D`ale sufletului

Spre ce ne îndreptăm?

Spre ce ne îndreptăm?

Astăzi am citit un articol, care mie personal mi-a stârnit amintiri recente. De anul ăsta. Pe Bogdan nu îl cunosc personal, deși se pare că am învățat în aceeași Universitate, aceeași specializare, doar ani diferiți. Sinceră să fiu m-am bucurat să îi citesc articolul pentru că am constatat că nu sunt singura nebună care e de aceeași părere.

În ultimul an de facultate, datorită din cauza faptului că am urmat cursul de psihopedagogie am fost nevoită să fac practică psihopedagogică. Suna bine până în momentul în care au apărut listele cu repartizările la diferite licee de elită din oraș. A..să nu uit Descurcați-vă singuri, facultatea nu se ocupă cu așa ceva a fost sentința care ni s-a pus când am întrebat Profesorii la care suntem repartizați au fost anunțați că mergem, nu? Sau cum? Doar nu ne ducem noi să spunem …  Știți, defapt nu știti … noi suntem studente și dumneavoastră vă veți ocupa de noi următoarele luni.

Primul semestru: Liceul:  Alexandru Ioan Cuza. Materia: Limba și Literatura Română. Am dat peste o doamnă profesoară draguță, care se afla la început. Nu la început de drum, ci noi am fost primele studente pe care trebuia să le primească la ore. Și bineînțeles că noi am fost nevoite să îi dăm și această veste, pentru că nu fusese anunțată de nimeni de această practică.

La 7 dimineața am intrat la prima clasă….a 5-a…TEROARE. I-am dat un mesaj lu` al meu Vino și scoate-mă de aici. Am stat în ultima bancă și vreau să spun că ce am văzut m-a marcat. Mai bine de jumătate din clasă (REPET …CLASA A 5-A) aveau telefoanele și chiar tabletele pe picoare, pe sub bănci. Să mai spun că profa întreba, profa răspundea? Copii care efectiv zbierau, râdeau, mestecau gumă pe care o aruncau și bineînțeles că astea se întâmplau  în oră. Mi-a fost rușine de rușinea profei care nu îi putea stăpâni.

Am asistat 10 ore la diferite clase…cei de a 12-a, profil filologic, să nu recunoasă o metaforă dintr-o poezie? O metaforă măi? Să nu știi să scrii corect la tablă? Să ai dificultăți în a citi? Am ales să predau la clasa a 6-a. Mi s-au părut cei mai liniștiti și mai inteligenți copii din câți văzusem acolo. M-am bucurat de alegerea făcută, pentru că nu mi-au creat probleme.

Al doilea semestru. Același liceu, doar că materia a fost limba engleză. Profesoara…. Citez “absolut minunată”(sursa- un elev de clasa a 12-a). Mai târziu aveam să aflu de ce e minunată. Pentru că nu venea la ore…nu știu de câte ori ne-am dus degeaba la liceu. Când, însă venea, se jucau. Inventau diferite jocuri la clasă, care treceau pe lângă limba engleză, sau povesteau. Asta când nu îi punea să rezolve niște variante de bac și pleca din clasă. Mai venea cu vreo 5 minute înainte să se sune. Nu are rost să spun că nu rezolva nimeni, nu? Mie și nu numai mie, profa mi s-a părut un balaur, sau poate așa a vrut să se comporte cu noi. Și-a bătut joc de noi în fața copiilor, adresându-ne niște cuvinte dure și modul în care ne privea (de sus, de foarte sus) m-a făcut să mă simt ca un nimic

Când a venit momentul să predăm (în grup de câte 3, că așa vru doamna) simțeam cum îmi tremură și cuvintele nu numai trupul. Și pentru că tot doamna a zis că trebuie să predăm la 2 clase, nu la una…ne-a revenit prima oară clasa a 5-a. Ăia de care vă ziceam mai sus. Ce noroc, nu? Au fost momente în care îmi venea să fug din clasă, dar mă oprea gândul că tot trebuie să dau cu ochii și de copii și de profă. A doua oară când m-am dus să predau a fost frumos, mi-a plăcut, având în vedere că ora ținea de la 7 dimineața până la 7:50, iar profa a ajuns în școală pe la 7 jumătate. Nu am apucat să vorbim decât vreo 10 minute, ceea ce nu m-a supărat deloc.

