SuperBlog

Poligloția – tot mai căutată și mai importantă

Când îmi aduc aminte de engleza din facultate, mă ia cu durere de cap. Practic a fost cam de umplutură, să fie orarul încărcat cu ceva și pentru că cerea specializarea. Literatură engleză la greu, poate prea multă și cam puțin din ceea ce ne ajuta cu adevărat să fim capabili să trecem măcar puțin de generalități. Adică să intrăm cu ambele picioare în groapă ca să zic așa. Culmea e că și colega mea de cameră, care era studentă la ingineria petrolului și gazelor aceeași engleză o avea, chiar dacă teoretic engleza ei se numea în orar engleză de specialitate. Ce-i drept, nu avea literatură… însă în rest la fel. Ne ajutam una pe alta, studiam împreună, înțelegeți voi. Citește mai mult…

SuperBlog

– Și v-ați gândit unde mergeți în vacanța asta? mă întreabă Mirela în timp ce ne beam cafeaua la birou.

– Mini-vacanță vrei să spui. Cinci zile nu pot fi numite vacanță. Oricum ne-am cam făcut o idee. De fapt aveam de mult în plan să ajungem prin Poiana Brașov. Mihai e tare bucuros când aude de Poiana Brașov.

– Vara!? Ce faceți acolo vara? Noi doar iarna mergem pentru schi.

– Păi tot pentru schi mergem. Schi pe iarbă, adaug, văzând-o pe Mirela căscându-si ochii. Doar că deja ne-am uitat la știrile meteo și se pare că primele două zile o să stăm în hotel. Se anunță ploaie, ceea ce e cam aiurea,  având  în vedere că sunt 5 zile în total.

– Îmi pare rău pentru voi. Aveți deja cazare? Poate vă răzgândiți cu locația. Citește mai mult…

SuperBlog

Muzica – de la medicament la dependență

Mi-ar fi plăcut  să învăț să cânt la un instrument. De mică mi-am dorit asta, mai ales că vecina mea era pasionată de flaut și în fiecare duminică avea lecții de flaut. Iar muzica ei se auzea până la mine, ceea ce mă făcea să mă simt ca la un concert, pentru că tipa chiar era și este foarte bună. Asta era cam singura șansă să am ceva mai mult în comun cu muzica pentru că voce nu am. Deși și asta mi-ar fi plăcut. Și totuși muzică nu a fost o pasiune chiar dintotdeauna.

La început a fost necesitate. Aveam 14 ani când a murit tataie. 14 ani este o vârstă la care niciun adolescent nu știe care e rolul lui aici. E vârsta căutării de sine, e vârsta sentimentelor contradictorii și a refugiului. Moartea lui m-a dat peste cap. Am fost furioasă, am suferit, m-am refugiat în poezie și muzică. A fost prima dată când am realizat că oamenii mor. Și că moartea înseamnă despărțire. În acele momente doar muzica m-a făcut să uit. Scriam versuri, în timp ce-n urechi îmi bubuiau sunete plăcute. Aveam nevoie de muzică așa cum oamenii cu dureri fizice au nevoie de analgezice. Citește mai mult…

SuperBlog

Amintiri neplăcute din vremea când eram rudolphiță

Mă tot gândesc ce norocoși sunt adolescenții de astăzi! Adică, pe bune, ei chiar sunt mult mai liberi, mult mai dezinvolți, parcă sunt mult mai preocupați de aspectul lor, de imaginea pe care o lasă celor din jur. Mă uit la soră-mea și sincer vă spun cred că e Narcis întruchipat. De-ai lăsa-o 2 ore în fața oglinzii și tot acolo ai găsi-o când te-oi întoarce. E obsedată de-a dreptul de cum îi stă părul, de firul ăla de zici că face conexiunea între Pământ și Marte, de cum are fața astăzi (de parcă n-ar fi mereu aceeași), de măști de față – pentru hidratare, pentru puncte negre, pentru nu mai știu ce. Mă surprinde faptul că după ce i-am făcut cadou kitul Gerovital Stop Acneea mai renunțat la ritualurile cu diverse legume și buruieni pe care și le întindea pe față. Pentru că părea cu adevărat o mare fană a acestora. Kitul conține un gel spumant purifiant, o mască  purificatoare, benzi de curățare a punctelor negre, o  cremă-gel sebum control, o cremă ultra-activă și o cremă CC matifiantă.  Citește mai mult…

SuperBlog

– Uite puiul meu, acolo tati  ne face un balansoar frumos, din care  te vom privi cum îți vei exersa primii pași. Stai liniștit puiule, vom fi acolo să te ridicăm la nevoie. Căzăturile nu te vor durea, o să ai parte de cea mai verde și deasă iarbă, încât parcă ai să simți că mergi pe norișori.

Simțeam lovituri din ce în ce mai puternice. M-am așezat pe un truchi bătrân de copac, doborât de fulger și mi-am mângâiat burta. Juniorul meu era tare neastâmpărat. Dădea din piciorușe, parcă voia să o ia la fugă.

