  Citește mai mult…

SuperBlog

O lună mare, sângerie, domnea deasupra Pământului. În dreapta și-n stânga ei doi sori palizi și lipsiți de viață, ca doi soldați păzindu-și regina, își înălțau rotunjimea perfectă. Ceva urma să se întâmple. De mult nu mai arătase cerul așa de înspăimântător, de 2500 de ani mai exact, când se spune că oamenii au fost atacați de fiare necunoscute, cărora nu știau cum să le spună, însă desene rupestre atestă făptul că atacurile au existat și că au venit de sus, din cer.

Un sunet puternic a zguduit planeta. Parcă undeva s-a produs o ruptură, clădirile au început să cadă una câte una, oamenii alertați au început să alerge haotic, speriați. Întunericul s-a lăsat nemilos, luna parcă devenise mai mare, ocupând mare parte din cer.

– Saturiooooon, arată-te! Saturioooon! răcni cerul dintr-odată. Nave mari și mici se zăreau coborând deasupra clădirilor rămase în picioare. Sute de ființe ciudate, cu ochi mari și întunecați se aliniaseră în coloane și păreau că așteaptă. Unde este Saturioooon? același răcnet asurzi din nou planeta.

Nimeni aproape că mai respira. Oamenii se opriseră și ascunși care după ce găsise priveau îngroziți la armata de ființe ciudate. Văzând mulțimea de copii ce își înfundau plânsul în brațele mamelor, armata devenise agitată. Parcă mirosul de prospețime îi stârnea și totuși încă așteptau ceva. Citește mai mult…

Întâmplări

Despre cum a ajuns Momo la noi am scris mai de demult, pe vremea când scriam ceva mai prost ca acum, fix aici. Dacă vă e lene să dați click pe aici, vă spun eu c-am găsit-o în grădină. Ei bine viața cu ea nu e tocmai ușoară, pentru că este un câine extrem de ciudat. Am mai avut noi de-a lungul anilor mulți câini, dar ca ea niciunul. Cred că are ceva unic, ca de altfel și ceilalți doi, însă unicul ei e mai ciudățel, sau să-i spunem mai special, parcă dă mai bine, nu? 😀

De la început am observat culoarea unghiilor, care mi se pare foarte interesantă, una e albă, alta e neagră și tot așa. Apoi privirea ei sașie îi dă o alură de câine pierdut în spațiu, de dezorientată, ceea ce s-a și adeverit pe parcurs: este cu adevărat un cățel dezorientat. Mănâncă absolut orice, de la clătite, la mâncare pentru pisici. Tind să cred că ar mânca și oricât, pentru că nu pare să se sature vreodată. Înțelege că trebuie să iasă afară când vede că le dăm celorlalți doi de mâncare (altfel săracii nu ar apuca să mănâce nimic) și așteaptă cuminte porția ei, pe care o rade în câteva secunde. Momo e aspirator, zice soră-mea.  Citește mai mult…

SuperBlog

Relația mea cu apa. De la dușmani la prieteni

Imaginați-vă trei nefericiți pierduți pe aleile parcului Herăstrău, ziua-n amiaza mare, când soarele e mai mare decât roata de la tractor și pare că vrea să prăjească și cel mai pricăjit viermișor ascuns sub o mână de pământ, fără picătură de apă după ei, pentru că pe niciunul nu l-a dus capul că atunci când pleci undeva apa e un lucru necesar. Nimic mai frumos decât să te plimbi cu limbile de-un cot pe-afară, vreme de două ceasuri gândindu-te la sticla de 2 l de apă rămasă în mașină, pentru că e un parc, sigur sunt chioșcuri, ce să facem cu 2 litri de apă după noi?

Ei bine, de atunci și până acum, în momentul povestirii au trecut doi ani și a fost o învățătură foarte bună, pentru că întâmplarea face că de fiecare dată când e vorba de plecat undeva, un pitic din ăia mulții pe care-i am la mansardă începe să-mi strige ia apă, nu uita de apă, ia cu tine apăăă!  A devenit o obișnuință și acea experiență m-a învățat că cel mai bine este să ai la tine sticle de 0,5 l distribuite frumușel de-o parte și cealaltă a rucsacului (pentru echilibru) și în interior. Citește mai mult…

SuperBlog

Casă, dulce casă!

– Cum vă descurcați cu banii acum că sunteți proprietarii unei căsuțe deloc ieftin de întreținut? întreabă Ioana curioasă.

– Să știi că nu e deloc așa cum pare. Suntem în regulă cu toate, ba chiar mai punem și de-o parte de la lună la lună.  Iar casa e superbă. Este exact ceea ce mi-am dorit. Are fix trei dormitoare și doar știi cât am căutat o casă cu trei dormitoare și baie pentru fiecare dormitor. Când am văzut că îmi îndeplinește această condiție aproape că nici nu mai contau restul. Nu știam că vom primi și un certificat energetic, dar asta ne-a încântat și mai tare pentru că am aflat că locuința se încadrează într-o clasă energetică foarte bună, deci aveam un consum bun de energie, nu pierdeam căldură, nu consumam aiurea nimic.  Citește mai mult…

SuperBlog

Pasiunile devin realitate cu telecredit.ro

– Știi iubito, mă gândeam că dacă tot îți place ție să prajiturești ai putea să faci ceva frumos din asta, îmi spune Mihai astă dimineață la cafea.

– Sincer și eu mă gândeam la asta. Și știi ce vreau? Un blog culinar. Să fie cu de toate, cu rețete diverse de dulce, de post, vegane, vegetariene, de toate am să fac. Oricum trebuie să mai diversificăm și noi felurile de mâncare.

– Super, păi și de ce nu ai spus nimic?

– Pentru că încă nu îmi permit un astfel de blog. Nu pot face poze cu telefonul în primul rând, iar cuptorul lasă de dorit. Nu-l vezi cum coace? Ușa nu mai stă închisă, zău că mă enervează rău, dar nu putem să-l schimbăm acum. Salariul de acum deja e dus, iar cel viitor jumătate va fi dat deja. Nu ne putem permite prea curând un cuptor nou. Plus că mi-ar trebui oale, farfurii frumoase, chestii de recuzită, nu știi tu. Citește mai mult…