SuperBlog

Pe aromă de cafea!

Pe aromă de cafea!

Nu trebuie să dorm, nu, nu, nu..nu trebuie. Și cât de somn îmi este! Dar nu..proiectul trebuie terminat în noaptea asta…of..ce mă fac? Capul îmi era greu, tastele laptopului parcă începuseră să danseze iar ochii mi se închideau tot mai mult. Mă gândeam la o soluție să rămân trează..până când mi-am amintit că de câteva zile am descoperit magazinul MarketOnline.ro și ca o fană înrăită a cafelei am și achiziționat o cafetieră profesională. Încă nu am apucat să o folosesc, dar de la prieteni auzisem că Arzum Okka face o cafea de te lasă cu gura căscată. M-am dus repede la bucătărie și în scurt timp un miros mirific, de vis, o aromă de poveste mi-a invadat casa. logo_marketonline_mic1

Atunci am văzut-o pe ea! Femeia aceea superbă, cu tenul măsliniu, dansând pe ritmuri turcești în jurul unui bărbat care o privea  cu ochii lui mici și negri. S-a apropiat de mine și mi-a întins mâna plină de podoabe și mi-a arătat pașii de dans, apoi am început să dansăm. Bărbatul ne privea acum și mai curios și mai fascinat. Între timp niște cadâne i-au adus cafeaua. Puteam recunoaște aroma puternică și inconfundabilă și cu sigurață avea și un gust inegalabil!

Dar …!!?? Aroma aceea nu venea de la cafeaua sultanului (cred că ăsta era rangul lui), ci de la cafeaua mea, care mă aștepta nerăbdătoare pe birou. Se pare că lichidul aceasta miraculos împreună cu aroma sa m-a făcut să visez la ritmurile Orientului Mijlociu și chiar să și dansez pe ele :)).

A fost un moment de relaxare care mi-a redat forța de a termina proiectul la timp! Și toate astea datorită cafetierei Arzum!

-Poveste scrisă pentru SuperBlog 2015-

Un Comentariu

Lasă un răspuns