Cărți

Format: PDF, ePub (ediție digitală)
Număr de pagini: 679
Data publicării: aprilie 2018
Autor: Uirebit

Am pornit la drum cu această carte cu ceva emoții și deja cu o părere că hmm, s-ar putea să nu fie pe gustul meu. De ce? Păi în primul rând, am mai zis eu pe aici, nu-mi plac autorii români prea tare, nu știu de ce, și-apoi pentru că am fost prevenită că are de toate: limbaj licențios, scene erotice, misoginism și câte și mai câte. Și chiar are! Acum na, nu sunt eu cea mai călugăriță dintre călugărițe ca să spun că m-am rușinat la scenele descrise un pic cam prea detaliat, căci n-a fost deloc așa. Nu e primul roman de genul, așa că pentru mine a fost în regulă.

Așadar, „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” începe așa cum îmi place mie să înceapă un roman. Direct, fără alte bălării care se întind pe 50 de pagini și care de cele mai multe ori sunt fatale. Adică fix de început nu pot trece la unele cărți, așa că le părăsesc. Nu, cărțulia asta (nu e chiar o cărțulie, are destule pagini) te lovește încă din primele rânduri cu autorionia lui Tiberiu, personajul principal. Citește mai mult…

Întâmplări

La mulți ani pe noul an! Astăzi voiam să vă iau în drumeție cu mine, să mai uităm un pic de gerul de afară (dacă ar fi fost zăpadă aș fi ignorat gerul, dar cum nu-i, gerul nu are farmec), dar cineva a fost prea leneș să editeze pozele. Eu, da. Nici măcar nu știu pe ce card sunt, deci nu numai că nu le-am editat, dar nici nu le-am copiat în laptop. Eh, nu-i problemă zic eu, ceva tot vă povestesc eu astăzi. Bine, nu m-ar fi deranjat dacă aș fi intrat și eu în noul an cu ordine nu doar în casă, ci și în laptop.

Întâmplarea pe care am să v-o  istorisesc în rândurile ce urmează a fost trăită de mine, mi-a provocat nervi și niscavai timp pierdut plus o stare de rușine care m-a bântuit vreo două zile.  Înainte de Crăciun, pe 17 decembrie cu toate că aveam tot ce trebuie în casă, am simțit nevoia să merg la Auchan. Nu mă întrebați de ce, în afară de niște globuri și hârtie de împachetat nu am luat nimic altceva. Așadar niște globuri și o hârtie de împachetat, lucruri absolut vitale, dar care s-au lipit de mine în magazin. Asta așa ca să vedeți cum lucrează Universul, căci sunt convinsă că el m-a împins de la spate și-a urlat la mine mergi la Auchaaan, mergi la Auchaaan.  

Tare m-am bucurat când am ieșit din magazin și am văzut că vine și autobuzul cu care urma să plec acasă. Cum circulă cu o frecvență de 20-30 de minute m-am grăbit să-l prind, mai ales că începuse o ploicică așa, de vară, dar care te uda destul de repejor. În autobuz lume lipită de uși, împinși unii în alții, am retrăit naveta la liceu, unde stăteam exact la fel. Fără remușcări, m-am împins și eu în copila care rămăsese pe scările autobuzului, ca să pot să intru. Pur și simplu îi ador pe oamenii care deși văd că nu mai au alții loc să urce, ei rămân pironiți într-un loc, cum ar fi fix ușa sau juma de metru mai departe de ușă. Parcă-s lipiți și nu se pot mișca. Citește mai mult…