Diverse

Eu economisesc. Tu?

V-ați gândit vreodată cât de mult consumați într-o singură zi? Apă, energie electrică, gaze, adică bani. Asta pe lângă cel mai important lucru: începem ușor ușor procesul de îmbolnăvire a planetei. Eu trebuie să recunosc că nu m-am gândit la asta pentru că ce să vezi, facturile nu veneau pe numele meu, ci pe numele părinților, așa că nu mă prea afecta în mod direct asta. Nu că acum ar veni pe numele meu, dar acum, că m-am mutat, situația e alta. Pentru că eu mă ocup de treburile casnice etc, parcă văd mai bine câte se pierd, uneori chiar dintr-o neglijență prostească.

Și recunosc, articolul ăsta este scris ca un răspuns la inițiativa celor de la E.ON – proiectul #EconomiiLaPuterea100, proiect prin care și-au propus să ne ajute să economisim și totodată să ne salvăm planeta. Dacă intrați pe canalul lor  de Youtube, veți găsi o serie de filmulețe cu sfaturi despre economisire pe diferite categorii, numai bune de pus în practică. Citește mai mult…

Diverse

Leapșă a la Potecuță

Astă seară intrasem să încerc să scriu ceva. Deschid foaia albă, mă așez mai bine în pat, trag laptopul pe picioarele ușor ridicate și aștept. Aștept să se facă un pic de liniște, căci în sufletul meu e mai gălăgie ca niciodată. Nici măcar gândurile nu mi le mai aud. Și dau și scriu și parcă nu vorbesc aceeași limbă cu cea pe care o simt înăuntru. Așa că șterg și încerc din nou, însă cred că nu e timpul. Așa că intru să vă citesc pe voi. Sunt sigură că citindu-vă am să capăt o altă stare.

Scrolez, clickuiesc și zâmbesc. Și uite așa ajung să văd la mulți dintre voi o leapșă și zic hai s-o iau și eu, că poate totuși reușesc să scriu ceva astă seară. Și nu, nu doar ăsta e motivul, bineînțeles. Mai sunt două care sunt extrem de importante. Unu ar fi că vine de la Potecuță și tot ce vine de la Potecuță e fantastic, pentru că ea e fantastică și-al doilea pentru că chiar sunt curioasă ce îmi iese. Și zic asta pentru că nu am un ceva preferat (oare?), deci răspunsurile mele ar putea varia în funcție de zi sau de stare. Citește mai mult…

Diverse

Din nou pe Lempeș. Flori de mai (9 mai 2019)

Lempeș, dealul rupt din Rai, sau mai bine zis, locul unde Raiul a coborât pe pământ. Vă doresc ca măcar o dată să ajungeți acolo și să simțiti energia pe care o emană locul ăla minunat. Nu am văzut niciodată așa multe și diverse flori într-un singur loc. Pajiști colorate, ba mov, ba alb… de-a dreptul o splendoare.

A fost a doua oară când am ajuns pe Lempeș (despre prima oară citiți aici, unde vedeți și niște flori superbe) și trebuie să recunosc că am cunoscut un om minunat pe facebook care-l promovează extraordinar de frumos. Desigur, promovat e mult spus, el doar realizează niște fotografii geniale ale florilor și nu numai. De la minunea asta de om am ajuns eu să iubesc Lempeșul și florile sale. Văzusem așadar că apăruse stânjenelul și am zis că musai trebuie să ajungem să-l fotografiez. Citește mai mult…

Întâmplări

Nu știu cum vă pare vouă viața la bloc, știu doar cum mi se pare mie și situația nu-i prea roz. Chiar deloc. M-am gândit  și am așteptat să treacă ceva vreme de când stau la bloc, ca să pot să-mi formez o părere destul de complexă și să le văd pe toate. Și cred că locuind la casă mulți mulți ani, pot face o diferență clară între ce înseamnă casa, ce înseamnă blocul. Despre locuitul la casă țin minte că am mai scris (fix aici).

Și ca să încep cu începutul am să vă spun că în primele zile de când ne-am mutat aici, am făcut cunoștință cu vecinul de sub noi, pentru că l-am inundat. Desigur, nu noi am fost de vină, ci o țeavă spartă. Așadar a făcut rostul de numărul lui C. încă din primele zile. Și asta nu a fost tocmai ceva mișto și în continuare nu este, dar o să vedeți voi…