Cu ce am rămas? Cu un gust amar lăsat de cea de-a doua profă. Mai mult de atât, cu o revoltă împotriva părinților (cu riscul de a mi-i pune în cap) care își lasă odorul la școală cu tableta, care nu îi învață că telefonul îl au la ei doar pentru situații de urgență. Cu o dezamăgire din partea elevilor mai mari, care au uitat ce înseamnă respectul, care vor tot timpul să iasă în evidență în timpul orelor prin diverse metode urâte. Am rămas fără cuvinte și profund iritată de aceste generații de copii care uită să mai fie copii. Am avut și eu vârsta lor, dar la vârsta lor nu mă comportam așa. Și ca să nu uit..am asistat la mai multe scene care se petreceau în fața ușii de la intrare: profa/proful aștepta ca elevii să iasă, dezamăgitor de puțini au acordat prioritatea cuvenită.

Trist. Teribil. Terifiant. Dacă aș fi în fața unor părinți le-as transmite din tot sufletul: Educați-vă copiii! Învătați-i să folosească mobilul cu limită! Încurajați-i să se joace unii cu ceilalți, lăsați-i să fie copii, să se bucure de copilărie. Fiți de acord cu uniformele în școli – vă spune cineva care a purtat-o zilnic și nu a pățit nimic, din contră – se simte apartenența la un colectiv. Nu mai judecați profesorul copilului, decât dacă sunteți sigur de activitatea copilului la școală. Eu sunt convinsă că mulți dintre copiii cărora nu știu cum le-aș fi făcut față dacă eram în locul profei, sunt văzuți de părinți ca niște îngerași.

Nu spun că profesorii nu au nicio vină (unii), dar interesați-vă de copii și educați-i pentru că pentru ei nu este prea târziu!

 

4 Comentarii

  1. De ce oare mai este nevoie(?!) ca să realizăm că DIRECȚIA în care merge omenirea este greșită ?! Nu este vorba de o greșeala minoră de cateva grade, corectabilă…Este vorba de 180 de grade, adică exact opusă actualei direcții. Nu merg corecții de lșa traiectorie, este nevoie de o profundă revoluție interioară la nivelul fiecărui indivit.
    Ce este funcțional în lumea noastră ?! Punandu-ne sincer și responsabil această întrebare, dacă nu suntem complet anesteziați, adormiți, inconștienți…rîspunsul nu ne va mai lăsa să ne continuăm starea letargică pe care în mod inept, nedrept sau ipocrit o numim VIAȚĂ.

    Răspunde
      1. Așa este pană la un punct. Cei ce VĂD, cei ce realizează ce se petrece în realitate, vor trebui să ACȚIONEZE, să nu se nulțumească doar să reacționeze la stimulii mediului, ca animalele. Constința presupune CONȘTIENȚĂ, iar în lumina acesteia ACȚIUNEA devine spontană. Nimeni nu trebuie să-ți spună ce este de făcut…FACI. Nu este nevoie de lideri spirituali, carismatici sau buni manipulatori. TU ești liderul, fiecare este liderul propiei sale conștințe, care se va integra în TOTALITATE. Forța unor asemenea indivizi va compensa numărul uriaș al celor inerți, generînd o transformare profundă a societății. Nu avem ce să așteptăm…nici de la vrun D-zeu iubitor, nici de la filosofi, nici de la politicieni… Eliberarea, este psihologică și ține de capacitatea fiecăruia de a găsi DIRECȚIA CORECTĂ. Ea se află ACUM și AICI în vceșnicul prezent mirobolant.
        Acestea sunt REALITĂȚI, nu ceea ce se petrece acum cu specia noastră subumană.

        Răspunde

Lasă un răspuns