SuperBlog

Pe Ana o cunosc de când m-am născut. În aceeași zi, de 10 noiembrie, acum 22 de ani, mamele noastre au simțit că le-a venit sorocul. Cineva, acolo sus le-a vrut în același salon și tot acel cineva a făcut ca amândouă să nască la aceași oră: 14: 30. Pe tot parcursul internării mamele noastre au legat o relație de prietenie, au făcut schimb de numere de telefon și au decis să păstreze legătura.
Numai că această legătură a devenit foarte strânsă, se vizitau tot timpul (stând la un sfert de oră de mers cu mașina una de cealaltă), uneori chiar mai rămâneau la noi să doarmă. Când eu și Ana am crescut ne petreceam foarte mult timp împreună. Familia ei s-a mutat lângă noi tocmai pentru ca distanța să nu mai fie o problemă (pentru că nu de fiecare dată avea cine să o aducă pe Ana la mine, sau invers).Așa că amintirile mele încep de pe la vârsta de 5 ani când nu dormeam decât cu fetița cu ochii căprui și păr buclat. Eram tot timpul împreună, toți spuneau că suntem ca niște surori.Am suferit împreună după prima îndrăgostire puerilă, am vărsat lacrimi, am râs, am tăinuit.Problema a apărut când eu nu am intrat la facultatea la care Ana reușise. Așa că despărțirea noastră a fost inevitabilă: eu am rămas în orașul meu – ea a plecat la capitală. Cu toate astea nu ne-am îndepărtat deloc.
Citește mai mult…

SuperBlog

Te-ai întrebat vreodată cât de mult contează să ai în curtea casei tale un loc în care să te relaxezi, să uiți de urmele negre ale vieții? Eu nu m-am întrebat pentru că nu e nevoie: o aud pe mama zilnic plângându-se de lipsa unui astfel de loc: ba că ar vrea să stea undeva să-și bea cafeaua, ba că vrea ceva unde să-și pună florile, ba că uite ce curte goală avem…
Ba mai mult, de fiecare dată când mergem la unchiul și își plimbă privirea prin curtea acestuia frumos amenajata o apucă și mai tare. Doamne ce mi-aș dori să am așa sau Uite ce idee minunată !

Citește mai mult…