D`ale sufletului

Scrie-mi și va fi altfel..

Dragă,

Ultima ta scrisoare se pare că n-am mai primit-o. Sau poate nu mi-ai răspuns? În fine. M-aș bucura să-mi spui că ești bine. Însă știu că nu e deloc așa. Nu ai fost niciodată mai rău ca acum. Niciodată. Te pot auzi cum numeri stelele noaptea, semn că nu poți dormi. Ți-ai dorit mereu să vezi stelele, așa-i? Înainte alegeai nopțile înstelate, mergeai pe câmp, te așezi pe mijlocul drumului și numărai. Mai ții minte, nu? Acum ești mai aproape de ele și totuși la fel de departe.

Și spune-mi … spune-mi de ce nu am mai auzit râsete la tine-n casă? De ce acum e așa liniște și rece și totul a devenit străin? M-aș bucura să aflu că totul e bine. Însă știu că nu e. Îți aud trupul cum tânjește după afecțiune. Pe obrajii reci acum își găsesc drum doar lacrimi. Nicio atingere, nicio mângâiere. Te văd, să știi. Oricât ai încerca să ascunzi asta, eu te cunosc. Citește mai mult…

Diverse

Articolul de astăzi pornește de la ideea lui Alex, pe care ne-a prezentat-o în rubrica miercurea fără cuvinte. Văzând pasiunea cu care doarme bebelina mi-am adus aminte de soră-mea. O să vedeți. Probabil ați remarcat și voi că cei mici dorm oriunde și oricum. La masă, pe diagonala patului, la baie, în cadă, pe scaun, pe jos, pentru ei nu contează asta. Și ar trebui să fim invidioși pe ei, pentru că pot așa, fără să le pese.

Pe lângă faptul că obrăjorii lor capătă o pufoșenie absolută atunci când dorm, parcă-ar fi un aluat de cozonac ce stă la dospit, li se citește seriozitatea cu care dorm. Adică n-o fac ca noi. Cu o sută de gânduri în cap, încercând totuși să le dăm de-o parte și să lăsăm loc somnului. Nu. Ei dorm cu toată dăruirea lor de copii inocenți. Fără să le pese că frigiderul e gol, că au rănit oameni, că le bate razele  lunii în geam, că pereții sunt roz și nu le mai place. Ați văzut de câte ori un copil se trezește în aceeași poziție în care s-a culcat? Aproape e imposibilă chestia asta.

Mi-aduc aminte de soră-mea, cum ziceam mai sus. Era o misiune dificilă să dormi în același pat cu ea atunci când era mică, pentru că tot timpul exista teama, nu că te vei urca pe ea, ci că o să se bage ea sub tine. Adormea normal, ca orice om și se trezea învers. Nu de multe ori am deschis ochii și-am văzut pe pernă niște degețele mici și drăgălașe, ca să constat că îi stăteau picioarele unde trebuia să fie capul și invers. Nu știu ce se întâmpla noaptea, dacă venea cineva și-o muta, dar mereu mi s-a părut ciudat. Citește mai mult…

Diverse

Și la voi e martie-n calendar, dar un vânt de toamnă nebună afară? Unde sunt razele alea calde, floricelele primăverii? Fluturii? Străzile colorate de hainele sumare ale oamenilor? Ah, cred că știu eu. Dacă mă gândesc mai bine anotimpurile au luat-o razna. Și știți de ce? Din cauza noastră, a oamenilor, vă zic.

Păi ce primăvară gingașă și voioasă ar vrea să vadă burți de bărbați îmbrăcați cu tricourile iubitelor? Glezne bărbătești? Niciuna cred. Tocmai de aia nici nu vine primăvara. Acum lăsând gluma la o parte, voi ați observat că oamenii o iau razna? Că moda a devenit hidoasă? Văd din ce în ce mai mulți băieți cu tricouri scurte, strâmte, în culori ilegale aș zice. Roz bombon cu picățele, decolteuri largi. Asortat cu niște blugi super super mulați, de uneori nici nu pot merge normal, merg crăcănați c-un picior pe un trotuar, celălalt pe trotuarul de vizavi. Musai suflecați mai sus de glezne, așa cum purta Nică pantalonii la scăldat. Ochelari de soare, un păr ridicat stil Johnny Bravo și-o atitutine de mare macho. Zic ei. În realitatea mea niște maimuțoi scăpați de la circ. Citește mai mult…

