Diverse

Craig și DumbravaMi-am dorit dintotdeauna o căsuță în copac. Undeva în mijlocul pădurii, să am o căsuță cocoțată în vârf de copac, unde să mă urc cu prietenii și să mă joc până seara târziu. Desigur, asta era viziunea mea când eram o copilă naivă și chiar credeam că e nevoie de o întreagă pădure ca să ai o căsuță în copac. Acum, după ceva ani în spate, însă cu aceiași minte de copil, tot aș vrea o căsuță. Doar că nu în inima pădurii. Nu-i nevoie de o armată de copaci pe lângă. O căsuță în copac se poate face în grădina casei, în nucul cel bătrân.

Nu sunt părinte. Probabil dacă aș fi, m-aș juca cot la cot cu copilul. În mine încă trăiește un prichindel căruia i se aprind ochii când e vorba de  vreo năzbâtie. Încă mă amuză teribil Tom și Jerry, încă mi-e dor de ciocănitoarea Woody. Altfel spus, mi-e dor de niște desene bune. Care să stârnească râsul, care să relaxeze. Nu cu roboți nervoși și nu știu ce creaturi cu 7 capete care vor să distrugă Terra.  Cu toate astea am și eu niște slăbiciuni (îmi place Ben 10 – amintiri din copilărie, ce să mai..:D). De ce v-am spus asta? Păi ca să vedeți că stau destul de mult la tv pe posturi de desene animate. Și nu știu cum s-a nimerit, însă acum câteva zile am dat de-un desene ce m-a dus cu mulți ani în urmă. E vorba de Craig și Dumbrava. Apoi, după alte câteva zile am intrat să verific ce campanii au mai apărut pe Blogal Initiative. Și ta-naaaa! Dau tot de Craig și Dumbrava! Am zis … de ce nu, dacă tot mi s-a părut interesant? Citește mai mult…

Natură

Dâmbu Morii – Canionul 7 Scări – Cabana Piatra Mare- Vârful Piatra Mare (2 iulie 2019)

Tot văzusem Piatra Mare ori de câte ori ne îndreptam spre casă. „Treceam” pe langă și ne mai aruncam privirile … o fi mult până sus? Acum știu că nu asta e întrebarea bună. Mult nu e cuvântul potrivit, cel mai bine s-ar potrivi greu. Dar s-o luăm cu începutul. De cu seară aruncasem niște idei gen mergem și noi mâine pe Piatra Mare?,  însă nu am ajuns la o concluzie. Cert e că dimineață m-a trezit C. cu juma de bagaj făcut și cu ideea de a merge la Canionul 7 scări și de acolo mai departe.

Despre Canion auzisem numai de bine. Văzusem poze pe internet, citisem povești, neah, o nimica toată. Citisem eu ceva că o scară e mai nasoală, dar am trecut repede peste. Pentru mine a fost prima oară când am călcat pe acolo. Pe la 10 fără un pic am lăsat mașina la Dâmbu Morii (690 m) și-am pornit spre Canionul 7 Scări, urmând banda galbenă. Nu știu cum s-a făcut că la plecare eram o mulțime de oameni, însă la 7 Scări n-am mai ajuns decât vreo 5. Ori or fi rămas în urmă rău, deși mă îndoiesc, căci viteza mea de mers e întotdeauna mică-medie. Drumul până la 7 Scări a fost o plimbare în care am mai văzut o floricică, am mai auzit un ciripit. Nimic fabulos, nimic greu. În mai puțin de-o oră  am ajuns la intrare în Canion, unde am plătit taxa de vizitare de 10 lei. Ni s-a explicat în câteva cuvinte că de acolo s-o ținem înainte pentru a ajunge la cabană. Citește mai mult…

Cărți

cartea despre femei osho
Titlu: Cartea pentru femei
Autor:  Osho
Colecție: Osho
An publicare: 2002
Număr pagini: 280
Editura: Mix

Am auzit multe despre Osho, dar de citit nu citisem nimic până când am zis să văd ce și cum. Am început cu Cartea despre femei, din pură întâmplare. Am citit înainte câte ceva despre Osho și nu cred că trebuia să o fac, căci îmi formasem deja o părere prea bună despre el. Adică, peste tot e lăudat și e considerat un fel de guru spiritual. Mie nu mi s-a părut vreo mare personalitate din ceea ce am citit în Cartea despre femei. Adică sunt chestii destul de logice, pe care le-am mai auzit și pe ici colo și nu cred că fix de la Osho le-au luat.

Dar am să-i mai acord niște șanse și-am să mai citesc cărți scrise de discipolii lui (mă întreb de ce n-a fost în stare să și le scrie singur, dacă tot a stat să-i supravegheze atent pe discipoli în timp ce scriau).

În Cartea despre femei are idei bune și idei care te fac să te gândești că probabil fumase ceva înainte să gândească. Nu de puține ori am zis că-i nebun și că nu-s de acord cu ideile lui. Dar am aflat și lucruri interesante. Cartea e structurată în mai multe capitole și e sub formă de discurs. Adică sunt intrebări pe care le pun anumite femei și el răspunde Citește mai mult…

Diverse

Eu economisesc. Tu?

