SuperBlog

În acea seară parcă totul lucra împotriva mea. Îmi agățasem haina în ușa autobuzului în drum spre cafeneaua la care lucram, apoi când eram la distanță de două străzi se pornise o ploaie care mi-a șters și ultimul zâmbet de pe chip și colac peste pupăză, tot în acea seară am fost concediat. Era a treia oară când întârziam, deși primisem avertisment. M-am simțit pierdut. Îmi era rușine să mă întorc acasă, mi-era rușine de ce o să zică sora mea cu care locuiam de când ne-au murit părinții.

Am părăsit localul încercând să evit privirile clienților părtași la țipetele șefului. Am hoinărit ore în șir până când am început să simt răcoarea nopții târzii. Aveam nevoie de o cafea. La Iulia era singurul local deschis la ora aia și nu aveam de mers decât trei străzi.

20 de minute mai târziu, îmi limpezeam gândurile cu cea mai fierbinte cafea, ascultând Frank Sinatra pe fundal.

-Domnule, vă rog să mergeți la o masă din sala alăturată, la secțiunea începători, apăru de nicăieri o tipă îmbrăcată în negru.

-Pardon!? cu mine vorbiți? Cred că este o greșeală. Eu doar îmi beam cafeaua liniștit. Citește mai mult…

SuperBlog

english for allNu știu ce a fost în capul meu când am dat la Litere. Probabil nimic, că altfel n-aș fi făcut prostia asta. De fapt, dacă mă gândesc bine nu îmi pare rău, doar că a fost un stres total pentru mine partea cu engleza. Da, am făcut Română-Engleză, pentru că, probabil (!!??) mi-a plăcut să mă chinui singură.

Relația mea cu engleza a început prin clasa a V-a. Am avut noroc de o profă numa’ lapte și miere, pâinea Domnului, ce să mai.  Sau cel puțin așa gândeam pe atunci. Nu ne asculta niciodată, note ne punea mai mult pe ochi frumoși iar orele se desfășurau într-un mod de-a dreptul hilar. Noi eram la joacă pe terenul de fotbal, iar dânsa rămânea la catedră și completa vreun rebus sau citea horoscopul. Asta când nu plecam acasă. Rezultatul după 4 ani de generală? Dezastru total!

La liceu mi-am dat seama că toate orele alea de engleză de care noi ne bucuram că scăpăm, mi-ar fi prins de minune, mai ales că profa  era destul de severă și nu accepta ideea că poți intra la Mate Info fără o boabă de engleză. Nici nu știu cum am reușit să nu atrag atenția prea tare asupra lacunelor grave pe care le aveam la engleză, dar cert e că niciodată nu m-am făcut de râs sau ceva de genul pe perioada liceului. Citește mai mult…

Cărți

Cum m-am apucat de citit!

– Am o propunere pentru voi, copii. Aș vrea ca în fiecare zi de vineri să povestiți în câteva cuvinte ceea ce ați citit voi pe parcursul săptămânii. M-aș bucura tare mult să vă placă ideea și să fiți receptivi.

Încă îmi amintesc perfect ziua aceea, în care doamna învățătoare ne-a propus ca ora de lectură (nu mai știu exact cum se chema materia, dar era chiar o oră de lectură) să nu se mai desfășoare ca de obicei, ci să venim cu ceva nou. Până atunci această oră de lectură se desfășura banal, doamna citindu-ne câte ceva, apoi spre finalul orei ne punea întrebări să vadă dacă am fost atenți. Noua schimbare  îmi plăcea. Era o provocare interesantă și făcea ca ziua de vineri să fie mult mai așteptată și mult mai captivantă.

Eram clasa a III-a și până atunci citisem doar lecturile din manualul de limbă română și alte povești pe care mă punea mama să i le citesc, ca să îmi dezvolt această parte. Însă nu-mi surâdea ideea ca vinerea să mă așez pe scaun în fața tuturor și să povestesc vreo fabulă sau cine știe ce povestire de Emil Gârleanu.  Citește mai mult…

SuperBlog

Farmec– Mami, ești bolnăvioală? De ce pălul tău alată așa iacs? Vlei să melgem la doctol? Tati știe?

– Scumpo, ești haioasă tare. Mami nu e bolnavă, iar părul ei arată iacs, așa e. Dar e doar un tratament. După ce îl voi curăța o să îți placă să te joci cu mânuțele prin el. 

