Diverse

… sărbătorile vin …  le simțiti și voi? La fiecare colț de stradă, în restaurante au început să sune melodiile mai crăciunistice, în fiecare magazin s-au îmbodobit deja brazii, s-au scos decorațiunile și parcă deja îl așteptăm pe moșu`. Orașele s-au îmbodobit, s-a dat startul de târgurile de Crăciun, în magazinele de haine deja au apărut pulovere cu reni, cu moși și câte și mai câte. Răbdare să colinzi și bani să ai, că de ales, slavă domnului, ai de unde. Eu recunosc că de fiecare dată cad în plasă și îmi face o reală plăcere să colind printre rafturile pline cu lucrușoare de sezon.

E adevărat că parcă ne-am depărtat un pic ideea Crăciunului  pe care-l sărbătoream când eram mici. Cel puțin așa cred. Pe atunci nu existau atâtea magazine sau cel puțin nu aveam acces la ele. Cu siguranță nu existau nici atâtea jucării, care de multe ori ne încântă și pe noi, ăștia mai mari. Plăcerea cea mai mare era atunci când luai frumușel o foaie și-un pix și te apucai să compui o scrisoare moșului în care-i spuneai cât de cuminte ai fost tu și cam ce-ți dorești. În noaptea magică de cele mai multe ori mulți dintre noi cel mai probabil încercam să stăm treji ca să-l prindem pe Moșu`, dar niciodată nu reușeam, pentru că ce să vezi, Moșu` aștepta întâi să adormim, apoi venea pe nesimțite. Că tu cereai mere și primeai flori, e partea a doua, dar nu conta, întotdeauna era o bucurie când îți găseai cadourile sub brad.

Acum am impresia că s-a pierdut un pic din magia asta cu cadourile. Am văzut mulți părinți care-și iau copilul de mână, îl duc în magazin și îl lasă să-și aleagă singur ce vrea să-i aducă moșul. Hmmm, și farmecul unde-i? Citește mai mult…

Întâmplări

Povești cu fetru. Cum l-am descoperit

Mai țineți voi minte că atunci când eram noi mici existau la școală orele de lucru manual? sau abilități practice, nu mai țin minte. Or exista și acum, habar nu am. Eu știu că o oră pe săptămâna era chin și jale pentru mine, căci aveam două mâini stângi și nu mă pricepeam la nimic. Degeaba se chinuia mama cu mine acasă să mă învețe ceva, nu s-a prins nimic de mine. Am încercat să învăț să croșetez, să tricotez, nâț. Nici măcar nu am înțeles ce trebuie să fac. Apoi a încercat să mă învețe să cos la mașină. Nu mi-a plăcut nimic, nici n-am înțeles nimic. Așa că ne-am lăsat amândouă.

Mai târziu s-a ales de mine bucătăria. Chiar dacă nu m-a învățat nimeni, ci doar făceam pe ajutorul de bucătar când ne prăjiturea mama. Asta a contat foarte mult, cred. Mult mai târziu, adică acum vreo 2 luni cred, în timp ce ne plimbam prin Piața Sfatului, am găsit pe jos o decorațiune din fetru. Era un iepuraș de care atârna un Paște Fericit.  Mi-a plăcut tare mult, așa că am ajuns acasă și am căutat mai multe informații. Dar să creezi astfel de lucrușoare presupunea să știi să coși. Și nu oricum, ci o cusătură fină, dreaptă și foarte frumoasă. Citește mai mult…

Cărți

An aparitie: 2014
Autor: M. Anjelais
Editura: RAO
Nr. pagini: 224

Nu auzisem de cărțulia asta și cam tot ce m-a atras la ea a fost coperta. Am văzut-o pe nu știu unde și când am văzut ce desen fain are și mai ales că e de-un albastru superb am zis că musai o citesc. Fluturi striviți e o lectură ușoară, chiar prea ușoară. Citisem pe undeva că are o latură psihologică, dar sinceră să fiu nu mi s-a părut că ar fi cine știe ce psihologie.

Ce mi-a plăcut la roman e că pe cât de simplu se citește, pe atât de mult se trăiește. Adică, te trece prin destul de multe stări contrastante. Liniște, furie, dezamăgire, ușurare. Aș fi vrut însă ceva mai complex, o analiză mai adâncă a minții lui Cadence. Am simțit că e lăsat într-o oarecare umbră, că autoarea l-a tratat superficial. Dar până acolo mai întâi să începem cu începutul.

Sarah e o fetiță singuratică, care se împrietenește cu Leigh, care de altfel e singura ce se prezintă la ziua ei de naștere. Cele două devin cele mai bune prietene promițându-și un alteia că așa vor și rămâne de-a lungul vieții. Își fac planuri, de la ce vor să devină când vor crește, până la copii. Sarah spune că va avea o fată, pe care o va numi Sphinx, iar Leigh un băiat, pe care-l va numi Cadence. Îi vor crește împreună, ca cei mai buni prieteni, iar când vor fi destul de mari, îi vor căsători. Citește mai mult…

Natură

Drumeția asta a fost tare demult (4 mai 2019), însă niciodată nu-i prea târziu să afli de un loc mișto, nu? Auzisem de ceva vreme de Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului  și chiar voiam să o vizităm și să vedem dacă se aseamănă cu sora ei din Bucegi. Pentru că așa cum probabil știți există o cascada Urlătoarea în Bușteni. Și dacă tot ajungeam pe acolo, ne-am documentat bine și am aflat și de Valea Zimbrilor, pe care am și vizitat-o.

Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului se află la o oră de mers pornind din Brașov (54 km) și e un loc destul de fain, deși nu a fost tocmai pe gustul meu. De ce? Cascada în sine e interesantă. Nu e chiar ca o cascadă, adică apa nu curge de sus, ci se scurge printre pământul care nu prea pare de pe planeta noastră. E liniște, sau mă rog parțial liniște, căci se aude apa. Dar nu am auzit urlete, țipețe, oameni în general. Probabil nu mulți cunosc locația, căci nu era puhoi așa cum este în general la sora ei „ne-geamănă” din Bușteni. Veniseră totuși turiști, iar alții erau la mese, se odihneau, căci dacă mergi drept înainte, urmând drumul ai să dai de zone cu măsuțe și canapele pentru mâncat, relaxat ori ce se mai face pe acolo. Iar dacă mergi și mai înainte intri în pădure (nu foarte departe) și dai de o a doua cascadă, mai micuță, dar la fel de frumoasă. Citește mai mult…

Întâmplări

Ecologizare Brașov. Cum a fost?

Deși am mai scris pe aici despre gunoaiele de prin oraș lăsate în urmă la diverse evenimente, sinceră să fiu, nu am făcut niciodată ceva pentru a le diminua. Săptămâna trecută însă mi-a apărut pe facebook un eveniment organizat de doi oameni, care ne invita să curățăm aleea de după ziduri și toată zona de la turnurile Alb și Negru. Nu m-am decis imediat că vreau să merg, pentru că aș fi mers singură și cumva am o teamă de a merge singură într-un loc unde sunt numai necunoscuți.

Ecologizarea a fost ieri, adică sâmbătă. Nu am știut că vreau să merg până nu m-am trezit pe treptele bibliotecii județene așteptând să mai vină oameni. Totuși ceva îmi spunea că am să mă duc, pentru că vineri seara am fost cu C. care mă tot bătea la cap să mai ies din casă, să cumpărăm mănuși și o frontală, întrucât ecologizarea urma să se facă și în catacombele de sub turnuri. Cumva ideea că urmează să intru în niște tuneluri pe care le vedeam mereu când ne plimbam pe acolo și în care îmi era frică să intru, a contribuit la decizia de a merge. Citește mai mult…

Întâmplări

Cum a ajuns să-mi placă la dentist

Concluzia e că toate durerile-s nașpa. Până și să te doară-n cot e o problemă mare. Știți loviturile alea cu cotul de te miri ce, de simți că parcă te fulgeră până pe șira spinării? Să mai zică cineva că-l doare în cot, așa degeaba, că sigur n-a trăit vreo lovitură d-asta.

Interesant e că am început cu o concluzie, deși practic încă nu avem nimic din care să tragem o concluzie. Teoretic nu-i bine, cel puțin așa am învățat eu la școală. Dar vedem acum. Mi se întâmplă (probabil ca și multora dintre voi) să mă mai doară din când în când una alta. Când mă doare capul gândesc vaai, ce nașpa e durerea de cap, cred că mai suportabilă e aia de măsea.  Când mi-aduce aminte măseaua că e și ea vie și netratată parcă îmi pare rău c-am zis că e mai suportabilă durerea și încep să cred că atunci când mă sâcâie genunchiul e mai bine. Bineînțeles că nici atunci nu-i bine și de fiecare dată găsesc altceva. Vedeți? De aici concluzia mea genială, la care sigur sigur nu s-a mai gândit nimeni. Citește mai mult…

Natură

Acum tare demult, adică pe vremea asta anul trecut am descoperit un sătuc de poveste, despre care nu am scris până acum. Nu-mi pare rău, căci între timp am revenit acolo când încă totul era verde și frumos și parcă m-am îndrăgostit și mai tare de sat. Nu știu dacă ați auzit despre satul Măgura, situat la poalele munților Piatra Craiului, la aproximativ 35 de km de Brașov, însă dacă nu ați auzit, veți auzi acum. Și credeți-mă pe cuvânt, acolo s-a coborât Raiul.

Vă doresc tuturor să ajungeți să vedeți cu ochii voștri frumusețea și să simțiți cu inima liniștea zonei. Sincer, nu-mi mai amintesc despre cum am descoperit zona, deși cred că pur și simplu îmi doream atât de tare să descopăr județul Brașov, că treceam pe listă orice îmi suna mai aparte și mai interesant.

