Întâmplări

Amintiri cu iz haios

Articolul ăsta vine cumva în legătură cu un articol precedent în care spuneam că după orice mulțime de oameni rămân întotdeauna gunoaie. Și cred cu tărie că educația se face în mare parte  acasă. Acasă e locul care ne formează baza. Eu îmi aduc aminte de morala pe care mi-o făcea mama de câte ori aruncam ceva pe stradă. Eram mică și nu înțelegeam de ce trebuie să car gunoaiele cu mine până ajungeam la un coș de gunoi sau până ajungeam acasă. Nu am înțeles decât când am crescut și am văzut cât de urât poate să fie un loc plin de gunoaie. Dar până atunci am mai aruncat și eu ca orice alt copil până ne-au băgat ăștia laptele și cornul în școli.

Ce treabă are laptele și cornul? Păi stați că vă lămuresc eu. Nu mai știu exact dacă eram la grădiniță sau la școală când am început să primim, dar tind să cred că eram la școală, primele clase. Deci eram o mogâldeață destul de mică. Și în fiecare zi îmi luam de mâncare de acasă, deci nu stăteam în baza laptelui și pâinii ăleia numite corn. De multe ori primeam biscuiți (asta îmi aduc aminte pentru că mereu îi mâncam). Dar laptele întotdeauna îl aduceam acasă, pentru că eu nu prea beam lapte, decât de la sursă directă, adică vaca’ lu mamaie. Până când am început să-i prind gustul. Știți voi că mâncarea are alt gust atunci când sunteți mulți la masă? Citește mai mult…

Diverse

Tu știi ce se ascunde în jurul tău?

V-ați gândit vreodată că prin locurile pe lângă care treceți zilnic se pot ascunde lucruri despre care habar nu aveți? Că poate în scorbura copacului pe care îl admirați tot zilnic, pentru că e acolo de sute de ani și uite ce falnic și frumos se menține  se află o comoară? Sau că sub podul din parcul în care vă duceți copilul în fiecare seară e o cutie cu lucruri despre care poate, nici nu ați auzit că există?

Vorbesc despre comori? Despre cutii? Da, nu am luat-o razna. Chiar despre asta vorbesc. Mai exact despre GEOCACHING. Ce este Geocaching? Ei bine este un joc la nivel mondial, un joc bazat pe coordonate GPS.

Eu l-am descoperit acum vreo 2 ani și pot să spun că e chiar fain. Ce înseamnă mai exact? Păi, e vorba despre o căutare de comori. Intri pe site-ul oficial, www.geocaching.com, unde poți vedea comorile ascunse din toată lumea. Faci rapid un cont, vezi harta cu cache-uri (cutii) ascunse  în jurul tău și când ieși frumușel la plimbare te poți aventura în căutarea lor. Aplicația poate fi descărcată și pe telefon ca să fie treaba mai ușoară. Activezi GPS-ul și urmărești harta.  Citește mai mult…

Diverse

Azi Brașovul s-a îmbrăcat în drapelul României. Și ca toți românii am ieșit și noi afară azi, dar nu pentru a vedea parada militară, ci pentru a vedea luminițele din Piața Sfatului. Mda, nu sunt așa patriotă, nici nu iubesc țara, nici nu o urăsc, nici nu o blamez, nici nimic. E o țară ca oricare alta și cam atât pentru mine. Eu cu țara nu am nimic, am ceva cu oamenii în general.

Așadar, am avut minunata inspirație de a mă îmbrăca destul de gros, cu multe straturi așa că în afară de extremități nu am avut probleme cu gerul, care-i cumplit, apropo. Parcă suntem într-un iglu. Și-apoi am ales mijlocul de transport în comun, ceea ce slavă domnului că am făcut, căci altfel mi-aș fi blestemat zilele în trafic. Și nu numai în trafic, ci și la găsirea unui loc de parcare – treabă la fel de cumplită- ca și gerul.

