Trăirile lui Elon

Trăirile lui Elon. Țiganca (III)

Trăirile lui Elon. Țiganca (III)

∗ continuare de la Retrospectiv ∗

Își roti privirea în căutarea unui loc ferit. Dintre blocuri o bătrână îmbrăcată neglijent îi făcu semn. Cu mâinile acoperindu-și goliciunea Elon se strecură printre mașinile oprite la semafor. Se crease forfotă mare în stradă.

– Băiete, dacă și tu vrei să te sinucizi, trebuie s-o faci în alt stil, îi zice bătrâna pe un ton ridicat. Chipul ei parcă era rupt din poveștile cu vrăjitoare. Multe riduri îi îmbrăcau obrajii cu pielea bătătorită și murdară. Nasul îi era lung și ascuțit, cu vârful ridicat. Avea o gură mare, din care în partea dreaptă i se mai zăreau doi dinți ciobiți și strâmbi. Doar vocea groasă și răgușită ca a unui tutunar înlătura ideea de vrăjitoare.

– Să mă sinucid? De ce aș face-o?

– Orașul ăsta e plin de nebuni, mereu am zis-o! Vezi podul ăsta de aici? Acum câteva zile aproape că s-a aruncat unu.. Și ghici ce? Era tot gol, așa ca tine. A alergat printre mașini strigând să-i cheme cineva soția că are de gând să se arunce.

– Și? S-a dus?

– S-a dus! 3 ani.

– 3 ani? Unde? N-a murit?

– Ei zău! Era o fleandură de om. Un alienat. Când a venit nevastă-sa în loc să-l convingă să stea la un loc, i-a spus să se ducă la dracu și să se arunce.

– Și?

– Și? Și eu i-aș fi spus la fel. Nu e bine să trăiești cu un nebun. Nu e bine. A renunțat la idee și l-a luat poliția. Acum e internat la boli psihice, legat de pat când are crize. Și tu? De ce vrei să te arunci? Nu-mi pari ca ăla. Din dragoste?

– Nu vreau, ți-am mai zis. Nu știu cum am ajuns așa. Parcă m-am trezit brusc dintr-un somn lung și eram gol în stradă. Apropo, eu sunt Elon.

– Elon. Nu ești de pe aici. Te-aș fi știut. E un oraș mare, dar eu știu tot.

– Și tu?

– Și eu? Cine știe? Nu am un nume, unii îmi zic pleacă nespălato de aici, iar ai venit? Alții mă arată cu degetul și mă fac țigancă. Alții mi-au zis că-s un soi de râie. Nu scapă orașul ăsta de mine de când am venit aici. Altfel nu știu să fi purtat vreun nume. Nu vrei mai bine să pui ceva pe tine? N-o să mai dureze mult până vine vreo mașină de poliție. Sigur ăștia au chemat una. Ți-am zis că e plin de nebuni. Poftim, înfășoară-ți talia! îi aruncă o bucată de material zdrențuit. Nu e cine știe ce, dar e suficient cât să te acopere. Ai bani?

– Mulțumesc! Bani?

– Bani, știi tu, hârtiile alea cu care îți cumperi mâncare, haine și alte lucruri…

– Știu ce sunt banii. Nu, nu am … Nu am nimic, nu vezi? Acum câteva minute eram într-o cameră albă și nu aveam degete și nu era nimic în jurul meu decât alb și … și acum sunt gol și fără nimic altceva în afară de asta. Îi întinse brațul bătrânei și-i arătă bilețelul.

– Nu știu să citesc. Ascultă, s-a făcut târziu. E vremea să pleci.

– Să plec? Dar sunt în stradă! Unde să plec?

– Nu-mi pasă, trebuie doar să dispari. Aștept pe cineva și nu vreau să te vadă aici. E vremea, hai du-te, trebuie să bată de ora șapte.

– Bine, dar … unde o să te mai găsesc? Ești singura persoană pe care o știu, poate m-ai putea ajuta.

– Băiete, hai, du-te, du-te. Ne vom revedea curând … poate mai curând decât crezi.

Elon se îndepărtă aproape alergând spre nicăieri. Oare încotro s-o ia? Din când în când întoarcea capul spre locul unde o lăsase pe bătrână. O silueta zveltă se zărea lângă cea gârbovită a bătrânei. Nu înțelegea nimic. Cum ajunsese în stradă? Cine era femeia ciudată? Ce va face mai departe?

 

– va urma –

 

Lasă un răspuns