Întâmplări

Să vă dau un autograf?

Presupun că vi s-a întâmplat de multe ori să intrați în magazinul în care mergeți mereu și să mai schimbați o vorbă- două cu vânzătoarea. Și mie și nu mă deranjează. În schimb mă deranjează când intru într-un magazin unde am mai fost o dată, demult (nici măcar recent – să fi fost 4-5 luni de atunci) și sunt interogată. E adevărat că tata și uneori mama (asta când o duc eu cu mașina, pentru că nu-i la noi în sat) apelează de 2-3 ori pe lună dar tot nu văd logică.

Așa că parchez eu frumos mașina îl las pe-al meu să mă aștepte botos și intru să iau ce-mi trebuie. Mă duc aproape de tejghea, rotesc capul de 2-3 ori că nu vedeam pe nimeni, când într-un final zăresc într-un colț 2 vânzătoare stând pe vine cu nasu-n telefoane. Citește mai mult…

SuperBlog

Doar cu Farmec ai farmec!

Am ajuns în niște vremuri în care frumusețea înseamnă un corp perfect, subțire și plăcut ochiului. Bărbații întorc capul numai dacă cea care trece prin fața lor se încadrează sau cel puțin se apropie de mărimile promovate peste tot: 90-60-90. Deși poate spuneți că nu e așa, eu sunt sigură că prima dată vezi ambalajul, apoi produsul în sine. Din unele topuri reiese că Brazilia are cele mai frumoase femei, din altele reiese că Ucraina ar fi pe primul loc la frumusețea femeilor. Câte topuri sunt, tot cam atâtea tări.  Citește mai mult…

SuperBlog

Casa visurilor cu DIEGO!

Căsuța mea ideală este încă pe undeva prin capul meu. Când va veni vremea să prindă contur am să scotocesc bine de tot printre idei și să le selectez pe cele mai bune. De curând i-am descoperit pe cei de la DIEGO.  Dacă nu știți cine sunt, vă spun eu că se ocupă cu tot ce ține de amenajări interioare, de la parchet, covoare și perdele la tapet și fețe de masă. Mi-a fost mult mai ușor să mă uit pe site-ul lor și să îmi imaginez și mai bine cum ar arăta. Să vă spun și vouă? Citește mai mult…

D`ale sufletului

Astăzi, amintiri și morminte.

Pac tataieeeee și în secunda 2 eram în băltoacă. Asta se întâmpla de câte ori ieșeam împreună la plimbare după ploaie. Să fi avut vreo 3 anișori, căci îmi aduc aminte cum se uita la mine și cu voce calmă îmi spunea că dacă mă întorc acasă murdară o să mă certe mama. Iar eu îi promiteam că n-o să mai sar decât o dată căci tare îmi plăcea cum se împrăștia apa în juru-mi, dar când îmi ieșea în cale altă băltoacă o luam de la capăt… Tataie, tu stai aici, că mă duc eu să mă uit de bicicletă …. îi spuneam când voia să iasă din clasă  pe motiv că să văd dacă nu ne-a furat nimeni bicicleta (știam că are de gând să plece sau cel puțin să vadă cum mă comport dacă nu îl mai văd în preajmă). Mergea cu mine zilnic la grădiniță și rămânea cât ținea programul, asta pentru că nu voiam să stau singură. Nu mi-a spus niciodată că are treabă sau că nu poate merge. Citește mai mult…

SuperBlog

ArtCraft-768x521De când mă știu obișnuiesc să suprind momente, oameni și locuri pe care nu aș vrea să le dau uitării niciodată. Tocmai din cauza asta pe oriunde m-au purtat picioarele am fost cu aparatul de fotografiat la gât. Mi-ar plăcea ca la bătrânețe să-mi scot amintirile din cufăr și să le arăt nepoților și de ce nu și strănepoților. În ultimul timp însă, am simțit că sutele de poze cu care mă întorceam acasă nu erau de ajuns.  Ceva lipsea, ceva care să-mi amintească și mai bine de locurile vizitate așa că am început să cumpăr obiecte specifice respectivului loc. Aceste suveniruri, fie că sunt magneți, căni, farfurii, statuete sau păpuși tradiționale stau la loc de cinste pe raftul special amenajat din camera mea. Când le privesc încă simt emoțiile trăite, bucuriile și încă văd toate acele locuri deosebite.  Citește mai mult…

