SuperBlog

Cu gândul la mare

– Ce butonezi acolo? mă-ntreabă el, aruncându-și curios ochii-n laptopul meu.

– Ne plănuiesc vacanța. Mă gândeam ca anul acesta să alegem litoralul românesc Bine, nu zic că nu vom merge și pe munte, dar musai trebuie să ajungem și la mare.  În plus, muntele e aici, la doi pași, deja nu mai e considerat vacanță.

– Plănuiești vacanța? De-acum? Și .. cum de alegi tu marea? Nu ziceai că nu-ți place să te prăjești la soare?, continuă vizibil mirat.

– Păi tocmai de aia plănuiesc. Că nu-mi place să mă prăjesc la soare. De fapt, soarele nu-mi face bine, știi și tu asta și tot continui să-mi spui că nu-mi place. Și cum nu pot sta prea mult în soare, mă gândeam să vizităm ceva. Să ne plimbăm prin împrejurimi.

– Hmm, te las pe tine. Orice alegi știi bine că mie îmi place.

Știam. Dintre noi doi, eu sunt cea care planifică întotdeauna plecările. Dacă încă fac asta fără alte intervenții din partea lui, înseamnă că până acum am luat numai decizii bune. Am ales marea pentru nopțile cu lună plină la care visez eu. Sper să și fie lună plină când vom merge. Cred că ar fi minunat să stau pe plajă noaptea și să admir reflecția lunii în apă! Și desigur, am ales marea pentru că lui îi este dor de ea. Citește mai mult…

SuperBlog

Totul pornește cu un gând. Fie că vorbim de construirea unei case sau de începerea unor cursuri pentru o altă slujbă, de un copil sau de mutatul în altă parte, nimic din toate astea nu ar exista dacă nu ar veni un gând. Știi tu, când ai un moment de respiro, când îți lași creierul să mai gândească și altceva în afară de ce vrei tu, atunci apar marile întrebări existențiale. Cum ar fi dacă …? Desigur că poți amâna răspunsul adâncindu-te înapoi în pagina de facebook. Creierul se va concentra pe noua activitate, iar tu vei uita probabil să-ți dai răspunsul. Și te va măcina din nou și din nou gândul cum ar fi dacă…? până te vei simți obligat să-ți analizezi viitorul.

Cum ar fi dacă ai fi la casa ta? Cum ar fi dacă ți-ai lua inima în dinți și-ai începe să faci mai mult ce-ți place și mai puțin ce trebuie? Cum ar fi dacă ai înțelege că ești suficient de bun în ciuda a ceea ce-ți spun alții? Cum ar fi dacă ai înceta să mai trăiești superficial și ai începe să-ți trăiești viața? Cum ar fi dacă ai începe să trăiești așa cum vrei tu? Și totuși, ce înseamnă să faci ce-ți place? Ce înseamnă să fii bun? Cum adică trăiești superficial? Dacă am găsi  definiția acestor cuvinte, acestor sintagme, cred că ar trebui să fie scrisă de pildă, într-un dicționar de construcții sau de arhitectură. Noi suntem proprii noștri arhitecți. Dintotdeauna am fost. Chiar dacă părinții au fost cei care ne-au îndrumat, noi ne-am crescut singuri. Noi ne-am ales ce fructe ne plac, ce culori, dacă dacă ne place ploaia, dacă ne place să scriem sau să plantăm flori. Noi singuri ne-am format ca oameni, alegând din cele oferite de ceilalți. Citește mai mult…

Prin ochii mei

Panică sau nebunie

Voi mai înțelegeți ceva din ce se întâmplă în lumea asta? Până acum câteva luni, toți se plângeau că n-au timp să le citească copiilor o poveste, că n-au mai urmărit serialul preferat de nu știu când. Unii nici măcar nu aveau un serial preferat, abia apucau să vadă un film fără să adoarmă. Alții se văitau că abia au timp să arunce o ciorbă-n oală și că ei de aia mănâncă la restaurant, că nu au timp să gătească acasă. Ieftin, aș zice. Asta e o scuză ieftină. Dacă ai timp să te pregătești de restaurant ca mai apoi să aștepți să-ți fie gata meniul comandat, înseamnă că ai fi avut timp să arunci 2 paste la fiert. Nu știi. Timp ai, dar nu știi. Așa ar trebui să spui.

