Întâmplări

Eram cu mama când mi s-a părut că văd ceva. Atunci mi-am adus aminte că de câteva zile într-un anume loc, mai precis o crăpătură între un perete și ciment locuiește un șoricel. Și cum erau niște firimituri de pâine pe jos, mititelul voia să ia prânzul.

  • Mă duc să iau repede camera! Trebuie să îl trag în poze!
  • Nu ești sănătoasă…tu crezi că ăla stă să te joci tu. Mai bine pune mâna și toacă morcovu ăla.
  • E nu sta, chit că mă fac eu statuie și tot îl fac vedetă!

Citește mai mult…

SuperBlog

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la anii mei din copilărie mă apucă plânsul. De prin clasa a 6-a, parcă toate necazurile coșuroase s-au abătut pe fața mea, până atunci curată ca lacrima. Îmi era rușine să mai ies pe stradă, aveam impresia că tot Universul se holbează la vulcanii care tot erupeau și se înmulțeau și mă făceau să arăt ca Muma Pădurii. Cred că și ea era mai frumoasă.  Când era vorba de făcut poze, mă apucau toate …ba că nu am chef, ba că mă simt rău, doar doar să nu care cumva să mă vadă aparatul foto.

La școală era altă poveste. Mă uitam cu invidie la toate colegele cu tenul frumos și îmi venea să intru în pământ de ciudă. Profa de biologie, pe atunci diriginta, mi-a recomandat să mă duc la un dermatolog. Adică să mă mai vadă încă cineva în halul ăsta? Nu îmi e de ajuns că trebuie să port fața asta zilnic pe stradă, la școală? – cam așa gândea mintea mea îmbâcsită de coșuri (cu siguranță că și pe acolo îmi apăruseră). Eram ca rățușca cea urâtă, numai că spre deosebire de ea nu m-am transformat niciodată într-o lebădă. Am încercat toate leacurile băbești, creme și alte prostii care s-au dovedit nefolositoare. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Autumnal

Un arămiu ce se îmbiba pe retină,
o adiere blândă ce răsfaţă câteva şuviţe
dintr-un păr răvăşit, al unui trecător
Două –trei frunze îmbătrânite de vreme
se pierd printre alte sute ce zac.
Siluete fantomatice se odihnesc la umbra orelor ce alergă Citește mai mult…

Întâmplări

Am obsesia rearanjării cărților în bibliotecă, obsesie care se aplică si la hainele din șifonier. Pur si simplu ador să le fac grămadă pe masă sau pe jos și să le găsesc o altă aranjare :)) Sună nebunesc, nu?

Tocmai mă uitam prin bibliotecă și făceam inventarul cărților și căutam, căutam..ceva..Culmea e că nu știu ce, dar ochii mei căutau disperați. Ba chiar deveniseră nervoși. De regulă mă pot duce cu ochii închiși să-ți dau ce carte vrei, cu toate că le schimb des locul. Dar de data asta s-a îngroșat gluma rău! Începusem să cred că m-am tâmpit, că poate am visat că am avut-o, dar nu..încă îi simt coperțile în mâinile mele! Am mai trecut cu privirea de vreo trei ori, am căutat în documentul în care mi-am trecut toate cărțile, că na, leptopu e dăștept și poate găsește mai repede ca mine. Dar nu..nu era nici acolo!  Citește mai mult…

D`ale sufletului

Nimicuri…

Aș trăi doar într-un pumn de dragoste, cuibărită la pieptul tău. Cu ce greșesc dacă te vreau? În inimă, în gând, în fiecare particică din mine. Poate dacă ai fi un fulg mi-ar fi teamă să mai respir, să nu te duc departe. Aș sta în frig, în ger, să nu te evapori dacă ai fi un strop de rouă. Până și inima îmi bate silabisând numele tău. Cu ce greșesc dacă simt nevoia de tine? Greșesc că vreau să mă sufoci cu dragote, să mă îngropi în iubire?  Că vreau să-mi gâdili inima, să-mi îmbraci sufletul?

