Prin ochii mei

Gesturi și bucurii. Oameni mici și mari.

Știți că există pe Youtube tot felul de experimente sociale filmate de diverși oameni cu scopul de a afla gradul de umanizare și empatie al semenilor noștri? Eu știu, că dacă nu știam nu vă spuneam. Și mă și uit, că-mi place să văd ce fel de oameni se învârt în jurul meu. De multe ori rămân dezamăgită, de multe ori mă gândesc că aceeași reacția aș avea-o și eu, de multe ori nu înțeleg de ce nu face nimeni nimic.

Consider că uneori contează orice gest oricât de mic ar fi el, pentru că un gest mic poate aduce un zâmbet într-o zi în care chiar ai nevoie de unul. Iar uneori gesturile astea mici pot fi făcute de oameni la care nu te aștepți. Nu pentru că-i cunoști și știi că nu le stă în caracter, ci pentru că de multe ori asociem înfățișarea cu caracterul, într-un mod greșit.

Eram într-o zi într-unul dintre puținele parcuri ale orașului. Așteptam pe-o bancă în timp ce priveam un bătrânel care abia mergea. Se oprise să-și tragă sufletul și în cele câteva secunde de răsuflu, a admirat florile de lângă potecă. Știu că le-a admirat, pentru că l-am auzit vorbind singur și l-am văzut apoi că se întoarce spre mine și-mi spune că sunt frumoase și foarte colorate. I-am zâmbit și i-am zis că într-adevăr sunt foarte frumoase. Apoi a plecat. Din toți oamenii care au trecut pe lângă acele flori, mai bine de jumătate nu și-au aplecat privirea spre ele. Niște banalități probabil, ar spune unii. Citește mai mult…