Întâmplări

Printre maci și din trecut

Printre maci și din trecut

Nu știu câți mi-ați simțit lipsa, dar eu am simțit un gol și o apăsare că trebuie să ajung la zi cu articolele voastre. Nu știu ce tot are WordPressul meu, că două zile nu m-a lăsat să scriu nimic. Face figuri din ce în ce mai des, nu îmi mai arată nimic cum trebuie. Mă stresează maxim. De pe telefon nu mai pot citi seara, înainte să adorm, nimic, pentru că s-a stricat și ăla așa că toate merg pe dos. Oare cât îl țin ăștia la garanție, că m-am plictisit fără el? …

Mă simt ciudat, urăsc căldura asta insuportabilă de afară. Parcă mă strânge de gât. Cred că am mai spus-o de o mie de ori, dar tot o repet: nu îmi place căldura, nu îmi place soarele puternic, nu îmi place vara. Așa că oleacă de ploaie aș dori!

Ieri am avut musafiri: o colegă de-a soră-mii a venit la ea și a rămas peste  noapte. Mi-am adus aminte de prieteniile mele din liceu, dar cel mai tare de o anume prietenie. Regret că s-a încheiat printr-o minciună, regret că nu am putut fi niciodată pe deplin apropiate. Ne-am revăzut acum ceva timp într-un supermarket. Anii trecuți peste noi și-au spus povestea … abia dacă ne mai puteam spune ceva. Nu știu dacă emoțiile revederii sau mai bine spus șocul (pentru că știam că e plecată din țară) pe care l-am avut când am simțit o mână pe umăr, au contribuit la bâlbâiala ce a urmat, dar tind să cred că da. N-am fost nimic mai mult decât doi oameni ce se revăd după ani. Nici nu vom mai putea fi altceva.

Ziua a decurs destul de frumos. Am fost în lanul cu maci și am făcut poze. Apusul printre maci e reverie curată! Nici nu știți ce greu mă abțin să nu pun vreuna (poză) aici, în articol, dar le păstrez pentru mâine, miercurea fără cuvinte. Câtă fragilitate în roșeața petalelor șifonate, câtă sălbăticie în același timp. În momentul când soarele și-a ascuns trupul pe după deal, câteva raze au străpuns într-o lumină caldă, până la ochiul aparatului, sensibilizându-l … Lumina caldă a ajuns peste tot prin lan, îmbătându-l în culoarea ei plină de dragoste, învăluind fiecare mac, sărutând fiecare stamină, fiecare părticică neexplorată de necuvântătoare. Nu știu ce magie a făcut, dar am simțit că în jurul meu e iubire. Plutire pe sunetul câmpului. O stare de bine. Apusul printre maci creează unul dintre momentele în care intri într-un echilibru perfect cu natura. Îi auzi strigătul care se pierde ușor în înserare, îi cuprinzi dorul de râset de copil proaspăt scăldat de soare. Ți se destănuie ca o muză grațioasă, liniștitoare, visătoare.

Nu știu dacă veți avea aceeași părerea mâine, după ce vor veni și pozele. Dar vă propun să vă lăsați treburile deoparte și să mergeți într-un lan cu maci la apus.

 

12 Comentarii

Lasă un răspuns