V-ați gândit vreodată cât de mult consumați într-o singură zi? Apă, energie electrică, gaze, adică bani. Asta pe lângă cel mai important lucru: începem ușor ușor procesul de îmbolnăvire a planetei. Eu trebuie să recunosc că nu m-am gândit la asta pentru că ce să vezi, facturile nu veneau pe numele meu, ci pe numele părinților, așa că nu mă prea afecta în mod direct asta. Nu că acum ar veni pe numele meu, dar acum, că m-am mutat, situația e alta. Pentru că eu mă ocup de treburile casnice etc, parcă văd mai bine câte se pierd, uneori chiar dintr-o neglijență prostească.

Și recunosc, articolul ăsta este scris ca un răspuns la inițiativa celor de la E.ON – proiectul #EconomiiLaPuterea100, proiect prin care și-au propus să ne ajute să economisim și totodată să ne salvăm planeta. Dacă intrați pe canalul lor  de Youtube, veți găsi o serie de filmulețe cu sfaturi despre economisire pe diferite categorii, numai bune de pus în practică. Citește mai mult…

Prin ochii mei

Leapșă a la Potecuță

Astă seară intrasem să încerc să scriu ceva. Deschid foaia albă, mă așez mai bine în pat, trag laptopul pe picioarele ușor ridicate și aștept. Aștept să se facă un pic de liniște, căci în sufletul meu e mai gălăgie ca niciodată. Nici măcar gândurile nu mi le mai aud. Și dau și scriu și parcă nu vorbesc aceeași limbă cu cea pe care o simt înăuntru. Așa că șterg și încerc din nou, însă cred că nu e timpul. Așa că intru să vă citesc pe voi. Sunt sigură că citindu-vă am să capăt o altă stare.

Scrolez, clickuiesc și zâmbesc. Și uite așa ajung să văd la mulți dintre voi o leapșă și zic hai s-o iau și eu, că poate totuși reușesc să scriu ceva astă seară. Și nu, nu doar ăsta e motivul, bineînțeles. Mai sunt două care sunt extrem de importante. Unu ar fi că vine de la Potecuță și tot ce vine de la Potecuță e fantastic, pentru că ea e fantastică și-al doilea pentru că chiar sunt curioasă ce îmi iese. Și zic asta pentru că nu am un ceva preferat (oare?), deci răspunsurile mele ar putea varia în funcție de zi sau de stare. Citește mai mult…

Natură

Din nou pe Lempeș. Flori de mai (9 mai 2019)

Lempeș, dealul rupt din Rai, sau mai bine zis, locul unde Raiul a coborât pe pământ. Vă doresc ca măcar o dată să ajungeți acolo și să simțiti energia pe care o emană locul ăla minunat. Nu am văzut niciodată așa multe și diverse flori într-un singur loc. Pajiști colorate, ba mov, ba alb… de-a dreptul o splendoare.

A fost a doua oară când am ajuns pe Lempeș (despre prima oară citiți aici, unde vedeți și niște flori superbe) și trebuie să recunosc că am cunoscut un om minunat pe facebook care-l promovează extraordinar de frumos. Desigur, promovat e mult spus, el doar realizează niște fotografii geniale ale florilor și nu numai. De la minunea asta de om am ajuns eu să iubesc Lempeșul și florile sale. Văzusem așadar că apăruse stânjenelul și am zis că musai trebuie să ajungem să-l fotografiez. Citește mai mult…

Prin ochii mei

Nu știu cum vă pare vouă viața la bloc, știu doar cum mi se pare mie și situația nu-i prea roz. Chiar deloc. M-am gândit  și am așteptat să treacă ceva vreme de când stau la bloc, ca să pot să-mi formez o părere destul de complexă și să le văd pe toate. Și cred că locuind la casă mulți mulți ani, pot face o diferență clară între ce înseamnă casa, ce înseamnă blocul. Despre locuitul la casă țin minte că am mai scris (fix aici).

Și ca să încep cu începutul am să vă spun că în primele zile de când ne-am mutat aici, am făcut cunoștință cu vecinul de sub noi, pentru că l-am inundat. Desigur, nu noi am fost de vină, ci o țeavă spartă. Așadar a făcut rostul de numărul lui C. încă din primele zile. Și asta nu a fost tocmai ceva mișto și în continuare nu este, dar o să vedeți voi…

