Întâmplări

~ începutul se află aici~

Mă întrebam mereu dacă nu cumva greșesc că acord încredere unui străin. Ceva îmi spunea că nu. Începusem să ne confesăm cu adevărat unul altuia și părea să fie mult mai ușor să vorbești cu cineva pe care nu îl cunoști. Vorbeam cu un pseudonim care mâine putea să nu mai existe.

După jumătate de an însă tot acolo se afla și tot de vorbă cu mine. Îmi ceruse de câteva ori să ne întâlnim dar refuzasem …. De ce? Dacă în realitate nu era așa cum îl știam eu? Dacă totul fusese o iluzie? Aș fi preferat să trăiesc această iluzie la nesfârșit, decât să o pierd..

Nopțile deveneau tot mai apasătoare.De undeva din înlăuntrul meu zbiera disperată dorința de a iubi, de a fi iubită, alintată, mângaiată. Și mă tot gândeam că aș vrea să îl văd, să îl strâng în brațe, să îl simt lângă mine… Citește mai mult…

Întâmplări

Viața mea a început cu adevărat în 2010. Atunci am fost renăscută din sentimente pe care nu le mai încercasem și care aveau să mă poarte pe poteci necunoscute. Până în acele momente mi se părea strigător la cer să începi o relație online, însă cine nu vede, nu crede,nu? Ei bine viața mi-a arătat că se poate.

Pe vremea aia abia îmi făcusem  cont pe un joc de cultură generală (sau cam așa ar fi trebuit să fie). Am fost captivată repede și plăcerea devenea tot mai mare. Pentru că jocul asigura posibilitatea de a alege adversarii, mereu stăteam minute să mă gândesc pe cine să aleg. Până l-am ales pe EL. Am schimbat cuvinte, apoi ne-am mai “duelat” în cultură generală, sau mai bine zis în răspunsuri memorate, până ce am început să petrecem ore întregi în care povesteam. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Am visat că eram principalul personj secundar
dintr-o poveste încă nespusă,
unde tot ilogicul avea logică.
Puteam vedea clar cu ochii-mi orbi
culorile decolorate ale lumii
şi graiam cu gura-mi mută
cânturi încă necântate până atunci.
În braţele mele îşi făceau cuib
păsări oloage ce adăposteau sub aripi
pui de anotimpuri încă nenăscuţi.
Pe umeri duceam vântul,
îl petreceam până dincolo, în depărtări
unde pietrele se sărutau şi-apoi
băteau doi oameni cap în cap
ca să aprindă focul.

D`ale sufletului

Tot timpul pierdem ceva, fie că este vorba de bani, un autobuz, o cheie sau un episod din serialul preferat. Însă, nimic din astea nu sunt bucățele din noi. Astăzi le pierdem – mâine probabil deja am uitat. Însă atunci când pierdem oameni lucrurile se schimbă.
Din vina noastră, din vina lor, sau pentru că așa spune Cel de Sus trebuie să ne despărțim de oameni dragi.
Prima pierdere cu adevărat grea pentru un suflet de copil (pentru ca aveam paișpe ani) a fost a bunicului. M-a marcat profund și m-a făcut să realizez că pe omul ăla nu o să îl mai văd niciodată. NICIODATĂ! Am fost foarte supărată că mi-a fost luat un om drag și nu înțelegeam de ce Dumnezeu face asta. Nici acum nu înțeleg. Se zice că odată ce trece timpul durerea se estompează, însă eu nu văd niciun adevăr. Totul e clar în mintea mea, parcă s-ar fi întâmplat ieri, iar durerea și lacrimile sunt la fel de copleșitoare ca atunci când s-a întâmplat. Citește mai mult…

SuperBlog

SuperBlog2015

   Nu știu în ce îmi vâr urechile, dar abia aștept! Astăzi din întâmplare am dat peste această competiție și am zis de ce să nu particip și eu? Așa că îmi anunț participarea și sper să fie pe atât de interesant pe cât pare!

D`ale sufletului

De curând am fost la deschiderea anului școlar, la liceul unde am învățat si eu. E adevărat că nu mai arată exact la fel, s-au mai făcut unele modificări, însă clasa „mea” avea același aspect (cred că bătrânesc e cuvântul potrivit) foarte bine conturat în mintea mea. Când am pătruns pe holul unde ne pierdeam pauzele, m-am bucurat să regăsesc scrijelit pe lambriul de pe pereți chipului directorului. Aceleași scrijelituri, același miros, aceleași perdele îngălbenite de timp și podele ridate….

Ne-am strâns apoi în curte pentru a asculta promisiunile conducerii cu privire la noul an și urările de bun venit. Din marea de oameni, am admirat cu lacrimi în ochi pe cei care mi-au fost dascăli și am retrăit în câteva clipe momentele frumoase… Îi căutam pe cei care urmau să-mi fie colegi, aruncam privirea haotic, pentru că tot ceea ce vedeam era străin.

Zici că ăsta e profesorul meu de istorie? Nu-mi place! Am tresărit la auzul întrebării și mi-am dat seama că eu NU eram acolo pentru mine, ci pentru copilul de lângă mine.Aia NU era deschiderea mea. Nu erau colegii mei. TIMPUL MEU TRECUSE.

E sfâșietor să vezi cum Timpul nu îți e prieten. Cum aleargă căpiat lăsând în urmă pe toți și pe toate. Am simțit un mare dor de acele vremuri și un mare gol în suflet. Și m-am simțit un om neputincios și mic în fața unui hău care abia așteaptă să faci un pas greșit…

D`ale sufletului

Singur îmi port păcatele pe drumuri
printre străini uitați de suflete –
căci ele au uitat să mai fie oameni.
îmi duc dorurile si visele spre nicăieri –
la ghena de vise
unde oamenii se leapadă de ele –
ca de Satana
Am uitat sa îmi mai vorbesc Citește mai mult…