SuperBlog

Alege o franciză care să te reprezinte

Ești un tânăr investitor dornic să se aventureze pe propriul drum. Lucru oarecum riscant, mai ales dacă nu deții experiența necesară ca antreprenor. Tot mai multe afaceri eșuează imediat ce iau naștere din diverse motive, cum ar fi alegerea greșită a locației, lipsa fondurilor, lipsa de încredere din partea clienților, etc. Tocmai pentru a evita o astfel de situație, poți alege o cale mai ușoară: franciza.

Ce este o franciză?

Este o afacere la cheie. Un concept de business implementat și perfecționat anterior pentru a genera profit, care mai departe este multiplicat și de către alți antreprenori.

Un exemplu bun de franciză, poate cel mai cunoscut pe plan mondial, este McDonald’s. În momentul de față în România există câteva zeci de locații sub același brand popular, cu același decor, aceeși organizare și care oferă aceleasi produse și servicii clienților. Citește mai mult…

SuperBlog

Mă numesc Gerda Wegener și o bună vreme am fost disperată. Nu știam cum să procedez cu soțul meu, Einar. Mă gândeam tot timpul că eu l-am transformat în ceea ce este acum, că eu i-am insuflat această dorință, ce pare să fie mai presus de orice. Chiar și de dragostea noastră. Pentru cine nu mă cunoaște, sunt o pictoriță celebră, personaj al romanului Daneza, scris de David Ebershoff. Am crezut că totul între mine și Einar o să fie bine, pentru că nimic nu părea să nu meargă. Asta până când Einar a început să se îmbrace ca o femeie. Așa s-a născut Lili. Lili a fost tot timpul în interiorul lui Einar. Tot timpul. Nu avea nevoie decât de o încurajare ca să iasă la suprafață, încurajare pe care a primit-o de la mine în ziua când l-am pus să îmbrace o pereche de dresuri ca să îmi fie model.

Nu credeam că e așa dureros să vezi cum cel pe care îl iubești nu se mai regăsește în nimic. Nici măcar în trupul său. Poate l-a început n-a fost așa convins de trăirile pe care le avea când era Lili. Știu că încerca să rămână bărbat. Și totuși mai știu că de câte ori eram plecată, se îmbrăca în femeie. Mereu o găseam pe Lili  când mă întorceam. Dintr-un soț iubitor și chipeș, Einar sau mai bine zis Lili îmi devenise o prietenă. O prietenă care nici măcar nu se gândea că eu l-am iubit pe omul acela. L-am iubit și am sperat că dincolo de Lili, încă mai trăiește o sclipire din Einar. Dar n-a fost deloc așa. Lili era mai puternică, era ceea ce își dorea Einar.  Citește mai mult…

SuperBlog

Când imaginația și Answear merg mână-n mână

– Copiii sunt?

– Sunt! Matei, Antonio și Clara. Plus o bucată de cățel, Rodin. Mâncarea e în spate, bagajele în portbagaj. Banii sunt la mine, cardurile la tine, aparatul foto e la copii. Avem totul cu noi, nu te mai agita așa.

– Nu nu. E ceva ce am uitat acasă, zău. Am un sentiment ciudat și nu e de bine.

– Orice ar fi uitat e un lucru minor. Avem deja 100 km parcurși, nu avem cum să ne mai întoarcem.

– Ai încuiat casa?

– Cheile sunt în geantă. Gazul e oprit, totul e oprit prin casă. Am pornit alarma, am închis ferestrele, am închis garajul. Serios dragă, nu ai de ce să îți faci griji.

– Fie, cum spui tu. Totul e în regulă, totul e perfect. Bine că nu avem vreo zece copii, că sigur uitam pe careva acasă. Dacă tu spui că ai luat bagajul verde, pe cel mare negru și pe cel mic tot negru, atunci o să încerc să mă calmez.  Citește mai mult…

SuperBlog

O lună mare, sângerie, domnea deasupra Pământului. În dreapta și-n stânga ei doi sori palizi și lipsiți de viață, ca doi soldați păzindu-și regina, își înălțau rotunjimea perfectă. Ceva urma să se întâmple. De mult nu mai arătase cerul așa de înspăimântător, de 2500 de ani mai exact, când se spune că oamenii au fost atacați de fiare necunoscute, cărora nu știau cum să le spună, însă desene rupestre atestă făptul că atacurile au existat și că au venit de sus, din cer.

Un sunet puternic a zguduit planeta. Parcă undeva s-a produs o ruptură, clădirile au început să cadă una câte una, oamenii alertați au început să alerge haotic, speriați. Întunericul s-a lăsat nemilos, luna parcă devenise mai mare, ocupând mare parte din cer.

– Saturiooooon, arată-te! Saturioooon! răcni cerul dintr-odată. Nave mari și mici se zăreau coborând deasupra clădirilor rămase în picioare. Sute de ființe ciudate, cu ochi mari și întunecați se aliniaseră în coloane și păreau că așteaptă. Unde este Saturioooon? același răcnet asurzi din nou planeta.

Nimeni aproape că mai respira. Oamenii se opriseră și ascunși care după ce găsise priveau îngroziți la armata de ființe ciudate. Văzând mulțimea de copii ce își înfundau plânsul în brațele mamelor, armata devenise agitată. Parcă mirosul de prospețime îi stârnea și totuși încă așteptau ceva. Citește mai mult…