Diverse

10 ore în sala de așteptare

Aud colo că avem o țară frumoasă, dincolo că vai ce faină-i România. Unde e fraților faină? În peisaje? E faină că avem munți și văi și ape și toate culorile pe hartă? La ce bun când mor oamenii cu zile în spitale, că doctorii nu se uită nici cu deștu` mic de la piciorul stâng la ei? Copiii ies tot mai neșcoliți din școli, tot mai mulți nu-s în stare să ia bacul. Da` la ce dracu îți mai trebuie bac când și cu facultate ești bătăia de joc a altora?

În momentul de față sunt obosită, nervoasă și scârbită. Situația în urma căreia am dobândit cele anterior enumerate este următoarea: astăzi la nouă (!!!!) fără un sfert dimineața urcam împreună cu mama treptele spitalului municipal (da, știu, se scrie cu majuscule, dar nu am chef de ele azi). Avea trimitere de la medicul de familie la neurologie, așa că ne-am așezat frumușel la rând. Ș-am stat, ș-am citit o revistă, ș-am mai citit alta, ș-am stat, ș-am ascultat la povești de la pacienți de mi s-au atrofiat urechile. Îmi venea să mă arunc de la etaj. Să vă spun că era ceasul trei (!!!)?  În sfârșit prinde și mama un moment în care lumea nu mai bufnea năucă pe asistenta  cotoroanța care ieșea să strige din pacienții care erau deja programați. Citește mai mult…