Cărți

bărbatul care n-a mai sunatAn aparitie: 2018
Autor: Rosie Walsh
Categoria: Literatura Universala
Editura: NEMIRA
Nr. pagini: 336

N-am mai citit de ceva vreme și am tot văzut romanul ăsta peste tot. Am citit câteva recenzii și am decis să-l citesc, căci tare interesant părea. În ciuda celor 300 de pagini, eu zic că se va citi în mai puțin de-o zi, pentru că efectiv nu cred că are nimeni răbdare să-l lase pe mai multe zile. Observați de câte ori am folosit verbul „a citi”? Mda, trecem peste.

„Bărbatul care n-a mai sunat” nu e deloc ceea ce pare. Adică, nu știu ce vă pare vouă însă inițial eu am crezut că e o poveste de dragoste, un trio amoros, ca să zic așa. M-am gândit de multe ori că e vorba de-o soție, nu știu de ce (poate pentru că mai mereu e vorba de una?)

Dar ca să începem cu începutul, o cunoaștem pe Sarah, o femeie în pragul divorțului, întoarsă în Anglia, la părinții ei, pentru a comemora pierderea surorii ei. În urmă cu 19 ani avusese loc un accident, de care ni se tot amintește pe parcursul romanului.  Aici, Sarah se îndrăgostește nebunește de Eddie. Îndrăgostela e reciprocă, așa că petrec împreună 6 zile minunate, apoi bărbatul pleacă în vacanță. Dragostea lor e adolescentină, pasajele sunt drăguțele. Citește mai mult…

Diverse

Prin grupurile de pe facebook

Încep să cred că tot mai multă lume face abuz de rețelele sociale. De facebook mai exact, căci e cel mai la îndemână și cel mai ușor de umplut cu baliverne. Faci o poză, pui (zici tu) un text bobocuț, plin de filozofie și uaaai di mini șî mini șe fătucă dășteaptă o făcu mămuca. Și pe zi ce trece îmi confirm și mai mult că sunt două mari categorii cu acees la facebook. Ăia care știu cu ce se mănâncă și restul, adică vitele.
Și fără să vreau să jignesc pe nimeni, dară inevitabil am s-o fac prin acest articol, unde se adună  cele mai multe vite? În grupuri, vă zic eu. Dacă sunteți măcar într-un grup o să îmi dați dreptate. Cel mai des și mai des umblu prin cele culinare eu. Și de când umblu m-am săturat de atâta prostie câtă am văzut pe acolo.

În primul rând se remarcă femeile alea disperate, dar disperate care atunci când cineva pune o poză cu o mămăligă (exemplu) apar ele și încep rețeta? ne dați rețeta? vrem rețeta! și rețete? da rețeta unde e?  Băi mămică, îți vine să-ți bagi picioarele și să le dai pe toate afară de pe facebook. Dacă vezi că deja există un comentariu în care se cere rețeta, așteaptă dragă femeie nebună, așteaptă! Nu-s necesare 20 de comentarii în care se cere rețeta, că zău că nu i se face facebook-ului milă s-o scrie el. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Al nu știu câtelea jurnal.

Astăzi … mă simt singură. De fapt sunt puține zilele în care nu mă simt. Am început această prima propoziție de vreo cinci ori, de fiecare dată formulând altfel. Mi-e sufletul singur și încărcat. Aș fi vrut să nu fiu singură.  Mi-e pustie singurătatea și tot mai adâncă.  De fiecare dată cuvântul singur era prezent. Poate că s-a impregnat așa tare în mine acest cuvânt, că am devenit una cu el. Am ales să nu mai îmbogătesc cu nimic. Astăzi mă simt singură, e suficient. E trist, dar probabil că toți ne simțim singuri cândva. Mă întreb de ce. Noi suntem singuri în general. Avem gândurile noastre, simțămintele noastre, pe care le trăim singuri. Desigur, uneori le împărțim cu oamenii pe care-i credem alături nouă, însă nu putem împărți sută la sută nimic, niciodată. Întotdeauna va fi o parte numai a noastră. Și întotdeauna va fi o parte care va rămâne neînțeleasă de cei care ne sunt alături. Nu? Citește mai mult…