Diverse

M-am întors, cred…

A trecut ceva vreme de când n-am mai trecut pe aici și încă mă gândesc de ce nu am făcut-o. Poate pentru că nu-s destul de organizată și nu scriu constant? Poate pentru că mi-a luat 4 zile să fac curat prin folderele de poze și nici acum nu pot spune că am ordine? Sau poate pentru că am găsit un serial relaxant care m-a furat și m-a captivat?

Sau poate e de vină căldura. Nu știu cum sunteți voi, dar eu la peste 25 de grade nu mai funcționez. Pur și simplu simt că mă topesc și eu și cheful meu de viață atunci când soarele arde lipsit de milă. Total pe invers față de C. care parcă el atunci se umple de energie și radiază totul în jurul lui.

Ce am făcut în timpul ăsta? Știu că nu vă interesează, dar lăsați-mă să mă autodenunț. Am vegetat în pat, uitându-mă la Familia Heck, un serial super relaxant. Așa cum îi spune numele, e vorba despre viața familiei Heck. Doi părinți obosiți, pe fugă tot timpul și cei trei copii ai lor, Sue, copila prostănacă și plină de entuziasm, Brick, mezinul special, care citește tot timpul și e un pic mai ciudățel și Axl, adolescentul răzvrătit. Un serial despre viață și familie, așa cum se împletesc cele două în realitate. Citește mai mult…

Prin ochii mei

Din trecut și prezent. Fixații.

Cred că eram prin clasa a 6-a când apăruse la tv știrea cu ambulanța neagră care răpește copiii și le fură organele. Satul clocotea de griji, având în vedere că eram mulți care mergeam aproape o oră pe jos către școală. De obicei la 7 fără un pic, când plecam noi erau pe drum doar văcarii, care duceau vacile la pășiune. Iarna era întuneric beznă și bineînțeles era pustiu. De foarte multe ori, jumătate de sat era scăldat în întuneric, pentru că luminile se stingeau mult mai devreme. Mi-aduc aminte că nici nu mă uitam la știri de teama amulanței, iar drumul spre școală îl parcurgeam de parcă eram la maraton.

Eram trei fete din capul satului, cum spunem noi și trebuia să mergem până în celălalt capăt al satului. Ni se mai alăturau  și alții, dar jumătate din drum îl făceam singure. Eram cu atenția maximă la mașinile care trec pe lângă noi și tot timpul întorceam capul în spate să fim sigure că nu ne urmărește nimeni. Trecut-au anii fără incidente. Ambulanța aia a rămas un mister. La o simplă căutare pe gugăl încă se pot vedea știri despre ea. Dacă e o fabulație sau nu, habar nu am. Oricum ideea e înspăimântătoare. Citește mai mult…