Mai întâi începem de afară. Și aici, ca și în sat există radio-șanț ori camere de supraveghere cum li se mai spune. Sunt băbuțele care-și scot scaunele pe aleea din fața blocului și stau și mai vorbesc, în timp ce-și plimbă ochii după tine, să te scaneze de sus până jos. Mda, nici aici nu am scăpat de ele. Și dacă pe ele le înțeleg că-s în vârstă și au destul timp liber, pe gașca mămicilor și tăticilor nu pot să o înțeleg. Zilnic, mame și tați stau în parcare, pe bordură, întinși cât o zi de post, cu pături, cu jucării, cu trotinete, păpușele, mașinute și sparg semințe, cu câte o bere lângă, în timp ce copiii lor ori se joacă lângă ori se zbenguiesc prin parcare. Asta când locul de joacă pentru copii e la 10 metri de parcare și e mereu gol. Și are multe chestii care ar ține copiii ocupați și bănci pentru fundul părinților, care nu ar trebui să mai stea pe jos. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Bătrânețea, haină grea …

Am crezut-o țâfnoasă când am salutat-o de nenumărate ori și mi-a răspuns așa, într-o doară, fără ca măcar să-și întoarcă corpul greu spre mine. Apoi am crezut că poate am făcut prea multă gălăgie sau că am deranjat-o cu ceva. Că poate nu-i place cum mă îmbrac, cum vorbesc, că poate are ceva cu generația tânără. Am încetat să mai caut răspunsul la întrebare și-am continuat s-o salut ori de câte ori o vedeam pierzându-și privirea prin sticla geamului. Aceeași privire pierdută în care vedeam un gol și-o neputință.

Am asemănat-o de multe ori cu vecina din sat, probabil din cauza constituției mai bărbătească a corpului. Sau poate din cauza faptului că se asemănau destul de mult la răspunsurile seci, lipsite de orice fărâmă de implicare.

Cumva am simțit nevoia să aflu mai multe despre ea. Așa cum simt nevoia să aflu mai multe despre oamenii în vârstă. Poveștile lor de viață le găsesc mult mai interesante prin prisma faptului că au trăit alte vremuri, pe care doar prin ochii lor le pot cunoaște. Iar unii dintre ei au trupurile așa firave, că nici n-ai zice că odată, demult, omul ăla dădea piept cu greutățile vieții. Citește mai mult…

Prin ochii mei

Obiceiuri care nu-mi plac

A trecut de ceva vreme Paștele, am terminat și cozonacii și prăjiturile și ouăle și praful prin casă s-a pus din nou. Am evitat să scriu ceva despre sărbătoarea care pentru mine înseamnă altceva decât mici și grătare la margine de drum. Probabil o să gândiți că sunt o ciudată. Sunt, da. Mie nu-mi plac întâlnirile astea în familie în care se pune masa, se dă drumul la muzică și se petrece. Nu știu de ce, așa sunt eu. Nu mi-au plăcut niciodată. Mi-aduc aminte cât mă rugam de mama să mă lase să rămân acasă când ei voiau să mergem la nași. Așa tortură pentru mine nici că mai era. De atunci probabil am rămas cu sechele, căci de câte ori se anunță un eveniment care cuprinde masă și muzică în același timp mă ia cu groază.

Înțeleg că sunt anumite ocazii în care există niște zile libere, pe care vrei să le petreci cu Ion, cu care nu te-ai mai văzut de doi ani și cu care vrei să te vezi. Și Ion vine cu Ioana și uite așa se strânge ditamai familionul în jurul mesei. Dar dacă tot nu te-ai văzut de doi ani cu Ion, nu vrei să te auzi și tu omenește cu el, și nu pe ritmul lui Salam? Nu există plăcerea aia de a vorbi ce-ați mai făcut, de a asculta și atât? Fără muzică. Doar vocile celor dragi. Că dacă stai cu-un pahar în mână pe care-l umpli din 5 în 5 minute și cu boxele duduind în urechi, atunci părerea mea e că degeaba te-ai revăzut cu Ion, că ăla nu e timp de calitate. Băutură și muzică poate să existe oricând în casa ta. Dar Ion nu. Pe Ion se poate să-l mai vezi peste 5 ani sau deloc. Citește mai mult…

Întâmplări

Au înflorit liliecii și sunt așa faini și colorați și frumos mirositori, nu vi se pare și vouă? Partea nasoală atunci când stai la bloc e că nu ai o grădină de unde pur și simplu te duci, rupi câteva crăcuțe și le aduci în casă. Doar îți delectezi ochii și nasul cu florile de liliac, pe care le vezi la tot pasul. În Brașov sunt peste tot. Liliac alb, liliac mov, liliac peste tot. Trebuie doar să scoți ochii din telefon și să-l vezi.

Ieri am fost la o scurtă plimbare pe străduțele Brașovului. Pe străduțe neumblate până acum (de noi) ca să admirăm clădiri, priveliști și să căutăm un cadru fain pe care-l văzusem eu postat pe facebook. N-am citit decât strada unde era făcut, la comentarii nu m-am băgat, deși dacă le citeam aveam să văd că acel cadru nu mai există, omul băgându-și nasul peste tot ce-i frumos. Ideea e că ne-am învârtit în sus și-n jos căutând câteva elemente pe care le văzusem în fotografie, iar negăsindu-le am zis că n-or mai fi și am renunțat în a le mai căuta. De plecat n-am plecat, am explorat zona care e foarte foarte faină. Citește mai mult…