D`ale sufletului

luna pe plajaCând marea ne invită s-o cântăm și pescărușii ne sunt spectatori, tu să vii, să-mi așterni perle în palme și să-mi săruți urmele pașilor cu care am mângâiat plaja. Să nu vorbim. De ce să zdrobim prin cuvinte castele din scoici adunate-n doi, din doi în doi pași aruncați alene în zbor lin de val spumos ? Să nu trezim marea. E așa o catifea albastră în somnul cel adânc, încât parcă-i pasăre măiastră preschimbată-ntr-un întins. De ce să o trezim când pe genele-i închise poartă vapoare și îmbrățișări? Când pe buze-i stă prelinse sunete de sirene, dulci cuvinte-n depărtări? Când cu brațele cuprinde răsărituri și apusuri, focuri vii la ceas de seară, licăriri, sclipiri în noapte?

De ce să trezim liniștea plajei când e așa melodioasă? Oare cuvintele noastre cioplite dintr-un topor frivol ar prinde șlefuire? Sau ne-am ascunde pe după sunete colțuroase, ne-am împiedica de curbe și am alerga fiecare spre țărmuri opuse, amândoi sub aceeași lună nebună și roșie după mine, după  tine, după noi? Tu i-ai declara confuzia și te-ai arunca în mare, printre șoapte, în noapte, strigăte de ajutor. Și ce frumos e întunericul acolo, dedesubt, unde nu locuiește nimeni, doar pești și alge, scoici și căluți, necuvinte grăitoare de iubire și-efemer… Iar eu – eu mi-aș coase rochie din nisipuri fine, prea pline de cochilii de scoici. Citește mai mult…

Trăirile lui Elon

man in bar∗ continuare de la Coșmarul camerei cu pereți albi 

Probabil că îl credeau vreun nebun oamenii care îl ocoleau fără ca măcar să îl privească. Femeile le acopereau  ochii copilelor cu codițe prinse-n panglici roșii, iar bătrânii își făceau cruce timid și aruncau priviri curioase. Elon îi privea pe toți, pe rând, cerând parcă ajutor și ceva de îmbrăcat. Tot ce știa e că e gol pe o trecere de pietoni dintr-un oraș al cărui nume nu-l cunoștea, înconjurat de niște oameni care se holbau de-a dreptul la goliciunea lui de parcă nu ar mai fi văzut un bărbat dezbrăcat. Știa că nu se putea baza pe ajutorul semenilor săi, tocmai din cauza asta nu îi iubea. N-a simțit niciodată compasiune și înțelegere pentru oameni.

Mai simțise cândva răceala din privirile străinilor și confuzia pe care o avea acum. Era doar de nouă ani când tatăl său divorțase de mama sa. Era un bărbat care iubea băutura și scandalurile așa că divorțul venise pentru femeie ca o eliberare dintr-o strânsoare prea grea pentru sufletul său, iar pentru copil era începutul unei noi vieți lipsite de palme grele simțite pe obrajii pe care doar lacrimile mai poposeau. Și totuși fericirea era încă departe. După jumătate de an în care părea că totul căpătase un nou sens, Elon se trezi într-o dimineață cu un bilet pe pat, un bilet în care mama sa îi scrisese că se împăcase cu fostul soț, bărbatul care l-a bătut de zeci de ori că mânca prea mult sau că mai cere un lemn în plus, în odaia friguroasă. Citește mai mult…

Trăirile lui Elon

Trăirile lui Elon. Coșmarul camerei cu pereți albi. (I)

O cameră cu pereți albi. Din când în când, câte o dungă neagră traversează elegant lăsând senzația de crăpătură în zid. Nicio deschizătură, nicio fereastră, doar nepăsare. Liniște ca-n mormânt și-un aer aproape de nerespirat. Din mijlocul tavanului coboară pe o ață plăpândă un mic păianjen. Se lasă ușor, parcă simțindu-se urmărit, până la jumătate, apoi dispare. Parcă nici n-a fost acolo. Unu-doi, unu-doi, se numără dungile negre și rușinate se preling pe podea.

– Unu-doi, unu-doi, se numără dungile, șoptește Elon. Unu-doi, unu-doi. Oare ce caut eu aici? Captiv în propriul coșmar. În camera de un alb imaculat, fără ferestre, bărbatul stă întins pe podea. Ascultă murmurul dungilor în liniștea apăsătoare și zâmbește. Ar vrea să strige, dar știe că nu-l va auzi nimeni. În coșmarurile lui întotdeauna e singur și captiv. Nu iubește oamenii și nici nu cunoaște iubirea. Citește mai mult…

D`ale sufletului

SONY DSCIeri, adăugam o nouă fotografie categoriei miercurea fără cuvinte. Tot ieri mă gândeam la cât de neputincioși și dependenți am fost de ajutorul cuiva. Câtă nevoie de dragoste am avut și de cât timp am beneficiat. Timpul cuiva. Am luat timp prețios din viața altora, fără niciun drept. Iar ei ni l-au acordat fără nicio plângere. Doar cu zâmbetul pe buze. Asta e dragoste, nu?

