Prin ochii mei

Omul sfințește locul. Sau nu.

Să fii dascăl presupune mult mai multe decât  să te așezi la catedră și să începi să predai. Trăim într-o lume în care nu oricine mai poate face asta. Bine, teoretic nu e o meserie pe care o poate oricine – mereu am crezut că e vorba de o chemare. Eu una, deși am urmat o facultate cu profil uman, din care trebuia să ies profesor, recunosc că nu pot. Oricât mi-ar fi plăcut să predau româna, m-a dat înapoi foarte tare atitudinea elevilor. Cumva practica pe care am făcut-o în anul trei de facultate, despre care am scris articolul spre ce ne îndreptăm? m-a făcut să mă gândesc dacă vreau cu adevărat să suport toate mitocăniile pe care le rabdă mulți, prea mulți profesori, din partea elevilor.

Dacă sunt dispusă să fac față părinților care vin nervoși peste profesor, acuzându-l, deși ei habar nu au ce atitudine are copilul la școală. Acum, serios, voi credeți că îi educați și creșteți niște îngerași? Am văzut mulți astfel de îngerași aruncând cu cretă, cu hârtii în profesori și luându-i peste picior. Nu sunt genul de om prea răbdător și dacă apuc să mă enervez nu iese bine. Citește mai mult…

Natură

Întreaga mea nebunie cu florile sălbatice din țara noastră a pornit de la niște fotografii văzute pe facebook. E acolo o familie de brașoveni, care fotografiază și postează numai locuri și lucruri minunate în general din Brașov și dimprejur. Multe zone frumoase le-am descoperit prin intermediului fotografiilor pe care le fac și mă bucur că am reușit să fac curățenie prin chestiile de pe facebook, astfel încât, atunci când intru să văd doar lucruri care mă interesează cu adevărat.

Mie îmi pare rău că scriu așa târziu postarea asta și că în general le scriu la destul de multă vreme după ce am consumat deja drumeția, dar de data asta chiar nu aș fi fost de ajutor să scriu când am fost, pentru că .. o să vedeți voi. Așadar, văzusem pe conturile respective fotografii cu o floare superbă. Și când zic superbă, e de-a dreptul definiția frumuseții. Este vorba despre laleaua pestriță. Nu știu dacă ați auzit de ea, dacă ați văzut-o vreodată – dacă nu, intrați direct la omul care mă inspiră.

Cu gândul la lalea, i-am zis lui C. că vreau la Mestecănișul de la Reci (județul Covasna, aproximativ 40 km de Brașov)  În general cam eu sunt aia care planifică drumețiile. Eu fac bagajul, mă documentez despre ce putem vedea, dacă ne putem abate pe undeva pentru alte chestii, înțelegeți voi. De obicei nu-i menționez și cuvântul flori, pentru că am așa o vagă impresie că îl disper când stau și fac 100 de poze unei flori. Așa că ăsta rămâne un scop secret, până începe să se prindă. De data asta însă i-am zis că mergem la Reci doar pentru lalele. Altceva nu plănuiam să mai facem pe acolo, nu e mare lucru de făcut, e doar o zonă unde crește laleaua. Bine, se poate plimba, asta cred că se înțelege. Citește mai mult…

Cărți


Eu și Marley

Titlu: Eu și Marley
An aparitie: 2019
Autor: John Grogan
Colectie: Ferma animalelor
Editie: Cartonata
Editura: Grupul editorial ART
Nr. pagini: 368

„Eu și Marley”, un roman pe care l-am simțit atât de aproape de suflet, la care am râs și am plâns și mi-aș fi dorit să fie mult mai lung.  Mi-a picat în mână din pură întâmplare și a fost dragoste la prima vedere ca să zic așa. Se apropia ziua surorii mele și cum iubește câinii, am zis musai pe lângă alte cele, să fie și ceva de citit. Întotdeauna cărțile mi se par cadourile perfecte. De data asta, căutasem ceva romane cu căței și ajunsesem la „Câinele, adevăratul meu prieten”. Am luat la pas librăriile din Brașov, pentru o comandă online nu-mi mai ajungea timpul. Nu voiam să risc să nu vină la timp, că prea multe zile nu mai aveam.