– Da mami, știu … știu că vei fi un băiețel tare jucăuș. Poate vrei să ajungi fotbalist. Hmmm…. asta e dorința tuturor băiețeilor când sunt micuți. Va avea mami grijă să ai un mini-teren de fotbal în spatele casei, aici, spre pădure.

– Clarisa? Clarisa, draga mea! Mi-am făcut griji! îmi aud soțul strigând disperat. Ce faci aici, iubito?

– Robert? Nu erai la fratele tău, să-l ajuți?

– Mama era îngrijorată că nu dă de tine. M-a trimis să te caut. Zice că în stadiul tău, ar trebui să umbli însoțită. Doar nu vrei să naști aici, singură. Dar chiar, ce faci aici?

– Îi prezentam juniorului viitoarea noastră casă. Știi, parcă îl simt mai agitat când suntem aici. Cred că îi place. Abia aștept să alerge prin curtea cu iarbă grasă, printre aleile de trandafiri, iar eu să-l privesc din bucătărie, în timp ce pregătesc prânzul. Citește mai mult…

SuperBlog

„Suntem ceea ce mâncăm” spune o vorbă pe care nu știu cât de mulți oameni o și înțeleg. Conform unor date publicate de Institutul Național de Statistică în 2016 românii au crescut consumul de grăsimi, de zahăr, de carne de porc, de ouă, în timp ce consumul de lapte sau fructe, produse locale a fost în scădere. Ne îndreptăm într-o direcție din ce în ce mai proastă și asta se reflectă în sănătatea tot mai precară. Tot mai mulți copii diabetici, tot mai mult tineret care suferă de obezitate, tot mai multe boli cardiovasculare. Sportul a rămas undeva într-o sferă de care nu prea ne atingem pentru că noi le știm pe toate și cu siguranță nu avem nevoie de așa ceva.

Cred cu tărie că schimbarea de care avem nevoie trebuie să vină încă de la cei mici. Cred că generațiile fragede sunt un punct bun de pornire. De ce? Pentru că adulții sunt cumva rigizi. Le este greu să renunțe la ceva cu care sunt deja obișnuiți, ceva ce le oferă plăcere de moment. Citește mai mult…

SuperBlog

Ești așa de frumoasă, Toamnă!

  Dragă Toamnă,

Ce-mi plac serile tale răcoroase! Întotdeauna mi-au plăcut. Sunt momente perfecte pentru a mă cuibări în fotoliul de culoarea algelor marine, cu aromă de vechi, parcă rupt din cărțile cu povești, când întotdeauna există o bunică ce croșetează de zor dintr-un ghem – jucărie al unei mâțe negre ce doarme liniștită la căldura șemineului. Și mă pierd în goliciunea unui pahar de vin roșu, savurându-l până la ultima picătură, ca pe-o carte bună, cuvânt cu cuvânt până la final.

Alteori deschid sertarul sufletului și las să zboare pui de gânduri călătoare. Nu știu unde se duc, știu doar că de fiecare dată rup din mine puțin câte puțin. Citește mai mult…

SuperBlog

Particip la SuperBlog 2017!

Vă era dor de SuperBlog ? Mie sincer cam da, deși mă gândesc cu puțină groază la ce aș mai putea scrie. Nu am apucat deloc să-mi ascut creioanele, să-mi pregătesc colile și nici nu mai am timp, pentru că mâine începe. Da, așa devreme! Mâine! Sper că prima probă va fi una ușoară, de încălzire și a doua la fel și a treia .. :)) Sunt curioasă în privința cerințelor, în privința subiectelor ce urmează a fi dezvoltate în povești inspirate sau mai puțin inspirate și normal că și în ceea ce privește notele.

Sper că această ediție SuperBlog (cu numărul 15) va fi una înfloritoare și cu mai multe surprize plăcute. De propus, nu-mi propun nimic, decât să reușesc s-o duc până la capăt, deși nu mă îndoiesc c-am să reușesc. Nu sunt omul care abandonează un lucru pe parcurs. Vouă celor ce participați vă doresc multă inspirație, iar vouă celorlalți vă doresc multă răbdare să ne citiți minunatele articole 😀

SuperBlog

Despre SuperBlog – impresii (ediția primăvară 2017)

Deja a trecut o lună de când s-a terminat competiția SuperBlog și eu abia azi am reușit să mă adun și să-mi scriu impresiile și să trag linia de final. Nu-i vina mea, zău, viața la țară, la curte, te ține într-o continuă mișcare. Sunt la a 4-a participare dar nu mă deranjează asta, îmi place ceea ce se întâmplă acolo, deși parcă ar fi căzut blestemul clasamentului pe mine. Nu pot să scap de locurile 18-20 de niciun foc… Citește mai mult…

SuperBlog

Tanti Stanca și jobul ei full time

Suntem în scara blocului 13B. Din spatele ușii cu numărul 13 tanti Stanca, o cață bătrână cu figură de cotoroanță așteaptă flămândă să se hrănească cu bârfe. Știe totul despre oamenii care locuiesc acolo, la ce oră vine Marcel la Marcela, la cât timp udă florile tanti Anișoara sau ce-a mâncat la prânz Vasile de la 7. Își notează totul pe caietul etajului respectiv (fiecare etaj are carnetul de bârfe, nimeni nu scapă), își pune o eșarfă dintre cele portocalii și fuge în mare grabă la soră-sa, altă cotoroanță flămândă după bârfit, care stă în blocul vecin. Fac schimb de impresii.

