Diverse

Nu știu cum sunteți voi, dar eu sunt o mare pretențioasă. Sau cred că mai degrabă aș spune sclifosită. Vorbim de mâncare, da? M-am gândit eu așa că într-o minunată zi de luni să vorbim despre mâncarea noastră cea de toate zilele, căci de ce nu? Și să știți că de scriu baiverne e pentru că nu prea-mi merge tasta „a”. Trebuie să apăs de vreo 2-3 ori pe ea să clincăne.

Când eram tânăr fecior … ba nu, asta-i dintr-o melodie, voiam să zic că acasă, la mama totul părea așa ușor, dar de fapt nu prea e pentru că atunci când doi sclifosiți se pun în aceeași metri pătrați împreună, nu-i a bună. Mi-aduc aminte de fiecare dată când ne întreba mama pe mine și pe soră-mea ce vreți să mai fac de mâncare?, iar noi tăceam mâlc și ridicam din umeri. Fă și tu ce-o fi.  Acum îmi dau seama că de fapt ea nu ne întreba musai ca să afle ce preferințe culinare avem noi, ci pentru că efectiv era în pană de idei. Căuta o rezolvare a unui puzzle și noi nu o ajutam deloc.

Așa se face că de câte ori îl întreb pe C. ce vrei de mâncare?, primesc o privire goală și plină de neinspirație. Și da, îl întreb pentru că partea faină a lucrurilor e că ce îmi place mie nu-i place lui, ce îi place lui, nu-mi place mie. Mișto, nu?

Credem că e mai simplu cu un om sclifosit, pentru că dacă mănâncă prea puține chestii, înseamnă (sau mai degrabă însemna în capul meu) că mai puțin de gătit, mult mai bine. Deloc adevărat! Cred că la câte rețete sunt în lumea asta ar fi fost mai simplu să fie extra gurmand. Așa, aia nu că are brânză, aia nu că e cu ceapă, aia nu că are buline verzi și unicorni.  Citește mai mult…

Întâmplări

La mulți ani pe anul ăsta în primul rând! Sper că 2019 v-a găsit sănătoși și veseli, așa cum nu prea m-a găsit pe mine. Daaaar n-am să încep să scriu în prima postare a noului an chestii negative, cică e bine să începi cu dreptul. Așa că ce să fac, mă alătur și eu celor ce cred în ideea asta.

Pentru cine nu știe (și nu cred că știe nimeni, căci n-am menționat până acum) de câteva luni m-am mutat la Brașov împreună cu al meu, căruia probabil îi voi spune C. de acum încolo. „Al meu” parcă prea … „proprietăresc” Așa că sărbătorile de iarnă le-am petrecut aici, printre străini cum s-ar spune. Cu toate astea de Sf. Ștefan a venit la noi soră-mea, împreună cu befefica ei – tot C. va fi notată (BFF- adică cea mai bună prietenă mai pe românește) și au stat 2 zile. 2 zile jumate dacă e să spunem p-a dreaptă.

Zilele de dinainte pentru mine au fost un haos total, cu oale și chiuvetă plină și prăjituri 😀 De astea nu mă plâng, ba chiar mă laud c-am stat aproape 6 ore (cumulate) să fac niște fursecuri. Aruncați un ochi pe fursecuri ciupercuțe să vedeți ce faine-s! Citește mai mult…