SuperBlog

Saturion învinge Galastrizii

O lună mare, sângerie, domnea deasupra Pământului. În dreapta și-n stânga ei doi sori palizi și lipsiți de viață, ca doi soldați păzindu-și regina, își înălțau rotunjimea perfectă. Ceva urma să se întâmple. De mult nu mai arătase cerul așa de înspăimântător, de 2500 de ani mai exact, când se spune că oamenii au fost atacați de fiare necunoscute, cărora nu știau cum să le spună, însă desene rupestre atestă făptul că atacurile au existat și că au venit de sus, din cer.

Un sunet puternic a zguduit planeta. Parcă undeva s-a produs o ruptură, clădirile au început să cadă una câte una, oamenii alertați au început să alerge haotic, speriați. Întunericul s-a lăsat nemilos, luna parcă devenise mai mare, ocupând mare parte din cer.

– Saturiooooon, arată-te! Saturioooon! răcni cerul dintr-odată. Nave mari și mici se zăreau coborând deasupra clădirilor rămase în picioare. Sute de ființe ciudate, cu ochi mari și întunecați se aliniaseră în coloane și păreau că așteaptă. Unde este Saturioooon? același răcnet asurzi din nou planeta.

Nimeni aproape că mai respira. Oamenii se opriseră și ascunși care după ce găsise priveau îngroziți la armata de ființe ciudate. Văzând mulțimea de copii ce își înfundau plânsul în brațele mamelor, armata devenise agitată. Parcă mirosul de prospețime îi stârnea și totuși încă așteptau ceva.

– Galastrizii. Parcă vă învinsesem o dată acum 2500 de ani. Ce mai vreți?

– Copiii. Dă-ne copiii, Saturion. Dă-ne copiii mai întâi. Sângele nostru începe să încetinească.  Ne trebuie prospețime, avem nevoie de sânge proaspăt. Dă-ne copiii, Saturion. Oricum veți muri cu toții.

– Niciun copil de pe Pământ nu va merge cu voi atâta timp cât eu, Saturion, paznicul oamenirii, sunt aici. Nimeni nu va muri. Trebuie să treceți de mine mai întâi.

– Ha ha ha ha, nu vezi câți suntem noi? Ființe proaste, credeți că ne veți învinge? Ha ha ha ha.

Trupe speciale, un întreg batalion de oameni stăteau acum pregătiți de atac. Galastrizii erau mai numeroși. Nicio armă nu putea penetra pielea solzuroasă și albăstruie a giganților. La un semn, deschisă-i calea … și tropăieli zguduie din nou Pământul. S-au pornit. Năvălesc toți, alergând unii spre alții, fiarele cu dinții ascuțiti ieșindu-le din gură, iar oamenii cu groaza în priviri. Primele secunde preziceau viitorul. Omenirea nu avea nicio șansă în fața ciudățeniilor acelea care păreau că sunt născute din furie.

– Așteptați, Galastrizilor!! Aș-tep-taaaaaa-ți!

– Ți-ai dat seama că ceea ce va urma va fi sfârșitul erei voastre? Ha ha ha, muritor prost!

– Da! Mi-am dat seama de asta și vă mulțumesc. Ne-ați face o mare onoare să ne distrugeți. Voiam să știți asta. Acum putem continua.

– Cuuum? Saturion, văd că mă iei de prost, se înfurie căpătenia Galastrizilor. Răcni din toți rărunchii. Cerul crăpă în 2 și planeta se zgudui din nou.

– Da, Galastrid. Distrugeți-ne voi înainte să ne distrugem singuri! Să ne distrugă bolile, să ne distrugă poluarea, haide, făceți-ne o favoare!

– Noi nu suntem aici pentru a face favoruri, pământeanule! Noi ne hrănim cu furie, cu frici și cu țipetele celor pe care îi omorâm.

– Ei bine, nouă nu ne este teamă de voi. Râdeți, oameni buni, râdeți și mulțumiți că vom pieri rapid. Haide, râdeți cu toții și vă veseliți.

Galastrizii împietriseră. Milioane de râsete răsunau de peste tot. Oamenii înțeleseseră. Giganții erau dați peste cap. Râsetele îi făceau să se simtă slabi. Scoteau niște sunete ciudate, unii dintre ei căzuți la pământ încercau să se târască înapoi spre nave. Nu știu cum îmi venise ideea de a-i face pe oameni să se simtă relaxați în fața lor. Să-i privească ca pe niște făcători de bine și să fie veseli. Frica te face un bun actor și uneori te salvează din situații extreme.

– Fugiți Galastrizilor, fugiți…

– Galas cum? Vlade, iar dormi măi pe fotoliu? Nu era vorba că mergem la film?, o aud pe Larisa și-i simt mâna căzută pe umărul meu.

– Nu se poaaaate, am visat? Nu se poate…

– Și încă cum! Cred că purtai o bătălie.

– Nici nu m-ai crede dacă ți-aș povesti. Auzi, nu mai bine stăm noi acasă? Mergem pe 3 noiembrie 2017 la cinema. Am văzut eu un afiș super șmecher cu un film de acțiune SF care fix atunci are lansarea. Dincolo de orizont îi zice, e cu  Bojana Novakovic, Iko Uwais, Callan Mulvey, Valentine Payen, trebuie să fie super!

– Dacă-mi spui ce ai visat…

5 Comentarii

Lasă un răspuns