SuperBlog

logo_marketonline_mic1-Da mamă, am grijă. Nu, nu am nevoie de ajutor, doar sunt un adult acum. Știu cum să fac impresii bune. […] Sigur mamă, o să am grijă să nu ard mâncarea. Da … o să pun fața de masă aia draguță cu floricele de la tine. Bine mamă, te pup, ne vedem diseară.  Of, și mama asta, parcă nu aș avea 25 de ani. Încă mă tratează ca pe un copil… Iubitule, ai vorbit cu ai tăi?

– La 1730 mă duc la aeroport să-i iau. Cât e ceasul acum?

– E deja 10! Și eu trebuie să calc, să fac curățenie, să fac prăjitura preferată cu care te-am cucerit pe tine … sigur îți cuceresc și părinții! O să vină și ai mei pe la 1730 așa că nu trebuie să trag de timp. Haide, fugi la spălătorie cu mașina și la frizerie! Și vezi să nu uiți să cumperi niște flori frumoase pentru pus pe masă și unele pentru maică-ta!

Așa se face că am rămas singură să le fac pe toate. De ce nu m-oi fi apucat eu de curățenie de ieri? A, mi-am amintit…pentru că abia azi noapte ne-am întors din mini-vacanța de la munte. Totul părea simplu: făceam prăjitura, cât timp era la cuptor mă apucam de preparatele pentru cină. Îmi mai rămânea timp de călcat și de o baie cu spumă. Și am spus părea, pentru că sunt o persoană care dă mult din mâini. Ce treabă are asta? Păi nici nu m-am apucat bine de blat, că făina era pe jos, urmată la câteva minute de 2 gălbenușuri de ou. Era cât p-aci să răstorn și crema, dar s-a produs minunea că s-a întors al meu acasă.  Citește mai mult…

D`ale sufletului

Gânduri târzii

E o noapte grea pentru sufletul meu tot mai singur și stingher. Nu pot să adorm, nu pot nici măcar să țin ochii închiși. De la atâta plâns mi s-au umflat și mă dor; îmi bate inima atât de încet că abia o mai aud, iar pieptul mi-l simt apăsat. În noaptea asta eu sunt judecătorul. Sunt atâtea vâjâieli la mine-n cap, parcă-aș fi într-o gară. Am atâtea întrebări, atâtea dorințe … Să fie ora 3? 4? […] Afară e rece. Mă simt pe jumătate moartă, iar frigul ăsta mă face să mă simt liniștită. M-am lungit în leagăn, cu tot cu durerile mele, că poate or aluneca printre scânduri. E așa înstelat cerul, păcat că nu le pot admira din cauza acoperișului, dar le pot simți cum stau acolo fixe și așteaptă. Pe mine mă așteaptă? Pe noi, poate? Așteaptă o noapte în care să-și ia strălucirea-n dinți și să alunce ușor, spre moarte? Nu e niciun greiere, nici o gâză de-a nopții… doar o bufniță maronie care se învârte . Mă sperie cântecul ei, e așa stranie atmosfera. N-am mai avut demult o noapte albă. Dar asta nu e albă, ci e o noapte a judecății de sine. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Boboci de flori, zambiluțe, călțunași și ghiocei. Asta numai la o primă aruncare de privire. La o a doua mai văd și niște furnici bezmetice cățărându-se pe niște tulpini de ceva-uri verzi. Se pare că natura începe să grăiască. E mai vorbăreață ca până acum, mai veselă și mai verde.