Drumul până în Măgura a fost ok cât de cât. Plecarea se face din Zărnești, de la Fântâna lui Botorog și este drum forestier, plin de curbe și parcă în continuă urcare, dacă-mi amintesc bine. Odată ajunși în sat cel mai bine e să părăsiți mașina pe undeva să nu încurce și să o luați la pas descoperind și simțind. Oricum drumul este unul din pământ și cred că cel mai tare are farmec dacă-l luați la pas. Din Măgura se poate ajunge în satul Peștera, însă noi nu ne-am încumetat să mergem cu mașina. Dacă aveți ceva de teren, e ok, dar cu o mașină normală e posibil să prindeți drum foarte foarte prost și să rămânești blocați. Sunt câteva zone care nu prea sunt sigure, mai ales dacă a plouat și e mocirlă, șansele de blocaj sunt foarte mari. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Înăuntru… e o combinație ciudată între niște stări pe care nu le-am mai avut de multă vreme. E o luptă continuă între un eu vechi și un eu pe care abia îl cunosc, dar care nu-mi place. Cumva, nu mă recunosc. Nimic nu duce nicăieri, decât într-un gol și mai adânc în care mă afund tot mai rău. Între patru pereți străini, dar care totuși îmi cunosc lacrimile, mi-ascund singurătatea și durerile. Îi simt reci și parcă mă strâng în albul lor. Într-un oraș străin și rece m-ascund printre trecători. Tot un trecător mă simt și eu. Unul pierdut în gânduri, care alege să meargă cu un aparat la gât doar ca să uite de el. Alege să surprindă poveștile străzilor pavate doar ca să uite de povestea lui. Sau măcar, pentru câteva minute s-o treacă în planul doi.

Afară… e toamnă. E vremea degetelor gălbejite de la cojile de nuci, și-a pielii îmbâcsită de același miros de nucă abia decojită. Și ce frumos!  Oare câți mai curățăm nuci și le despielițăm miezul de pelicula aceea amară, fără teama că pentru câteva zile mâinile noastre vor arata murdare? Afară e toamnă și cad frunzele, pe care atunci când eram copii le adunam și le presam în cărți vechi. E toamnă și mie mi-e dor de strugurii culeși și de must și de mirosul care umplea toată curtea de la boabele de struguri strivite la zdrobitor cu multă trudă, căci atunci când prindea struguri cu codițele mai groase, se bloca și tare greu era să dai la manivelă. Peste mâna de copil îndată se așeza o mână de om mare și debloca zdrobitorul ca și când nimic nu fusese acolo. Citește mai mult…

Prin ochii mei

Brașovul, prin obiectivul meu

Îmi dau seama că de când locuiesc în Brașov nu am scris nimic despre orașul în sine, ci doar despre împrejurimi. Adevărul este că nu știu ce aș putea scrie despre oraș. Mi-am dat seama de asta când a trebuit să fac pe ghidul turistic pentru familia lui, a mea și pentru alte rude. În total de trei ori, de fiecare dată pe repede înainte, căci timpul era doar de o zi. Gusturile oamenilor nu sunt identice, de aceea cam ce-mi place mie la un loc, e foarte probabil să nu placă celorlalți. Și drept vorbind orașul în sine nu are așa multe de vizitat.

În primul rând peste tot pe internet dacă dai o căutare după locuri de vizitat în Brașov vei găsi Tâmpa. Bun, nimic de comentat, doar că n-am putut ajunge cu niciunii acolo pentru că nu s-a dorit, din cauză de durere de picioare, de genunchi și lipsă de timp. Telecabina … n-am văzut-o niciodată ca pe o opțiune, având în vedere cozile care se formează. În plus, am crezut întotdeauna că nu priveliștea de sus e spectaculoasă, ci călătoria în sine până acolo. Citește mai mult…

Natură

Brâna Caraiman – Vârful Omu (7 august 2019)

Când am fost prima oară pe Brâna Caraiman, acum vreo 3 ani, am înmărmurit de cât de frumoasă era poteca în dreapta căreia se cobora hăul. Mi-a fost și frică, fiind primul traseu adevărat pe care-l făceam, însă cumva m-am îndrăgostit de locul ăla. În adâncul sufletului îmi doream să revin acolo, pentru că dintre toți munții (în care am fost, desigur) Bucegii au ceva special pentru mine.

Hotel Piatra Arsă – Crucea Eroilor:  aproximativ 2 ore

Așa că atunci când căutam un loc unde să mergem mi-a revenit dorul de Brână și de frumusețea ei. De data asta însă, am decis să mergem mai departe și să ajungem și la Vârful Omu. Am plecat destul de dimineață și în jur de ora 10 parcam mașina la Piatra Arsă. Până la Cabana Caraiman am mers destul de repejor și surprinzător am depășit și ceva oameni, lucru destul de  rar întâlnit la noi (bine, la mine, recunosc. Ritmul meu de mers e destul de lent în general, nu doar pe munte). La cabană nu ne-am mai oprit, nici măcar nu știu dacă era deschisă sau nu, am trecut ca trenul pe lângă ea. Abia așteptam să intru pe Brână și să-mi retestez răul de înălțime. Citește mai mult…