Trăirile lui Elon

Trăirile lui Elon. Retrospectiv (II)

man in bar∗ continuare de la Coșmarul camerei cu pereți albi 

Probabil că îl credeau vreun nebun oamenii care îl ocoleau fără ca măcar să îl privească. Femeile le acopereau  ochii copilelor cu codițe prinse-n panglici roșii, iar bătrânii își făceau cruce timid și aruncau priviri curioase. Elon îi privea pe toți, pe rând, cerând parcă ajutor și ceva de îmbrăcat. Tot ce știa e că e gol pe o trecere de pietoni dintr-un oraș al cărui nume nu-l cunoștea, înconjurat de niște oameni care se holbau de-a dreptul la goliciunea lui de parcă nu ar mai fi văzut un bărbat dezbrăcat. Știa că nu se putea baza pe ajutorul semenilor săi, tocmai din cauza asta nu îi iubea. N-a simțit niciodată compasiune și înțelegere pentru oameni.

Mai simțise cândva răceala din privirile străinilor și confuzia pe care o avea acum. Era doar de nouă ani când tatăl său divorțase de mama sa. Era un bărbat care iubea băutura și scandalurile așa că divorțul venise pentru femeie ca o eliberare dintr-o strânsoare prea grea pentru sufletul său, iar pentru copil era începutul unei noi vieți lipsite de palme grele simțite pe obrajii pe care doar lacrimile mai poposeau. Și totuși fericirea era încă departe. După jumătate de an în care părea că totul căpătase un nou sens, Elon se trezi într-o dimineață cu un bilet pe pat, un bilet în care mama sa îi scrisese că se împăcase cu fostul soț, bărbatul care l-a bătut de zeci de ori că mânca prea mult sau că mai cere un lemn în plus, în odaia friguroasă. Era singur, într-un apartament închiriat, fără niciun ban, doar cu un bilet în care femeia îi mai cerea să o ierte și să înțeleagă că dacă l-ar fi luat cu ea înapoi în casa în care a avut parte de atâtea tristeți, viața lui ar fi putut fi în pericol în nopțile în care tatăl său se încurca cu băutura. Nu știa ce să facă, așa că a început să plângă. Pentru prima oară în scurta lui existență trebuia să se descurce cu adevărat singur. Îi era teamă că proprietarul va veni și va afla că stă singur, așa că intră în panică și părăsi locuința, după ce își strânsese câteva lucrușoare.

Primele nopți fuseseră îngrozitoare. Dormea în gară, sub privirile cerșetorilor care parcă îl pândeau ca niște hiene, învelit în cartoane adunate din ghene. Zilele și le petrecea tot în gară, pe o bancă vopsită în dungi, unde privea cu orele trenurile și călătorii. Renunțase să meargă la școală pentru că îi era rușine. Cu mintea lui de copil se gândea că vor râde toți de el pentru că a fost părăsit. Cu timpul se împrietenise cu ceilalți colegi de cameră. Din banii cerșiți aceștia cumpărau mâncare pe care o împărțeau cu el. Nu era niciodată sătul, dar era recunoscător pentru puținul care nu îl lăsa să moară de foame.

Într-o zi viața sa a luat o întorsătură bruscă. Elon își găsise  o familie, sau mai bine zis o familie l-a găsit pe el. Pentru prima oară după mult timp ochii au început să-i râdă și roșeața și-a făcut apariția pe obrăjorii înnegriți de praf. O familie de fermieri ce călătorea frecvent cu trenul s-a oprit în fața băncii dungate unde copilul era pierdut în gânduri. I-au dat de mâncare și i-au propus să meargă împreună cu ei povestindu-i pe scurt că îi vor oferi o casă unde să își trăiască copilăria, cu condiția de a participa la muncile fermei. Răpus de amintirea unei camere călduroase, a unei ființe care să fie acolo pentru el la nevoie, a unei mese calde și a unor hăinuțe curate și a zilelor în care cu adevărat a fost fericit, băiatul a acceptat oferta. Se gândea că poate oamenii aceia îl vor îndrăgi și îl vor iubi ca pe propriul copil.

Noua casă i-a plăcut de cum a văzut-o. Avea pridvor și camere numeroase. Își împărțea camera cu încă doi frați și mai avea trei surori care stăteau alături. Își dorise întotdeauna o familie mare, iar acum o găsise. Însă nici aici nu exista fericire. Mai târziu avea să afle că băutura strică oameni și că nu numai tatăl său biologic avea probleme cu ea. Singura diferență era faptul că acum dormea la fermă, în fân, alături de frații și surorile lui, iar mai târziu li se alătura mama cu lacrimi șiroaie și vânătăi pe corp.

