Prin ochii mei

Din trecut și prezent. Fixații.

Cred că eram prin clasa a 6-a când apăruse la tv știrea cu ambulanța neagră care răpește copiii și le fură organele. Satul clocotea de griji, având în vedere că eram mulți care mergeam aproape o oră pe jos către școală. De obicei la 7 fără un pic, când plecam noi erau pe drum doar văcarii, care duceau vacile la pășiune. Iarna era întuneric beznă și bineînțeles era pustiu. De foarte multe ori, jumătate de sat era scăldat în întuneric, pentru că luminile se stingeau mult mai devreme. Mi-aduc aminte că nici nu mă uitam la știri de teama amulanței, iar drumul spre școală îl parcurgeam de parcă eram la maraton.

Eram trei fete din capul satului, cum spunem noi și trebuia să mergem până în celălalt capăt al satului. Ni se mai alăturau  și alții, dar jumătate din drum îl făceam singure. Eram cu atenția maximă la mașinile care trec pe lângă noi și tot timpul întorceam capul în spate să fim sigure că nu ne urmărește nimeni. Trecut-au anii fără incidente. Ambulanța aia a rămas un mister. La o simplă căutare pe gugăl încă se pot vedea știri despre ea. Dacă e o fabulație sau nu, habar nu am. Oricum ideea e înspăimântătoare. Citește mai mult…

Natură

Sâmbătă dimineață, ora 7. Având în vedere că ne culcasem pe la două, nici nu am simțit când am apăsat să opresc alarma. Știu doar că era 8, ora la care ar fi trebuit să plecăm, când C. m-a bătut pe umăr și mi-a adus cafeaua. Mno, nu-i bine, am început cu stângul, am zis. Urma să mergem o tură pe munte, în Piatra Craiului. Era prima oară când pășeam în Crai. Auzisem că-s cei mai grei munți din țara noastră, traseele sunt dificile și cam de mai multe zile. Nu avem nici echipamentul și nici condiția necesară pentru ceva dificil, așa că am căutat bine de tot și-am găsit un traseu cât de cât ok. Deși ca să fiu sinceră, din cauza faptului că mie îmi e cam frică de înălțimile astea unde în spatele tău e … mai nimic și stau cam prost cu echilibrul, pozele văzute pe net m-au cam speriat. Dar am zis că mergem până acolo și la fața locului decidem ce facem. Oricum unele poze pot fi înșelătoare. Citește mai mult…

Prin ochii mei

Omul sfințește locul. Sau nu.

Să fii dascăl presupune mult mai multe decât  să te așezi la catedră și să începi să predai. Trăim într-o lume în care nu oricine mai poate face asta. Bine, teoretic nu e o meserie pe care o poate oricine – mereu am crezut că e vorba de o chemare. Eu una, deși am urmat o facultate cu profil uman, din care trebuia să ies profesor, recunosc că nu pot. Oricât mi-ar fi plăcut să predau româna, m-a dat înapoi foarte tare atitudinea elevilor. Cumva practica pe care am făcut-o în anul trei de facultate, despre care am scris articolul spre ce ne îndreptăm? m-a făcut să mă gândesc dacă vreau cu adevărat să suport toate mitocăniile pe care le rabdă mulți, prea mulți profesori, din partea elevilor.

Dacă sunt dispusă să fac față părinților care vin nervoși peste profesor, acuzându-l, deși ei habar nu au ce atitudine are copilul la școală. Acum, serios, voi credeți că îi educați și creșteți niște îngerași? Am văzut mulți astfel de îngerași aruncând cu cretă, cu hârtii în profesori și luându-i peste picior. Nu sunt genul de om prea răbdător și dacă apuc să mă enervez nu iese bine. Citește mai mult…

Natură

Întreaga mea nebunie cu florile sălbatice din țara noastră a pornit de la niște fotografii văzute pe facebook. E acolo o familie de brașoveni, care fotografiază și postează numai locuri și lucruri minunate în general din Brașov și dimprejur. Multe zone frumoase le-am descoperit prin intermediului fotografiilor pe care le fac și mă bucur că am reușit să fac curățenie prin chestiile de pe facebook, astfel încât, atunci când intru să văd doar lucruri care mă interesează cu adevărat.

Mie îmi pare rău că scriu așa târziu postarea asta și că în general le scriu la destul de multă vreme după ce am consumat deja drumeția, dar de data asta chiar nu aș fi fost de ajutor să scriu când am fost, pentru că .. o să vedeți voi. Așadar, văzusem pe conturile respective fotografii cu o floare superbă. Și când zic superbă, e de-a dreptul definiția frumuseții. Este vorba despre laleaua pestriță. Nu știu dacă ați auzit de ea, dacă ați văzut-o vreodată – dacă nu, intrați direct la omul care mă inspiră.