SuperBlog

Pe Ana o cunosc de când m-am născut. În aceeași zi, de 10 noiembrie, acum 22 de ani, mamele noastre au simțit că le-a venit sorocul. Cineva, acolo sus le-a vrut în același salon și tot acel cineva a făcut ca amândouă să nască la aceași oră: 14: 30. Pe tot parcursul internării mamele noastre au legat o relație de prietenie, au făcut schimb de numere de telefon și au decis să păstreze legătura.
Numai că această legătură a devenit foarte strânsă, se vizitau tot timpul (stând la un sfert de oră de mers cu mașina una de cealaltă), uneori chiar mai rămâneau la noi să doarmă. Când eu și Ana am crescut ne petreceam foarte mult timp împreună. Familia ei s-a mutat lângă noi tocmai pentru ca distanța să nu mai fie o problemă (pentru că nu de fiecare dată avea cine să o aducă pe Ana la mine, sau invers).Așa că amintirile mele încep de pe la vârsta de 5 ani când nu dormeam decât cu fetița cu ochii căprui și păr buclat. Eram tot timpul împreună, toți spuneau că suntem ca niște surori.Am suferit împreună după prima îndrăgostire puerilă, am vărsat lacrimi, am râs, am tăinuit.Problema a apărut când eu nu am intrat la facultatea la care Ana reușise. Așa că despărțirea noastră a fost inevitabilă: eu am rămas în orașul meu – ea a plecat la capitală. Cu toate astea nu ne-am îndepărtat deloc.
Citește mai mult…

SuperBlog

Știți ce e aia o restanță? Normal că știți ! Am avut și eu la vremea mea destule, dar nu toate luate din vina mea. Îmi aduc aminte de ziua în care aveam examen la literatură română. Cu o seară înainte îmi strânsesem frumos toate cursurile, pentru că urma să înnoptez la al meu.
– Fii atent că la 9 trebuie să fiu la facultate! Trebuie să plecăm pe la 8, ca să avem destul timp, că cine știe!
– Ei, ce să se întâmple? Stai liniștită, că nu are ce!
După o noapte de îngrășat porcul, primele raze ale dimineții îmi dădeau trezirea. Era destul de frig afară, ninsese, așa că al meu se trezise mai devreme să pornească mașina. În timp ce mă pregăteam îl văd că vine rânjind:
– S-ar putea să am o veste nu tocmai bună…știi..bateria auto…e puțin moartă..
– Whaaaat? Glumești???? Glumesti! Ooooo sigur trebuie să glumești!
Am aflat că nu glumea după vreo trei ore când așteptam pe-o canapea la service. Asta după ce am căutat vecini cu cabluri, dar eforturile s-au dovedit inutile, iar în cele din urmă am apelat la o platformă (după acest apel a reușit și al meu să-și bage portofelul în buzunarul blugilor că mereu se plângea că nu-i intră).
Vă dați seama că nu am mai ajuns la examen și că m-am umplut de nervi. Citește mai mult…

SuperBlog

VacanteSpeciale.ro5_

* click pe poze, vă rog 🙂

Mă gândeam cu prietenul meu să mergem câteva zile pe undeva să mai ieșim din cotidian. Ne-am tot gândit pe unde, el venise cu ideea Brașovului, idee care nu mi-a surâs având în vedere că ne-am făcut un obicei în ultimii doi ani să-l vizităm îmbrăcat în hainuțe de iarnă. După ce am dat de cei de la CND Turism – Vacanțe Speciale și am consultat ofertele turistice am decis să vizităm Sibiul, pentru că nu auzisem decât lucruri minunate și eram sigură că ne va face să ne îndrăgostim de el. Pe parcursul celor 4 zile mi-am propus să țin un jurnal, să-mi pot aminti fiecare pas făcut din această vacanță minunată.

Citește mai mult…