Mai întâi începem de afară. Și aici, ca și în sat există radio-șanț ori camere de supraveghere cum li se mai spune. Sunt băbuțele care-și scot scaunele pe aleea din fața blocului și stau și mai vorbesc, în timp ce-și plimbă ochii după tine, să te scaneze de sus până jos. Mda, nici aici nu am scăpat de ele. Și dacă pe ele le înțeleg că-s în vârstă și au destul timp liber, pe gașca mămicilor și tăticilor nu pot să o înțeleg. Zilnic, mame și tați stau în parcare, pe bordură, întinși cât o zi de post, cu pături, cu jucării, cu trotinete, păpușele, mașinute și sparg semințe, cu câte o bere lângă, în timp ce copiii lor ori se joacă lângă ori se zbenguiesc prin parcare. Asta când locul de joacă pentru copii e la 10 metri de parcare și e mereu gol. Și are multe chestii care ar ține copiii ocupați și bănci pentru fundul părinților, care nu ar trebui să mai stea pe jos. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Bătrânețea, haină grea …

Am crezut-o țâfnoasă când am salutat-o de nenumărate ori și mi-a răspuns așa, într-o doară, fără ca măcar să-și întoarcă corpul greu spre mine. Apoi am crezut că poate am făcut prea multă gălăgie sau că am deranjat-o cu ceva. Că poate nu-i place cum mă îmbrac, cum vorbesc, că poate are ceva cu generația tânără. Am încetat să mai caut răspunsul la întrebare și-am continuat s-o salut ori de câte ori o vedeam pierzându-și privirea prin sticla geamului. Aceeași privire pierdută în care vedeam un gol și-o neputință.

Am asemănat-o de multe ori cu vecina din sat, probabil din cauza constituției mai bărbătească a corpului. Sau poate din cauza faptului că se asemănau destul de mult la răspunsurile seci, lipsite de orice fărâmă de implicare.

Cumva am simțit nevoia să aflu mai multe despre ea. Așa cum simt nevoia să aflu mai multe despre oamenii în vârstă. Poveștile lor de viață le găsesc mult mai interesante prin prisma faptului că au trăit alte vremuri, pe care doar prin ochii lor le pot cunoaște. Iar unii dintre ei au trupurile așa firave, că nici n-ai zice că odată, demult, omul ăla dădea piept cu greutățile vieții. Citește mai mult…

Diverse

Obiceiuri care nu-mi plac

A trecut de ceva vreme Paștele, am terminat și cozonacii și prăjiturile și ouăle și praful prin casă s-a pus din nou. Am evitat să scriu ceva despre sărbătoarea care pentru mine înseamnă altceva decât mici și grătare la margine de drum. Probabil o să gândiți că sunt o ciudată. Sunt, da. Mie nu-mi plac întâlnirile astea în familie în care se pune masa, se dă drumul la muzică și se petrece. Nu știu de ce, așa sunt eu. Nu mi-au plăcut niciodată. Mi-aduc aminte cât mă rugam de mama să mă lase să rămân acasă când ei voiau să mergem la nași. Așa tortură pentru mine nici că mai era. De atunci probabil am rămas cu sechele, căci de câte ori se anunță un eveniment care cuprinde masă și muzică în același timp mă ia cu groază.

Înțeleg că sunt anumite ocazii în care există niște zile libere, pe care vrei să le petreci cu Ion, cu care nu te-ai mai văzut de doi ani și cu care vrei să te vezi. Și Ion vine cu Ioana și uite așa se strânge ditamai familionul în jurul mesei. Dar dacă tot nu te-ai văzut de doi ani cu Ion, nu vrei să te auzi și tu omenește cu el, și nu pe ritmul lui Salam? Nu există plăcerea aia de a vorbi ce-ați mai făcut, de a asculta și atât? Fără muzică. Doar vocile celor dragi. Că dacă stai cu-un pahar în mână pe care-l umpli din 5 în 5 minute și cu boxele duduind în urechi, atunci părerea mea e că degeaba te-ai revăzut cu Ion, că ăla nu e timp de calitate. Băutură și muzică poate să existe oricând în casa ta. Dar Ion nu. Pe Ion se poate să-l mai vezi peste 5 ani sau deloc. Citește mai mult…

Întâmplări

Au înflorit liliecii și sunt așa faini și colorați și frumos mirositori, nu vi se pare și vouă? Partea nasoală atunci când stai la bloc e că nu ai o grădină de unde pur și simplu te duci, rupi câteva crăcuțe și le aduci în casă. Doar îți delectezi ochii și nasul cu florile de liliac, pe care le vezi la tot pasul. În Brașov sunt peste tot. Liliac alb, liliac mov, liliac peste tot. Trebuie doar să scoți ochii din telefon și să-l vezi.