Cu gândul la lalea, i-am zis lui C. că vreau la Mestecănișul de la Reci (județul Covasna, aproximativ 40 km de Brașov)  În general cam eu sunt aia care planifică drumețiile. Eu fac bagajul, mă documentez despre ce putem vedea, dacă ne putem abate pe undeva pentru alte chestii, înțelegeți voi. De obicei nu-i menționez și cuvântul flori, pentru că am așa o vagă impresie că îl disper când stau și fac 100 de poze unei flori. Așa că ăsta rămâne un scop secret, până începe să se prindă. De data asta însă i-am zis că mergem la Reci doar pentru lalele. Altceva nu plănuiam să mai facem pe acolo, nu e mare lucru de făcut, e doar o zonă unde crește laleaua. Bine, se poate plimba, asta cred că se înțelege. Citește mai mult…

Cărți


Eu și Marley

Titlu: Eu și Marley
An aparitie: 2019
Autor: John Grogan
Colectie: Ferma animalelor
Editie: Cartonata
Editura: Grupul editorial ART
Nr. pagini: 368

„Eu și Marley”, un roman pe care l-am simțit atât de aproape de suflet, la care am râs și am plâns și mi-aș fi dorit să fie mult mai lung.  Mi-a picat în mână din pură întâmplare și a fost dragoste la prima vedere ca să zic așa. Se apropia ziua surorii mele și cum iubește câinii, am zis musai pe lângă alte cele, să fie și ceva de citit. Întotdeauna cărțile mi se par cadourile perfecte. De data asta, căutasem ceva romane cu căței și ajunsesem la „Câinele, adevăratul meu prieten”. Am luat la pas librăriile din Brașov, pentru o comandă online nu-mi mai ajungea timpul. Nu voiam să risc să nu vină la timp, că prea multe zile nu mai aveam.

Din păcate însă ori din fericire, nu știu cum s-o dau, nu am găsit deloc cartea dorită. Peste tot mi-au spus că nu mai e, stocul s-a cam dus demult. Și cum altă opțiune nu prea aveam, nu mă gândisem că din atâtea librării n-o mai are nimeni, am început să mă uit peste cărțile expuse la Cărturești. Mi-au sărit ochii îndată la coperta albastră, cu un blănos pe ea și-am zis că asta e! Am citit pe fugă descrierea și am știut că e the one. Citește mai mult…

Diverse

Craig și DumbravaMi-am dorit dintotdeauna o căsuță în copac. Undeva în mijlocul pădurii, să am o căsuță cocoțată în vârf de copac, unde să mă urc cu prietenii și să mă joc până seara târziu. Desigur, asta era viziunea mea când eram o copilă naivă și chiar credeam că e nevoie de o întreagă pădure ca să ai o căsuță în copac. Acum, după ceva ani în spate, însă cu aceiași minte de copil, tot aș vrea o căsuță. Doar că nu în inima pădurii. Nu-i nevoie de o armată de copaci pe lângă. O căsuță în copac se poate face în grădina casei, în nucul cel bătrân.

Nu sunt părinte. Probabil dacă aș fi, m-aș juca cot la cot cu copilul. În mine încă trăiește un prichindel căruia i se aprind ochii când e vorba de  vreo năzbâtie. Încă mă amuză teribil Tom și Jerry, încă mi-e dor de ciocănitoarea Woody. Altfel spus, mi-e dor de niște desene bune. Care să stârnească râsul, care să relaxeze. Nu cu roboți nervoși și nu știu ce creaturi cu 7 capete care vor să distrugă Terra.  Cu toate astea am și eu niște slăbiciuni (îmi place Ben 10 – amintiri din copilărie, ce să mai..:D). De ce v-am spus asta? Păi ca să vedeți că stau destul de mult la tv pe posturi de desene animate. Și nu știu cum s-a nimerit, însă acum câteva zile am dat de-un desene ce m-a dus cu mulți ani în urmă. E vorba de Craig și Dumbrava. Apoi, după alte câteva zile am intrat să verific ce campanii au mai apărut pe Blogal Initiative. Și ta-naaaa! Dau tot de Craig și Dumbrava! Am zis … de ce nu, dacă tot mi s-a părut interesant? Citește mai mult…

Natură

Dâmbu Morii – Canionul 7 Scări – Cabana Piatra Mare- Vârful Piatra Mare (2 iulie 2019)

Tot văzusem Piatra Mare ori de câte ori ne îndreptam spre casă. „Treceam” pe langă și ne mai aruncam privirile … o fi mult până sus? Acum știu că nu asta e întrebarea bună. Mult nu e cuvântul potrivit, cel mai bine s-ar potrivi greu. Dar s-o luăm cu începutul. De cu seară aruncasem niște idei gen mergem și noi mâine pe Piatra Mare?,  însă nu am ajuns la o concluzie. Cert e că dimineață m-a trezit C. cu juma de bagaj făcut și cu ideea de a merge la Canionul 7 scări și de acolo mai departe.

