Întâmplări

Mi-a plăcut să citesc de mică. M-am împrietenit cu romanele prin clasa a treia, când am plâns împreună cu Fram, ursul polar. Apoi au urmat Heidi, fetița munților și Huckleberry Finn. Aceste trei romane, împreună cu un om minunat (asta e altă mâncare de pește) mi-au deschis porțile spre minunata lume a cititului. Am suferit, am iubit și m-am îndragostit cu fiecare personaj întâlnit și după fiecare am suferit ca atunci când pierzi pe cineva.

Mi-am dorit o relație ca în povești, exact cum am întâlnit între pagini, cu declarații de te dau peste cap, cu făt frumos (sau nu chiar frumos, puțin îmi pasă) pe-un cal alb (aș fi preferat albastru), dar…alea sunt povești, nu? Mi-am dorit ca cel de lângă mine să mă citească din priviri, să nu fiu nevoită să spun ceva, ci să știe de dinainte (cred că aici am văzut prea multe filme cu cititorii de gânduri :)) ). Cu alte cuvinte mi-am dorit o iubire de romane. Citește mai mult…

Întâmplări

~pentru partea anterioară – click aici~

Ce i-am răspuns ? NU, normal….Glumesc :)) Am schițat un zâmbet pentru că într-o oarecare măsură mi s-a părut amuzantă întrebarea. De ce ? Educația pe care am primit-o în familie nu se bazează pe aspectul fizic. Mama mereu îmi spunea că frumusețea e trecătoare, azi o ai, mâine se poate să nu. Și atunci dacă stai cu un om doar pentru că arată de milioane oare o să îl lași când n-o mai fi așa frumos?

Din ziua în care ne-am văzut au mai urmat câteva întâlniri pe ascuns (nu v-am spus oare că părinții mei nu știau de toată treaba asta? :D) Căutam să vină la mine când ai mei nu erau acasă („la mine”=la poartă, niciodată în curte, casă). Asta până când DOAMNE AJUTĂ mi-a sugerat mama (care îmi găsise flori, bomboane de la el și bănuia ceva) să îl aduc să se cunoască pentru că venea iarna și…o să lași băiatul să înghețe afară? nu mai bine veniți și stați în casă?  Citește mai mult…

Diverse

În ultimul timp m-am supărat mai mereu. Mă aprind din orice și parcă zilnic sunt pusă pe ceartă. Aseară răsfoind un blog am dat peste un articol cu „100 de zile fericite”. Așa am ajuns să mă provoc, nu înainte de a mă gândi de câteva multe foarte foarte multe ori. :)) Nici acum nu sunt ferm convinsă că o să reușesc, pentru că de prea multe ori trec peste clipele de fericire fără să mă gândesc cât de norocoasă sunt că le-am primit.

Inițial provocarea spune că 100 de zile la rând trebuie să postezi pe unul din conturile de socializare câte o poză, un rând-două-trei în care să arăți ce te-a făcut fericit în ziua respectivă. Sau există și variantă personală, de a nota într-un jurnal. Ei bine, eu aleg a doua variantă, adică cea cu jurnalul și pentru că jurnalul meu actual e ăsta voi posta aici în fiecare săptămână. Citește mai mult…