Nu știu de ce ne-am dus fix azi când e prima zi de iarnă oficial, căci era logic că va fi puhoi de lume. Și așa a și fost. Și unde-i lume multă știți ce mai este? Gunoi! Exact. Acu` eu sunt convinsă că gunoaiele ce au rămas după ce-au terminat artificiile și lumea a început care-n stânga, care-n dreapta să se mai ducă pe la casele lor nu sunt doar de la români. Asta mai mult ca sigur. De când mă tot plimb prin Piața Sfatului am tot văzut diferite naționalități, diferiți indivizi unii mai dubioși, alții mai puțini care scuipau, mâncau semințe sau mai scăpau din greșeală câte o hârtiuță pe jos.  Citește mai mult…

Diverse

Vârful Măgura Codlei (1 noiembrie 2018)

Probabil că nu vă mai amintiți dar acum ceva vreme într-un articol povesteam cum am ratat intrarea pe traseu în Măgura Codlei (pentru curioși aici este întâmplarea). Ei bine, traseul l-am făcut până la urmă, a doua zi de la ratare, pentru că … de ce nu?

Citisem pe net articole despre vârful Codlea, unii ziceau că-i ușor, alții că nu-i așa ușor cum pare. Eu nu zic nici că-i ușor nici că-i greu, zic numai că depinde de fiecare. Dacă gâfâi până la etajul 4 atunci nu te aștepta să zbârnâi până în vârf că nu o să fie deloc așa, dacă ești împiedicat și dai cu stângu-n dreptul din 2 în 2 metri atunci o să fie nasol pentru tine. Dacă n-ai mâncat nimic toată ziua și te gândești tu că ar fi o idee bună să te avânți într-un urcuș destul de … „urcător” e din nou o idee proastă și probabil ți-ai dori să mânânci și frunze pe toată durata traseului.

Așadar traseul începe cu  o panoramă faină de tot asupra orașului. Sunt câteva case acolo (în acea poiană), dar noi am lăsat mașina fix pe iarbă încă verde pe atunci. Deși era destul de neclară priveliștea, era un soi de ceață, am făcut câteva poze, după care am pornit spre pădure, călăuziți de cele 2 triunghiuri, roșu și albastru.  Citește mai mult…

Diverse

Oameni de nota 10

Eram multe suflete în acea sală mare și mult prea rece. Auzisem noi ceva, de la cei ce aveau cunoștințe mai mari, care-și tociseră coatele pe acele bănci, însă vârsta ne făcea să fim mult mai gălăgioși decât ar fi trebuit. Sunt convinsă că de pe hol, sala răsuna ca o cameră plină cu copii de 2 ani, care zbiară fiecare pe limba lui. Și nu înțeleg cum niște zeci de oameni de 20 de ani pot fi așa de neciopliți. Adică, unde-i educația?

Asta îmi amintea de orele din generală, când după sunarea clopoțelului în loc să așteptăm cuminți în bănci venirea profesorului, noi îl așteptam pe bănci, pe catedră ori alergându-ne prin clasă. Singura diferență e că acum nu ne mai alergam, însă la statul cu fundul pe bancă nici că renunțasem.

În învălmășeala care era acolo, printre subiectele diverse, despre unghii, păr, seriale, iubiți, petreceri și ce băieți faini mai sunt prin alți ani (am fost an de fete în mare parte, așa că e de înțeles) am reușit să distigem sunetul ușii care s-a deschis. Ne-am mișcat fundurile la locurile noastre și ne-am ridicat privirile la cel ce tocmai intrase. Citește mai mult…

Diverse

Leapșă de iarnă a la mine

Știu că încă nu-i iarnă iarnă și sunt convinsă că zăpada asta de-acum e  așa de .. „ia și tu un pic de poftă” însă pe mine mă face să mă plimb printre amintiri. Și m-am gândit să vă fac și pe voi un pic să vă amintiți de copilărie, așa că am creat o leapșă. Sinceră să fiu habar nu am ce întrebări voi pune sau ce răspunsuri voi găsi la ele, ăsta e unul dintre articolele alea pe care le las să curgă așa, de la sine, fără să fie gândit (am zis gândit? hmm, mă întreb ce articol de aici o fi gândit înainte :)) ).

  1. Dacă ai fi un fulg de nea, unde-ai vrea să te așterni? 

Recunosc că întrebarea asta mi-a venit citind articolul scris de Potecuță. Și răspunsul la fel, e inspirat de la ea. Deci, dacă-aș fi un fulg de nea aș alege să bucur un copil. M-aș așterne pe năsucu-i mic și l-aș gâdila cu fragilitatea mea. Și eu prindeam fulgi cu nasul când eram mică și știu cât mă bucura să-i simt cum se aștern pe mine. Cu toții știm că bucuria unui copil e cea mai sinceră și cea mai inocentă, nu-i așa? Citește mai mult…

D`ale sufletului

Derdeluș. Acasă. Astăzi.