Mulți dintre voi ați văzut ieri ceva mititel și pufos pe deskotp-ul de acasă sau pe ecranul telefonului inteligent. Pentru mine însă, e ceva mai mult decât atât. E o experiență unică, pe care o voi ține minte de acum încolo. O responsabilitate enormă care mănâncă enorm de mult timp. Dar care aduce o satisfacție nemărginită. Grija că cineva are nevoie de tine te face să uiți că nu apuci să iei micul dejun sau că ai pierdut filmul de la opt jumate . Sentimentele sunt amestecate și noi.

Nu mă prea pricep la introduceri, dar sper că nu v-am pierdut. În fond au fost doar două paragrafe. În care n-am spus nimic. Ultimele 5 zile (6 cu asta, că sigur până scriu articolul ăsta se face seară) am avut parte de o experiență mișto, chiar dacă situația care a generat-o a fost una nu tocmai frumoasă. 18 puiuți de iepure au rămas orfani. Când am văzut că mamele lor mor pe rând, am știut că ceva trebuie făcut, pentru că unora nici măcar nu le dăduseră ochișorii. Așa se face că de sâmbătă, niște simpatici – unii mai grăsuni, dar alții niște slăbănogi, și-au făcut loc în inimile noastre. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Când una-i albă, alta-i neagră …

Prin vene curge același sânge. Aceeași nuanță străbate atent fiecare lungime a părului. Unul îngreunat de bucle vesele și plăcute ochiului care atârnă până aproape de mijloc. Tot până la mijloc, celălalt e dureros de drept. Parcă l-ar fi tras cineva de mâini și picioare de rămâne în aceeași poziție neînduplecată. Aceeași tentă verzuie scaldă căpruiul irișilor și-l închide la centru. Aceleași gene dese … si totuși… opt ani diferență.

Probabil v-ați prins că este vorba despre mine și soră-mea. Asemănările nu se opresc aici, mai este una mare și lată. Diferențele însă …. nu îmi ajung degetele să le enumăr. Uneori tind să cred că o face intenționat cu alesul a ceea ce-i place. Mă gândesc că dacă ea a fost ultima, iar eu deja aveam niște preferințe când a început să guste ea din viață, atunci musai trebuia să-i placă ce nu îmi plăcea mie. Albastru? Nuuuu, mov! Gustul de ciocolată? Ba vanilia e mai bună!

În materie de caracter iarăși există o mică asemănare. Amândouă suntem supărăcioase, încăpățânate și orgolioase. Numai că după ce ne certăm (ce, credeați că dacă am crescut e totul lapte și miere?) eu sunt cea care se duce la ea, iar ea e cea care îmi întoarce spatele și rămâne bosumflată. Citește mai mult…

Întâmplări

Obiceiuri și tradiții de Sfântul Valentin

Pentru că se apropie Sfântul Valentin, am răsfoit oleacă paginile internetului din curiozitatea de a afla ce e cu el, ce obiceiuri și tradiții  sunt în funcție de țări. ( până acum nu prea m-a dus capul să caut :D) Se spune că Valentin a fost un preot roman martirizat  în timpul persecuției lui Claudius în anii 269-270 d.c. Tânăr fiind, Valentin îi ajuta pe creștini în vremurile persecuției. El a fost prins și bagat în inchisoare, unde a devenit un propovaduitor. Tocmai de aceea a fost condamnat la moarte la data de 14 februarie-269. In timpul cât a stat în închisoare el trimitea mesaje de îmbărbătare prietenilor spunandu-le  Amintiți-vă de Valentin și  Vă iubesc .. Azi, Valentin este considerat patronul protector al îndrăgostiților. În cinstea Sfântului Valentin, în Statele Unite și mai nou și în statele europene, se fac petreceri și baluri. Îndrăgostiții își fac cadouri. În calendarul ortodox sfântul Valentin este sărbătorit pe 30 iulie.  (Wikipedia).  Citește mai mult…

Întâmplări

Când locuiam în căminul studențesc obișnuiam să mă văd cu al meu zilnic, adică în fiecare seară. Așa că făceam cumpărăturile împreună mereu. Eu frecventam des raionul cu cărți din supermarketuri, iar el pe ăla cu chestii de băieți. Așa se făcu într-o seară că mi-a picat ochii pe asta:

Citește mai mult…

D`ale sufletului

Nu știu când s-au dus atâția ani, dar parcă totuși s-au dus puțini în comparație cu cât simt. Parcă te-aș cunoaște de-o viață. Probabil ne-am mai cunoscut cândva. Sau poate erai deja în sufletul meu. Poate atunci când ne-am întâlnit ai răsărit de prin pământul în care mi-era îngropată inima… Te-ai gândit vreodată să se întâmple așa? Să simți atracție față de un necunoscut întâlnit online?
Nu știu ce să îți spun. Știi că te iubesc, că ești o minune pentru mine? Că atunci când nu ești cu mine limbile ceasului ticăie mai obosite? Le aud cum gâfâie, probabil sunt triste, uneori le aud plângând noaptea, târziu, când încep dorurile să danseze. Citește mai mult…

D`ale sufletului

într-o noapte de toamnă
când eu
o să-mi port cadavrul în spate
printre sutele de constelaţii
şi din buzunare o să -mi cadă vise
tu să vii, să le aduni
şi să le răsfoieşti ca pe-o carte deschisă
să nu plângi de nu te vei găsi prin ele
ci să ştii doar atât:
te-am iubit atât de mult încât
viselor mele nu le-am vorbit de tine
de teamă că mi te vor lua…