Diverse

Leapșă de iarnă a la mine

Știu că încă nu-i iarnă iarnă și sunt convinsă că zăpada asta de-acum e  așa de .. „ia și tu un pic de poftă” însă pe mine mă face să mă plimb printre amintiri. Și m-am gândit să vă fac și pe voi un pic să vă amintiți de copilărie, așa că am creat o leapșă. Sinceră să fiu habar nu am ce întrebări voi pune sau ce răspunsuri voi găsi la ele, ăsta e unul dintre articolele alea pe care le las să curgă așa, de la sine, fără să fie gândit (am zis gândit? hmm, mă întreb ce articol de aici o fi gândit înainte :)) ).

  1. Dacă ai fi un fulg de nea, unde-ai vrea să te așterni? 

Recunosc că întrebarea asta mi-a venit citind articolul scris de Potecuță. Și răspunsul la fel, e inspirat de la ea. Deci, dacă-aș fi un fulg de nea aș alege să bucur un copil. M-aș așterne pe năsucu-i mic și l-aș gâdila cu fragilitatea mea. Și eu prindeam fulgi cu nasul când eram mică și știu cât mă bucura să-i simt cum se aștern pe mine. Cu toții știm că bucuria unui copil e cea mai sinceră și cea mai inocentă, nu-i așa? Citește mai mult…

D`ale sufletului

Derdeluș. Acasă. Astăzi.

Astăzi … e un ieri puțin mai călduros. Același ieri dar cu un pic mai mult soare, aceeași goliciune în copacii amorțiți … Oameni triști, abia târându-și bătrânețile fac coadă în fața magazinului de unde o dubiță descarcă pâinea. Mă alătur lor și-i privesc cum dorul le macină privirile. Se uită pierduți, parcă străpungând realitatea. Le e gândul la copii, la nepoți, poate le ce să mai pună pe masă, poate la ultimii lei din buzunarele jerpelite… Sau poate se gândesc la cozile de altădată la care stăteau. Sunt îmbrăcați cu haine ponosite. Nu s-au mai ostenit să-și pună capotul cel cu toți nasturii și nerupt pe la buzunare sau șapca cu cozorocul neros, pentru că ce rost mai are? Cine-i mai „alege” pe ei? Citește mai mult…

D`ale sufletului

Printre freamăte și doruri

De jumătate de oră stau cu foaia asta albă în față și-ncerc să-ncep ceva. Aș fi vrut să fie despre tine, despre noi, dar adevărul e că mi-e teamă să mai scriu ceva despre tine. Ți-aș spune că mi-e dor. Mi-e al dracu de dor și câteodată parcă ceva în interior mă macină. Mi-e teamă că într-o zi va ajunge atât de adânc că voi trăi numai cu doruri. Dar cum să-ți spun că mi-e dor când eu am aruncat cu vorbe grele asupra ta?  Cum?

Ți-aș scrie, dar mi-e teamă să deschid acele amintiri. Citește mai mult…

Fotografie

Toamna mea, Domnița cu ochi de chihlimbar

S-a dus toamna asta parcă așa, la o simplă pocnire din degete s-a dezbrăcat de tot și ne-a lăsat amorțiti și pustiiți … știți voi, ca pe-un codru eminescian. S-a dus și n-are să mai vie, căci natura acum moare, ca să renască și mai verde și mai uluitoare ca oricând. Și ce frumos plouă prin parcuri cu frunze- doruri călătoare. S-aștern covoare de amintiri, prin care trecătorii trec unii nestingheriți din ale lor gânduri și griji, alții cu suflete de copil și-ncep a alerga printre frunze, ca prin câmpurile verzi de altădată …

Fiecare avem toamna noastră. A mea e-un joc. Da, toamna mea e un joc de culori, un joc de simțiri și emoție. Toamna mea e o Domniță leneșă, suavă,  elegantă, ce-și cunoaște prea bine atuurile și se dezmiardă pisicos  cerând alint și admirație. Toamna mea e magia creației. E rugină și visare. Liniște. E-un apus ce coboară pe pământ. Parcă soarele nu mai apune doar pe cer, ci peste tot. Toamna mea, așa cum o văd eu, e o zână cu ochi de chihlimbar … Citește mai mult…

Diverse

Plăceri nevinovate pe Farfuria Colorată

Nu știu câți dintre voi ați observat că nu mai postez nimic de-ale gurii, dar simt nevoia să dau o explicație și poate așa un pic să mă laud. No, glumesc, nu am de ce să mă laud, vreau doar să vă lămuresc și să mă conving și pe mine să desființez anul ăsta categoria de plăceri nevinovate. Nu vă gândiți că am renunțat la dulciuri. Ba din contră, fac foarte des cu toate că încă vreau să slăbesc.

Ideea e că începusem așa timid într-ale bucătăriei, cu un tort făcut mai mult de mama, dar care cumva m-a făcut să vreau mai mult. Și uite așa mi-am băgat nasul mai mult și mai mult până am decis să fac aici categoria despre care vorbeam mai sus, plăceri nevinovate. Începusem să public din rețete, doar că la ceva vreme mi s-a părut că vreau mai mult. Dacă măream numărul postărilor cu rețete simțeam că îmi supăr cumva blogul. Căci parcă nici nu voiam să fac abuz.

Eu sunt cam greu de mulțumit și parcă ceva nu-mi plăcea. Parcă blogul ăsta devenise așa o mâncare cu de toate, cu prea de toate. Și avea să devină prea plin de rețete. Iar eu pentru rețete voiam ceva special, ceva doar pentru ele, ceva unde să le pot categorisi, unde să pot scrie frumos ingrediente, mod de preparare, chestiuțe.  Citește mai mult…

Întâmplări

Când ești chior, deși ai ochii mari și larg deschiși

Articolul ăsta face parte din seria cum să ai o zi ratată. Doar că în ultima vreme parcă numa` din rateu în rateu merg, sau cel puțin așa am impresia. Deci – prin urmare – așadar, să vedeți cum fu treaba. Dacă scot capul pe geam și privesc în zare (încă îmi permit, nu-mi ingheață nasul) văd Piatra Craiului. Asta fix în față. Dacă strâmb oleacă capul (cacafonie acceptată de mine, deci n-are rost să-mi spuneți c-am făcut cacofonie) mai la un 45 de grade (apreciere total „a la mine”, adică probabil total eronată) așa spre stânga îmi face cu mâna Postăvaru. Dacă strâmb capul de tot, adică mă uit stânga total văd Tâmpa. Ba chiar văd și telecabina urcând/coborând. No bun. Da` în dreapta ce văd? Păi asta era și întrebarea mea, că habar nu am de geografie și nici orientarea-n spațiu nu mă ține prea bine. Citește mai mult…