SuperBlog

sanovitaOglinzi. Multe oglinzi fără glas, în care te privești zilnic. Oglinda din baia în care-ți faci toaleta în fiecare dimineață, oglinda mașinii în care măcar o dată te privești, să vezi dacă rujul e la locul lui, vitrina unui magazin în care te oglindești, dar ești prea distras să bagi de seamă. Știi ce au toate astea în comun? Sunt fără glas. Dar dacă pentru o secundă ar putea vorbi, oare ce ar spune? Dacă am avea o oglindă magică, oglinda mamei vitregi din Albă ca Zăpada, am vrea să știm cu adevărat ce crede despre noi? Sau … mai bine spus … aș vrea? Citește mai mult…

SuperBlog

Am crezut întotdeauna că oamenii care citesc sunt niște oameni interesanți, complecși și  cu o valoare mai mare decât a celor ce nu au deschis în viața lor o carte. Și asta se întâmplă, poate pentru că am crescut printre cărți. Mi-am văzut părinții citind, l-am ascultat pe tataie citindu-mi povești cu Ileana Cosânzeana, dar culmea e că niciodată nu mi-a zis nimeni „Citește!”. Dar cumva, nici nu a fost nevoie, pentru că văzând ce se întâmplă în jurul meu, am înțeles că îmi place și că vreau și eu.

Pot spune cu mândrie că la noi în casă toată familia citește, fiecare însă având propriile preferințe. De la thriller la romane polițiste,  clasice sau de ficțiune, biblioteca noastră le cuprinde pe toate. Este normal să ne regăsim în diferite cărți și să rezonăm cu personaje diferite, pentru că noi înșine suntem diferiți, chiar dacă purtăm același nume. Prin titlurile romanelor ficționale dar și nonficționale publicate, RAO și-a găsit cu succes locul în casa noastră, devenind rapid editura favorită a familiei. Cu o varietate impresionantă de cărți, RAO poate ajunge astfel la sufletul oricărui pasionat de lectură. Citește mai mult…

SuperBlog

Denim – atunci, acum și-ntotdeauna!

Nu știu cum ați fost voi în copilărie, dar eu eram foarte băiețoasă. Atât de băiețoasă, încât eu eram cea care sărea gardurile vecinilor atunci când jucam miuța și mai zbura mingea pe unde nu trebuia. Partea mea feminină, senzuală, diafană și ce mai vrei tu, nu și-a arătat niciodată ochișorii, probabil încă inexistenți. Era ușor să mă recunoști în curtea școlii, prin tunsoarea clasică pe care numai mama mi-o putea face și prin modul de a mă îmbrăca. Noroc că în clasele micuțe de tot, eram obligate să purtăm uniforma aceea în dungulițe, pătrățele sau ce erau alea, cu șorțulețul ăla albastru de care eram pur și simplu îndrăgostită. Ei bine, pentru fete nu exista decât fustă, nu țin minte să fi avut vreodată pantaloni, chiar și când era zăpadă de un metru. Ăia au fost anii de glorie, când fusta trona și se bucura de împărăție deplină. Ce nu știa ea, era că în curând avea să fie înlocuită pentru totdeauna .. Citește mai mult…

D`ale sufletului

Gânduri de 4. Ora 4

Nu știu a mă fi simțit mai singură ca acum niciodată. Mă împiedic de oameni, de mine, de zile și nopți. Știu că liniștea asta nu e bună, nu e o liniște d-aia de-ți dorești să ai acasă după ce-ți împuie copiii capul toate ziulica, ci e ceva ce destramă, ce apasă și clocotește. Până în momentul când ca un vulcan, răbufne prin priviri ce vorbesc mai clar ca orice. Totul capătă altă nuanță, în ochii tăi nu se mai citește siguranța unui acasă la care visam odată. Citește mai mult…

SuperBlog

O petrecere … altfel

Acum cincisprezece ani puneam pentru prima oară mâna pe o țigară. Proastă decizie, zic eu. Bine, asta spun acum, după ce mi-a venit mintea la cap. Probabil gândești că mi-a venit cam târziu. Eh, ce să fac, bine măcar că încă mai sunt și că am reușit să mă maturizez și să realizez cine-i stăpânul în situația asta. De șapte ani sunt și căsătorit și soția mă bătea într-una la cap să renunț (la țigări, nu la mariaj). Să îți spun că și ea era fumătoare? Dar dacă te gândești că eu eram vinovat, da, ai dreptate. Eu am adus cumva fumul în casa noastră și tot eu trebuia să-l dau și afară și să-i ofer și ei sprijinul de a lăsa țigările. Citește mai mult…

Diverse

Înarmată cu specialiști spre casa visurilor

De când mă știu am locuit la casă și m-am obișnuit așa. Nu aș schimba asta niciodată pe nimic în lume, ba chiar mai mult visez la propria mea căsuță care să mă aștepte cu brațele-i pline de confort. Perioada în care am stat la cămin, care e se poate considera un fel de bloc, parcă a subliniat și mai tare dorința mea de a NU locui pe verticală. Casă, curte verde, flori, un spațiu mare și numai al meu, asta vreau! Citește mai mult…

Diverse

Supărările prințului Hamlet

Cioc cioc! Cineva acolo? Helăăău? Hai luați-mă din raftul acestei biblioteci vechi. Tu fata, tu asta cu părul prins, ridică-mă odată! Hmmm… copiii ăștia nici nu au ochi pentru mine. Într-un fel au dreptate. De ce și-ar ocupa zile întregi ca să citească ceva care nu mai e la modă? Ăștia de la Litere sunt căpiați săracii când aud de Shakespeare. Prea siropos, prea dramatic pentru zilele în care trăiesc studenții de azi. Păi cine mai iubește așa până-n finele vieții cu atâta ardoare ca Romeo și Julieta? Dar ăștia-s din altă poveste. Ia să vă vorbesc de mine. Citește mai mult…