D`ale sufletului

Cu penița prin suflet

Salut, străine,
Mă întreb câteodată dacă sunt bine. Nu, nu sunt. Dar am învățat să zâmbesc și atunci când îmi e sufletul mocirlit de toamna asta de afară ce pare că vrea să ne invadeze cu noroaiele ei. Fiecare zâmbet e dulce la început. Pentru că îmi ești. Apoi cumva, se scurg pe liniile fine tresăriri de gânduri că mâine n-ai să mai fi și totul devine dulce-amărui. E o durere continuă și agonizantă pe care dacă nu  o stăpânești te doboară. Iar eu … eu sunt prea mică în fața ei … Mi-e un dor nebun să nu-mi mai fie dor. Să-l las într-un sertar cu lacăt măcar o zi. Să-l uit, să mă uit cu totul, să mă pierd într-un pahar de lichior cu ciocolată, într-o carte bună și-n aroma de portocală a unei lumânări parfumate.
Citește mai mult…

D`ale sufletului

La fel de viu ca atunci…

Câteodată încă mă mai gândesc la tine. Mă gândesc că poate dacă nu ziceam …. Mă gândesc la ce ai făcut de ai primit o așa povară. Ți-a fost crucea grea și-ai împărțit greutatea ei cu noi. Încă-mi dau lacrimile și sufletul meu nu e pregătit să privească în amintiri. Nu știu ce simt, dacă te mai iubesc sau te urăsc, nu știu dacă m-a durut când ai plecat sau m-am simțit liberă. Nu credeam că poți urî un om pe care îl iubești, cu atâta ardoare cu cât am făcut-o. Nu credeam că poți să ajungi să îți dorești să nu mai fie.

Și da, recunosc, în adâncul ființei mele asta mi-am dorit. Deși te-am iubit al dracu de mult, ne-ai făcut să nu mai fim oameni. Ne-ai făcut să înnebunim, ne-ai făcut nopțile filme de groază și zilele coșmar. Nu mi-am văzut niciodată părinții atât de la pământ cum au fost în acel an. N-am văzut-o pe soră-mea niciodată atât de speriată. Citește mai mult…

D`ale sufletului

e-toamnc483Sunt momente în care îmi vine să mă cuibăresc în tine ca să înțelegi ce sunt cu adevărat. Și-n ciuda celor ce se spune eu nu sunt făcută din țărână. Pătrunde-mă ș-ai să înțelegi. Descoperă-mă atingere cu atingere, ia-mă ușor căci sunt ca un vis ce se spulberă dimineața. Nu-mi zâmbi, ah, nu mă atinge ca pe o curvă ieftină. Nu-ți fie teamă, eu sunt iubire. Nu simți căldura? Pajiști verzi cu ropote de cai sălbatici alergând spre orizonturi prea largi pentru tine. Nu trebuie decât să închizi ochii și să te pierzi în mine, aleargă deodată cu ei, să-ți mângie iarba plină de rouă călcâiele crăpate de-atâta singurătate iar soarele să-ți îmblânzească nărăvașele cosițe. Atunci ai să simți iubire, atunci ai să mă cunoști.  Citește mai mult…

D`ale sufletului

Sâmbătă. Gânduri. Soare. Suflete.

Sâmbătă. Gânduri. Soare. Suflete. Da, cică e sâmbătă. Parcă sâmbătă a fost și acum câteva zile. Mult prea puține zile, mult prea repede ticăie ceasul. Nu știu de unde aud că ticăie, nu avem niciun ceas în casă. De-ăla de perete mă refer. Probabil nu mai vrea nimeni să vadă cum se duc orele. Când eram mică avem un ceas imens pe perete. Era rotund, auriu, cu niște „bretele” late și lungi. Același model îl aveau toți: și mamaie și vecina și vecina vecinii. Și când se plimba secundarul, tic-tacul ăla parcă țipa că a mai trecut o secundă. Și încă una …până s-a dus copilăria toată …

În ultima vreme prea multe gânduri nu-și mai găsesc locul. Prea multe sentimente amestecate, prea puțină liniște. Mi-e dor de ploaie. Mi-e dor de geamuri pe care se scurg haotic picuri, de abureala pe care desenam inimi inocente și de zgomotul ploii în noapte. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Suflet exilat din carapace

Ai simțit vreodată că oricât de viu te vezi în oglindă de fapt nu ești? Că în ciuda faptului că îți poți mișca mâinile, că îți poți simți inima bătând  ești atât de mort pe dinăuntru încât ți-au crescut buruienile prin artere. Bătăile alea pe care tu le auzi sunt ecouri întârziate ale unei vieți pe care ai uitat-o prin buzunarul stâng al vreunui palton ce nu te mai încape. Ești atât de mort că nicio trăire nu te mai face să tresari. Ești plin de automatisme. O mașinărie în descompunere care zâmbește fiecărui om cu care se întâlnește. Și când te gândești că ai uitat să mai trăiești zâmbetele!