Astăzi … e un ieri puțin mai călduros. Același ieri dar cu un pic mai mult soare, aceeași goliciune în copacii amorțiți … Oameni triști, abia târându-și bătrânețile fac coadă în fața magazinului de unde o dubiță descarcă pâinea. Mă alătur lor și-i privesc cum dorul le macină privirile. Se uită pierduți, parcă străpungând realitatea. Le e gândul la copii, la nepoți, poate le ce să mai pună pe masă, poate la ultimii lei din buzunarele jerpelite… Sau poate se gândesc la cozile de altădată la care stăteau. Sunt îmbrăcați cu haine ponosite. Nu s-au mai ostenit să-și pună capotul cel cu toți nasturii și nerupt pe la buzunare sau șapca cu cozorocul neros, pentru că ce rost mai are? Cine-i mai „alege” pe ei? Citește mai mult…

D`ale sufletului

Printre freamăte și doruri

De jumătate de oră stau cu foaia asta albă în față și-ncerc să-ncep ceva. Aș fi vrut să fie despre tine, despre noi, dar adevărul e că mi-e teamă să mai scriu ceva despre tine. Ți-aș spune că mi-e dor. Mi-e al dracu de dor și câteodată parcă ceva în interior mă macină. Mi-e teamă că într-o zi va ajunge atât de adânc că voi trăi numai cu doruri. Dar cum să-ți spun că mi-e dor când eu am aruncat cu vorbe grele asupra ta?  Cum?

Ți-aș scrie, dar mi-e teamă să deschid acele amintiri. Citește mai mult…

Fotografie

Toamna mea, Domnița cu ochi de chihlimbar

S-a dus toamna asta parcă așa, la o simplă pocnire din degete s-a dezbrăcat de tot și ne-a lăsat amorțiti și pustiiți … știți voi, ca pe-un codru eminescian. S-a dus și n-are să mai vie, căci natura acum moare, ca să renască și mai verde și mai uluitoare ca oricând. Și ce frumos plouă prin parcuri cu frunze- doruri călătoare. S-aștern covoare de amintiri, prin care trecătorii trec unii nestingheriți din ale lor gânduri și griji, alții cu suflete de copil și-ncep a alerga printre frunze, ca prin câmpurile verzi de altădată …

Fiecare avem toamna noastră. A mea e-un joc. Da, toamna mea e un joc de culori, un joc de simțiri și emoție. Toamna mea e o Domniță leneșă, suavă,  elegantă, ce-și cunoaște prea bine atuurile și se dezmiardă pisicos  cerând alint și admirație. Toamna mea e magia creației. E rugină și visare. Liniște. E-un apus ce coboară pe pământ. Parcă soarele nu mai apune doar pe cer, ci peste tot. Toamna mea, așa cum o văd eu, e o zână cu ochi de chihlimbar … Citește mai mult…

Diverse

Plăceri nevinovate pe Farfuria Colorată

Nu știu câți dintre voi ați observat că nu mai postez nimic de-ale gurii, dar simt nevoia să dau o explicație și poate așa un pic să mă laud. No, glumesc, nu am de ce să mă laud, vreau doar să vă lămuresc și să mă conving și pe mine să desființez anul ăsta categoria de plăceri nevinovate. Nu vă gândiți că am renunțat la dulciuri. Ba din contră, fac foarte des cu toate că încă vreau să slăbesc.

Ideea e că începusem așa timid într-ale bucătăriei, cu un tort făcut mai mult de mama, dar care cumva m-a făcut să vreau mai mult. Și uite așa mi-am băgat nasul mai mult și mai mult până am decis să fac aici categoria despre care vorbeam mai sus, plăceri nevinovate. Începusem să public din rețete, doar că la ceva vreme mi s-a părut că vreau mai mult. Dacă măream numărul postărilor cu rețete simțeam că îmi supăr cumva blogul. Căci parcă nici nu voiam să fac abuz.

Eu sunt cam greu de mulțumit și parcă ceva nu-mi plăcea. Parcă blogul ăsta devenise așa o mâncare cu de toate, cu prea de toate. Și avea să devină prea plin de rețete. Iar eu pentru rețete voiam ceva special, ceva doar pentru ele, ceva unde să le pot categorisi, unde să pot scrie frumos ingrediente, mod de preparare, chestiuțe.  Citește mai mult…