Întâmplări

3 dileme mari și late

3 dileme mari și late

Cum suntem aproape la jumătatea lui decembrie cel voios, că înzăpezit nu prea este, cel puțin pe la mine, pe la casele oamenilor încep să aibă loc acțiunile firești de dinainte de Crăciun. Mai un șters de geam, mai un păianjen dat jos de pe la colțuri, etc etc. Asta se întâmplă pe la casele ălor mai puturoși, căci clasa ailaltă, muncitoare și bună nu degeaba și-a căpătat titlul ăsta, ci cu multă muncă și istovire. Ei bine, cei din urmă au treburi adevărate acum dom’le, căci tare rușine este să locuiești la sat și să n-ai în bătătură un Ghiță pe care să-l tai. N-am prea înțeles-o pe asta, cum nu prea înțeleg nici alte chestii, dar toate la timpul lor.

Umblă vorba la mine-n sat că dacă ai purcel de tăiat ești om gospodar, dacă n-ai … apăi să te duci să te spele popa de toate titulaturile care ți se pun că e groasă treaba. Acum, dacă îți place să mânânci de toate și aștepți să-ți dea și ție vecinul că mamă ce mai poftește copilul, dă-i și lui nițel șorici,  e posibil ca lumea să aibă dreptate. Și văd că odată cu trecerea timpului se țicnesc oamenii rău și ca să moară tăt satul de invidie în ziua cu pricina, cheamă vecinul cu camera de filmat, mai scoate și telefonul ăla șmecher pe care și l-a cumpărat special pentru a avea cu ce face poze și începe ședința foto. Trage-l și din stânga să vadă poporul câtă osânză are porcul, da-i și din dreapta să se vadă și mușchiulețul, eventual pozează și în momentul zero, adică ăla în care e călare pe porc și-l omoară. Și ca să fie treaba treabă apasă publică și toată populația feisbucului îi va da like.

Poate știe cineva răspunsul la dilema mea nr 1. De ce ai vrea să pui pe facebuc niște poze în care tu omori un porc? Cred că am văzut astăzi peste 10 asemenea postări și chiar nu eram curioasă de cum arată un porc despicat. Și dacă eram, mă duceam frumos și mă uitam la ce fac ai mei, căci da, și noi am avut un Marcel (la noi animalele chiar au nume, da) care si-a dat ultimul guiț astăzi. Și n-am făcut nici poze, nici n-am filmat. Nici măcar nu-mi face plăcere acest obicei al românilor de a tăia porcii, dar asta e o chestie personală. Deci, de ce ai pune o astfel de poză/ un album întreg pe facebuc? Până la urmă.. și găina o tai, nu? Și poze cu tăiatul găinii nu am văzut …

Dilema nr 2. De unde vine tâmpenia aia macabră cu pusul copiilor pe porcul mort? Adică, de ce i-ar face plăcere unui copil să stea călare pe un porc cu gâtul tăiat? Wtf? Eu n-am fost un astfel de copil, sor-mea n-a fost, deci, care știți, vă rog, spuneți-mi și mie ce am pierdut.

Dilema nr 3. De ce e o plăcere pentru unii să înjunghie porcul? Nu, nu sunt vegetariană dar nu înțeleg de unde atâta plăcere.

17 Comentarii

  1. good questions!!! Nu cred ca primesti raspunsuri…m-am intrebat si eu,dar am intrebat si pe altii…si nu am primit nici un raspuns plauzibil 🙂 Nu inteleg nici eu ce placere sa cocoti copilasii pe porc. Si sa stii ca am vazut poze in care unii copii sunt speriati si plang, dar…asta nu prea conteaza pentru parinti. Poza e importanta!! 😛

    Răspunde
  2. Hai la maica să te lămurească. N-am fost pusă pe porc niciodată dar spune gura lumii că un copchil pus călare pe porc va fi un copchil sănătos sau norocos, nu ştiu exact, tot anul următor. De aia îi pune cu forţa, să-i asigure că vor bubui de sănătate sau noroc. Nu ştiu care-i legătura dar asta e varianta. Una dintre ele.
    La alealalte nu mă ştiu, nu mă bag, io la bloc n-am tăiat porcul, îl mai las să zburde prin sufragerie până la anu 😀

    Răspunde
  3. Pusa pe porc am fost si eu cand eram gravida cu cel mare, acu vreo 13 ani…Soacra mea a fost cu ideea…Cica nu mai ai parte de dureri la nastere. Ha,ha,ha! adevarul e ca am avut un travaliu foarte scurt fata de alte mamici, dar eu fiind mai neastamparata, am mers si pe munte, faceam mult sport si deci cred ca mai degraba de acolo mi se trage, nu de la porc. 🙂
    Am auzit si eu varianta cu copilul…cica ar fi tot anul sanatos.
    Chestia cu postatul pozelor pe facebook mi se pare jalnica…dar trebuie sa te lauzi cu greutatea porcului. Sa vezi ce faine sunt pozele cu curcanii jumuliti!!!! Tot pe facebook (o vecina care cica-i „destupata” la minte…)
    Eu sunt vegetariana, nu gasesc placerea in a macelari un animal… si mi-e cam mila de saracul porc 🙂

    Răspunde
  4. Nici mie nu imi plac postarile(poze sau filmulete) cu porci taiati. Pur si simplu le ignor.
    Legat de cocotatul copiilor pe porcul taiat , eu si fratele meu si verii mei am trecut prin asta. Este adevarat ca nu am fost obligati. Daca vroiam bine daca nu, la fel de bine 😉 . Cica asa era traditia. Sunt multi ani de atunci. Eu oricum am amintiri frumoase :0

    Răspunde

Lasă un răspuns