Unde e viața aia plină de nebunia tinereții pe care ți-o doreai? Iubirea la care visai… care te cuprindea cu brațele-i înflăcărate și-i cădeai îmbătată de plăcere? Ai uitat să te înfrupți din dragoste și să te lași înfruptată … Unde sunt nopțile în care ar trebui să visăm la stele? Tolăniți pe asfalt să ne dezbrăcăm sufletele și să ne tatuam zâmbete pe ele.. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Astăzi …

Astăzi plouă peste suflete ponosite de sentimente demult uitate. Astăzi mă amestec printre picături ca să nu mi se vadă lacrimile. Nu mai cerșesc iubire, nu mai cerșesc speranțe. Nu mai cred în ele. Nu mai cred în oameni, nici în mine. De fapt în mine nu am crezut niciodată. Am știut și simțit că sunt decupată dintr-o lume demult apusă, unde iubirile erau conturate altfel. Încă simt aprinsă dorința. Ce dorință – nu știu. Mă simt pierdută din nou printre picăturile de ploaie. Oare pe ele le doare când se izbesc de pământul rece și rigid? Oare despre asta e viața? Despre izbiri și căderi?  Citește mai mult…

D`ale sufletului

Despre oameni

Nu îmi plac oamenii. Nu pot să mă uit la un om și să îl văd pur și simplu, să-i remarc ochii verzi sau căprui, să-i remarc pielea pistruiată sau  catifelată. Eu când mă uit la un om îi văd tristețea din ochi și urmele lăsate de greutăți pe piele. Îi văd palmele bătătorite sau mârlănia din suflet. Nu îmi plac oamenii. Sunt ființe schimbătoare: astăzi devotate, cinstite și elevate, mâine perfide, invidioase, egoiste. Acum te ridică pentru ca mai târziu să aibă cui îi pune piedică. Oamenii sunt anotimpuri: calzi ca o ploaie de vară, geroși sau furtunoși ca o zi furioasă de toamnă. Oamenii sunt nori și curcubeie. Zile și Nopți. Suflete umbrite.  Citește mai mult…

D`ale sufletului

În ultima vreme nu mă simt deloc bine. Probabil mi-e starea legată de vremea de afară, căci din câte văd nici ea nu se simte bine. Îmi lipsește ceva, îmi lipsesc eu, îmi lipsesc toate. Sau poate …. nimic. Și parcă aș vorbi în limbi nevorbite pe care nu le înțelege decât
noaptea. Mi-e rătăcit pe undeva sufletul, l-am tot strigat dar nu răspunde, pare că nu vrea să se întoarcă. Dacă o răci? Dacă vine ciopârțit, zdrențuit sau cârpit? Dacă nu mai vine și mă lasă așa, un simplu trup gol pe dinăuntru printr-o mare de iluzii?

Ai nevoie de un restart, Andreea, dă-ți odată un restart! Și nu mai lăsa întunericul să te îmbrățișeze; nu mai trăi cu mintea, trăiește cu inima! Nu-ți mai face speranțe, lumea e rea, oamenii sunt proști, judecă fără să încerce măcar să înțeleagă. Doar știi prea bine și tu ai fost un om prost. Și tu ai judecat, ai jignit, ai părăsit. Nu mai hrăni întunericul din tine, hrănește-ți iubirea. Dă-ți un restart! Dă-i și lumii un restart, are nevoie!

D`ale sufletului

Cioburi

M-am gândit și răzgândit de multe ori, am decis să nu mai visez, apoi am spus că asta e o prostie, că din vise îmi hrănesc sufletul. Dar la ce bun? Visurile dor, le simt uneori cum îmi ard celulele, vin pe nepregătite, sădesc dorința și dispar. Unde se duc? Au o lume a lor?

 

Se mai duc și pe la alții să îi rănească? Apoi mai vin, cu alte semințe de dorință, le sădesc și pe alea și dispar iar…dar nu de tot, le mai simt uneori cum pândesc la colț de arteră, pregătite să sfarâme puțin câte puțin din mine.

Am fost probabil un copil mai aparte, am avut propria mea lume în care tânjeam după un Făt Frumos, care să-mi trimită scrisori, poezii, să știe ce vreau exact când vreau. Am citit cărți în care El lupta cu un Univers întreg ca să-i câștige iubirea Ei. În care se dădea peste cap ca Citește mai mult…

D`ale sufletului

… în care dacă ar fi să privesc la suprafață, la cum sunt eu, aș spune că nu am realizat nimic. Încă un an își scurge ultimele suflări de viață și ne lasă pe unii fericiți că am mai bifat niște chestii pe lunga listă, iară pe alții cu ochii în soare. Adică dezamăgiți de noi, de așteptările pe care le aveam de la anul ăsta.

Dacă privesc cu ochii ăia de Andreea optimistă și normală la cap pot spune că am reușit să fac ceva anul ăsta: am fost în stare să scriu o licență deși m-am apucat foarte târziu de ea și să termin facultatea. Mi-am călcat de foarte multe ori pe orgoliu și am lăsat de la mine, l-am cunoscut pe nepotul (nou născut) prietenului meu, am închis uși uitate deschise sau întredeschise prin care intra furtuna, cu alte cuvine m-am descotorosit de oameni parșivi și mâncători pe la spate.  Citește mai mult…