SuperBlog

Share your box și descoperă gusturi!

Scena Teatrului Panda. Sala goală. Lumini îndreptate spre scenă, unde o echipă de tineri fac repetiții. Dintr-un colț, un tip cu niște foi în mână urmărește scena.

– Gataaaa, toată lumea pauză! Flavius, comandă te rog ceva de mâncare. Mi-e o foame de lup, nu glumă.

– Luăm pizza? Mâncăm câte doi dintr-una mare, că nu cred că poate cineva acum să dea gata o ditamai roata. Gașcă, sunteți de acord cu pizza?

– Hai mai bine luăm ceva mai altfel. Pizza am mâncat acum două zile. Serios, nu v-ați săturat? întreabă Sorana în timp ce se așază pe fotoliul din decor.

– Băieți, mai repetăm mult azi? se auzi vocea plictisită a Dianei.

– Repetăm, repetăm. Până nu iese perfect scena asta nu pleacă nimeni. Trebuie să învățați replicile bine. Vă cam bâlbâiți. Citește mai mult…

SuperBlog

Napoli, vacanța mea specială

Mă trezesc cu o rază de soare plăpândă, ce abia străbate întunecimea draperiilor. Mă mângâie și-mi spune că e dimineață. Mă îmbrac rapid în timp ce-mi amintesc că sunt în vacanță. Fără griji cotidiene, fără gânduri că la ora x  să fii în locul y, fără alte nebunii. Sunt în vacanță, sunt relaxată și nu voi face altceva decât să mă bucur. De data asta nu am mai ales munții noștri românești, ci am ales o destinație externă. Parcă aș fi vrut să văd și altceva în afară de pășuni, iarbă, stânci, și vârfuri muntoase: Napoli, Italia. Da, în sfârșit am ajuns aici.

Îmi doream de mult timp să vizitez Napoli, dar abia acum mi-am făcut curaj. Cu câteva zile înainte, am căutat pe internet Vacanțe Speciale și i-am găsit pe cei de la CND Turism. Când am văzut că printre circuitele turistice se află un circuit care vizează și Napoli mi-a fost greu să mă decid. Dar parcă aș fi vrut să cunosc orașul mai în amănunt și parcă într-un circuit nu e destul de mult timp pentru asta, așa că am decis să merg doar în Napoli.. Citește mai mult…

Întâmplări

Viața cu-o soră, la curte, cu 3 câini.

Cinci și-un sfert dimineața, o senzație de sete și un somn prea dulce ca să bag de seamă senzația. De obicei când mă trezesc noaptea îmi ia ceva până adorm la loc, așa că am făcut repede un calcul mental și am constatat că mai bine beau apă ca să am timp să adorm până se trezește soră-mea, că apoi dus îi somnul meu la vale … Așa că beau, mai verific încă o dată ceasul, închid ochii, îmi așez perna mai nu știu cum, trag pătura de tot și nici n-apuc bine să îmi doresc să adorm că începe să sune. Alarma, aia de cinci jumate.

Sor-mea părea să nu fi băgat de seamă că pentru ea sună miraculoasa sirenă-a telefonului, așa că îi dau un ghiont în spate să se trezească și să închidă. Mă bombăne c-am trezit-o (eu!!) și îmi zice că mai doarme până la șase. După încă patru alarme se făcu șase, iar eu eram în toiul fericirii că în sfârșit se trezește și începe zumzăiala oficială, dar nu mai conta nimic, eram dispusă să mă fac că nu aud nimic și să dorm, asta după ce toată noaptea am dormit vreo 3 ore. Citește mai mult…

Prin ochii mei

Viața perfectă se trăiește pe facebook

Câteodată alegem să ne împiedicăm de-o virgulă doar ca să nu scrijelim punctul. Așa cum alegem să ne ascundem după minciuni, sau în spatele unor frici cu care ne îmbrăcăm din ce în ce mai gros, până ne afundăm de tot. Tot așa zâmbim în fața celui pe lângă care trecem, doar pentru ca apoi să întorcem capul și să-l măsurăm dintr-o privire rapidă, rece și înțepătoare. Probabil că uităm să fim oameni, uităm că viața e despre cumpărăturile la supermarket, unde ne încruntăm că fata de la casă se mișcă prea încet, despre cerșetorul de la colț de stradă, pe care îl ocolim pe unde putem, de parcă sărăcia e contagioasă, despre bătrâna care abia merge și se încumetă să treacă strada, despre copiii care bat mingea în fața porții.

Noi trăim pe facebook. Trăim și ne minunăm de cât de fericiți putem fi, acolo, în lumea aia minunată, unde facem lucruri minunate. Suntem mândri când distribuim filmulețe cu oameni ce ajută cerșetorii, suntem la fel de mândri când distribuim poza vreunui copil suferind de cine știe ce. Practic am făcut o faptă bună, nu? Am văzut, m-a impresionat și mi-a stors o lacrimă, acum ia să-l dau mai departe că poate l-o ajuta cineva. Eu sunt prea sărac și amărât și n-am 5 lei să donez…  Citește mai mult…

SuperBlog

Maria, copilul cu griji de adult

– Mamiiii, tatiiii, am veniiit! Am luat un FB astăzi. Doamna a spus că îi place foarte mult compunerea mea și că o trimite la un concurs. Mamiii, tatiii, sunteți acasă?, strigă fetița cu ochi mari și negri, în timp ce trânti ușa casei.

– Da, draga mea. Mă bucur pentru tine. Tati e plecat puțin. Suntem doar noi două. Ia spune, ți-e foame?

– Îhî. Stai să îți arăt ce am făcut la desen astăzi. Uite! Suntem noi și cățelușa noastră. A vrut să mi-l oprească să-l pună la panou, dar am rugat-o să mă lase să îl aduc acasă ca să îl vedeți și voi. Mâine îl duc înapoi. Mmmm, ce bune ți-au ieșit ochiurile, mami. Tu nu mănânci?

– Nu acum, mănâncă tu. Și ia spune, că te văd tare entuziasmată, ce s-a mai întâmplat astăzi?

– Păi nimic. Ar mai fi ceva, dar nu e important. Doamna face excursie, dar eu nu mă duc, nu te supăra.

– De ce să mă supăr puiule? Unde este excursia? Când e plecarea?

– Știu că tu cu tati nu aveți bani. V-am auzit într-o seară când vorbeați. Nu vă supărați pe mine, nu vreau să mă duc, zise Maria plecându-și capul. Citește mai mult…