Întâmplări

Păstrate de-a lungul anilor. 1 Martie.

Păstrate de-a lungul anilor. 1 Martie.

Acum câțiva ani în familia noastră exista o tradiție care pe tata îl făcea să-și bulbuce ochii, așa încât să arate ca un broscoi pe care l-ai strâns de … gât. ( măi măi măi… la ce vă gândeați?). Amândouă (eu și soră-mea) în clasele fiecăreia făceam parte dintr-un grup minoritar. În clasa mea eram în total 9 fete și 19 băieți (în generală) și A. avea în clasă 4 fete (cu ea cu tot :)) ) Așa că vă las pe voi să vă imaginați cum arătau ghiozdanele noastre când ne întorceam de la școală în ziua de 1 martie.

Pentru că prima se întorcea A. se făcea adunare de familie. Mergeau în cameră la mamaie, se făcea un cerc  și începea distracția. Uite, mărțișorul ăsta e de la X. Mărțișorul ăsta e de la Y. Mie mi l-a dat pe ăsta urât,  Mirelei i-a dat un ghiocel ca mărțișor. Ăsta e de la… ăsta…. ăsta…. etc. Staaaați să vă zic ce a primit doamna de la fiecare….  Și uite așa ce s-ar fi putat rezuma la câteva minute deveneau niște sferturi de oră foaaaarte chinuitoare pentru tata care trebuia să se prefacă pe deplin curios ce a primit X de la Y, ce a dăruit Z lui W. Și după ce toată lumea trăgea un pui de respiro se întorcea cealaltă divă de la școală, adică eu. Și se repeta povestea. A mea dura ceva mai mult, că pe mine m-a înzestrat cel de sus cu o limbariță de nemaivăzut. Nu mă simțeam bine dacă nu povesteam fiecare detaliu și bucățică de detaliu care s-a întâmplat. (asta e valabil și acum, că n-am găsit tratament). Dacă îndrăznea cineva să spună că îi plictisesc sau auzeam vreun treci peste  le aruncam câte-o privire  de te ustură și-n gaura de la ureche și  o băgam p-aia : Mda, pe A. ați ascultat-o, normal, e mai mică, de mine nu mai aveți timp? 

Era destul de fain sentimentul ăla că cineva îți să ție un mărțișor. E adevărat că nu aveam cum să le port pe toate, așa că multe au rămas neatinse. Cu timpul am observat că gestul de dăruit mărțișoare nu mai e la fel. Băieții nu mai veneau cu câte un mărțișor la banca să ni-l ofere, ci veneau cu o pungă plină și trânteau un Alege-ți!  Mă simțeam destul de prost, poate că așa am perceput eu totul, poate că…. nu știu. Dar să vii cu punga la o fată ca ea să-și aleagă singură mie mi se pare de prost gust.  Tot urât mi se pare și să nu vii cu nimic. La facultate cel puțin pauză. Aveam 2 băieți în grupă, la final a mai rămas doar unul. E adevărat și că eram multe fete și poate omu nu își permitea să vină cu un mărțișor, dar măcar cu o cutie de bomboane putea să ne servească.

Și pentru că nimic nu se aruncă, totul se … păstrează, poftiți la mărțișoare! Avem cu floricele, coșari, trifoi, potcoave, personaje din desene animate, broșe, animăluțe… 🙂 Chiar și o colecție întreagă de brățărici! O parte din ele sunt aici 🙂

Voi, cum procedați? Copiii voștri dau mărțișoare la școală? Fetele vă povestesc cu bucurie povestea fiecărui mărțișor primit? Dar voi, vă bucurați de le primiți?

Vă doresc o primăvară caldă, plină de bucurii!

 

8 Comentarii

  1. Vaii, ce frumoase sunt. Îmi place mult broșa în formă de fluturaș. Eu am păstrat în general mărțișoarele date de persoanele la care țin. Încă am o păpușică de la o colegă care s-a mutat în clasa a 4-a și e într-un fel trist, dar și frumos, să mă gândesc cum au trecut anii, dar păpușica rămâne acolo, la loc sigur.
    Frumoasă postare, să ai o primăvară minunată, plină de culoare și veselie! >:D<

    Răspunde

Lasă un răspuns