Despre Canion auzisem numai de bine. Văzusem poze pe internet, citisem povești, neah, o nimica toată. Citisem eu ceva că o scară e mai nasoală, dar am trecut repede peste. Pentru mine a fost prima oară când am călcat pe acolo. Pe la 10 fără un pic am lăsat mașina la Dâmbu Morii (690 m) și-am pornit spre Canionul 7 Scări, urmând banda galbenă. Nu știu cum s-a făcut că la plecare eram o mulțime de oameni, însă la 7 Scări n-am mai ajuns decât vreo 5. Ori or fi rămas în urmă rău, deși mă îndoiesc, căci viteza mea de mers e întotdeauna mică-medie. Drumul până la 7 Scări a fost o plimbare în care am mai văzut o floricică, am mai auzit un ciripit. Nimic fabulos, nimic greu. În mai puțin de-o oră  am ajuns la intrare în Canion, unde am plătit taxa de vizitare de 10 lei. Ni s-a explicat în câteva cuvinte că de acolo s-o ținem înainte pentru a ajunge la cabană. Citește mai mult…

Cărți

cartea despre femei osho
Titlu:
Cartea pentru femei
Autor:  Osho
Colecție: Osho
An publicare: 2002
Număr pagini: 280
Editura: Mix

Am auzit multe despre Osho, dar de citit nu citisem nimic până când am zis să văd ce și cum. Am început cu Cartea despre femei, din pură întâmplare. Am citit înainte câte ceva despre Osho și nu cred că trebuia să o fac, căci îmi formasem deja o părere prea bună despre el. Adică, peste tot e lăudat și e considerat un fel de guru spiritual. Mie nu mi s-a părut vreo mare personalitate din ceea ce am citit în Cartea despre femei. Adică sunt chestii destul de logice, pe care le-am mai auzit și pe ici colo și nu cred că fix de la Osho le-au luat.

Dar am să-i mai acord niște șanse și-am să mai citesc cărți scrise de discipolii lui (mă întreb de ce n-a fost în stare să și le scrie singur, dacă tot a stat să-i supravegheze atent pe discipoli în timp ce scriau).

În Cartea despre femei are idei bune și idei care te fac să te gândești că probabil fumase ceva înainte să gândească. Nu de puține ori am zis că-i nebun și că nu-s de acord cu ideile lui. Dar am aflat și lucruri interesante. Cartea e structurată în mai multe capitole și e sub formă de discurs. Adică sunt intrebări pe care le pun anumite femei și el răspunde Citește mai mult…

Diverse

Eu economisesc. Tu?

V-ați gândit vreodată cât de mult consumați într-o singură zi? Apă, energie electrică, gaze, adică bani. Asta pe lângă cel mai important lucru: începem ușor ușor procesul de îmbolnăvire a planetei. Eu trebuie să recunosc că nu m-am gândit la asta pentru că ce să vezi, facturile nu veneau pe numele meu, ci pe numele părinților, așa că nu mă prea afecta în mod direct asta. Nu că acum ar veni pe numele meu, dar acum, că m-am mutat, situația e alta. Pentru că eu mă ocup de treburile casnice etc, parcă văd mai bine câte se pierd, uneori chiar dintr-o neglijență prostească.

Și recunosc, articolul ăsta este scris ca un răspuns la inițiativa celor de la E.ON – proiectul #EconomiiLaPuterea100, proiect prin care și-au propus să ne ajute să economisim și totodată să ne salvăm planeta. Dacă intrați pe canalul lor  de Youtube, veți găsi o serie de filmulețe cu sfaturi despre economisire pe diferite categorii, numai bune de pus în practică. Citește mai mult…

Prin ochii mei

Leapșă a la Potecuță

Astă seară intrasem să încerc să scriu ceva. Deschid foaia albă, mă așez mai bine în pat, trag laptopul pe picioarele ușor ridicate și aștept. Aștept să se facă un pic de liniște, căci în sufletul meu e mai gălăgie ca niciodată. Nici măcar gândurile nu mi le mai aud. Și dau și scriu și parcă nu vorbesc aceeași limbă cu cea pe care o simt înăuntru. Așa că șterg și încerc din nou, însă cred că nu e timpul. Așa că intru să vă citesc pe voi. Sunt sigură că citindu-vă am să capăt o altă stare.

Scrolez, clickuiesc și zâmbesc. Și uite așa ajung să văd la mulți dintre voi o leapșă și zic hai s-o iau și eu, că poate totuși reușesc să scriu ceva astă seară. Și nu, nu doar ăsta e motivul, bineînțeles. Mai sunt două care sunt extrem de importante. Unu ar fi că vine de la Potecuță și tot ce vine de la Potecuță e fantastic, pentru că ea e fantastică și-al doilea pentru că chiar sunt curioasă ce îmi iese. Și zic asta pentru că nu am un ceva preferat (oare?), deci răspunsurile mele ar putea varia în funcție de zi sau de stare. Citește mai mult…