D`ale sufletului

Despre oameni

Nu îmi plac oamenii. Nu pot să mă uit la un om și să îl văd pur și simplu, să-i remarc ochii verzi sau căprui, să-i remarc pielea pistruiată sau  catifelată. Eu când mă uit la un om îi văd tristețea din ochi și urmele lăsate de greutăți pe piele. Îi văd palmele bătătorite sau mârlănia din suflet. Nu îmi plac oamenii. Sunt ființe schimbătoare: astăzi devotate, cinstite și elevate, mâine perfide, invidioase, egoiste. Acum te ridică pentru ca mai târziu să aibă cui îi pune piedică. Oamenii sunt anotimpuri: calzi ca o ploaie de vară, geroși sau furtunoși ca o zi furioasă de toamnă. Oamenii sunt nori și curcubeie. Zile și Nopți. Suflete umbrite.  Citește mai mult…

D`ale sufletului

Un ochi îmi râde , altul îmi plânge

lacrimi fierbinţi curg pe obrajii pălmuiţi de soartă
şi se scurg pe pământul –mormânt.
aş scrijeli până acolo, jos – şi apoi dincolo
de mi-ar sta în putinţă.
m-aş transforma în dulce suflu divin
şi inimile voastre împietrite aş face să bată.

sufletul mi-e un bolovan
ce mă trage în adâncurile suferinţei
sugrumându-mi lent trupul
obosit de prea multă întristare . Citește mai mult…

Întâmplări

Spre bucuria disperarea mamei ne-am mărit numărul sufletelor din curte cu încă unul. Cum? păi uite așa: acum vreo trei luni a început să vină prin gradină un câine maaaaare și negru și lătra la noi, de parcă era gradina lui și noi eram la furat acolo. L-am zgornit, a revenit, l-am zgornit, a revenit, l-am zgornit, a revenit! Treceau zilele si el pace să mai plece. Stătea în fața porții care duce în grădină și de câte ori ne vedea dădea din coadă în semn de joacă.  Citește mai mult…