Din păcate însă ori din fericire, nu știu cum s-o dau, nu am găsit deloc cartea dorită. Peste tot mi-au spus că nu mai e, stocul s-a cam dus demult. Și cum altă opțiune nu prea aveam, nu mă gândisem că din atâtea librării n-o mai are nimeni, am început să mă uit peste cărțile expuse la Cărturești. Mi-au sărit ochii îndată la coperta albastră, cu un blănos pe ea și-am zis că asta e! Am citit pe fugă descrierea și am știut că e the one. Citește mai mult…

Diverse

Craig și DumbravaMi-am dorit dintotdeauna o căsuță în copac. Undeva în mijlocul pădurii, să am o căsuță cocoțată în vârf de copac, unde să mă urc cu prietenii și să mă joc până seara târziu. Desigur, asta era viziunea mea când eram o copilă naivă și chiar credeam că e nevoie de o întreagă pădure ca să ai o căsuță în copac. Acum, după ceva ani în spate, însă cu aceiași minte de copil, tot aș vrea o căsuță. Doar că nu în inima pădurii. Nu-i nevoie de o armată de copaci pe lângă. O căsuță în copac se poate face în grădina casei, în nucul cel bătrân.

Nu sunt părinte. Probabil dacă aș fi, m-aș juca cot la cot cu copilul. În mine încă trăiește un prichindel căruia i se aprind ochii când e vorba de  vreo năzbâtie. Încă mă amuză teribil Tom și Jerry, încă mi-e dor de ciocănitoarea Woody. Altfel spus, mi-e dor de niște desene bune. Care să stârnească râsul, care să relaxeze. Nu cu roboți nervoși și nu știu ce creaturi cu 7 capete care vor să distrugă Terra.  Cu toate astea am și eu niște slăbiciuni (îmi place Ben 10 – amintiri din copilărie, ce să mai..:D). De ce v-am spus asta? Păi ca să vedeți că stau destul de mult la tv pe posturi de desene animate. Și nu știu cum s-a nimerit, însă acum câteva zile am dat de-un desene ce m-a dus cu mulți ani în urmă. E vorba de Craig și Dumbrava. Apoi, după alte câteva zile am intrat să verific ce campanii au mai apărut pe Blogal Initiative. Și ta-naaaa! Dau tot de Craig și Dumbrava! Am zis … de ce nu, dacă tot mi s-a părut interesant? Citește mai mult…

Natură

Dâmbu Morii – Canionul 7 Scări – Cabana Piatra Mare- Vârful Piatra Mare (2 iulie 2019)

Tot văzusem Piatra Mare ori de câte ori ne îndreptam spre casă. „Treceam” pe langă și ne mai aruncam privirile … o fi mult până sus? Acum știu că nu asta e întrebarea bună. Mult nu e cuvântul potrivit, cel mai bine s-ar potrivi greu. Dar s-o luăm cu începutul. De cu seară aruncasem niște idei gen mergem și noi mâine pe Piatra Mare?,  însă nu am ajuns la o concluzie. Cert e că dimineață m-a trezit C. cu juma de bagaj făcut și cu ideea de a merge la Canionul 7 scări și de acolo mai departe.

Despre Canion auzisem numai de bine. Văzusem poze pe internet, citisem povești, neah, o nimica toată. Citisem eu ceva că o scară e mai nasoală, dar am trecut repede peste. Pentru mine a fost prima oară când am călcat pe acolo. Pe la 10 fără un pic am lăsat mașina la Dâmbu Morii (690 m) și-am pornit spre Canionul 7 Scări, urmând banda galbenă. Nu știu cum s-a făcut că la plecare eram o mulțime de oameni, însă la 7 Scări n-am mai ajuns decât vreo 5. Ori or fi rămas în urmă rău, deși mă îndoiesc, căci viteza mea de mers e întotdeauna mică-medie. Drumul până la 7 Scări a fost o plimbare în care am mai văzut o floricică, am mai auzit un ciripit. Nimic fabulos, nimic greu. În mai puțin de-o oră  am ajuns la intrare în Canion, unde am plătit taxa de vizitare de 10 lei. Ni s-a explicat în câteva cuvinte că de acolo s-o ținem înainte pentru a ajunge la cabană. Citește mai mult…