Uite că cineva a ascultat toate plângerile astea și acum avem timp de toate. Poți să faci și cinșpe feluri de mâncare pe zi și să le citești și două cărți de povești. Și îți mai rămâne timp și de-o curățenie și de ce mai vrei tu. Și? Așa faci? Ori e mai simplu să scrii pe unde poți că o iei razna dacă mai stai în casă, că te-ai plictisit de moarte, că habar nu ai ce să te mai joci cu copiii. Probabil habar nu ai ce jocuri le plac. Pentru că nu ai fost acolo când ei se jucau și nu e de condamnat asta. Bun, munceai de dimineața până noaptea, dar acum, acum poți afla ce jocuri preferă în loc să te plângi că statul în casă e nașpa. Citește mai mult…

SuperBlog

Să mănânci mai sănătos în zilele noastre a devenit o problemă destul de importantă, zic eu, pentru că nicăieri nu ești încurajat. Adică, în afară de reclamele care spun să consumăm fructe și legume, să bem doi litri de apă pe zi și să încercăm să evităm zahărul, nu prea mai vezi nimic care să te ajute.

Ați încercat vreodată să evitați zahărul timp de o săptămână, să zicem? Ați reușit? Nu este vorba despre zahărul pe care îl puneți în mod voit în cafea sau ceai sau cel pe care-l folosiți la prăjituri. Nu, e vorba despre cel care e trecut pe spatele ambalajelor. Pentru că cumva, noi credem că bun, nu beau cafeaua prea dulce, mi-ajunge jumătate de linguriță de zahăr. Nu mănânc dulciuri, doar două pătrațele de ciocolată zilnic. N-ar trebui să fie o problemă, nu? Nu, nu e. Dar pe lângă cafea și ciocolată, mai mănânci și pâine și-o conservă și muuulte alte lucruri pe care, dacă le întoarceți și le citiți eticheta veți constata cu stupoare că scrie zahăr. Și-un pic de colo cu mai mult de colo și uite așa se adună mai multe grame  decât ne imaginam noi.

N-am de gând să fac pe nutriționistul, nici nu e cazul, însă ar fi interesant de făcut un experiment. Am de gând să-l încerc, se va numi 30 de zile fără zahăr, dar momentan nu am curaj și nici starea necesară. Până atunci însă, m-am gândit să vă vorbesc puțin despre cum am reușit să mai fentez din pofta de dulce și de ronțăit și totodată să vă prezint 10 produse alimentare pe care le găsesc extrem de utile în bucătărie (pe majoritatea  le găsiți pe www.driedfruits.ro) Citește mai mult…

SuperBlog

Ora cinci treizeci. De pe noptieră se aude țârâitul ceasului. Te trezești și adulmeci. Nimic. Ai uitat că locuiești singură și n-are cine face cafeaua. E nouă situația pentru tine. Ai mai dormi încă 10 minute, dar nu-ți permiți. Întinzi mâna spre ceas să-l faci să tacă. Îți zâmbește. La propriu. E cadou de la o firmă unde ai lucrat acum prea mulți ani. Are un zâmbet mare pe el și-i personalizat cu numele lor. Oare de ce l-ai păstrat?

Pe drumul spre baie te împiedici de papucii lui. Au rămas la tine. La fel ca multe altele, de care te tot lovești și ele te lovesc înapoi cu amintiri. Pui de cafea și-ți deschizi dulapul cu căni. Ai o colecție întreagă. Ai chef de o cană care să te facă să te simți drăguță dar puternică. N-ai nimic de genul ăsta. Doar căni de la diferite branduri. De ce le-oi ține încă? De fiecare dată cazi în plasa cumpărăturilor. Cumperi cu două produse mai mult, doar ca să primești o cană. Ori o cutie. Ori un tricou, pe care bineînțeles că nu îl porți. Cine-ar vrea să iasă în lume făcând reclamă la o companie de băuturi alcoolice?