Când a împlinit 17 ani a fugit de acasă împreună cu două surori mai mari. S-a angajat la o brutărie și a cunoscut-o pe Ilona. Își jurase că gura lui nu va cunoaște gustul băuturii, dar curiozitatea l-a împins. A mers la un bar împreună cu Ilona unde a consumat pahar după pahar. După miezul nopții a condus-o acasă, dar tentația devenise mare. Poftea la trupul copilei cu pistrui de când a cunoscut-o. Când a văzut că fata îl refuză speriată, s-a transformat în tatăl său, ridicând mâna asupra chipului înspăimântat. Ilona l-a împins, starea în care se afla Elon ajutând-o să câștige bătălia și să fugă. Când s-a trezit lângă zidul de piatră, unde trecătorii se uitau dezaprobator la el, murmurând indignați  alt bețiv  ,  era confuz. Îi reveneau vag imagini cu mâna ridicată asupra Ilonei, cu strigătele speriate ale acesteia. Era distrus. Toată copilăria își urâse tatăl, apoi pe bărbatul fermier, iar acum devenise ca ei. Fusese slab și căzuse pradă curiozității.nebun, nebunie

Mult timp după aceea nu s-a mai apropiat de nimeni, nici măcar de el. Nu se mai privea în oglindă, nu se mai îngrijea, ba chiar uita să mănânce. Se mai pierdea din când în când în câte un bar de unde nu pleca până nu băteau zorii la ușă. La 23 de ani arăta ca la 60. Era bătrân, obosit și cu privirea goală. Mergea frecvent la întâlnirile grupului de suport pentru depresie și alcoolici. Sunt Elon, am 23 de ani, îmi urăsc viața și deși nu sunt alcoolic, atunci când beau mă transform în tata,  asta spunea de fiecare dată când era pus să se prezinte. Avea nevoie să fie ajutat.

Când a cunoscut-o pe Clarisa se afla într-un bar. Avea picioare fermecătoare și buze voluptoase. Atitudinea ei era cea  a femeii care știa clar ce caută într-un bar ca ăla. Era cu 12 ani mai mare decât Elon, dar n-o deranja lipsa lui de experiență. Nu căuta iubire, ci doar distracție, iar Elon știa asta. Se întâlneau doar noaptea, în rest se comportau ca doi străini. Relația dintre ei începuse să îl facă pe Elon să fie neliniștit când știa că trebuie să se întâlnească. Îi transpirau palmele și orele i se păreau ani întregi. Își propusese să îi facă cunoscute Clarisei sentimentele care îl încercau. Voia ceva mai mult, voia iubire și susținere. În timp ce aștepta în camera de hotel, își turna nervos vin în paharul de cristal. Apoi se gândi că ar fi fost mai frumos să-i declare dragostea în locul unde s-au cunoscut, așa că o anunță pe Clarisa că de data asta se vor întâlni la barul din colț. În acea seară a fost a doua oară când a ridicat mâna asupra unei femei. L-au scos din bar pe sus, în timp ce urla la femeia care îi recunoscuse faptul că el nu înseamnă nimic mai mult decât câteva nopți și că are acasă un soț și doi copii.

Doi ani mai târziu era un alcoolic notoriu. Își găsise iubirea în tot ceea ce însemna băutură și refuza să se mai gândească la femei. Era mai prejos decât ceea ce urâse în copilărie și asta îl făcea să se afunde și mai tare în întunericul în care se afla. Ura oamenii și dragostea pe care și-o purtau unul altuia. Devenise o ființă fără chip, cu corpul tremurând și vocea răgușită. Se gândea uneori că poate o dragoste mare l-ar fi schimbat. Dar cine să iubească un astfel de om?  Cu astfel de gânduri stătea la bar în fiecare noapte în timp ce analiza scurt din câteva priviri pe ceilalți, la fel ca el. Oare ar fi în stare să iubească cu sufletul curat și cu palmele – mângâieri ale chipului blajin? Oare ar fi capabil să facă pe cineva fericită? Să-și lase sufletul să cânte? Îi mai făcu un semn din cap barmanului să-i umple paharul și îl dădu peste cap într-o secundă. Apoi altul și altul … Când paharul cu numărul 7  zăcea gol pe tejghea o durere cumplită de cap l-a cuprins. S-a ridicat și cu mâinile și-a apăsat tâmplele de parcă ceva acolo, înăuntru ar fi vrut să iasă afară, iar el se opunea. S-a așezat în genunchi, cu mâinile încă apăsând și a început să strige după ajutor.

Câteva minute mai târziu, în camera cu pereți albi, cu trupul dezgolit și dungi prelungiri ale mâinilor ciunte, zăcea nimeni altul decât Elon.

 

sursă foto: Pinterest

6 Comentarii

Lasă un răspuns