– Dar mamiii, t-t-ta-tament nu înseamnă că te-a văzut un doctol și că ți-a dat pastile să te faci bine? Și mie mi-a dat t-ta-tatument doctorișa mea și m-am făcut bine. O să te faci și tu, nu fii supălată, mămico!

– Alesia, mami nu e bolnăvioară. Mami își face tratament pentru păr. Ca să îl ajute să arate mai bine și să fie mult mai sănătos decât acum. Știi când îți dă mami vitamine și tu nu vrei să le iei? E… așa și cu părul. Din când în când trebuie să îi dăm și lui vitamine, doar că el nu e o fetiță mofturoasă și nu refuză.

– Și ce pastiluțe ai pus părului să pape?

– Ce copil curios am! Când oi fi mare, o să te învețe mami și pe tine. O să fie ca o tradiție de familie. Acum nu ai să înțelegi nimic. Dar o să te învețe mami, o să te învețe … Citește mai mult…

Cărți

book buying tagDacă tot plouă afară și m-am trezit cu chef de scris, m-am gândit să răspund în sfârșit (!!!) la provocarea lăsată de Diana pe străduța ei cu iluzii, asta până nu primesc penalizare. Ori aici nu era cu penalizări? Hmmm … cred că ar trebui să mă penalizez singură din când în când, poate așa o să fiu la zi cu ce trebuie. Așadar, cu scuzele de rigoare, să dăm drumul provocării:

De unde îți cumperi cărți?

Exista o vreme când cumpăram colecția de la Adevărul de la chioșcurile de ziare, dar n-am reușit decât vreo 40 de volume. Pe atunci nu puneam așa mare preț pe achiziționarea cărților nou apărute și nici nu prea cumpăram altceva, în afară de cele care mai se cereau pe la școală: mai un La Medeleni, mai o Enigmă a Otiliei, dar pe care le luam de la anticariate, drept pentru care nu arătau deloc „apetisant” … Aveam în bibliotecă destul de multe titluri, în special de la Alexandre Dumas – tatăl, pe care le devoram și chiar le iubeam și pe care le iubesc și acum, căci sunt printre primele romane „consistente” citite. Citește mai mult…

SuperBlog

Crema de brânză și-o bunică ghidușă

M-am considerat întotdeauna un om norocos, pentru ca viața mi-a oferit ocazia de a-mi cunoaște trei străbunici. De una dintre ele îmi aduc aminte vag, a murit când aveam vreo cinci ani, în schimb de celelalte două m-am bucurat 18 ani. Aproape că împlineau suta de ani, deci aș putea spune că stăm bine cu speranța de viață în familie.

Viața cu două bătrânele în casă a fost simpatică. Fiecare cu povestea ei de viață, cu învățăturile și vorbele  specifice zonei de unde veneau, cu luptele și neînțelegerile tehnologiei. Când au adus-o pe mamaie D. (adică străbunica, dar întotdeauna i-am spus mamaie, așa că am să vorbesc despre ea ca fiind mamaie) în sat, la noi, avea puțin peste 80 de ani. Sătucul din care provenea era unul mic, uitat de lume, de unde tot tineretul plecase, rămânând doar ochii triști ai celor bătrâni, privind agale pe ulițele pline de praf, unde trecea o mașină o dată la 2 ore. Citește mai mult…

SuperBlog

cafea la birouÎncepeau să mă calce pe nervi sunetele produse de bătăia degetelor pe tastatură. În liniștea aia deplină, devenise un fel de tic tac al ceasului. Aproape că știam când colegii mei apăsau pe punct. Erau câteva secunde în care care arătătorul lor rămânea pe tastă, simțindu-i răceala sau poate pur și simplu reciteau rapid cele scrise sau cine știe, doar își odihneau mintea. Era prima mea lună când lucram acolo. Câteodată doar citeam ce scriau colegii mei, aranjam în pagină și editam. Alteori eram însărcinată cu redactarea a diferite articole, pe care le trimiteam șefului meu, un tip destul de prietenos.

– Iulia, mergi la cafea?, mă întreabă  Mihai, tipul cu ochelari, de care m-am simțit atrasă de când l-am văzut.

Citește mai mult…