– Auzi tu fată, s-a mutat în blocul nostru una tinerică așa, cam urâțică ea și respingătoare. A trecut ieri pe lângă mine și când am întrebat-o cu ce treabă în blocul meu, nu mi-a răspuns. Am impresia că e cam șuie, umblă cu un nasture încheiat, unul descheiat. I-am zis copilă, cu ce treabă la mine în bloc?  Și n-a răspuns, ba nici că s-a uitat la mine. Credeam că se duce la flăcăul ăla chipeș de la 5, de e mă-sa campioană la șah și am strigat după ea  că de se duce la Georgică, amu’ e pericol mare că tocmai ce-o intrat Florica pe la el.

– Și? Și? Zi repede, ce-o zis?

– N-auzi fă că nu vorbi cu mine? Da’ ce crezi c-am făcut?Am întrebat în stânga și în dreapta și am aflat că s-a mutat la etajul 2. Și ghici, ce? Șade fix deasupra mea.

– Și? Și?

–  Încă n-am aflat destule. S-a culcat spre dimineață, atunci nu s-au mai auzit pași și s-a făcut liniște. La 6 în schimb era în balcon. Are și ea o mușcată pricăjită și s-a găsit de i-o umezit pământul când nici soarele nu se trezise încă. I-am pus nițică pască și nițeluș drob și vreo patru ouă roșii încondeiate frumușel și mi-am făcut de drum ca să văd și eu ce are prin casă. Și-o fi adus mobilă nouă, o avea și ea bărbat?

– Și mie nu mi-ai adus?

– Da’ ce crezi soro, că am avut eu timp de pregăteli și de gătiri? Păi colo în chenar cine bifează dacă Marcel și-a făcut vizita obișnuită? Mi-a adus și mie Nuțica câte puțin din fiecare. Crezi că ei îi duceam așa de dragul de a împărți? Stai liniștită, că nu îi duceam dacă nu trebuia să aflu dacă e sau nu măritată.

– Și? Are modern prin casă? E frumos? E curat? Pesemne că dacă e tânără nu îi arde de curățenie. Ea e cu distracția, așa e tineretul astăzi …

– Curat, curat, n-am ce zice. Vedem peste câteva zile, că amu abia s-o mutat. Are niște clovni lipiți pe pereți, pesemne că o fi circăreasă. N-am apucat decât s-o întreb ce părere are despre încondeiere și mi-o răspuns că i-am adus ouă frumoase, mi-o mulțumit și dus-o fost. M-am trezit ca baba proastă cu ușa-n nas.

 

13 zile mai târziu

– Soro, soro, stai nițel să scot caietu’.

– Nu ne-am mai văzut de mult. Ai avut muncă grea?

– Iaca câte (cacofonie intenționată) pagini am acilea numa despre tinerică. Am întrebat și io pă ici – pă colea și am aflat de când o legăna mă-sa în leagăn. E fată cultă fă, are blog d-ala de scrie ăștia acum pe el.

– Așa bogată? Are bloc? Ori nu l-o fi cumpărat pe asta de stai tu? Ai grijă, soro că te pomeni că asta mărește întreținerea.

– Blog, fă, nu mai auzi? Ie pă internet, ea scrie și alții citește. Io știu ce zice ea p-acolo, că io n-am internet ca să citesc.

– Ai tu, așa zici?

– Pă cuvânt! Mi-o spus și mie Viorel, că l-o chemat pe la ea să-i repare calculatorul. A început ăla a etira și-a o suci pe-o parte și pe alta la vorbă c-o aflat ce și cum și n-o mai plecat până ce nu se coloră cerul de subseară. Da n-a prea înțeles nimica, că ea e fată cultă și l-o îmbârligat. Cică i-o zis că ea nu-și începe dimineața fără ceva Sweet&Salty și fără să spună hai … Înșiră-te mărgăritare la o poveste și-o povață ca apoi să se îmbrace de alergat și să se ducă la unu… oare cum îi zicea? Daniel! Daaa, Daniel! cică e partener SuperBlog și cică aleargă împreună și fac tot felul de proiecte. E cultă fă, parol!

– O fi vreun bogătaș ăsta de e partener la firma aia, ai soro?

– Nu e fă firmă! Proastă ești! Eu cred că trebuie să ne deschidem și noi internet d-ală, parol!

– Așa ne facem și noi culte? Și ne deschidem și bloc d-ăla și scriem p-acolo ce face vecinii ăștia? Și putem să vorbim pă internet, soro?

– Pesemne!

 

Pentru Spring SuperBlog2017