Îți torni cafeaua într-un pahar. N-ai nicio cană cumpărată că ți-a plăcut în mod special. Deschizi laptopul de serviciu. Șeful te anunță printr-un mail că anul ăsta te vei ocupa de cadourile pentru angajați. E simplu, îți zici. Schițezi o listă în minte: papuci de baie, căni, tricouri, umbrele, pixuri. Îți deschizi agenda și începi să notezi aceste lucruri. Ar fi fost frumoasă o agendă care te inspiră și te face să te simți plină de idei. Dar nu ți-ai cumpărat niciodată una pentru că ai deja prea multe. De la toate firmele la care ai lucrat, ba chiar și de la o companie de sucuri carbogazoase. Ce contează că anii scrijeliți pe ele au trecut de mult? Tu nu ai nevoie de calendarul dinăuntru ei, tu doar vrei să scrii. Și scrii. Citește mai mult…

Cărți

An aparitie: 2019

Autor: Adrian McKinty

Categoria: Carti thriller

Editura: LITERA

Nr. pagini: 416

Am citit Lanțul în două zile și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, doar că trebuia să mai scriu și pentru SuperBlog și-i destul de greu să încropești niște idei când ai mintea goală. Printre alte chestii. Am terminat-o azi noapte târziu și-mi pare rău că parcă mai voiam. Romanul spune o poveste interesantă și cumva atrage atenția asupra vieții noastre expuse pe rețelele de socializare.

Rachel, o mama divorțată, o femeie care a învins o dată cancerul și va trebui să-l învingă din nou, primește un telefon anonim. Vocea de la celălalt aparat îi spune că i-a răpit fata, pe Kylie și că pentru a o elibera, trebuie să joace mai departe acest joc. Primește o serie de instrucțiuni. Sunt câțiva pași de urmat – fără poliție sau alți oameni implicați, o răscumpărare plătită în bitcoins, dar cel mai important detaliu și pas nu sunt banii, ci lanțul. Va trebui să răpească la rândul ei un alt copil, să le dea părinților aceleași instrucțiuni. La rândul lor, ei vor răpi pe altcineva și tot așa. Dacă ceva merge prost, va ucide ostaticul și va găsi o altă victimă. Altfel copila ei va fi ucisă. Nu există cale de întoarcere, nu există loc de ascuns. Lanțul știe absolut orice. E cu ochii pe ea și pe toți ceilalți. Citește mai mult…

SuperBlog

Iulie. Luna lui cuptor. O parcare imensă, neacoperită, a unui hypermarket oarecare. O Honda Civic se frământă de zor, perturbând liniștea celorlalți.

– Oare unde o umbla băiatul ăsta? Iar m-a lăsat la 40 de grade printre atâția frați și surori care duhnesc a tablă încinsă. Păi eu sunt ca ele? Merit eu să mă prăjesc în condițiile astea?

– Alo, mai ușor cu bombănitul. Încerc să dorm aici, se aude glasul morocănos a unui Logan alb, destul de vechi.

– Să dormi?! Să dormi aici mirosind a transpirație și a încins, cred că glumești domnule! Uite cum se ridică praful! Ascultă cum ne trosnesc oasele și pielea. Și tu vrei să dormi ..

– Da cam ce ai vrea să fac domniță? Familia care mă conduce e la cumpărături. Am noroc că au ales magazinul ăsta. Femeia e cam nebună, săptămâna trecută m-a condus 70 de kilometri ca să ajungă la un magazin de mobilă. Era unu’ la 2 pași de casă, nici nu era nevoie să mă scoată din garaj, dar nu, ea a ales magazinul ăla. Nici nu vrei să știi cât de obosit am ajuns. Aproape că-mi tremurau roțile. Dar ia spune-mi, tu? Ce fel de familie te-a ales?

– Nu se vede? Uite cum strălucesc toată! Uite ce ochi frumoși am, ce oglinzi, ce picioare! Ai zice că sunt tinerică, nu-i așa?

– Așa-i domniță! De-aș fi mai tinerel, ți-aș da un flash. Citește mai mult…

SuperBlog

– Ce mai este și în cutia aia? Este a doua oară într-o săptămână când văd cutii noi prin casă. Ai de gând să transformi camera asta într-un mic depozit? îl întreb eu nervoasă.

– Ușurel… boxe. Boxe sunt, răspunde el nonșalant. Parcă mă scoate din minți când e așa calm.