Prin curte se lăfăie 4 câini voioși. Mă întreb oare la ce se gândesc când își scot limbile de-un cot și își lasă corpurile căzute pe iarba … Uneori parcă simt că mă înțeleg, că mă ascultă și că vor să-mi fie bine. În nopțile în care luna e mai tristă ca de obicei mă așez lângă ei și încep să plâng. Ei vin și îmi ling tristețea de pe mâini și se cuibăresc în mine. Îi simt calzi, în ciuda frigului.

În mine totul e tulbure. Mi-e frig și rău și sunt sătulă. Sătulă de gânduri, de stări, de oameni. Sătulă de mine. Mi-e dor. Mi-e poftă. Mi-e dorință. Am văzut un dans acrobatic zilele astea la românii au talent. Mi-a atras atenția melodia pe care dansau cei doi, altfel televizorul ar fi mers chiar ca televizorul, pentru că nimeni nu îl băga în seamă. M-am gândit atunci că ar fi fost frumos să dansez și eu ca ăia. Sau să ceva. Dacă m-ar fi întrebat Dumnezeu cu ce dar să mă înzestreze i-aș fi spus cântatul sau dansul. Nu m-a întrebat, dar nici nu mi-a dat. Poate știa că nu merit. La fel cum se pare că nu merit nimic, altfel s-ar mișca ceva în jurul meu. Aș vrea să plouă ca să-mi ascundă lacrimile, pentru că așa de faină e melodia …  Citește mai mult…

D`ale sufletului

Colecționez … amintiri și iubiri din vremuri apuse!

În această seară aș vrea să vă spun o poveste care sunt sigură că unora dintre voi o să le răscolescă amintiri (aș vrea să cred că sunt amintiri frumoase, fără pic de nostalgie).  A fost odată nu prea de mult o fetiță ca oricare alta. Îi plăcea mult să citească și să se joace (normal, nu?). Locul ei preferat în care întotdeauna când intra i se făcea inima purice era … podul casei. Nu, nu arăta așa cum le știm din filme, era un pod simplu, fără lucruri interesante și prea multă curățenie. Însă pe ea o captiva o ladă prăfuită unde zăceau manuale și caiete vechi. Le răsfoia mereu -nu-i păsa că inspira acel aer îngreunat de praf- și de fiecare dată alegea o carte mare, groasă, pentru a o folosi pe post de loc de uscat diverse flori pentru ierbar.  În acea ladă mai zăceau uitate câteva amintiri ale unui Don Juan pe care îl iubea nespus. Copila știa că nu îi va înțelege amintirile, pentru că e prea mică și de fiecare dată își promitea că într-o bună zi amintirile lui vor fi citite de ochii ei curioși. Anii au trecut și copila și-a respectat promisiunea: a cules fiecare fir de praf de pe amintirile băiatului și le-a așezat la loc curat.  Citește mai mult…

Întâmplări

Bună ziua căciulă, că stăpânul n-are gură!

Când eram eu mică micuță mama m-a învățat să salut, na, ca orice părinte normal la cap. Adică așa cred și sper. Ori de câte ori mergeam cu ea pe stradă mă punea ca de câte ori dau ochii cu cineva din sat să-i spun săru-mâna. Ea dădea bună ziua, dar mie îmi zicea că sunt prea mică pentru asta. Copiii mici spun săru-mâna. Ei bine mie nu mi-a plăcut niciodată să salut așa că nu s-a lipit de mine. Și vă jur că mama m-a învățat. Ai mei sunt oameni care salută orice baba trece pe drum, orice om, deci NU e vina educației.

Problema că nu salutam o scotea pe mama din minți. Asta până a mai apărut o problemă: nu voiam să stau singură la gradiniță. După nu știu câte încercări de-a scoate om din mine, într-o răbufnire provocată de prea mulți nervi s-a întâmplat că …. mi-e și rușine să vă zic ce s-a întâmplat! :)) Citește mai mult…