Diverse

Acasă e un loc și un sentiment

Acasă e locul unde, când intru pe poartă mă dărâmă un câine aproape cât mine și alți trei mai mici năzdrăvani mi se învârt printre picioare și mă împiedică. Acasă e locul ăla unde dimineața, când ies din casă îmi găsesc papucii în jumatea curții și pe vinovat uitându-se cu o față de milog la mine și parcă spunând Nu știu cum au ajuns acolo!  Tot acasă e acolo unde oricât de mult mi-ar plăcea toamna urăsc când pică frunzele și trebuie să le mătur, pentru că avem o curte al dracu de mare. Acasă e locul unde săptămânal miroase a ceva bun din bucătărie. Acasă e locul unde niciodată nu vom avea zăpadă frumos așternută. Cei 4 muschetari se vor lupta cu noianele de omăt și le vor învinge, lăsându-și lăbuțele peste tot covorul alb. Citește mai mult…

Întâmplări

Păstrate de-a lungul anilor. 1 Martie.

Acum câțiva ani în familia noastră exista o tradiție care pe tata îl făcea să-și bulbuce ochii, așa încât să arate ca un broscoi pe care l-ai strâns de … gât. ( măi măi măi… la ce vă gândeați?). Amândouă (eu și soră-mea) în clasele fiecăreia făceam parte dintr-un grup minoritar. În clasa mea eram în total 9 fete și 19 băieți (în generală) și A. avea în clasă 4 fete (cu ea cu tot :)) ) Așa că vă las pe voi să vă imaginați cum arătau ghiozdanele noastre când ne întorceam de la școală în ziua de 1 martie.

Pentru că prima se întorcea A. se făcea adunare de familie. Mergeau în cameră la mamaie, se făcea un cerc  și începea distracția. Uite, mărțișorul ăsta e de la X. Mărțișorul ăsta e de la Y. Mie mi l-a dat pe ăsta urât,  Mirelei i-a dat un ghiocel ca mărțișor. Ăsta e de la… ăsta…. ăsta…. etc. Staaaați să vă zic ce a primit doamna de la fiecare….  Și uite așa ce s-ar fi putat rezuma la câteva minute deveneau niște sferturi de oră foaaaarte chinuitoare pentru tata care trebuia să se prefacă pe deplin curios ce a primit X de la Y, ce a dăruit Z lui W. Citește mai mult…

Plăceri nevinovate

SONY DSC

De curând a fost ziua lu’ tata așa că am făcut împreună cu mama un tort cu mascarpone. Adică mama l-a făcut cu mine, eu pe post de ajutor că așa ne stă bine. Altfel probabil ar fi ieșit un ceva necomestibil și bucătăria ar fi arătat ca proaspăt ieșită din război.  Dacă nu ați înțeles, vă mai zic o dată: sunt un masterchef  dezastru în materie de gătit. Sunt un fan înfocat al prăjiturilor așa că am ceva experiență în materie de asta. Normal, e meritul mamei că îi place să prăjiturească. Așadar vreau  să vă zic că tort mai bun ca ăsta n-am mâncat în viața mea. Dacă nu mă credeți pe mine, vă rog să-l întrebați pe-al meu cine a lins primul farfuria  terminat primul de mâncat (țineți cont că el se ridică ultimul de la masă , iar eu aș fi în stare să și adorm pe ritmul în care mănâncă el). Și mai țineți cont că trebuie rugat cu prăjituri, exact ca în desene, de-i fluturi prin față farfuria și abia abia o bagă în seamă. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Nu știu cum să încep, scriu și sterg și tot așa. Mai bine nu mai încep că și așa vă plictisesc. Să știți că sunteți liberi să mă contraziceți 😀 Ce vreau să vă spun e că pe mine mă bântuie o chestie care m-a marcat tare tare în copilărie. Uneori mai visez noaptea că sunt copil,
am vreo 4-5 ani și mă uit prin gard la alți copii cum se joacă afară. Adică la poartă. Nu visez des, dar când o fac mă trezesc plângând. Nu vă grăbiți să sunați la protecția copilului, că sechestrată nu am fost. Părinții se jucau cu mine, ohooo și încă cât. Dar afară erau alți copii, mai mari decât mine, care traversau strada singuri, alergau, iar eu eram singură pentru că nu aveam voie la poartă decât însoțită. Și obișnuiam să mă uit la ei prin gard când mama făcea mâncare și nu avea timp să iasă cu mine. Repet, nu vreau să înțelegeți că am fost o nefericită, dar asta m-a marcat profund. Citește mai mult…

Întâmplări

Digital sau clasic?