Ieri am fost la o scurtă plimbare pe străduțele Brașovului. Pe străduțe neumblate până acum (de noi) ca să admirăm clădiri, priveliști și să căutăm un cadru fain pe care-l văzusem eu postat pe facebook. N-am citit decât strada unde era făcut, la comentarii nu m-am băgat, deși dacă le citeam aveam să văd că acel cadru nu mai există, omul băgându-și nasul peste tot ce-i frumos. Ideea e că ne-am învârtit în sus și-n jos căutând câteva elemente pe care le văzusem în fotografie, iar negăsindu-le am zis că n-or mai fi și am renunțat în a le mai căuta. De plecat n-am plecat, am explorat zona care e foarte foarte faină. Citește mai mult…

Diverse

Oare și pe voi v-a prins febra aia care nu vă lasă să stați o secundă ca nu cumva să apuce să se pună praful pe noptieră? Am luat-o razna. Nu eu, ci nația noastră de femei. De gospodine, cum își zic ele. Și dacă faceți parte din categoria asta, eu vă rog să nu vă simțiti cu musca pe căciulă, căci e doar părerea mea. Da? Puteți să mă-njurați dacă vreți, dar știu că nu o veți face, căci azi e Vinerea Mare.

Cu alte cuvinte click-uiam aseară pe facebook, prin grupurile de gospodive, cam cum fac de obicei. Multă prostie. Multă băi nene. Ce-am observat în perioada asta e că grupurile sunt împărțite în 3. Adică sunt alea care vopsesc ouă joia, alea care o fac vinerea și a treia categorie le vopsește sâmbăta. N-ar fi o problemă asta. Până la urmă fiecare dintre noi știm când avem timpul necesar pentru a face una alta sau știm cât de proaspete vrem să le mâncăm.

Problema mea e următoarea. De ce vii tu (care le vopsești joia, că cică așa scrie în Biblie și așa se fac din moși strămoși) și-mi spui mie (e o situație, da? nu mie personal) că sunt o păcătoasă, că eu aleg să le fac sâmbăta? Că-mi bat joc de tradiție și de toate cele? Nu cumva (măcar) în Săptămâna Mare trebuia să fim mai buni? Mai umani? Să lăsăm astea cu arătatul degetului în stânga și-n dreapta și să ne vedem de oalele noastre? E o întrebare grea, tare grea. Răspunsul știu că e doar teoretic, practic e chiar pe dos. Chiar și eu sunt rea acum, știu. Deși îmi place să-mi spun că-s realistă, nu rea. Citește mai mult…

Întâmplări

Dealul Lempeș (6 aprilie 2019)

Nu știu cum sunteți voi, dar eu când văd ceva și mi se cam pune pata, apăi mi se pune. Cu alte cuvinte, după o plimbare pe-un deal din Brașov în care ne-am încântat ochii cu frumusețile primăverii (o să scriu și despre asta), am văzut la cineva pe facebook un peisaj absolut fantastic. În capul meu au început să apară iluzii, speranțe și dorințe. Mai trăisem o dată dezamăgirea unui lac fotoșopat, pe care, când l-am văzut în realitate mi-a venit să plâng, deoarece realitatea era tristă rău de tot. Și totuși nu am putut să nu am așteptări. Să fie exact cum îmi formasem imaginea în minte.

Am plecat așadar într-o sâmbătă, la o oră destul de cu bun simț, având în vedere că Sânpetru e la vreo 20 de minute de mers cu mașina, de zona în care locuim. La prima vedere un sătuc ori comună ce-o fi, destul de mică, însă extrem de îngrijită și curată. Parcă se simțea o veselie în atmosferă, deși nu prea era nimeni pe străzi. Mi s-a părut totul foarte foarte fain și primitor. Am găsit repede și strada, e numită chiar Strada Dealului, pe care am lăsat mașina și-am pornit la drum. Dealul se ridică la 2 pași din spatele caselor, ceea ce mi se pare fantastic. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Un soi de confesiune

Se pare că am devenit un om delăsător. Nu am reușit să mai scriu nimic în ultima vreme, deși zilnic am intrat pe blog și m-am gândit la el și la voi. Am citit postările voastre, chiar dacă nu am lăsat niciun semn. Am simțit din plin singurătatea și neputința de a exprima ceea ce simt. Am simțit nevoia de a urla toată durerea care s-a strâns în mine, însă am sfârșit înăbușind-o. Într-o zi am să clachez, simt și asta. Nici nu mai știu de când nu am mai scris. Mi-a lipsit. Am avut însă și zile bune. Vreo 4, ce-i drept. Și nu am avut niciun merit eu pentru asta. Au fost zile în care am intrat în contact cu natura, cu pădurea, cu florile și cu un om. Un singur om mărunt mi-a înseninat cerul și m-a încărcat de energie. Am să vă povestesc, promit.

Între timp am ajuns de urgență la dentist, de care am fugit vreo 4 luni, păcălind durerea cu tot felul de pastile și chestii băbești, de la cuișoare, la sticle cu apă ținută pe obraz sau la creme cu efect de înfierbânțeală. A fost groaznic, însă durerea pe care am simțit-o vreo săptămână  și care nu mai trecea cu nimic, când efectiv simțeam cum îmi bubuie capul cu tot cu ureche a fost și mai groaznică. Citește mai mult…