– Mi se pare mie sau avem deja unele prin fiecare colțișor din casă? Care stau fix degeaba, că nu ne-au folosit niciodată la nimic.

– Tocmai asta e cauza unei noi cutii. Am să scap de cele vechi și am să le pun pe astea noi.

– Și crezi că pe astea o să le folosim la ceva? Dacă sunt la fel de proaste ca alea? Or să adune praful degeaba. Puteai să mă întrebi și pe mine înainte să le cumperi.

– O să te simți ca la cinema ia să vezi! Sunt boxe Spacer, știu eu ce cumpăr. M-am gândit că ar fi relaxant să profităm de zilele astea libere și să începem un maraton de filme. Boxe avem, de popcorn se ocupă cuptorul cu microunde, noi nu trebuie decât să alegem filmele.

Poate că avea dreptate. La urma urmei am scăpat de vreo șase boxe care produceau un fâșâit deranjant și ne-am ales doar cu trei. Și cu o atmosferă de cinema. Poate că m-am alertat degeaba și trebuia întâi să studiez situația. Tipic mie. Acum nu doar că mă simt ca la cinema, dar folosesc boxele și când gătesc sau când fac baie. Îmi umplu cada cu spumă până la refuz, aprind câteva lumânărele și îmi pun muzică ambientală. Doamne cât de relxant este! Ar trebui să încercați. Citește mai mult…

SuperBlog

Utile în bucătăria mea

Dacă am ajuns la concluzia că o casă aerisită înseamnă o casă fără lucruri inutile, să știți că în ceea ce privește bucătăria mm.. mă cam sabotez singură. Îmi place și mă simt confortabil să știu că am tot ce trebuie și că dacă am chef la doișpe noaptea să fac brioșe, mă pot apuca liniștită de asta, știind că tava specială pentru brioșe mă așteaptă în dulap.

Fiind blogger culinar și plăcându-mi tare mult treaba asta cu prăjituritul în special, mă agaț destul de des prin magazine de diferite obiecte – forme, tăvi, ustensile, dar nu înainte de a mă gândi și răzgândi de câteva ori. Cum nu prea refac nicio rețetă (excepție făcând extrem de puține), atunci am grijă să nu-mi cumpăr lucruri pe care să le folosesc doar o dată. De-a lungul timpului am adunat o groază de lucruri și cred eu că nu sunt inutile, cel puțin nu pentru mine. Ba chiar pe unele le consider indispensabile. Citește mai mult…

SuperBlog

Am tot construit la case pe blogul ăsta și-am renovat, că probabil îmi făceam un cartier până acum. Culmea este că de fiecare dată văd altfel imaginea unei posibile viitoare locuințe. Observ și eu că odată mi-ar plăcea să fie mică și drăgălașă (cam ca prin serialele americane), altădată mi-aș dori un living mare, cu o bucătărie imensă și musai să aibă mansardă. Spațiul exterior a rămas cam la fel de fiecare dată în viziunea mea. O curte spațioasă, cu copaci și alei de flori, unde să mă pierd în nopțile răcoroase, admirând luna.

Adevărul este că un element comun tot au casele mele imaginare. Simplitatea. Nimic nu-mi doresc mai mult decât o casă simplă, aerisită, fără obiecte inutile, fără încărcături care să facă din ea un spațiu greu și să-mi capteze întreaga energie. Dar până la a ajunge în acest punct, mai întâi este nevoie de o casă. Și cum altfel să începi o casă, dacă nu cu niște materiale de construcții  cumpărate cu cap, nu de la primul magazin care-ți iese în cale.

Când vine vorba despre un eveniment așa măreț, un proiect de așa mare amploare, ideea că „luăm ce-o fi sau ce găsim” nu ar trebui să existe deloc. Ar trebui să ne documentăm foarte bine, să întrebăm pe ici pe colo, înainte să aruncăm cu banii în stânga și-n dreapta lăsându-ne entuziasmați de proiect. Din fericire, astăzi există atâtea surse de informare, că uneori suntem chiar copleșiți de informații. Doar o simplă căutare de materiale de construcții online și vom ajunge pe site-ul celor de la Vindem-Ieftin.ro. Citește mai mult…