Hello lume! Am cam lipsit o perioadă și am și scutire că doar așa am fost învățați la școală: lipsești – aduci scutire. În ultimele zile cum m-am tot văitat pe aici neneii de la Electrica (încă) schimbă cabluri, fac legături noi bla bla bla așa că ciu ciu curent mai toată ziua.
Știți glumița asta? -> Azi mi-a picat netul si a trebuit sa petrec un timp cu membrii familiei mele … Par oameni de treaba … Cam așa a fost și în cazul meu :))Nu-mi săriți în cap, noi vorbim foarte mult, doar glumeam. Așadar o întrebam pe mama de ce nu am și eu nicio poza de la botez, că tare aș fi vrut să am imortalizat momentul când mă scufundă popa. Și nici soră-mea nu are. Și recunosc că mi-aș fi dorit să revăd momentele. Nu aveam bani de aparat și nici nu am avut pe cineva cu aparat. Așa era atunci … Și într-adevăr, îmi amintesc că atunci când eram la grădiniță și se apropia vreo serbare tata mergea și cumpăra un film pentru aparat (pe care îl aveam de ceva vreme, dar era folosit doar la ocazii speciale). Citește mai mult…

Întâmplări

Crăciunul se petrece-n familie, cel puțin la mine, altfel nu se poate. Dar după Crăciun ne-am hotărât (eu cu al meu) să păstrăm tradiția începută acum doi ani, adică să mergem la Brașov. Numai că acum a fost altfel. Mereu a fost altfel defapt. Până și soră-mea m-a uimit. Anii trecuți aveam de muncă să convingem copilu să vină cu noi. Mama o amenința că o dă afară din casă și o lasă acolo până ne întoarcem noi, eu îi spuneam că nu mai vorbesc niciodată cu ea, că nu o să aibă și ea poze frumoase și amintiri…o întreagă bătaie de cap. Până la urmă mergea și când o întrebam dacă era mai bine să fi stat acasă răspundea negativ  :)) Citește mai mult…

SuperBlog

Pe Ana o cunosc de când m-am născut. În aceeași zi, de 10 noiembrie, acum 22 de ani, mamele noastre au simțit că le-a venit sorocul. Cineva, acolo sus le-a vrut în același salon și tot acel cineva a făcut ca amândouă să nască la aceași oră: 14: 30. Pe tot parcursul internării mamele noastre au legat o relație de prietenie, au făcut schimb de numere de telefon și au decis să păstreze legătura.
Numai că această legătură a devenit foarte strânsă, se vizitau tot timpul (stând la un sfert de oră de mers cu mașina una de cealaltă), uneori chiar mai rămâneau la noi să doarmă. Când eu și Ana am crescut ne petreceam foarte mult timp împreună. Familia ei s-a mutat lângă noi tocmai pentru ca distanța să nu mai fie o problemă (pentru că nu de fiecare dată avea cine să o aducă pe Ana la mine, sau invers).Așa că amintirile mele încep de pe la vârsta de 5 ani când nu dormeam decât cu fetița cu ochii căprui și păr buclat. Eram tot timpul împreună, toți spuneau că suntem ca niște surori.Am suferit împreună după prima îndrăgostire puerilă, am vărsat lacrimi, am râs, am tăinuit.Problema a apărut când eu nu am intrat la facultatea la care Ana reușise. Așa că despărțirea noastră a fost inevitabilă: eu am rămas în orașul meu – ea a plecat la capitală. Cu toate astea nu ne-am îndepărtat deloc.
Citește mai mult…

D`ale sufletului

Un ochi îmi râde , altul îmi plânge

lacrimi fierbinţi curg pe obrajii pălmuiţi de soartă
şi se scurg pe pământul –mormânt.
aş scrijeli până acolo, jos – şi apoi dincolo
de mi-ar sta în putinţă.
m-aş transforma în dulce suflu divin
şi inimile voastre împietrite aş face să bată.

sufletul mi-e un bolovan
ce mă trage în adâncurile suferinţei
sugrumându-mi lent trupul
obosit de prea multă întristare . Citește mai mult…