D`ale sufletului

Ce am făcut când n-am mai scris

Am lipsit tare mult. O lună și câteva zile. Mi-ar fi plăcut să vin după această perioadă și să spun numai de bine. Nu e deloc așa. Am refuzat să mai aștern pe foaia virtuală ceea ce simt, să mai spun cuiva, să îmi mai exteriorizez apăsările, dorințele… Ce-i drept, la început mi-a fost extrem de ușor, dar după câteva zile parcă mă mâncau degetele. M-am reapucat de un joc pe care cândva îl jucam obsesiv. Am cunoscut acolo oameni noi, de unii m-am apropiat, de alții nu. Poate n-a fost bună deloc această apropiere, poate m-a departat prea rău de ceea ce sunt eu. Sau am fost. Poate … cine știe ce mai sunt eu? Câteodată mă uit în oglindă și-mi vine să o sparg. Am impresia că în ea locuiește un personaj care-mi seamănă, dar care nu e ca mine. Nu mai găsesc nimic frumos la mine. Nimic bun. Nici nu știu dacă am avut vreodată ceva special sau  asta mi-a plăcut mie să cred. Citește mai mult…

Trăirile lui Elon

Trăirile lui Elon. Coșmarul camerei cu pereți albi. (I)

O cameră cu pereți albi. Din când în când, câte o dungă neagră traversează elegant lăsând senzația de crăpătură în zid. Nicio deschizătură, nicio fereastră, doar nepăsare. Liniște ca-n mormânt și-un aer aproape de nerespirat. Din mijlocul tavanului coboară pe o ață plăpândă un mic păianjen. Se lasă ușor, parcă simțindu-se urmărit, până la jumătate, apoi dispare. Parcă nici n-a fost acolo. Unu-doi, unu-doi, se numără dungile negre și rușinate se preling pe podea.

– Unu-doi, unu-doi, se numără dungile, șoptește Elon. Unu-doi, unu-doi. Oare ce caut eu aici? Captiv în propriul coșmar. În camera de un alb imaculat, fără ferestre, bărbatul stă întins pe podea. Ascultă murmurul dungilor în liniștea apăsătoare și zâmbește. Ar vrea să strige, dar știe că nu-l va auzi nimeni. În coșmarurile lui întotdeauna e singur și captiv. Nu iubește oamenii și nici nu cunoaște iubirea. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Duminică. Ploaie. Singurătate. Apăsare.

Duminică. Ploaie. Singurătate. Apăsare. Patru substantive atât de semnificative pentru astăzi. M-am trezit la șase azi dimineață din cauza ploii. Prea multă gălăgie pentru câțiva stropi. Și nici măcar n-au scăldat rădăcinile ascunse bine sub pământ. M-am adâncit și mai tare în cearceaful cu picățele mov și am simțit nevoia să plâng. Când am deschis din nou ochii era un soare trist, iar capul meu vâjâia de parcă aș fi fost mahmură. Nu-mi amintesc să fi băut ceva aseară.

Duminică. Ieri am făcut parastasul de 1 an pentru mamaie. În ultima săptămână am alergat ca un titirez și-am fost tot mai obosită. De la curățenie generală la făcut prăjituri și pus mese. De la fericire, la oboseală, la ușurare. Nu știu dacă am simțit ceva special, dacă mai puteam să simt ceva special.  Știu doar că azi m-am trezit mai obosită decât m-am culcat. Că aș sta undeva unde să uit de tot și să mă relaxez. Undeva ferit de ochi străini, undeva ferit de omenire, de trafic, de gălăgie. Să fiu doar cu mine.  Citește mai mult…