D`ale sufletului

… în care dacă ar fi să privesc la suprafață, la cum sunt eu, aș spune că nu am realizat nimic. Încă un an își scurge ultimele suflări de viață și ne lasă pe unii fericiți că am mai bifat niște chestii pe lunga listă, iară pe alții cu ochii în soare. Adică dezamăgiți de noi, de așteptările pe care le aveam de la anul ăsta.

Dacă privesc cu ochii ăia de Andreea optimistă și normală la cap pot spune că am reușit să fac ceva anul ăsta: am fost în stare să scriu o licență deși m-am apucat foarte târziu de ea și să termin facultatea. Mi-am călcat de foarte multe ori pe orgoliu și am lăsat de la mine, l-am cunoscut pe nepotul (nou născut) prietenului meu, am închis uși uitate deschise sau întredeschise prin care intra furtuna, cu alte cuvine m-am descotorosit de oameni parșivi și mâncători pe la spate.  Citește mai mult…

Întâmplări

~pentru partea anterioară – click aici~

Ce i-am răspuns ? NU, normal….Glumesc :)) Am schițat un zâmbet pentru că într-o oarecare măsură mi s-a părut amuzantă întrebarea. De ce ? Educația pe care am primit-o în familie nu se bazează pe aspectul fizic. Mama mereu îmi spunea că frumusețea e trecătoare, azi o ai, mâine se poate să nu. Și atunci dacă stai cu un om doar pentru că arată de milioane oare o să îl lași când n-o mai fi așa frumos?

Din ziua în care ne-am văzut au mai urmat câteva întâlniri pe ascuns (nu v-am spus oare că părinții mei nu știau de toată treaba asta? :D) Căutam să vină la mine când ai mei nu erau acasă („la mine”=la poartă, niciodată în curte, casă). Asta până când DOAMNE AJUTĂ mi-a sugerat mama (care îmi găsise flori, bomboane de la el și bănuia ceva) să îl aduc să se cunoască pentru că venea iarna și…o să lași băiatul să înghețe afară? nu mai bine veniți și stați în casă?  Citește mai mult…

Întâmplări

~pentru a citi partea anterioară click aici~

După 10 luni de amiciție, prietenie pe nevăzute, neauzite, doar pe “citite” a (re)venit marea întrebare: Vrei să ne întâlnim?  -ĂĂĂĂĂĂ…acum? Adică…la ora asta? e aproape unșpe noaptea….dar nu contează, da, vreau!

Am reauzit  recitit întrebarea: Cum? Chiar vrei? – vreau, dar nu mai întreba că mi-e să nu mă răzgandesc.

Cred că a doua întrebare a fost pentru a verifica siguranța răspunsului. Nici lui nu îi venea să creadă ochilor ce citește.  Am ieșit de pe joc și ne-am pregătit fiecare cum simțea nevoia, dar tind să cred că mai mult spiritual decât fizic. În scurt timp aveam să mă privesc în ochi cu cel la care visam. Recunosc că am azvârlit repede pijamalele de pe mine, (de parcă era posibil să ajungă în cele câteva secunde cât trecuseră de când oprisem calculatorul), mi-am pus niște haine și m-am pironit la fereastră că doar doar să văd când o opri vreo mașină prin zonă. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Singur îmi port păcatele pe drumuri
printre străini uitați de suflete –
căci ele au uitat să mai fie oameni.
îmi duc dorurile si visele spre nicăieri –
la ghena de vise
unde oamenii se leapadă de ele –
ca de Satana
Am uitat sa îmi mai vorbesc Citește mai mult…